Mi-a placut Craciunul asta. A fost cald si... intim, sa zicem. Acum urmeaza balamucul cu prieteni, copii, zapada. Bilant nu fac, anul acesta ni s-a nascut bebeluna, e mai mult decat orice, oricum, oriunde si pentru noi by defaul 2012 e un an grozav, fie el greu, plin sau eu mai stiu cum.
Gata pe anul acesta, ma retrag in offline.
Kid counter
26 December 2012
24 December 2012
Gata de "Maciun"
Casa e decorata si bradul impodobit. Il asteptam pe Mos Craciun, zis si Maciun in limbajul stalcit al copilului meu :D.
Sarbatori fericite tuturor!
23 December 2012
Dilema Mosului
Anul trecut copilul era inca mic si noi am facut Craciunul in deplasare, asa ca nu am avut timp si nici mare nevoie sa ne punem clar la punct povestea/ traditia in familie legata de Mos. Anul acesta insa, alta mancare de peste... ne-am trezit lovindu-ne de traditiile din familia fiecaruia, amestecat cu ce se vede la tv si prin casele celor din jurul nostru. Si gata fandacsia: Mosul vine seara sau dimineata, vine cu brad sau fara (impodobim noi bradul in prealabil si daca da, cand), mananca fursecuri, vine "live", nu e ingeras?, vine la copiii cuminti sau la toti copii si pana la urma de ce vine si unde lasam povestea cu bunatate/ daruire/ ajutor si partea de religie?
Teoretic am transat chestiunea, probabil vom mai ajusta din mers, insa toata aceasta discutie m-a facut sa-mi dau seama ca vremurile se schimba si povestile trebuie sa se adapteze si ele. Cand eram mici nu aveam acces la atata informatie, nu vedeam tone de versiuni ale lui Mos Craciun presarate prin tot orasul, nu intalneam brazi impodobiti la tot pasul... era mai simplu sa credem in magia aparitiei Mosului in persoana la noi in casa si sa fim uimiti de miracolul bradului impodobit. Acum... mi se pare mai greu sa pastrezi miracolul si cu atat mai important sa construiesti traditii, astfel incat Craciunul sa fie despre iubire, bunatate si familie mai mult decat despre cadouri, cadouri, cadouri. Sunt Mosi la tot pasul pe strada si nu, nu-s doi la fel... toata lumea vorbeste doar despre belsug si, da, cadouri... decoratiunile care ar trebui sa vina cu bradul miraculos adus de Mos se gasesc de vanzare peste tot, la orice taraba... iar daca te duci in vizita pe la prieteni poti avea o surpriza, iata ca bradul a venit deja aici... Si tot asa. Cadouri, culori, forme, promotii, reclame... pentru cel mic e usor sa retina doar ca "primeste multe-multe jucarii si dulciuri".
Asa ca am inceput sa disec problema, in incercarea de a construi o traditie cat mai coerenta si care sa reziste in timp, sa reziste schimbarilor din jur si asaltului de intrebari puse de un omulet curios cu acces la prea multe informatii. Plus ca imi doresc foarte mult sa ii ofer amintiri, o stare anume, mai presus de cadouri. Din copilaria mea nu imi aduc aminte un cadou de Craciun in mod deosebit, insa tin minte atmosfera, pregatirile, incantarea, bucuria, nerabdarea, masa in familie, mancarea gatita de mama si "mirosul de Craciun": un amestec de brad si portocale :D.
Trebuie sa ne construim si noi ca familie o traditie a noastra si ca nu poate sa fie identic cu ce era in copilaria noastra, e alt context. Ba chiar parca e mai greu, trebuie sa anticipezi multe "capcane" si sa te lupti cu o groaza de nimicuri sclipitoare care dilueaza mesajul autentic, plus sa driblezi problemele de logica (si intamplarea face ca eu sunt genul ala de om care se uita la filme si la final iti insira pe degete momentele in care scenariul are greseli de logica si lucrurile "nu se pupa" - ah, si cum le mai gasesc :D!)... Pe masura ce familia noastra creste, ritualurile noastre vor evolua si ele, se vor schimba cu timpul, nu pot anticipa tot si nici sa fiu rigida, trebuie doar gasite acele "jaloane" care sa marcheze drumul in asa fel incat sa nu schimbam totul radical de la an la an si nici sa nu ne pierdem printre cadouri si sclipici. Asa ca so far la noi Craciunul inseamna inainte de orice timp in familie, liniste, drag de ceilalti... Mosul vine pe furis, in casa miroase a portocale si scortisoara, impodobim bradul si decoram casa ca sa stie Mosul ca il asteptam cu drag, fursecuri mancam noi dupa ce le preparam :D... samd.
Teoretic am transat chestiunea, probabil vom mai ajusta din mers, insa toata aceasta discutie m-a facut sa-mi dau seama ca vremurile se schimba si povestile trebuie sa se adapteze si ele. Cand eram mici nu aveam acces la atata informatie, nu vedeam tone de versiuni ale lui Mos Craciun presarate prin tot orasul, nu intalneam brazi impodobiti la tot pasul... era mai simplu sa credem in magia aparitiei Mosului in persoana la noi in casa si sa fim uimiti de miracolul bradului impodobit. Acum... mi se pare mai greu sa pastrezi miracolul si cu atat mai important sa construiesti traditii, astfel incat Craciunul sa fie despre iubire, bunatate si familie mai mult decat despre cadouri, cadouri, cadouri. Sunt Mosi la tot pasul pe strada si nu, nu-s doi la fel... toata lumea vorbeste doar despre belsug si, da, cadouri... decoratiunile care ar trebui sa vina cu bradul miraculos adus de Mos se gasesc de vanzare peste tot, la orice taraba... iar daca te duci in vizita pe la prieteni poti avea o surpriza, iata ca bradul a venit deja aici... Si tot asa. Cadouri, culori, forme, promotii, reclame... pentru cel mic e usor sa retina doar ca "primeste multe-multe jucarii si dulciuri".
Asa ca am inceput sa disec problema, in incercarea de a construi o traditie cat mai coerenta si care sa reziste in timp, sa reziste schimbarilor din jur si asaltului de intrebari puse de un omulet curios cu acces la prea multe informatii. Plus ca imi doresc foarte mult sa ii ofer amintiri, o stare anume, mai presus de cadouri. Din copilaria mea nu imi aduc aminte un cadou de Craciun in mod deosebit, insa tin minte atmosfera, pregatirile, incantarea, bucuria, nerabdarea, masa in familie, mancarea gatita de mama si "mirosul de Craciun": un amestec de brad si portocale :D.
Trebuie sa ne construim si noi ca familie o traditie a noastra si ca nu poate sa fie identic cu ce era in copilaria noastra, e alt context. Ba chiar parca e mai greu, trebuie sa anticipezi multe "capcane" si sa te lupti cu o groaza de nimicuri sclipitoare care dilueaza mesajul autentic, plus sa driblezi problemele de logica (si intamplarea face ca eu sunt genul ala de om care se uita la filme si la final iti insira pe degete momentele in care scenariul are greseli de logica si lucrurile "nu se pupa" - ah, si cum le mai gasesc :D!)... Pe masura ce familia noastra creste, ritualurile noastre vor evolua si ele, se vor schimba cu timpul, nu pot anticipa tot si nici sa fiu rigida, trebuie doar gasite acele "jaloane" care sa marcheze drumul in asa fel incat sa nu schimbam totul radical de la an la an si nici sa nu ne pierdem printre cadouri si sclipici. Asa ca so far la noi Craciunul inseamna inainte de orice timp in familie, liniste, drag de ceilalti... Mosul vine pe furis, in casa miroase a portocale si scortisoara, impodobim bradul si decoram casa ca sa stie Mosul ca il asteptam cu drag, fursecuri mancam noi dupa ce le preparam :D... samd.
22 December 2012
Bu si bradul (de lemn :D)
Bu, cel inepuizabil si inegalabil, apare val vartej cu o noua idee: sa luam brad de plastic!
Ok, zic eu, nu complet impacata cu ideea dar, bon, sunt destule argumente pro.
Alb! continua el, moment in care tot consensul nostru a facut un "poc" sonor.
De ce alb?
Arata bine cu luminite in el...
Huh? Noi avem luminite albe. Si arata urat, eu nu vreau alb, unde ai pomenit tu brad alb?
Pai e plin de zapada, de aia e alb...
???
...discutia a continuat asa, pana cand a ramas in coada de peste pentru ca Bu trebuia sa plece la work... doar ca tot el a revenit brusc in telefonul meu, cu o replica magistrala: Si daca iau brad de lemn, avem suport?
Brad de lemn. Cu asta m-a terminat... Bu si limba romana, o distractie continua :D.
Pana la urma a luat de plastic (nu de lemn :D) si l-a adus intr-o cutie, in hol. M-am uitat lung la el, l-am studiat pe toate partile si m-am prins ca e la fel cu cel pe care l-a cumparat I si despre care imi povestea ca e cam chior. Ii spun asta lui Bu si el zice: da, puteam sa iau mai mare, dar am zis ca e prea mult, aveau si de 1.80 m acolo.
Huh? ma mir eu in sinea mea, ca doar studiasem cutia, dar zic sa-l las sa povesteasca pana la capat: Pai si tu de care ai luat?
De 1.50 m.
??? Ai luat de 1.80 m, uite ce scrie pe cutie...
Ok, zic eu, nu complet impacata cu ideea dar, bon, sunt destule argumente pro.
Alb! continua el, moment in care tot consensul nostru a facut un "poc" sonor.
De ce alb?
Arata bine cu luminite in el...
Huh? Noi avem luminite albe. Si arata urat, eu nu vreau alb, unde ai pomenit tu brad alb?
Pai e plin de zapada, de aia e alb...
???
...discutia a continuat asa, pana cand a ramas in coada de peste pentru ca Bu trebuia sa plece la work... doar ca tot el a revenit brusc in telefonul meu, cu o replica magistrala: Si daca iau brad de lemn, avem suport?
Brad de lemn. Cu asta m-a terminat... Bu si limba romana, o distractie continua :D.
Pana la urma a luat de plastic (nu de lemn :D) si l-a adus intr-o cutie, in hol. M-am uitat lung la el, l-am studiat pe toate partile si m-am prins ca e la fel cu cel pe care l-a cumparat I si despre care imi povestea ca e cam chior. Ii spun asta lui Bu si el zice: da, puteam sa iau mai mare, dar am zis ca e prea mult, aveau si de 1.80 m acolo.
Huh? ma mir eu in sinea mea, ca doar studiasem cutia, dar zic sa-l las sa povesteasca pana la capat: Pai si tu de care ai luat?
De 1.50 m.
??? Ai luat de 1.80 m, uite ce scrie pe cutie...
Rasfat pre-apocalipsa
Mamica Urbana m-a tentat din nou cu o dimineata de rasfat, de data aceasta in colaborare cu Replica Vedetelor Events, o invitatie plina de surprize. Eu taman eram in plin balamuc, cu doi copii acasa, unul bolnav, ce sa zic, experimentam din plin cum e sa iti bagi si capra in casa, ca in bancul cu rabinul :D. Si cum nu era rost sa scot pe nimeni si nimic din casa, in afara de mine, am fost mai mult decat bucuroasa sa ma scot "la joaca".
Zis si facut: mama mea se ofera eroina sa stea cu cei doi, eu confirm participarea... dupa care ma prind ca 1. nu am haina (ce bine ca imi dusesem haina de iarna la curatat cu cateva zile inainte, in ideea ca oricum nu plec nicaieri de acasa, ha! I'm a genius) 2. n-am cu ce sa ma incalt pentru mers pe gheata. Mdap, asta cu cizmele de iarna e dureroasa, ca cele pe care le purtasem in sarcina erau duse si distruse iar super-minunatii-perfecti-pentru-vremea-de-afara bocanci pe care ii cumparasem cu un weekend inainte stateau frumos pe dulap, asteptand sa-i aduca Mosul. Ooook... afara nu mai ninsese de mult, trotuarele erau partial curate, mi-am zis ca pana la masina merge asa ca am inhatat cizmele cu toc si haina de stofa si am iesit pe usa, cam "primavaratec" imbracata dar, deh, baba face multe pentru frumusete :D.
Pentru ca despre frumusete era vorba: invitatia era la salonul Shades Beauty Lounge - nu il stiam, mi-a placut atmosfera (o cladire veche, intima) si mi-a placut si ce schimbari de look au facut stilistii (unele demonstrative, altele chiar pentru cateva dintre participante, wow). Am vazut niste bucle fix cum vreau si eu, genul acela lejer, sic fara sa stea tapan. Nu m-am coafat de data aceasta, din pacate, dar se potrivise fix inainte de programarea mea la coafor si in plus aveam bilet de voie pana la ora fixa, ora de masa a copilei, care era in stare sa vina singura dupa mine daca nu apaream in timp util :-). Asa ca am cam galopat, a fost un rasfat mai putin "relaxare" si mai mult "timp pentru mine, sa ma simt bine". M-am bucurat sa ma vad cu multe persoane cunoscute si m-am simtit ca o scolarita aflata in recreatie. Din motive de "logistica de mama" (cum suna asta!) am intarziat, asa ca nu am prins discutia cu Roxana Iliescu si Monica Iagar - inteleg ca era un subiect in care ma regasesce, si anume ca maternitatea nu inseamna sa uitam complet de noi si de ceea ce ne dorim si ca implica si integrarea copilului in lumea noastra (in fine, cam cum ziceam aici). Mdap, eu am tot fost cu ai mei la coafor, cred ca si am pe undeva o poza cu cel mic jucandu-se cu bigudiurile in timp ce eu ma aranjam iar pe bebeluna am dus-o deja de vreo doua ori in cele cinci luni de cand s-a nascut.
Bineinteles ca a inceput sa ninga, bafta mea chioara... si desi am vazut eu niste cizme cu tinte, ah, vreau si eu niste ghete de motor cu tinte!!!, ei bine, nu, nu le-am castigat la tombola, grrrr! Zau ca imi prindeau bine, ca la asa m-am trezit "cucoana pe tocuri in ninsoare" :D, norocul meu ca binevoitoarele Ada si Mara nu m-au lasat sa-mi rup gatul pe acolo, ci m-au luat fiecare de cate o aripa si m-au escortat la masina...
Si coafura mea? Aaaa, alta poveste marca Zu: pentru ca nu aveam cum sa ajung pe zapada cu doi copii dupa mine la salon, Mihaela, cea care ma stie de ani de zile, a venit acasa la mine sa ma coafeze. Nope, n-a fost rasfat si relaxare, a fost vopsit si aranjat intre un leganat de copila sa adoarma si insirat sinele de trenulet prin sufragerie, balamuc in stilul meu :-)).
Insa recuperez eu la partea de rasfat si relaxare, pentru ca am primit un voucher fix pentru asta, oferit de salonul Shades, plus ca, ajunsa acasa, am descoperit the best cozonac ever, fix cum imi place mie: pufos si cu multa nuca, OMG, l-am devorat, MUST buy another!
P.S. Sa nu uit: cititorii de bloguri au ocazia sa decida pe ce mama bloggerita o cadorisesc cu o noapte la pensiunea Atra Doftana - conteaza numarul de comentarii de la fiecare articol. So, puteti sa va jucati de-a Mosul si sa alegeti cui vreti sa-i dati putin time out de calitate, ca de nevoie de asa ceva au toate mamele, cititi doar fisa postului :-).
Zis si facut: mama mea se ofera eroina sa stea cu cei doi, eu confirm participarea... dupa care ma prind ca 1. nu am haina (ce bine ca imi dusesem haina de iarna la curatat cu cateva zile inainte, in ideea ca oricum nu plec nicaieri de acasa, ha! I'm a genius) 2. n-am cu ce sa ma incalt pentru mers pe gheata. Mdap, asta cu cizmele de iarna e dureroasa, ca cele pe care le purtasem in sarcina erau duse si distruse iar super-minunatii-perfecti-pentru-vremea-de-afara bocanci pe care ii cumparasem cu un weekend inainte stateau frumos pe dulap, asteptand sa-i aduca Mosul. Ooook... afara nu mai ninsese de mult, trotuarele erau partial curate, mi-am zis ca pana la masina merge asa ca am inhatat cizmele cu toc si haina de stofa si am iesit pe usa, cam "primavaratec" imbracata dar, deh, baba face multe pentru frumusete :D.
Pentru ca despre frumusete era vorba: invitatia era la salonul Shades Beauty Lounge - nu il stiam, mi-a placut atmosfera (o cladire veche, intima) si mi-a placut si ce schimbari de look au facut stilistii (unele demonstrative, altele chiar pentru cateva dintre participante, wow). Am vazut niste bucle fix cum vreau si eu, genul acela lejer, sic fara sa stea tapan. Nu m-am coafat de data aceasta, din pacate, dar se potrivise fix inainte de programarea mea la coafor si in plus aveam bilet de voie pana la ora fixa, ora de masa a copilei, care era in stare sa vina singura dupa mine daca nu apaream in timp util :-). Asa ca am cam galopat, a fost un rasfat mai putin "relaxare" si mai mult "timp pentru mine, sa ma simt bine". M-am bucurat sa ma vad cu multe persoane cunoscute si m-am simtit ca o scolarita aflata in recreatie. Din motive de "logistica de mama" (cum suna asta!) am intarziat, asa ca nu am prins discutia cu Roxana Iliescu si Monica Iagar - inteleg ca era un subiect in care ma regasesce, si anume ca maternitatea nu inseamna sa uitam complet de noi si de ceea ce ne dorim si ca implica si integrarea copilului in lumea noastra (in fine, cam cum ziceam aici). Mdap, eu am tot fost cu ai mei la coafor, cred ca si am pe undeva o poza cu cel mic jucandu-se cu bigudiurile in timp ce eu ma aranjam iar pe bebeluna am dus-o deja de vreo doua ori in cele cinci luni de cand s-a nascut.
Bineinteles ca a inceput sa ninga, bafta mea chioara... si desi am vazut eu niste cizme cu tinte, ah, vreau si eu niste ghete de motor cu tinte!!!, ei bine, nu, nu le-am castigat la tombola, grrrr! Zau ca imi prindeau bine, ca la asa m-am trezit "cucoana pe tocuri in ninsoare" :D, norocul meu ca binevoitoarele Ada si Mara nu m-au lasat sa-mi rup gatul pe acolo, ci m-au luat fiecare de cate o aripa si m-au escortat la masina...
Si coafura mea? Aaaa, alta poveste marca Zu: pentru ca nu aveam cum sa ajung pe zapada cu doi copii dupa mine la salon, Mihaela, cea care ma stie de ani de zile, a venit acasa la mine sa ma coafeze. Nope, n-a fost rasfat si relaxare, a fost vopsit si aranjat intre un leganat de copila sa adoarma si insirat sinele de trenulet prin sufragerie, balamuc in stilul meu :-)).
Insa recuperez eu la partea de rasfat si relaxare, pentru ca am primit un voucher fix pentru asta, oferit de salonul Shades, plus ca, ajunsa acasa, am descoperit the best cozonac ever, fix cum imi place mie: pufos si cu multa nuca, OMG, l-am devorat, MUST buy another!
P.S. Sa nu uit: cititorii de bloguri au ocazia sa decida pe ce mama bloggerita o cadorisesc cu o noapte la pensiunea Atra Doftana - conteaza numarul de comentarii de la fiecare articol. So, puteti sa va jucati de-a Mosul si sa alegeti cui vreti sa-i dati putin time out de calitate, ca de nevoie de asa ceva au toate mamele, cititi doar fisa postului :-).
21 December 2012
Apocalipsa
Cu o zi inainte de apocalipsa programata, copila mea s-a rostogolit. Sa stie o treaba, sa nu o prinda apocalipsa asa, fara sa ne arate "ca poate" Poate.
Tot cu o zi inainte a si racit. Mdap, s-a decis pe ultima suta de metri sa ia boala de la fratele ei cel mare, care taman ce se punea pe picioare si eram la final cu tratamentul.
La randul meu, m-am coafat fix cu o zi inainte. Sa nu ma prinda apocalipsa necoafata, la o adica.
Cu o zi inainte copilul meu a decis ca vrea sa manance. Consider asta o apocalipsa in sine, semn clar ca se intampla ceva: a spus ca ii e foame, a cerut de mancare si a si mancat ceva mai mult decat de obicei. Socant.
Si tot cu o zi inainte Bu a adus bradul in casa. E pe hol, "nedespachetat" inca.
Suntem pregatiti, deci.
Sau, daca preferati:
Tot cu o zi inainte a si racit. Mdap, s-a decis pe ultima suta de metri sa ia boala de la fratele ei cel mare, care taman ce se punea pe picioare si eram la final cu tratamentul.
La randul meu, m-am coafat fix cu o zi inainte. Sa nu ma prinda apocalipsa necoafata, la o adica.
Cu o zi inainte copilul meu a decis ca vrea sa manance. Consider asta o apocalipsa in sine, semn clar ca se intampla ceva: a spus ca ii e foame, a cerut de mancare si a si mancat ceva mai mult decat de obicei. Socant.
Si tot cu o zi inainte Bu a adus bradul in casa. E pe hol, "nedespachetat" inca.
Suntem pregatiti, deci.
Sau, daca preferati:
20 December 2012
Dubla surpriza
Ada are un giveaway fain, cu diverse minunatii in fiecare zi, o distractie numai sa vei ce lucruri noi afli - asa am descoperit-o eu pe "doamna cu tricouri pictate super faine" (de retinut!) si, eee, asa am castigat eu o carte. De la o editura de care nu auzisem pana cu cateva zile inainte, cand vazusem un post pe la Mara si suspinasem pofticios (pentru mine, nu pentru copil, sa ne intelegem :D).
Vai, si fix reactia ei am avut-o cand au venit cartile (ca, uuu, surpriza, nu doar ca am castigat o carte super simpatica, dar am mai primit una si mi-am mai facut si eu cadou o alta grozava cu decoratiuni de Craciun). Mi-a placut mult cartea castigata, e cu sine si o sanie micuta pe care o poti face sa se plimbe pe ele, tare simpatica, omuletul a invatat repede cum sa faca sania sa vajaie prin carte :D si bebeluna e disperata ca nu o poate apuca...
Dubla surpriza: am castigat la giveaway si am descoperit o sursa buna de carti, my looove... Sunt impresionata de cat de ingrijit si frumos sunt lucrate cartile si imi plac ideile lor, imi place ca vin cu ceva diferit, mi se pare ca stimuleaza creativitatea si sunt foarte ingenioase si mi-a placut si sa gasesc asa ceva fain, cat de prompta a fost Ioana si de aceea o recomand si eu mai departe. Pentru ca e o recomandare, nu publicitate platita cumva - desi se poate spune ca "m-a cumparat cu cartile ei :-)). Me happy, acum vreau sa ma lase cineva sa ma var intr-un depozit cu cartile lor si sa scotocesc in voie. Apoi sa ma joc :D.
Vai, si fix reactia ei am avut-o cand au venit cartile (ca, uuu, surpriza, nu doar ca am castigat o carte super simpatica, dar am mai primit una si mi-am mai facut si eu cadou o alta grozava cu decoratiuni de Craciun). Mi-a placut mult cartea castigata, e cu sine si o sanie micuta pe care o poti face sa se plimbe pe ele, tare simpatica, omuletul a invatat repede cum sa faca sania sa vajaie prin carte :D si bebeluna e disperata ca nu o poate apuca...
Dubla surpriza: am castigat la giveaway si am descoperit o sursa buna de carti, my looove... Sunt impresionata de cat de ingrijit si frumos sunt lucrate cartile si imi plac ideile lor, imi place ca vin cu ceva diferit, mi se pare ca stimuleaza creativitatea si sunt foarte ingenioase si mi-a placut si sa gasesc asa ceva fain, cat de prompta a fost Ioana si de aceea o recomand si eu mai departe. Pentru ca e o recomandare, nu publicitate platita cumva - desi se poate spune ca "m-a cumparat cu cartile ei :-)). Me happy, acum vreau sa ma lase cineva sa ma var intr-un depozit cu cartile lor si sa scotocesc in voie. Apoi sa ma joc :D.
18 December 2012
Jurnal de bebeluna (5 luni)
Sta la mine in brate si incearca disperata sa puna mana pe ceva de pe masa. Se agita frenetic: telecomanda a zburat pe jos, o jucarie a urmat-o rapid si cu o miscare scurta de picior a reusit sa deschida CD-ul de la computer.
Daca o tin in brate si imi vine proasta idee sa incerc sa beau ceva, doua manute curioase se lanseaza grabite spre cana sau sticla mea si devine o cursa care-pe-care, care e mai rapid. Inca mai sunt eu :D, dar beau hulpav, cu inghitituri mari...
E moarta dupa fratele ei. Daca o pui undeva de unde sa-l poata vedea, sta cuminte minute bune, urmarindu-l cu o privire curioasa. Pardon, fascinata, genul acela de fan obsedat... :D.
A ajuns la aproape 8 kg si 73 cm. Nu se rostogoleste decat partial, cat are nevoie ca sa isi ia o jucarie, in schimb sta in fund. Si chiar sta.
Se pare ca ne pregateste niste dinti. Adora jucariile moi, in special pe cele reci, din frigider.
Si-a gasit picioareleee! :D Mai greu de ajuns la ele pe timp de iarna, dar numai bune de cercetat la o schimbare de scutec.
S-a impacat cu girafa Sophie, dupa ce a urlat ca disperata cand a vazut-o prima data, moarta de frica, de parca era cine stie ce balaur. Realitatea e ca scoate sunete iar ea se sperie de zgomote, plange daca bag in functiune mixerul. Acum isi scoate parleala: o rontaie pe toate partile, ba chiar din cand in cand ii place sa o buseasca de zor, ceva similar cu gestul de "a da cu ciocanul".
Intr-un final fericit am ajuns sa aiba doi cercei. Doar ca, prins din goana calului si avand o inchizatoare ceva mai ciudata (e "vintage", au fost si ai mei si ai mamei mele), cercelul numarul doi a fost prins invers. O sa il intoarcem, insa mai trebuie asteptat. Dupa ce a stat primele luni doar cu un cercel, acum are doi, dar unul pe fata si unul pe dos :D.
Azi va gusta suc de mere. Doua lingurite. Sa vedem ce va zice Alteta Sa. Sper sa nu fie "off with their heads!" :-).
Daca o tin in brate si imi vine proasta idee sa incerc sa beau ceva, doua manute curioase se lanseaza grabite spre cana sau sticla mea si devine o cursa care-pe-care, care e mai rapid. Inca mai sunt eu :D, dar beau hulpav, cu inghitituri mari...
E moarta dupa fratele ei. Daca o pui undeva de unde sa-l poata vedea, sta cuminte minute bune, urmarindu-l cu o privire curioasa. Pardon, fascinata, genul acela de fan obsedat... :D.
A ajuns la aproape 8 kg si 73 cm. Nu se rostogoleste decat partial, cat are nevoie ca sa isi ia o jucarie, in schimb sta in fund. Si chiar sta.
Se pare ca ne pregateste niste dinti. Adora jucariile moi, in special pe cele reci, din frigider.
Si-a gasit picioareleee! :D Mai greu de ajuns la ele pe timp de iarna, dar numai bune de cercetat la o schimbare de scutec.
S-a impacat cu girafa Sophie, dupa ce a urlat ca disperata cand a vazut-o prima data, moarta de frica, de parca era cine stie ce balaur. Realitatea e ca scoate sunete iar ea se sperie de zgomote, plange daca bag in functiune mixerul. Acum isi scoate parleala: o rontaie pe toate partile, ba chiar din cand in cand ii place sa o buseasca de zor, ceva similar cu gestul de "a da cu ciocanul".
Intr-un final fericit am ajuns sa aiba doi cercei. Doar ca, prins din goana calului si avand o inchizatoare ceva mai ciudata (e "vintage", au fost si ai mei si ai mamei mele), cercelul numarul doi a fost prins invers. O sa il intoarcem, insa mai trebuie asteptat. Dupa ce a stat primele luni doar cu un cercel, acum are doi, dar unul pe fata si unul pe dos :D.
Azi va gusta suc de mere. Doua lingurite. Sa vedem ce va zice Alteta Sa. Sper sa nu fie "off with their heads!" :-).
17 December 2012
The good and the bad
The good:
- avem cadou!!! Craciunul a fost salvat!!! Prin bunavointa prietenei unei prietene, super camionul cu trei usi care nu se poate cumpara nicicum din tara asta mare si frumoasa in care traim, ce conteaza ca ma bani si mi-s cetatean european, they don't give a f*, a ajuns la mine. Adica la posta mea care mi-a trimis o notificare ca am "SC MARE". Huh??? Ce o fi si asta, mi-am zis, sperand ca e camionul, dar cam cu jumatate de inima, asa... La primul ghiseu am aflat ca e o "scrisoare mare, in cealalta cladire, colet din Anglia vine la mine doamna, dar nu e nimic pe numele asta" si m-am ofilit instantaneu. Ba chiar m-am gandit nitel daca sa ma mai duc pana dincolo, poate sa astept sa vina si coletul si fac atunci o tura mai lunga... Dar m-am dus. La al doilea ghiseu am stat la coada degeaba, iar la al treilea m-am trezit ca "scrisoarea mare" era ditamai camionul de jucarie. ? Whatever... Acum am ce sa pun pe masa la copilasi, aaa, pardon, sa pun sub brad :-)). I am super Santa si am salvat onoarea Mosului!
- mi-am luat cadou de Craciun. Da, singura, cu cardul sotului, pe motiv de copil bolnav si balamuc acasa. I-am luat si bebelunei ceva. Si sotului. Bine, alea cu cardul meu... pfff. Ah, ah, nu mai am rabdare pana la Craciun!!!
- am decorat casa pentru sarbatori!!! Figurinele facute cu spray pe geam au fost un hit!
- so far copila nu e bolnava (explicatia e mai jos, la the bad)
- am castigat o carte la giveaway la Ada, eeee!
- Guns de doua ori pe zi la radio, si am prins ambele momente, fix la dus si la intors de la mall, in masina
The bad:
- copilul cel mare e bolnav
- spatele meu a cedat si o zi intreaga nu m-am putut misca apoape deloc
- domnisoara e dependenta de mine, cu adevarat dependenta
- weekend-ul meu planuit cu diverse activitati fun s-a dus naibii pe motiv de copil bolnav, iar singura mea evadare la mall a fost contra cronometru = nu mi-a ajuns nici pe o masea, buhuhuuu
- e zapada afara, nu ma pot deplasa usor, nu-mi place
- bebeluna a executat figura "ne inchinam la soare si la alti zei": aflata pe podeaua din bucatarie, in bouncer, s-a ridicat in fund si s-a inclinaaat inceeet pana cand a atins cu fruntea gresia de pe jos, spre spaima mea. Nu s-a lasat cu "poc" si nici cu urlete pentru ca miscarea a fot extrem de lenta, cu incetinitorul putem spune, astfel incat la final mandra afisa o privire nedumerita iar mie imi sarise nitel inima din piept dar doar atat. Pupat podeaua si atat.
- semafoarele de la Izvorul rece pana pe Splai, sus, spre Cotroceni NU sunt sincronizate, le-am prins pe toate pe rosu. Oh, the joy!
- avem cadou!!! Craciunul a fost salvat!!! Prin bunavointa prietenei unei prietene, super camionul cu trei usi care nu se poate cumpara nicicum din tara asta mare si frumoasa in care traim, ce conteaza ca ma bani si mi-s cetatean european, they don't give a f*, a ajuns la mine. Adica la posta mea care mi-a trimis o notificare ca am "SC MARE". Huh??? Ce o fi si asta, mi-am zis, sperand ca e camionul, dar cam cu jumatate de inima, asa... La primul ghiseu am aflat ca e o "scrisoare mare, in cealalta cladire, colet din Anglia vine la mine doamna, dar nu e nimic pe numele asta" si m-am ofilit instantaneu. Ba chiar m-am gandit nitel daca sa ma mai duc pana dincolo, poate sa astept sa vina si coletul si fac atunci o tura mai lunga... Dar m-am dus. La al doilea ghiseu am stat la coada degeaba, iar la al treilea m-am trezit ca "scrisoarea mare" era ditamai camionul de jucarie. ? Whatever... Acum am ce sa pun pe masa la copilasi, aaa, pardon, sa pun sub brad :-)). I am super Santa si am salvat onoarea Mosului!
- mi-am luat cadou de Craciun. Da, singura, cu cardul sotului, pe motiv de copil bolnav si balamuc acasa. I-am luat si bebelunei ceva. Si sotului. Bine, alea cu cardul meu... pfff. Ah, ah, nu mai am rabdare pana la Craciun!!!
- am decorat casa pentru sarbatori!!! Figurinele facute cu spray pe geam au fost un hit!
- so far copila nu e bolnava (explicatia e mai jos, la the bad)
- am castigat o carte la giveaway la Ada, eeee!
- Guns de doua ori pe zi la radio, si am prins ambele momente, fix la dus si la intors de la mall, in masina
The bad:
- copilul cel mare e bolnav
- spatele meu a cedat si o zi intreaga nu m-am putut misca apoape deloc
- domnisoara e dependenta de mine, cu adevarat dependenta
- weekend-ul meu planuit cu diverse activitati fun s-a dus naibii pe motiv de copil bolnav, iar singura mea evadare la mall a fost contra cronometru = nu mi-a ajuns nici pe o masea, buhuhuuu
- e zapada afara, nu ma pot deplasa usor, nu-mi place
- bebeluna a executat figura "ne inchinam la soare si la alti zei": aflata pe podeaua din bucatarie, in bouncer, s-a ridicat in fund si s-a inclinaaat inceeet pana cand a atins cu fruntea gresia de pe jos, spre spaima mea. Nu s-a lasat cu "poc" si nici cu urlete pentru ca miscarea a fot extrem de lenta, cu incetinitorul putem spune, astfel incat la final mandra afisa o privire nedumerita iar mie imi sarise nitel inima din piept dar doar atat. Pupat podeaua si atat.
- semafoarele de la Izvorul rece pana pe Splai, sus, spre Cotroceni NU sunt sincronizate, le-am prins pe toate pe rosu. Oh, the joy!
13 December 2012
De ce? - strike one
"Mami, tu de ce nu locuiesti cu parintii tai? Nu mai ai nevoie de ei?"
... versiunea rostita stalcit si tradusa de mine, evident, pentru ca altfel ies surprize, ca atunci cand m-a intrebat de ce eu nu am "padush" de am crezut ca ma intreaba de ce nu am paduchi si era sa-mi cada furculita din mana, cand de fapt copilul intreba de ce nu am bradut :D
... versiunea rostita stalcit si tradusa de mine, evident, pentru ca altfel ies surprize, ca atunci cand m-a intrebat de ce eu nu am "padush" de am crezut ca ma intreaba de ce nu am paduchi si era sa-mi cada furculita din mana, cand de fapt copilul intreba de ce nu am bradut :D
12 December 2012
Seamanaaaa!
Zilele trecute am ajuns sa ma uit intr-un folder cu poze mai vechi, cu omuletul cand era de varsta ei. Am fost surprinsa sa vad cat de mult pot sa semene, nu credeam... Plus ca mai exista niste asemanari in alte directii, neasteptate... Bref:
Pe la trei luni amandoi au refuzat suzeta. El o impingea afara cu un gest scurt, sec... ea o lasa sa cada, neinteresata.
Tot pe la trei luni amandoi au inceput sa doarma toata noaptea. In fine, noaptea se termina pe la 6 dimineata, dar e ok, tot ma consider norocoasa (mai sunt si exceptii, dar sper sa ramana doar exceptii, pretty please...).
Amandoi o iau impotriva curentului: el se incapatana sa se ridice in picioare la 7 luni in ciuda lipsei mele de incurajare (speriata ca "e prea devreme" si ca "nici macar nu merge in patru labe si se ridica???"), ea la 5 luni se indreapta singura si sta in fund fara sa-si curbeze coloana (normal, inca mai are nevoie de sustinere, sa nu cada in fata sau lateral, dar se incapataneaza sa se ridice desi eu iar ma panichez ca "e prea devreme" si "nici macar nu se rostogoleste inca")
Dupa cum spuneam, seamana fizic fantastic de mult, de poti sa te joci intreband "care e care???"
Pe la trei luni amandoi au refuzat suzeta. El o impingea afara cu un gest scurt, sec... ea o lasa sa cada, neinteresata.
Tot pe la trei luni amandoi au inceput sa doarma toata noaptea. In fine, noaptea se termina pe la 6 dimineata, dar e ok, tot ma consider norocoasa (mai sunt si exceptii, dar sper sa ramana doar exceptii, pretty please...).
Amandoi o iau impotriva curentului: el se incapatana sa se ridice in picioare la 7 luni in ciuda lipsei mele de incurajare (speriata ca "e prea devreme" si ca "nici macar nu merge in patru labe si se ridica???"), ea la 5 luni se indreapta singura si sta in fund fara sa-si curbeze coloana (normal, inca mai are nevoie de sustinere, sa nu cada in fata sau lateral, dar se incapataneaza sa se ridice desi eu iar ma panichez ca "e prea devreme" si "nici macar nu se rostogoleste inca")
Dupa cum spuneam, seamana fizic fantastic de mult, de poti sa te joci intreband "care e care???"
11 December 2012
Dependenta de bijuterii
Am avut un weekend plin, cu Bu plecat din oras sa il recupereze pe cel mic de la bunici (da, taman cand s-a apucat sa ninga in tara, de a ramas prin nameti pe marginea drumului si l-au scos doua echipaje de politie si omuletul povestea incantat asa aventura :D), cu mers cu cea mica la targul de carte Minilibri unde ea a dormit dusa si eu m-am bucurat sa ii cumpar copilului ultima carte lipsa din colectia cu Bobita si Buburuza si in final cu mine evadand la rasfat: lansarea ultimei colectii Chic Victim, la care eram invitata (Bogdana imi facuse deja pofta cu postarile ei, of).
Simpatic a fost Bu, cand i-am spus ca duminica ma duc la lansare de bijuterii:
- Oh, nu, nu te duce, zise el, in timp ce se invartea prin casa strangandu-si nu stiu ce chestii
- De ce sa nu ma duc?, intreb eu contrariata
- Pai esti ca un drogat care se duce sa vada niste heroina, a venit raspunsul lui in timp ce traversa sufrageria
... oh, da, normal
M-am dus. Am lasat copila cu Buna (a cam certat-o, ca nu e mama :D), m-am relaxat, am stat de povesti... si mi-am luat si vreo doua droguri, ca tare m-au prins - culori vii si combinatii care iti furau privirea, pietre-pietre, de le simti greutatea in mana... frumoase rau. Si mai stiu vreo doua coliere-droguri pe site care imi fac cu ochiul. Grea boala dependenta asta de bijuterii, stie Bu ce stie :-))...
Simpatic a fost Bu, cand i-am spus ca duminica ma duc la lansare de bijuterii:
- Oh, nu, nu te duce, zise el, in timp ce se invartea prin casa strangandu-si nu stiu ce chestii
- De ce sa nu ma duc?, intreb eu contrariata
- Pai esti ca un drogat care se duce sa vada niste heroina, a venit raspunsul lui in timp ce traversa sufrageria
... oh, da, normal
M-am dus. Am lasat copila cu Buna (a cam certat-o, ca nu e mama :D), m-am relaxat, am stat de povesti... si mi-am luat si vreo doua droguri, ca tare m-au prins - culori vii si combinatii care iti furau privirea, pietre-pietre, de le simti greutatea in mana... frumoase rau. Si mai stiu vreo doua coliere-droguri pe site care imi fac cu ochiul. Grea boala dependenta asta de bijuterii, stie Bu ce stie :-))...
07 December 2012
Visare
Cred ca am racit. Urasc sa fiu racita, bolnava, sa nu pot functiona cum trebuie - bine, cui ii place, stiu :D, dar pe mine chiar ma termina asta in conditiile in care sunt o persoana activa si n-am timp sa stau sa fiu bolnava. Si mai sunt si destul de zdravana de felul meu, doar ca veriga slaba e Bu care ia si aduce repede acasa tot ce gaseste, dupa care atata se invarte pe langa mine, zi de zi, cu boala respectiva, ca pana la urma ajunge si la mine: bine mai, hai ca iau si eu :D!
Sunt necajita: am scris candva un post destul de lung - era in drafts, astepta cuminte sa fie publicat - si acum nu il mai gasesc. L-am sters din greseala? Nu era salvat? N-am habar... dar e frustrant si am senzatia ca dus este, nu mai am cum sa-l recuperez. Oare am visat ca l-am scris??? :D
A fost Mos Nicolae dar cum copilul nostru e la bunici si copilul mic e prea mic ca sa-l impresioneze cumva partea aceasta, ne-am serbat intre noi cu o portie mare de saganaki cu creveti si orez si multe dulciuri, fiecare cu favoritele lui.Am primit cadou sansa unei evadari la film, daca zeii tin cu noi atunci diseara sa nu ne cautati pe acasa: fugim in lume! In fine, la unul dintre putinele filme care ruleaza la ore tarzii in noaptea, asa, ca pentru din astia ca noi, cu copil de culcat mai intai... :D
Sarbatorile sunt totusi mai frumoase prin ochi de copil, e emotia aceea puternica, surpriza... asa ca abia il astept pe omulet, sa ne bucuram impreuna de cadouri si sa decoram casa pentru Craciun.
Visez si la turta dulce si biscuiti pe care sa le decorez impreuna cu copilul - din pacate nu mi-au iesit in cale forme specifice de Craciun/ iarna (om de zapada, brad etc), nu stiu unde se ascund. In fine, visez eu la multe, si majoritatea casnice (electrocasnice :D), nu stiu ce e cu mine dar vreau un mixer cu bol si picior, un espressor micut (sa-mi faca ciocolata aromata :D), o masina de facut paine si o friteuza din cele care merg doar cu o lingurita de ulei - nu ca am habar unde sa le pun pe toate si nici ca mi se pare o idee prea gozava sa mananc atata paine calda, aburinda, proaspata, mmmmmm... Mai visez bigudiuri electrice (:D), un televizor mare care sa nu vireze in galben (cum face actualul, motiv pentru care acesta chiar va fi inlocuit), un telefon nou (si asta se va intampla pentru ca "prezentul" clacheaza de batranete - da, e atat de vechi :D) si o tona de carti. Si farduri. Si niste bocanci noi, ca perechea veche s-a dezintegrat de batranete, i s-a "desfacut" cauciucul in bucati.
Ar trebui sa cer si timp, nu? Timp sa fac tot ce mi-am propus, am multe idei de jocuri si activitati cu cel mic, chef de duca impreuna cu bebeluna (doar ca e iarna si e frustrant, of), chef sa gatesc, da, mie imi place sa gatesc dar sa fie ceva facut cu placere si cu suflet, nu pe fuga, haituita, "pentru ca trebuie" si timp si disponibilitate sa citesc toate cartile alea care deja se aduna frumos in teancuri si ma asteapta.Timp sa merg la toate targurile, atelierele si evenimentele de sarbatori la care poftesc sa ajung.
Si somn. De cinci luni ma trezesc la ore bune pentru un om cu bebelus dar imposibile totusi, nu mai spun ca de fapt de trei ani somnul meu nu mai e ce a fost :D... visez la o dimineata in care sa dorm neintoarsa pana cand corpul meu singur va decide ca e cazul sa ne mobilizam afara din pat. Bu mi-a spus savant sa mai astept cam doi ani :-)).
Sunt necajita: am scris candva un post destul de lung - era in drafts, astepta cuminte sa fie publicat - si acum nu il mai gasesc. L-am sters din greseala? Nu era salvat? N-am habar... dar e frustrant si am senzatia ca dus este, nu mai am cum sa-l recuperez. Oare am visat ca l-am scris??? :D
A fost Mos Nicolae dar cum copilul nostru e la bunici si copilul mic e prea mic ca sa-l impresioneze cumva partea aceasta, ne-am serbat intre noi cu o portie mare de saganaki cu creveti si orez si multe dulciuri, fiecare cu favoritele lui.Am primit cadou sansa unei evadari la film, daca zeii tin cu noi atunci diseara sa nu ne cautati pe acasa: fugim in lume! In fine, la unul dintre putinele filme care ruleaza la ore tarzii in noaptea, asa, ca pentru din astia ca noi, cu copil de culcat mai intai... :D
Sarbatorile sunt totusi mai frumoase prin ochi de copil, e emotia aceea puternica, surpriza... asa ca abia il astept pe omulet, sa ne bucuram impreuna de cadouri si sa decoram casa pentru Craciun.
Visez si la turta dulce si biscuiti pe care sa le decorez impreuna cu copilul - din pacate nu mi-au iesit in cale forme specifice de Craciun/ iarna (om de zapada, brad etc), nu stiu unde se ascund. In fine, visez eu la multe, si majoritatea casnice (electrocasnice :D), nu stiu ce e cu mine dar vreau un mixer cu bol si picior, un espressor micut (sa-mi faca ciocolata aromata :D), o masina de facut paine si o friteuza din cele care merg doar cu o lingurita de ulei - nu ca am habar unde sa le pun pe toate si nici ca mi se pare o idee prea gozava sa mananc atata paine calda, aburinda, proaspata, mmmmmm... Mai visez bigudiuri electrice (:D), un televizor mare care sa nu vireze in galben (cum face actualul, motiv pentru care acesta chiar va fi inlocuit), un telefon nou (si asta se va intampla pentru ca "prezentul" clacheaza de batranete - da, e atat de vechi :D) si o tona de carti. Si farduri. Si niste bocanci noi, ca perechea veche s-a dezintegrat de batranete, i s-a "desfacut" cauciucul in bucati.
Ar trebui sa cer si timp, nu? Timp sa fac tot ce mi-am propus, am multe idei de jocuri si activitati cu cel mic, chef de duca impreuna cu bebeluna (doar ca e iarna si e frustrant, of), chef sa gatesc, da, mie imi place sa gatesc dar sa fie ceva facut cu placere si cu suflet, nu pe fuga, haituita, "pentru ca trebuie" si timp si disponibilitate sa citesc toate cartile alea care deja se aduna frumos in teancuri si ma asteapta.Timp sa merg la toate targurile, atelierele si evenimentele de sarbatori la care poftesc sa ajung.
Si somn. De cinci luni ma trezesc la ore bune pentru un om cu bebelus dar imposibile totusi, nu mai spun ca de fapt de trei ani somnul meu nu mai e ce a fost :D... visez la o dimineata in care sa dorm neintoarsa pana cand corpul meu singur va decide ca e cazul sa ne mobilizam afara din pat. Bu mi-a spus savant sa mai astept cam doi ani :-)).
06 December 2012
Copilul si engleza
Copilul meu este bilingv, asa ca am lecturat noi de zor diverse pe acest subiect si am ajuns la concluzia ca e de bine, va invata doua limbi inca de la nastere in conditiile in care inteleg ca in prima perioada copiii pot absorbi cu usurinta pana la trei limbi diferite, cu conditia sa nu i se prezinte amestecat. Mai precis, fiecare sa ii vorbeasca pe limba lui, una singura, motiv pentru care acum avem in casa "limba lui mami" si "limba lui tati". Si multe cuvinte stalcite si un debut mai greu in ale vorbitului - dar nu-i bai, omuletul intelege perfect doua limbi diferite si cumva se face inteles fara probleme, plus ca de cand si-a dat drumul la vorbit turuie de zor, in ambele limbi, sa recupereze :D.
Boon asa, doar ca in conditiile acestea numai de engleza nu mi-a stat mie - ba chiar am ridicat o spranceana a mirare cand la gradi mi-au spus ca fac si engleza cu ei... hmmm, sa nu-l incurce, m-am gandit eu. Surpriza a fost majora: fara sa il invat eu deloc, fara sa imi bat macar capul si avand zero asteptari m-am trezit cu omuletul numarand pana la zece in engleza si nu mecanic, daca il intreb cum se zice 8 de exemplu in limba lui mami, a lui tati si in engleza imi raspunde corect :D. Ooook... asta chiar ca e interesant. Mai vine cu diferite cuvinte noi (majoritatea provenite din diverse cantecele pe care le asculta in special la gradi) dar pare sa ii placa si sa aiba ureche buna - poate ar trebui sa il incurajez, sa "bat fierul cat e cald"?
Cam pe aici ma invart eu acum cu gandurile, ba chiar m-am uitat putin si la cursurile de limbi straine din zona - desi probabil ca va ajunge acolo unde e si Gogoasa, nepotul meu, ca doar e destul de aproape si scoala are deja referinte bune... astea erau ideile mele cand am primit o invitatie la o lansare de carte de la Shakespeare School, taman scoala cu pricina. Culmea coincidentei, nu?
Normal ca m-am dus, cu bebeluna in marsupiu - da, eu eram cea cu bebelusul la care au tot zambit cateva dintre mamele participante (multumesc, multumesc pentru "intretinerea" copilei :D). Turns out ca exista un parteneriat de ceva timp cu postul de radio Itsy Bitsy si ca fac impreuna o "pastila" de limba engleza, gandita cat mai antrenant si amuzant pentru copii, cu doua personaje simpatice: Ziggy si Zaggy, o veverita isteata si un castor-invatacel pus pe sotii. Inteleg ca e un proiect mai vechi, ajuns acum la nivelul urmator: „Ziggy & Zaggy – Adventures in Englishland” , o carte cu ajutorul careia copiii pot invata engleza acasa. Btw: editura Aramis are azi, de Mos Nicolae, reducere de 50% la toate comenzile facute!
Mie mi-a placut. Intai ca e frumos gandit, ca o joaca, iar eu sunt fan invatarea prin joaca :D. Lectiile sunt scurte, cu traducerile ingenios inserate in dialog, tonul este prietenos, se canta, se glumeste... totul croit ca pentru pitici (cartea este adresata copiilor de 5 -10 ani). Si ce mi-a placut cel mai mult este engleza vorbita: vocile celor doua personaje (inregistrate pe CD-urile atasate cartii) sunt doua profesoare de la Shakespeare School care au reluat o sceneta in fata noastra: vorbeau engleza foarte bine si cu asta m-au castigat, doamnele profesoare chiar stiau ce fac :D.
Inca nu am testat cartea pe omulet, trebuie sa mai creasca putin, insa sunt curioasa cum vor evolua lucrurile. Cine stie, poate are ureche buna pentru limbi straine... after all ar putea sa ma mosteneasca pe mine (Scoala Centrala - franceza intensiv :D). Oricum, Bu si cu mine suntem amandoi absolventi de Arte, daca e sa ne mosteneasca pe noi cam asta e directia - uman, limbi straine, arte etc... daca vine acasa cu inclinatii spre restul neamului meu format predominant din ingineri apai pe mine ma pierrde printre formule de matematica :-)).
Boon asa, doar ca in conditiile acestea numai de engleza nu mi-a stat mie - ba chiar am ridicat o spranceana a mirare cand la gradi mi-au spus ca fac si engleza cu ei... hmmm, sa nu-l incurce, m-am gandit eu. Surpriza a fost majora: fara sa il invat eu deloc, fara sa imi bat macar capul si avand zero asteptari m-am trezit cu omuletul numarand pana la zece in engleza si nu mecanic, daca il intreb cum se zice 8 de exemplu in limba lui mami, a lui tati si in engleza imi raspunde corect :D. Ooook... asta chiar ca e interesant. Mai vine cu diferite cuvinte noi (majoritatea provenite din diverse cantecele pe care le asculta in special la gradi) dar pare sa ii placa si sa aiba ureche buna - poate ar trebui sa il incurajez, sa "bat fierul cat e cald"?
Cam pe aici ma invart eu acum cu gandurile, ba chiar m-am uitat putin si la cursurile de limbi straine din zona - desi probabil ca va ajunge acolo unde e si Gogoasa, nepotul meu, ca doar e destul de aproape si scoala are deja referinte bune... astea erau ideile mele cand am primit o invitatie la o lansare de carte de la Shakespeare School, taman scoala cu pricina. Culmea coincidentei, nu?
Normal ca m-am dus, cu bebeluna in marsupiu - da, eu eram cea cu bebelusul la care au tot zambit cateva dintre mamele participante (multumesc, multumesc pentru "intretinerea" copilei :D). Turns out ca exista un parteneriat de ceva timp cu postul de radio Itsy Bitsy si ca fac impreuna o "pastila" de limba engleza, gandita cat mai antrenant si amuzant pentru copii, cu doua personaje simpatice: Ziggy si Zaggy, o veverita isteata si un castor-invatacel pus pe sotii. Inteleg ca e un proiect mai vechi, ajuns acum la nivelul urmator: „Ziggy & Zaggy – Adventures in Englishland” , o carte cu ajutorul careia copiii pot invata engleza acasa. Btw: editura Aramis are azi, de Mos Nicolae, reducere de 50% la toate comenzile facute!
Mie mi-a placut. Intai ca e frumos gandit, ca o joaca, iar eu sunt fan invatarea prin joaca :D. Lectiile sunt scurte, cu traducerile ingenios inserate in dialog, tonul este prietenos, se canta, se glumeste... totul croit ca pentru pitici (cartea este adresata copiilor de 5 -10 ani). Si ce mi-a placut cel mai mult este engleza vorbita: vocile celor doua personaje (inregistrate pe CD-urile atasate cartii) sunt doua profesoare de la Shakespeare School care au reluat o sceneta in fata noastra: vorbeau engleza foarte bine si cu asta m-au castigat, doamnele profesoare chiar stiau ce fac :D. Inca nu am testat cartea pe omulet, trebuie sa mai creasca putin, insa sunt curioasa cum vor evolua lucrurile. Cine stie, poate are ureche buna pentru limbi straine... after all ar putea sa ma mosteneasca pe mine (Scoala Centrala - franceza intensiv :D). Oricum, Bu si cu mine suntem amandoi absolventi de Arte, daca e sa ne mosteneasca pe noi cam asta e directia - uman, limbi straine, arte etc... daca vine acasa cu inclinatii spre restul neamului meu format predominant din ingineri apai pe mine ma pierrde printre formule de matematica :-)).
05 December 2012
Jurnal de bebeluna (4 luni)
Are aproape 5 luni, asa ca musai sa scriu postul acesta mai repede, cat mai suntem oficial la 4 luni (o zi :D).
Pe 15 noiembrie domnisoara avea 7 500 g si 67 de cm, acum nu stiu pe unde se invarte, cert este ca o imbrac cu haine de 6-9 luni, cu bataie spre 9 luni... Are o piele superba (zic eu) alba, usor rozalie... si ochi de o culoare greu de descris, un albastru inchis, dens, care uneori face ape verzui si alteori bate in gri - nu imi dau seama cum vor ramane. Rade mult, zambetul acela laaarg, stirib insotit de miscari dezordonate din maini si din picioare, manifestarea incantarii supreme. Cel mai sincer zambet il au bebelusii - e fericire in starea ei cea mai pura, nimic fals acolo, ii sclipesc ochii de incantare, iti rade cu toata fata, cu tot corpul.
Dimineata cand ma vede i se lumineaza toata fata in zambet si incepe sa dea din picioare, bate toba pe saltea, respira alert si pufaie de bucuroasa ce e. O iau in brate si sta tantosa, se uita in jur si "triluie" de incantare, sunete scurte, sacadate: a!, e!... Uneori ma prinde de o suvita de par si ma tine bine - bine, sa nu ma piarda, alteori ma prinde cu manutele de obraji (cu miscari necontrolate, de trebuie mereu sa ma feresc sa nu ma zgarie :D) si incearca sa ma pupe (sau sa ma manance? :D), apropiindu-si fata de a mea, cu gurita laarg deschisa, teribil de incantata.
Nu pofteste sa se intoarca/ rasuceasca insa se vrea in fund, se incordeaza de mama focului si de la o pozitie inclinata cam la 45 de grade se ridica singura in fund fara sa o ajut (nici nu vreau sa o ajut sa faca asta, abia face 5 luni, care-i graba?) cu o forta care ma uimeste, dupa care se inclina usoooor in fata, ca, deh, nu poate /stie sa se tina dreapta :-)).
Suzeta o refuza de cand s-a prins ca nu e nimic bun in ea, pe la trei luni... in schimb acum reuseste sa isi suga degetul. Pe cel mare, de la mana stanga (ha! sa ne asteptam la inca un stangaci in familie?), il indeasa fericita in gura si isi acopera toata fata cu palma, in efortul de a tocai de zor din el.
Adora textilele/ materialele mai mult ca orice: daca ii dau o bucata de carpa, o hainuta curata, ceva e cea mai fericita din lume, o morfoleste pe toate partile. Se plictiseste repede de jucarii si le arunca pe langa ea. Uneori, daca ii cad pe picioare se chinuie sa le aduca inapoi catre piept, ridicand piciorusele. La baie ii place tare mult, loveste apa incantata dand din maini si din picioare si urmareste cu o privire concentrata cele doua jucarii plutitoare.
Pare destul de fascinata de al sau frate, are mari sanse sa se transforme in fanul lui numarul 1. Intoarce capul dupa el, ii zambeste si cand il prinde il apuca strans de un degetel, ceva si pe cel mic il apuca rasul ca uite cum l-a prins... Tinand cont de faptul ca eu am devenit stelista doar pentru ca Bro' era stelist (cred ca nici nu stiam prea bine ce era aia), mi se pare firesc sa fie cam "zeul" ei personal :D.
Are ritmul ei clar de viata si daca i-l respecti e bine. Nu stie sa adoarma usor, chiar daca e in marsupiu tot incepe sa se foiasca si trage o jelanie (mi-e greu sa spun ca "isi canta singura", probabil ca asta face, dar nu prea suna a cantare :-)) sper sa aiba alte talente in viata...) si un somn peste zi nu prea dureaza mai mult de o ora. In schimb doarme fara treziri peste noapte pana pe la 6 dimineata si si-a reglat si orele de masa inca de la inceput - acum sunt la interval de patru ore, cam la ore fixe pe care le stie mai bine decat mine (daca doarme se trezeste exact la "ora aia" si in general se asteapta sa fie hranita atunci iar daca nu prestezi isi cere drepturile vehement :D) - sper sa o tina cat mai mult partea cu dormitul noaptea, ca asa pot si eu sa raman zdavana la cap si functionala.
Ii stiu deja plansul: cel de durere - acut si sec, cel de foame - nerabdator, insa ambele apar rar. Cel mai des e vorba de cel nevricos, de tipul "m-ati lasat singuraaaa, unde sunt supusii mei, ce faceti aici, aloooo, ma plictisesc, aloooooooo va zic, toate trupele la mine acum!!!" si varianta rosie la fata si isterica "unde e mamaaaa??? tu nu esti mama, o vreau pe mama, am stat destul cu voi, am fost rabdatoare dar lipseste de cateva ore si tu nuuu esti mama, o vreau la apel pe mama, sa stu ca e aici, sa o simt si sa o iau "in gestiune" din nou, nu vreau zdanganele, ce ati facut cu mama mea??? unde e mamaaaaaa?!!". Mdap, copila mea e capoasa si foarte "precisa" cu dorintele/ nevoile ei si nu sta la negocieri, o combinatie fantastica de papusa de portelan si mic dictator din care iese nu, nu o printesa, ci ditamai regina , mai exact Regina de Cupa si a sa faimoasa atitudine: "off with their heads!" :-).
Pe 15 noiembrie domnisoara avea 7 500 g si 67 de cm, acum nu stiu pe unde se invarte, cert este ca o imbrac cu haine de 6-9 luni, cu bataie spre 9 luni... Are o piele superba (zic eu) alba, usor rozalie... si ochi de o culoare greu de descris, un albastru inchis, dens, care uneori face ape verzui si alteori bate in gri - nu imi dau seama cum vor ramane. Rade mult, zambetul acela laaarg, stirib insotit de miscari dezordonate din maini si din picioare, manifestarea incantarii supreme. Cel mai sincer zambet il au bebelusii - e fericire in starea ei cea mai pura, nimic fals acolo, ii sclipesc ochii de incantare, iti rade cu toata fata, cu tot corpul.
Dimineata cand ma vede i se lumineaza toata fata in zambet si incepe sa dea din picioare, bate toba pe saltea, respira alert si pufaie de bucuroasa ce e. O iau in brate si sta tantosa, se uita in jur si "triluie" de incantare, sunete scurte, sacadate: a!, e!... Uneori ma prinde de o suvita de par si ma tine bine - bine, sa nu ma piarda, alteori ma prinde cu manutele de obraji (cu miscari necontrolate, de trebuie mereu sa ma feresc sa nu ma zgarie :D) si incearca sa ma pupe (sau sa ma manance? :D), apropiindu-si fata de a mea, cu gurita laarg deschisa, teribil de incantata.
Nu pofteste sa se intoarca/ rasuceasca insa se vrea in fund, se incordeaza de mama focului si de la o pozitie inclinata cam la 45 de grade se ridica singura in fund fara sa o ajut (nici nu vreau sa o ajut sa faca asta, abia face 5 luni, care-i graba?) cu o forta care ma uimeste, dupa care se inclina usoooor in fata, ca, deh, nu poate /stie sa se tina dreapta :-)).
Suzeta o refuza de cand s-a prins ca nu e nimic bun in ea, pe la trei luni... in schimb acum reuseste sa isi suga degetul. Pe cel mare, de la mana stanga (ha! sa ne asteptam la inca un stangaci in familie?), il indeasa fericita in gura si isi acopera toata fata cu palma, in efortul de a tocai de zor din el.
Adora textilele/ materialele mai mult ca orice: daca ii dau o bucata de carpa, o hainuta curata, ceva e cea mai fericita din lume, o morfoleste pe toate partile. Se plictiseste repede de jucarii si le arunca pe langa ea. Uneori, daca ii cad pe picioare se chinuie sa le aduca inapoi catre piept, ridicand piciorusele. La baie ii place tare mult, loveste apa incantata dand din maini si din picioare si urmareste cu o privire concentrata cele doua jucarii plutitoare.
Pare destul de fascinata de al sau frate, are mari sanse sa se transforme in fanul lui numarul 1. Intoarce capul dupa el, ii zambeste si cand il prinde il apuca strans de un degetel, ceva si pe cel mic il apuca rasul ca uite cum l-a prins... Tinand cont de faptul ca eu am devenit stelista doar pentru ca Bro' era stelist (cred ca nici nu stiam prea bine ce era aia), mi se pare firesc sa fie cam "zeul" ei personal :D.
Are ritmul ei clar de viata si daca i-l respecti e bine. Nu stie sa adoarma usor, chiar daca e in marsupiu tot incepe sa se foiasca si trage o jelanie (mi-e greu sa spun ca "isi canta singura", probabil ca asta face, dar nu prea suna a cantare :-)) sper sa aiba alte talente in viata...) si un somn peste zi nu prea dureaza mai mult de o ora. In schimb doarme fara treziri peste noapte pana pe la 6 dimineata si si-a reglat si orele de masa inca de la inceput - acum sunt la interval de patru ore, cam la ore fixe pe care le stie mai bine decat mine (daca doarme se trezeste exact la "ora aia" si in general se asteapta sa fie hranita atunci iar daca nu prestezi isi cere drepturile vehement :D) - sper sa o tina cat mai mult partea cu dormitul noaptea, ca asa pot si eu sa raman zdavana la cap si functionala.
Ii stiu deja plansul: cel de durere - acut si sec, cel de foame - nerabdator, insa ambele apar rar. Cel mai des e vorba de cel nevricos, de tipul "m-ati lasat singuraaaa, unde sunt supusii mei, ce faceti aici, aloooo, ma plictisesc, aloooooooo va zic, toate trupele la mine acum!!!" si varianta rosie la fata si isterica "unde e mamaaaa??? tu nu esti mama, o vreau pe mama, am stat destul cu voi, am fost rabdatoare dar lipseste de cateva ore si tu nuuu esti mama, o vreau la apel pe mama, sa stu ca e aici, sa o simt si sa o iau "in gestiune" din nou, nu vreau zdanganele, ce ati facut cu mama mea??? unde e mamaaaaaa?!!". Mdap, copila mea e capoasa si foarte "precisa" cu dorintele/ nevoile ei si nu sta la negocieri, o combinatie fantastica de papusa de portelan si mic dictator din care iese nu, nu o printesa, ci ditamai regina , mai exact Regina de Cupa si a sa faimoasa atitudine: "off with their heads!" :-).
04 December 2012
La drum cu copilul
Fac parte din acea tagma de parinti care crede ca un copil nu e chiar un bibelou care se sparge la fiecare pas si ca nu e musai sa-l pastrezi bine in raft pana cand ajunge la o varsta la care e indestructibil (exista ???). Cred mai degraba ca e vorba de respect reciproc si de adaptare a fiecaruia (evident, in proportii diferite) la viata celuilalt. Plus faptul ca totusi cumva copiii sunt proiectati mai rezistenti decat credem, tocmai pentru ca, well, daca era dupa cat sunt de nepriceputi parintii la inceput si cate boacane am facut fiecare ca novici in meseria asta, hehehe, saracii de ei... :-))).
Concret, viata se schimba cand apare copilul, el dicteaza multe dintre regulile jocului, insa exista si o reciproca: a nimerit intr-un tip de familie, una care functioneaza intr-un anumit mod asa ca, well, si el va trebui sa se adapteze la balamucul nostru, pe cat posibil. Pentru mine asta inseamna ca nu ma inchid in casa cu el, de felul meu sunt umblareata. Asa ca am calatorit cu cei mici mereu, mai ales pentru ca parintii sotului stau la 6 ore distanta de noi, dar am si evadat la munte, goniti de caldura din oras. Sau pur si simplu am bantuit prin oras. Cu pauze dese, cu bagaje pregatite minutios si putina incredere in ce poti face si instinctele proprii poti sa ajungi peste tot. Bon, asta in conditiile in care nici nu iti setezi asteptarile prea sus :-)) - cu copiii nu ai niciodata idee cum vor decurge lucrurile.
Si se poate, chiar se poate, cu multa rabdare, o organizare de militar care muta trupe :D si energie cat cuprinde. Am plecat des cu masina prin oras, in parcuri, la prieteni, la cumparaturi... e adevarat, cu geanta cu schimburi dupa mine si o intreaga logistica pregatita in spate, dar am iesit din casa cat mai des si nu doar cand e cald afara. Asta e ritmul nostru de viata, plus ca eu cred in "scosul copilului afara zilnic". Vara musai sa iesim in parcuri, sau macar pe langa bloc daca nu se poate altfel... iarna tot iesit macar putin sau daca e mult prea urat mai iesim prin mall-uri... am intrat si in magazine cu ei, mi-am facut cumparaturile linistita... am fost si la restaurant si la coafor (dap, cu bebe dupa mine)... am mers si mergem mult pe la prieteni... cu masina, copilul 1 si copilul 2 in spate :D... viata noastra nu s-a oprit, nu a inghetat pentru ca avem copiii. S-a schimbat, normal, dar nici sa traim frustrati sau sa ne inchidem in casa nu e o solutie.
Asa se face ca am fugit la munte cu amandoi copiii cand cea mica avea doar doua saptamani. Am avut emotii, de ce sa mint, ma gandeam ca poate nu sta in masina... dar era o caldura insuportabila in oras, ne chinuiam cu totii si si ei ii era greu la cat de cald era (curgeau apele pe noi si nu dormeam noaptea de zapuseala), asa ca ne-am luat inima in dinti si am zis sa incercam - am plecat la ora ei de somn, ne-am oprit sa manance pe drum... si a fost perfect. Pentru ca avem fixul cu geloziile copilului si am incercat sa-i facem si celui mic tranzitia mai usoara catre noua situatie cu surioara nou venita, l-am scos de la gradinita si l-am luat cu noi. Sotul, eu (huh, abia nascusem), un bebe de doua saptamani si un copil de trei ani si jumatate - primul drum toti patru in masina, prima vacanta singuri - s-a dovedit o alegere buna. Cea mica a fost mult mai linistita la munte, se vedea ca ii prieste si si eu m-am simtit mai bine, iar omuletul era fericit: uda florile, masina, alerga de colo-colo, era cu noi si asta a fost una dintre cele mai bune decizii luate, sa il tinem langa noi cu toate eforturile pe care le presupune partea aceasta.
De atunci tot bantuim: am mai fost la munte, ba chiar in gasca marita, am ajuns si acasa la sot... evadarea de la doua saptamani a fost doar inceputul :-))). E fain asa si mai usor decat pare. O zi plina trece mai repede, copiii dorm mai bine (ha!) si vad ca s-au si adaptat (o data omuletul dormea dus in timp ce bebeluna se apucase sa urle langa el, alta data i-a spus intelept "nu mai plange, ca acum ajungem acasa" :D - copila mea cand vrea sa adoarma intai se jeleste nitel de mama focului, indiferent daca e in marsupiu/ carucior/ scaun de masina etc).
Eu cred ca le prinde bine si lor. Sa vada, sa experimenteze lucruri noi, sa se obisnuiasca in ritmul de viata al parintilor, sa se adapteze impreuna la noua lor viata, sa le placa sa calatoreasca... de ce nu? Ei simt, vad, absorb, inteleg de la un nivel incolo tot ce li se intampla si o viata cat mai bogata nu vad de ce nu i-ar ajuta. A nu se intelege ca ii chinuim, ca daca are o zi proasta si e marait eu musai sa-l plimb dupa mine, e nevoie de flexibilitate in toata povestea asta, uneori merge, alteori nu e o zi buna si gata, abandonezi, inspiri/ expiri, maine o sa fie mai bine. Da, trebuie gandit putin in avans ce si cum, unde te duci, ce conditii sunt acolo, pe cine te poti baza la nevoie sa te ajute, ce iei cu tine etc.- dar nu e imposibil si e frumos, zic eu, mai frumos decat sa stai in mediul controlat si sa privesti cei patru pereti ai casei.
Concret, viata se schimba cand apare copilul, el dicteaza multe dintre regulile jocului, insa exista si o reciproca: a nimerit intr-un tip de familie, una care functioneaza intr-un anumit mod asa ca, well, si el va trebui sa se adapteze la balamucul nostru, pe cat posibil. Pentru mine asta inseamna ca nu ma inchid in casa cu el, de felul meu sunt umblareata. Asa ca am calatorit cu cei mici mereu, mai ales pentru ca parintii sotului stau la 6 ore distanta de noi, dar am si evadat la munte, goniti de caldura din oras. Sau pur si simplu am bantuit prin oras. Cu pauze dese, cu bagaje pregatite minutios si putina incredere in ce poti face si instinctele proprii poti sa ajungi peste tot. Bon, asta in conditiile in care nici nu iti setezi asteptarile prea sus :-)) - cu copiii nu ai niciodata idee cum vor decurge lucrurile.
Si se poate, chiar se poate, cu multa rabdare, o organizare de militar care muta trupe :D si energie cat cuprinde. Am plecat des cu masina prin oras, in parcuri, la prieteni, la cumparaturi... e adevarat, cu geanta cu schimburi dupa mine si o intreaga logistica pregatita in spate, dar am iesit din casa cat mai des si nu doar cand e cald afara. Asta e ritmul nostru de viata, plus ca eu cred in "scosul copilului afara zilnic". Vara musai sa iesim in parcuri, sau macar pe langa bloc daca nu se poate altfel... iarna tot iesit macar putin sau daca e mult prea urat mai iesim prin mall-uri... am intrat si in magazine cu ei, mi-am facut cumparaturile linistita... am fost si la restaurant si la coafor (dap, cu bebe dupa mine)... am mers si mergem mult pe la prieteni... cu masina, copilul 1 si copilul 2 in spate :D... viata noastra nu s-a oprit, nu a inghetat pentru ca avem copiii. S-a schimbat, normal, dar nici sa traim frustrati sau sa ne inchidem in casa nu e o solutie.
Asa se face ca am fugit la munte cu amandoi copiii cand cea mica avea doar doua saptamani. Am avut emotii, de ce sa mint, ma gandeam ca poate nu sta in masina... dar era o caldura insuportabila in oras, ne chinuiam cu totii si si ei ii era greu la cat de cald era (curgeau apele pe noi si nu dormeam noaptea de zapuseala), asa ca ne-am luat inima in dinti si am zis sa incercam - am plecat la ora ei de somn, ne-am oprit sa manance pe drum... si a fost perfect. Pentru ca avem fixul cu geloziile copilului si am incercat sa-i facem si celui mic tranzitia mai usoara catre noua situatie cu surioara nou venita, l-am scos de la gradinita si l-am luat cu noi. Sotul, eu (huh, abia nascusem), un bebe de doua saptamani si un copil de trei ani si jumatate - primul drum toti patru in masina, prima vacanta singuri - s-a dovedit o alegere buna. Cea mica a fost mult mai linistita la munte, se vedea ca ii prieste si si eu m-am simtit mai bine, iar omuletul era fericit: uda florile, masina, alerga de colo-colo, era cu noi si asta a fost una dintre cele mai bune decizii luate, sa il tinem langa noi cu toate eforturile pe care le presupune partea aceasta.
De atunci tot bantuim: am mai fost la munte, ba chiar in gasca marita, am ajuns si acasa la sot... evadarea de la doua saptamani a fost doar inceputul :-))). E fain asa si mai usor decat pare. O zi plina trece mai repede, copiii dorm mai bine (ha!) si vad ca s-au si adaptat (o data omuletul dormea dus in timp ce bebeluna se apucase sa urle langa el, alta data i-a spus intelept "nu mai plange, ca acum ajungem acasa" :D - copila mea cand vrea sa adoarma intai se jeleste nitel de mama focului, indiferent daca e in marsupiu/ carucior/ scaun de masina etc).
Eu cred ca le prinde bine si lor. Sa vada, sa experimenteze lucruri noi, sa se obisnuiasca in ritmul de viata al parintilor, sa se adapteze impreuna la noua lor viata, sa le placa sa calatoreasca... de ce nu? Ei simt, vad, absorb, inteleg de la un nivel incolo tot ce li se intampla si o viata cat mai bogata nu vad de ce nu i-ar ajuta. A nu se intelege ca ii chinuim, ca daca are o zi proasta si e marait eu musai sa-l plimb dupa mine, e nevoie de flexibilitate in toata povestea asta, uneori merge, alteori nu e o zi buna si gata, abandonezi, inspiri/ expiri, maine o sa fie mai bine. Da, trebuie gandit putin in avans ce si cum, unde te duci, ce conditii sunt acolo, pe cine te poti baza la nevoie sa te ajute, ce iei cu tine etc.- dar nu e imposibil si e frumos, zic eu, mai frumos decat sa stai in mediul controlat si sa privesti cei patru pereti ai casei.
02 December 2012
Fratele cel mare
Intr-o dimineata de weekend copila s-a trezit pentru o noua runda de masa undeva in jur de ora 10.00. Spre surpriza noastra, fratele ei cel mare a acaparat-o (hijacked de-a dreptul). Ne-a cerut insistent sa o punem cu tot cu "scaunelul" ei fix langa el, pe pat, unde statea sa se uite la cantecele pe laptop. Sa vada si ea desene... Pai si nu pot sa o iau, am intrebat eu nedumerita, uitandu-ma la copila care statea umflata toata si importanta in sacul de dormit (nici n-am apucat sa o schimb) si extrem de linistita langa al ei frate care rontaia o felie de paine cu branza. Nu, la 8 poti, m-a informat acesta din urma. E deja 10, mama si trebuie sa manance... am zis eu, gandindu-ma la nerabdarea micului stomacel de copil urlator. Mai tarziu, la 8, a venit raspunsul prompt, acum trebuie sa vada desene cu planete si cu autobuzul si cu ia-ia-io, ca nu a vazut niciodata...
Oooook, la 4 luni si ceva copila mea se uita linistita la filmulete pe youtube impreuna cu fratele ei (care se pare ca se ocupa indeaproape de educatia bebelunei :D - dap, unele lucruri sunt mai importante decat crezul meu ca nu e bine sa pun copila la tv asa devreme). Si nu, nu a scancit deloc de foame, desi e o lacoma si jumatate.
01 December 2012
Importanta mojo-ului in viata
Intamplarea face ca recent am ajun sa ma gandesc la chestia asta cu mojo-ul personal (adica starea proprie de bine - sa te simti bine in pielea ta, tu cu tine :D). Cand mojo-ul e ciobit nimic nu e ok si functionezi cam ca un avion din cele lovite in aripa care se chinuie sa se tina pe linia de plutire - mai si iese nitel fum, mai si pierzi combustibil, bref esti pe avarie.
Si, dupa cum se stie "if mama ain't happy ain't nobody happy" sau, mai clar formulat, varianta aia cu instructiunile din avion: in caz de urgenta mai intai iti pui tie masca de oxigen si abia apoi ii ajuti pe ceilalti. Nu poti ajuta/ da ce e mai bun din tine, avea grija de ceilalti, oferi exact latura ta pe care doresti sa o oferi celorlalti daca mojo-ul tau a incasat-o in plina figura. O proasta imagine de sine se va reflecta negativ in relatiile tale cu cei din jur si ca sa fii omul care iti doresti sa fii, mama buna pe care vrei sa o aiba copiii tai, trebuie sa ai grija de tine si nevoile tale, nu le poti ingropa la infinit intr-un colt al sufletului - e nevoie de pauze din cand in cand, de cautarea bucuriei in lucruri cat de mici, de rasfat si timp pentru tine. Ma tem ca nu cred in femeile eroine care se sacrifica pe altarul familiei etern (mai devreme sau mai tarziu vor face poc) si nici in mamele zbuciumate, cu coafura zburlita si copilul atarnat de gat (ce crezi ca ii transmiti copilului in acele momente?) - nu e nimic superior aici, trage aer in piept si recunoaste ca u need help and your mojo needs you, o sa fie mult mai bine pentru toti dupa ce gasesti o cale sa iti tragi sufletul si iti reincarci bateriile nitel. A, si nu, nu astepta sa vine un el calare pe cal alb sa se ocupe de mojo-ul tau, e posibil sa ajute si el, corect, dar cand ai vazut, ma rog, ultima data un individ calare pe cal alb si, well, de ce sa lasi ceva asa de important pentru tine in voia sortii si sa baltesti in asteptare?
So, chiar daca se arde mancarea pe foc si nu-s bani/ nu e timp/ nu e energie, realitatea e ca timpul investit in repararea mojo-ului propriu este cu adevarat o investitie. Merita si meriti, face minuni, e vital, must always find a way to take care of your mojo.
Howgh! :D
Si, dupa cum se stie "if mama ain't happy ain't nobody happy" sau, mai clar formulat, varianta aia cu instructiunile din avion: in caz de urgenta mai intai iti pui tie masca de oxigen si abia apoi ii ajuti pe ceilalti. Nu poti ajuta/ da ce e mai bun din tine, avea grija de ceilalti, oferi exact latura ta pe care doresti sa o oferi celorlalti daca mojo-ul tau a incasat-o in plina figura. O proasta imagine de sine se va reflecta negativ in relatiile tale cu cei din jur si ca sa fii omul care iti doresti sa fii, mama buna pe care vrei sa o aiba copiii tai, trebuie sa ai grija de tine si nevoile tale, nu le poti ingropa la infinit intr-un colt al sufletului - e nevoie de pauze din cand in cand, de cautarea bucuriei in lucruri cat de mici, de rasfat si timp pentru tine. Ma tem ca nu cred in femeile eroine care se sacrifica pe altarul familiei etern (mai devreme sau mai tarziu vor face poc) si nici in mamele zbuciumate, cu coafura zburlita si copilul atarnat de gat (ce crezi ca ii transmiti copilului in acele momente?) - nu e nimic superior aici, trage aer in piept si recunoaste ca u need help and your mojo needs you, o sa fie mult mai bine pentru toti dupa ce gasesti o cale sa iti tragi sufletul si iti reincarci bateriile nitel. A, si nu, nu astepta sa vine un el calare pe cal alb sa se ocupe de mojo-ul tau, e posibil sa ajute si el, corect, dar cand ai vazut, ma rog, ultima data un individ calare pe cal alb si, well, de ce sa lasi ceva asa de important pentru tine in voia sortii si sa baltesti in asteptare?
So, chiar daca se arde mancarea pe foc si nu-s bani/ nu e timp/ nu e energie, realitatea e ca timpul investit in repararea mojo-ului propriu este cu adevarat o investitie. Merita si meriti, face minuni, e vital, must always find a way to take care of your mojo.
Howgh! :D
30 November 2012
Jurnal de omulet - 3 ani si 9 luni
Zilele trecute am avut un moment de revelatie: copilul topaia fericit prin zona explicandu-mi detaliat un lucru destul de elaborat, pe care, wow, il intelesese! si eu ma uitam ce mare e, cat de drag imi e, cat a putut sa creasca... aveam un moment din acela de inima umflata ca un pandispan, plina de drag si cald si, vai, copilul meu nu o sa aiba ever habar cat de mult pot sa-l iubesc. Nu pentru ca ma ascund, ci pentru ca e imposibil de pus in cuvinte si sa-mi spuneti voi ce vreti, nu, nu poti echivala cu adevarat cu nimic in viata asta iubirea
aceea viscerala ce te rascoleste tot si te umple de bun si drag si
lacrimogen si mandrie natanga. Adica tot acest amalgam de sentimente din care eu am din plin :D.
Omuletul a crescut, parca s-a mai lungit brusc, a ajuns la 98 de cm (nu a fost niciodata foarte inalt) si e in continuare slabut, de diverse rude se streseaza incontinuu ca nu mananca. Mananca, nu il tin flamand, doar ca seamana fix cu al sau tata, un personaj care nu pune prea mare pret pe mancare si care poate sta linistit ore intregi (o zi intreaga???) fara sa deschida frigiderul. Mda, mancarea pentru el nu este ceva esential, in ciuda eforturilor mele de a gati diverse si chiar de a il implica in preparare. Si ce? Ii place la nebunie sa gatim impreuna, facem diverse vraji in bucatarie (ultima data a framantat aluatul pentru placinta cu mere cu manutele lui), dar, in mod ciudat, nu tine mortis sa si guste dupa. Regula e: "gusta, sa vezi cum e, nu imi poti spune ca nu iti place fara sa incerci macar - gusti si apoi decizi daca mai mananci sau nu" (asta la produsele noi) dar pare ca seamana cu al sau unchi, Bro', al carui schimb de replici cu tata (inevitabil cam la orice era nou) a ramas faimos in familie: "E bun?" "Da!" "Mai vrei?" "Nu!".
Are deja pasiuni si asta ma distreaza enorm. Pe langa Fulger - obsesia clasica - si Mickey, e fan "planete" si inca de mult, de la sosetele cu planete... doar ca acum le stie pe toate in ordinea corecta si am ajuns chiar la intrebari de genul "de ce se invarte Luna in jurul Pamantului?". Huh? Explica-i asta unui copil de nici patru ani... Asta in conditiile in care tin mortis sa il tratez ca pe un mic adult si ma chinui sa-i raspund cat se poate de corect si serios la intrebarile pe care mi le adreseaza, doar ca nu reusesc mereu sa sintetizez ideile in doar cateva propozitii scurte si cat mai pe intelesul lui, acolo inca nu am exercitiu, "de ce-urile" astea ne-au invadat recent. Recent, recent, dar m-au terminat :-)), vin in valuri si se refera la orice in lumea asta, de la "de ce dormim?" la "de ce nu ninge?" si "de ce nu pot sa gust si din faina, daca din zahar am avut voie?". Par simple, stiu, dar ia incercati raspunsuri rapide si simple, sa va vad...
Nici eu nu ma pot stapani insa si i-am decorat camera cu sistemul solar pe un perete (pe care le insiram si le prezentam oricui vine in vizita) si stele si rachete pe tavan, plus una bucata covor cu strazi si diverse statii de pomieri/ spital/ case etc - de m-am trezit intr-o seara cu cuplul Bu-fiu (plecat la culcare "cica" dar aflat de fapt in plina joaca) ca apare la bucatarie: unul mare si serios urmat de unul mic si plin de entuziasm. Au deschis frigiderul, au scos diverse si s-au apucat sa faca sanviciuri pe care le-au dus ceremonios in camera mai apoi, tot asa, unul mare pasind apasat urmat de unul mic topaind in spatele lui: turns out ca se oprisera cu masinile la "o terasa" desenata pe mocheta asa ca s-au asezat frumos pe covor si au mancat linistiti dupa care au plecat mai departe, la spital de exemplu, unde omuletul l-a consultat pe Bu cu instrumentele din trusa lui medicala.
In continuare ii citim in fiecare seara la culcare si marea lui pasiune pe partea de "limba lui mami" sunt cartile cu Bobita si Buburuza, la fel ca si desenele cu aceste personaje, sau pentru in masina cartile cu Pixi. Musai sa interpretez vocea paianjenului pe un ton mai jos si mai amenintator :D.
La masini Buna este furnizorul suprem, domnul are cerinte precise si ea se da de trei ori peste cap si produce taman vehicolul dorit: dupa ce i-a cerut o masina de gunoi (si a capatat doua, una care are si perie de spalat strazile si nu mai stiu ce minunatii), acum a ajuns savant la o "betoea" (= betoniera), pronuntata atat de stalcit incat a trebui sa o previn pe biata Buna de ce comanda o sa ii pice in brate. Mie imi cere mai putin, insa, da, stiu de prin vara ce vrea de la Mos Craciun si m-am luptat luni integi sa gasesc o solutie sa aduc uber-camionul Cars-jucarie-ce-se-gaseste-exclusiv-in-magazinele Toys R Us (din care nu, nu avem in Romania si pe care jucarie punctual nu o livreaza nimeni in Romania, ain't it fun??? :D). Sincer, si-o doreste atat de tare (a vazut-o la un verisor al carui tata i-o adusese din America) incat eu nu am inima sa ma uit la fata lui cand ar deschide cadourile de Craciun si ar vedea ca nu a primit fix lucrul ala pe care il viseaza obsesiv si despre care e convins ca i-l va da the almighty Mos Craciun. Asa ca am sapat dupa variante de adus camionul ala (pe care o sa il pun in rama cand o sa il am) de mi-a venit boala si mi-am smuls parul din cap, dar se pare ca pana la urma i-am dat de capat, dupa mai bine de doua luni de lupte cu sistemul iata ca am gasit o solutie sa-l fentez: cineva din Anglia il comanda pentru mine (pentru ca nu poti comanda decat daca esti din UK si nu poti plati decat daca ai card din UK, grrr) si apoi mi-l pune la posta si eu ii transfer banii. Phew! Mos Craciun imi e dator vandut.
Si ca veni vorba de Buna: mai intai si mai intai ca Bunu se pare ca nu ii da tic tac - dimpotriva, copilul a vazut cutia bunicului si i-a cerut si tocmai ca sa nu ii dea acesta i-a spus ca sunt pastilele lui, asa ca turns out ca omuletul mi-a vandut o poveste tare smechera :D. Si mai apoi merita pastrata pentru posteritate replica lui atunci cand i-a mai cerut biscuiti Bunei si aceasta i-a spus (strategic) ca nu mai are. Pai sa mai cumparam, a decis el, mergem la magazin si mai luam. Nu mai am bani, spuse Buna, la fel de strategic chitita sa nuuuu biscuiti in plus.... Are tati, avenit replica prompta, luam de la tati, din aia cu doua usi pe care o tine la gat si unde tati are bani. Mdap, Bu are o borseta de piele cu doua clapete pe care o tine mereu atarnata la gat si in care, evident, isi tine banii - omuletul stie :-))).
Omuletul se indreapta vertiginos catre patru ani si eu ma minunez ce salt fantastic a facut din nou: din bebelus in baietel si acum in adevarat partener de conversatii si aventuri. Isi imparte numele de sfant cu al sau bunic de la care se pare ca a mostenit stilul de om calculat (tipicari, gandesc lucrurile, analizeaza si mai greu ii scoti din ale lor) si pasiunea pentru organizare - caposenie a luat de la toti :D. Nu functioneaza pe baza de amenintari si ultimatumuri, nu-l impresioneaza, ci pe baza de consecventa, respect si multe explicatii clare. El trebuie sa inteleaga, asta e cheia :-).
Legat de sora-bebeluna, in continuare se pare ca informeaza pe toata lumea care are "un bebe", inclusiv pe Buna care a ajus la concluzia ca o crede amnezica de de fiecare data cand o vede ii spune "noutatea" :D, dar chiar si pe diverse persoane pe care le intalneste (de exemplu alte mame de la gradinita). Replica la intrebarea "ce face bebe?" este inevitabil "pange" (=plange) iar mie imi povesteste din cand in cand cum a fost si el mic si a stat la mine in burta. Doar ca acum nu mai e asa interesat sa se convinga ca si el e mic si iubit si alintat, ci mai degraba pare sa-l atraga ideea ca acum e mare si poate face diverse lucruri pe care bebe nu le poate face. O iubeste, se poarta tare frumos cu ea, o pupa si o mangaie si chiar s-a intamplat sa se duca repede sa o linisteasca agitand o jucarie prin fata ochilor ei (cum a vazut ca fac eu), inaite sa pot ajunge eu la ea. Nu mi-a propus nimic de genul "sa scapam de ea" si nu pare sa vrea sa dispara, dimpotriva, e o binecuvantata (cel putin aparenta) lipsa de gelozie, dar ma intreaba "de ce avem noi bebe" si ii raspund o chestie mai elaborata in care subliniez ca bebelusii apar cand mami si tati isi doresc si ca sunt foarte iubiti si ca noi il iubim pe el enorm si ne-am dorit sa aiba o surioara si bla bla bla bla ca acum suntem patru, o familie mare in care bla bla bla bla multa iubire... cu accent pe faptul ca el e iubit - nu cred ca ma intreaba de ce avem bebe din gelozie, am senzatia ca mai mult vrea sa isi clarifice chestiunea si rolul lui in familie (evident, am rugat pe toata lumea din familie sa nu ii vorbeasca in special de ea si sa evite comparatiile sau scuzele de genul "ea ea mai mica, mami sta cu ea etc ", ori intrebarile si remarcile referitor la ea "uite ce draguta e, ce face, o iubesti etc" mai bine sa incerce sa se focuseze pe el in discutille cu el). So far so good: rade si se entuziasmeaza cand ea ii zambeste, il apuca de mana sau il atinge pe fata si imi arata incantat ce face... iar descrierea lui clasica este ca "tati sta la volan, mami langa tati si eu stau cu Ami, eu in spatele lui mami si Ami in spatele lui tati" (versiunea pronuntata stalcit :D)...
Cam asta e si definitia noastra acum: o familie de patru, fiecare cu locul sau precis (in masina :D), crescand impreuna.
Omuletul a crescut, parca s-a mai lungit brusc, a ajuns la 98 de cm (nu a fost niciodata foarte inalt) si e in continuare slabut, de diverse rude se streseaza incontinuu ca nu mananca. Mananca, nu il tin flamand, doar ca seamana fix cu al sau tata, un personaj care nu pune prea mare pret pe mancare si care poate sta linistit ore intregi (o zi intreaga???) fara sa deschida frigiderul. Mda, mancarea pentru el nu este ceva esential, in ciuda eforturilor mele de a gati diverse si chiar de a il implica in preparare. Si ce? Ii place la nebunie sa gatim impreuna, facem diverse vraji in bucatarie (ultima data a framantat aluatul pentru placinta cu mere cu manutele lui), dar, in mod ciudat, nu tine mortis sa si guste dupa. Regula e: "gusta, sa vezi cum e, nu imi poti spune ca nu iti place fara sa incerci macar - gusti si apoi decizi daca mai mananci sau nu" (asta la produsele noi) dar pare ca seamana cu al sau unchi, Bro', al carui schimb de replici cu tata (inevitabil cam la orice era nou) a ramas faimos in familie: "E bun?" "Da!" "Mai vrei?" "Nu!".
Are deja pasiuni si asta ma distreaza enorm. Pe langa Fulger - obsesia clasica - si Mickey, e fan "planete" si inca de mult, de la sosetele cu planete... doar ca acum le stie pe toate in ordinea corecta si am ajuns chiar la intrebari de genul "de ce se invarte Luna in jurul Pamantului?". Huh? Explica-i asta unui copil de nici patru ani... Asta in conditiile in care tin mortis sa il tratez ca pe un mic adult si ma chinui sa-i raspund cat se poate de corect si serios la intrebarile pe care mi le adreseaza, doar ca nu reusesc mereu sa sintetizez ideile in doar cateva propozitii scurte si cat mai pe intelesul lui, acolo inca nu am exercitiu, "de ce-urile" astea ne-au invadat recent. Recent, recent, dar m-au terminat :-)), vin in valuri si se refera la orice in lumea asta, de la "de ce dormim?" la "de ce nu ninge?" si "de ce nu pot sa gust si din faina, daca din zahar am avut voie?". Par simple, stiu, dar ia incercati raspunsuri rapide si simple, sa va vad...
Nici eu nu ma pot stapani insa si i-am decorat camera cu sistemul solar pe un perete (pe care le insiram si le prezentam oricui vine in vizita) si stele si rachete pe tavan, plus una bucata covor cu strazi si diverse statii de pomieri/ spital/ case etc - de m-am trezit intr-o seara cu cuplul Bu-fiu (plecat la culcare "cica" dar aflat de fapt in plina joaca) ca apare la bucatarie: unul mare si serios urmat de unul mic si plin de entuziasm. Au deschis frigiderul, au scos diverse si s-au apucat sa faca sanviciuri pe care le-au dus ceremonios in camera mai apoi, tot asa, unul mare pasind apasat urmat de unul mic topaind in spatele lui: turns out ca se oprisera cu masinile la "o terasa" desenata pe mocheta asa ca s-au asezat frumos pe covor si au mancat linistiti dupa care au plecat mai departe, la spital de exemplu, unde omuletul l-a consultat pe Bu cu instrumentele din trusa lui medicala.
In continuare ii citim in fiecare seara la culcare si marea lui pasiune pe partea de "limba lui mami" sunt cartile cu Bobita si Buburuza, la fel ca si desenele cu aceste personaje, sau pentru in masina cartile cu Pixi. Musai sa interpretez vocea paianjenului pe un ton mai jos si mai amenintator :D.
La masini Buna este furnizorul suprem, domnul are cerinte precise si ea se da de trei ori peste cap si produce taman vehicolul dorit: dupa ce i-a cerut o masina de gunoi (si a capatat doua, una care are si perie de spalat strazile si nu mai stiu ce minunatii), acum a ajuns savant la o "betoea" (= betoniera), pronuntata atat de stalcit incat a trebui sa o previn pe biata Buna de ce comanda o sa ii pice in brate. Mie imi cere mai putin, insa, da, stiu de prin vara ce vrea de la Mos Craciun si m-am luptat luni integi sa gasesc o solutie sa aduc uber-camionul Cars-jucarie-ce-se-gaseste-exclusiv-in-magazinele Toys R Us (din care nu, nu avem in Romania si pe care jucarie punctual nu o livreaza nimeni in Romania, ain't it fun??? :D). Sincer, si-o doreste atat de tare (a vazut-o la un verisor al carui tata i-o adusese din America) incat eu nu am inima sa ma uit la fata lui cand ar deschide cadourile de Craciun si ar vedea ca nu a primit fix lucrul ala pe care il viseaza obsesiv si despre care e convins ca i-l va da the almighty Mos Craciun. Asa ca am sapat dupa variante de adus camionul ala (pe care o sa il pun in rama cand o sa il am) de mi-a venit boala si mi-am smuls parul din cap, dar se pare ca pana la urma i-am dat de capat, dupa mai bine de doua luni de lupte cu sistemul iata ca am gasit o solutie sa-l fentez: cineva din Anglia il comanda pentru mine (pentru ca nu poti comanda decat daca esti din UK si nu poti plati decat daca ai card din UK, grrr) si apoi mi-l pune la posta si eu ii transfer banii. Phew! Mos Craciun imi e dator vandut.
Si ca veni vorba de Buna: mai intai si mai intai ca Bunu se pare ca nu ii da tic tac - dimpotriva, copilul a vazut cutia bunicului si i-a cerut si tocmai ca sa nu ii dea acesta i-a spus ca sunt pastilele lui, asa ca turns out ca omuletul mi-a vandut o poveste tare smechera :D. Si mai apoi merita pastrata pentru posteritate replica lui atunci cand i-a mai cerut biscuiti Bunei si aceasta i-a spus (strategic) ca nu mai are. Pai sa mai cumparam, a decis el, mergem la magazin si mai luam. Nu mai am bani, spuse Buna, la fel de strategic chitita sa nuuuu biscuiti in plus.... Are tati, avenit replica prompta, luam de la tati, din aia cu doua usi pe care o tine la gat si unde tati are bani. Mdap, Bu are o borseta de piele cu doua clapete pe care o tine mereu atarnata la gat si in care, evident, isi tine banii - omuletul stie :-))).
Omuletul se indreapta vertiginos catre patru ani si eu ma minunez ce salt fantastic a facut din nou: din bebelus in baietel si acum in adevarat partener de conversatii si aventuri. Isi imparte numele de sfant cu al sau bunic de la care se pare ca a mostenit stilul de om calculat (tipicari, gandesc lucrurile, analizeaza si mai greu ii scoti din ale lor) si pasiunea pentru organizare - caposenie a luat de la toti :D. Nu functioneaza pe baza de amenintari si ultimatumuri, nu-l impresioneaza, ci pe baza de consecventa, respect si multe explicatii clare. El trebuie sa inteleaga, asta e cheia :-).
Legat de sora-bebeluna, in continuare se pare ca informeaza pe toata lumea care are "un bebe", inclusiv pe Buna care a ajus la concluzia ca o crede amnezica de de fiecare data cand o vede ii spune "noutatea" :D, dar chiar si pe diverse persoane pe care le intalneste (de exemplu alte mame de la gradinita). Replica la intrebarea "ce face bebe?" este inevitabil "pange" (=plange) iar mie imi povesteste din cand in cand cum a fost si el mic si a stat la mine in burta. Doar ca acum nu mai e asa interesat sa se convinga ca si el e mic si iubit si alintat, ci mai degraba pare sa-l atraga ideea ca acum e mare si poate face diverse lucruri pe care bebe nu le poate face. O iubeste, se poarta tare frumos cu ea, o pupa si o mangaie si chiar s-a intamplat sa se duca repede sa o linisteasca agitand o jucarie prin fata ochilor ei (cum a vazut ca fac eu), inaite sa pot ajunge eu la ea. Nu mi-a propus nimic de genul "sa scapam de ea" si nu pare sa vrea sa dispara, dimpotriva, e o binecuvantata (cel putin aparenta) lipsa de gelozie, dar ma intreaba "de ce avem noi bebe" si ii raspund o chestie mai elaborata in care subliniez ca bebelusii apar cand mami si tati isi doresc si ca sunt foarte iubiti si ca noi il iubim pe el enorm si ne-am dorit sa aiba o surioara si bla bla bla bla ca acum suntem patru, o familie mare in care bla bla bla bla multa iubire... cu accent pe faptul ca el e iubit - nu cred ca ma intreaba de ce avem bebe din gelozie, am senzatia ca mai mult vrea sa isi clarifice chestiunea si rolul lui in familie (evident, am rugat pe toata lumea din familie sa nu ii vorbeasca in special de ea si sa evite comparatiile sau scuzele de genul "ea ea mai mica, mami sta cu ea etc ", ori intrebarile si remarcile referitor la ea "uite ce draguta e, ce face, o iubesti etc" mai bine sa incerce sa se focuseze pe el in discutille cu el). So far so good: rade si se entuziasmeaza cand ea ii zambeste, il apuca de mana sau il atinge pe fata si imi arata incantat ce face... iar descrierea lui clasica este ca "tati sta la volan, mami langa tati si eu stau cu Ami, eu in spatele lui mami si Ami in spatele lui tati" (versiunea pronuntata stalcit :D)...
Cam asta e si definitia noastra acum: o familie de patru, fiecare cu locul sau precis (in masina :D), crescand impreuna.
27 November 2012
Disclaimer - despre sfaturi si publicitate
Pentru ca nu vreau sa ma ia cineva drept guru. Pentru ca uneori trebuie sa apelezi la profesionisti si propria judecata. Pentru ca fac publicitate, dar nu oricui si in orice conditii - nu vreau sa fiu ipocrita. Scriu cu drag despre lucrurile in care cred, promovez firme pe care le-am testat (Bodybebe si Cartea copiilor de exemplu) sau programe gen De dragul artei, ma duc acolo unde sunt curioasa sa aflu ceva (Regina Maria) insa refuz ceea ce nu mi se potriveste (am ales sa nu merg la Danone). Pentru ca dincolo de toate, e un blog scris onest, cu umor (zic eu :D) si cu suflet.
Pentru ca ce scriu pe acest blog e experienta mea de viata, cu alegerile mele, care mi se potrivesc mie.
Aici
Pentru ca ce scriu pe acest blog e experienta mea de viata, cu alegerile mele, care mi se potrivesc mie.
Aici
26 November 2012
Interiorizare
Trebuie sa ma fortez sa scriu. Nu pentru ca blogul acesta e un business sau eu mai stiu eu ce chestie vitala financiar, ci pentru ca e copilul meu de suflet si imi pare rau sa-l vad in paragina. Si mai ales pentru ca am atatea povesti nescrise in mine, ma asalteaza toate, se invalmasesc sa iasa la lumina si apoi mor uitate intr-un colt al vietii mele mult prea pline acum ca sa apuc sa le trec in nemurire. E pacat, deja am uitat o groaza din ce aveam de povestit.
Asa ca trebuie sa ma adun. Fortat, motivat, pentru ca momentele trec pe langa mine si duse sunt daca nu mai apuc sa le trec aici, in jurnalul copiilor mei si al traiului nostru in patru.
In ultimul timp m-am cam retras, mi-am restrans spatiul de manevra, m-am interiorizat mult. N-am timp/ chef/ disponibilitate. Nu stiu daca imi adun fortele si contemplu situatia, incercand sa-mi planific un nou asalt, o noua directie sau pur si simplu e doar o stare, o faza. Am senzatia ca e o redefinire, un soi de "what next" dar si o asezare in matca in noua viata/ formula de patru. Plus ca mai e si sezonul de vina :D - e timpul de stat cu familia/ in familie.
In rest noi suntem bine: copiii cresc, eu mi-am luat imprimanta de black friday, am facut placinta cu mere impreuna cu "ajutorul" meu cel mic si mi s-a comandat una "cu pototae" (nu pot sa reproduc exact cuvantul pentru portocale), am fost la munte, la petreceri fel de fel si ne-am intalnit cu diversi prieteni, in casa e bine si e cald, am facut planuri de Revelion, bebeluna creste frumos, ne-au cazut rafturi, ni s-au ars becuri/ stricat robinetul, omuletul ma uimeste cat e de mare/frumos/minunat, statul m-a tinut fara bani o bucata buna de timp dar acum am reinviat, am primit mult ajutor de la o prietena-bona perfecta, Bu e foarte funny cum vorbeste cu cea mica, am carti bune de citit (am gasit una grozava, un deliciu)... deh, cotidiene.
Asa ca trebuie sa ma adun. Fortat, motivat, pentru ca momentele trec pe langa mine si duse sunt daca nu mai apuc sa le trec aici, in jurnalul copiilor mei si al traiului nostru in patru.
In ultimul timp m-am cam retras, mi-am restrans spatiul de manevra, m-am interiorizat mult. N-am timp/ chef/ disponibilitate. Nu stiu daca imi adun fortele si contemplu situatia, incercand sa-mi planific un nou asalt, o noua directie sau pur si simplu e doar o stare, o faza. Am senzatia ca e o redefinire, un soi de "what next" dar si o asezare in matca in noua viata/ formula de patru. Plus ca mai e si sezonul de vina :D - e timpul de stat cu familia/ in familie.
In rest noi suntem bine: copiii cresc, eu mi-am luat imprimanta de black friday, am facut placinta cu mere impreuna cu "ajutorul" meu cel mic si mi s-a comandat una "cu pototae" (nu pot sa reproduc exact cuvantul pentru portocale), am fost la munte, la petreceri fel de fel si ne-am intalnit cu diversi prieteni, in casa e bine si e cald, am facut planuri de Revelion, bebeluna creste frumos, ne-au cazut rafturi, ni s-au ars becuri/ stricat robinetul, omuletul ma uimeste cat e de mare/frumos/minunat, statul m-a tinut fara bani o bucata buna de timp dar acum am reinviat, am primit mult ajutor de la o prietena-bona perfecta, Bu e foarte funny cum vorbeste cu cea mica, am carti bune de citit (am gasit una grozava, un deliciu)... deh, cotidiene.
21 November 2012
Cipicii
Cine vrea sa imi ia un cadou, dincolo de obisnuitele surprize (o casa, o masina, diamante... deh, mizilicuri :D), va merge la sigur cu ceva foarte simplu: o pereche de cipici. Din cei draguti, pufosi sau tricotati (da, stiu, Google arata si multe balarii dar u get the point), toti imi plac si singura cerinta e sa aiba talpa moale si mai rezistenta, ca eu ii fac praf repede :-(. Nu le fac nimic, ma jur, doar ii port zilnic cu drag (si de drag :D) pana cand se uzeaza talpa si gata, asta a fost. Motiv pentru care sunt mereu in cautare de cipici noi, pentru ca asta imi place sa port prin casa mai mult decat orice papuc fie el cat de frumos: eu ador cipicii! :D
Asa ca acum stiti, iata, sunt o femeie simpla, nu cer mult: o casa, o masina, diamante si cipici...
Asa ca acum stiti, iata, sunt o femeie simpla, nu cer mult: o casa, o masina, diamante si cipici...
20 November 2012
Camasa vesel colorata
Acum ceva timp m-am jucat eu de-a DJ-ul pentru Bodybebe si comentam ca nu au haine peste o anumita varsta (3-4 ani). Ei bine, iata ca situatia s-a remediat :D si eu am fost invitata sa imi aleg o camasa din cele de aici, cu ocazia unei promotii grozave, black month la propriu:
Pe scurt: intre 20 nov si 20 dec, zilnic se ofera 70% reducere la un produs anume, anuntat in dimineata zilei respective pe Facebook, iar reducerea e valabila din acel moment pana la ora 23:59 si se livreaza a doua zi, totul in limita stocului disponibil.
Acum, iata dilema pentru mine: ce camasa sa aleg? Ah, am vreo trei favorite... m-am invartit, m-am sucit...toate sunt vesele si merg...ia ghiciti voi ce culoare de camasa am ales eu? Asta daca tinem cont de faptul ca mereu m-am plans ca nu inteleg de ce hainele de copii sunt atata de limitat colorate, mai ales de chestia cu albastrul pentru baietei si rozul pentru fetite. Am fixul de a nu imi imbraca pustiul ca pe un omulet/ barbatel in miniatura, obosit deja de viata, cu culor terne si sobre... si nici nu tin sa-i subliniez neaparat cromatic apartenenta la un anumit sex. Nope, chiar cred ca depinde de cum asortezi o culoare si ca si rozul merge la baieti daca pui ceva potrivit langa el, sa echilibreze balanta. Nu mai zic de culorile vesele, gen galben, portocaliu, rosu... mesajele simpatice sau imprimeurile haioase.
Ei bine, fix asta isi propune sa schimbe Bodybebe si pentru ca imi place ce fac, eu ii sustin. Imi place ca e un business facut cu suflet, lansat de o mama. Si imi place ca hainele sunt tare vesele si din materiale bune. Spun toate acestea pentru ca am si testat produsele: am avut cateva tricouri din colectiile Rebel Tatoo si Cartoon (huh, puteam sa nu cedez eu la ala cu "I'm your father"?) si au rezistat excelent la frecusul zilnic de la gradinita, iar acum am hanoracul asta si mor dupa el - culorile sunt superbe si e pufos si... arata mult mai bine ca in poza, imi tot vine sa il tin "de bun", mai ca nu ma indur sa-l dau la purtat.
Pe scurt: intre 20 nov si 20 dec, zilnic se ofera 70% reducere la un produs anume, anuntat in dimineata zilei respective pe Facebook, iar reducerea e valabila din acel moment pana la ora 23:59 si se livreaza a doua zi, totul in limita stocului disponibil.
Acum, iata dilema pentru mine: ce camasa sa aleg? Ah, am vreo trei favorite... m-am invartit, m-am sucit...toate sunt vesele si merg...ia ghiciti voi ce culoare de camasa am ales eu? Asta daca tinem cont de faptul ca mereu m-am plans ca nu inteleg de ce hainele de copii sunt atata de limitat colorate, mai ales de chestia cu albastrul pentru baietei si rozul pentru fetite. Am fixul de a nu imi imbraca pustiul ca pe un omulet/ barbatel in miniatura, obosit deja de viata, cu culor terne si sobre... si nici nu tin sa-i subliniez neaparat cromatic apartenenta la un anumit sex. Nope, chiar cred ca depinde de cum asortezi o culoare si ca si rozul merge la baieti daca pui ceva potrivit langa el, sa echilibreze balanta. Nu mai zic de culorile vesele, gen galben, portocaliu, rosu... mesajele simpatice sau imprimeurile haioase.
Ei bine, fix asta isi propune sa schimbe Bodybebe si pentru ca imi place ce fac, eu ii sustin. Imi place ca e un business facut cu suflet, lansat de o mama. Si imi place ca hainele sunt tare vesele si din materiale bune. Spun toate acestea pentru ca am si testat produsele: am avut cateva tricouri din colectiile Rebel Tatoo si Cartoon (huh, puteam sa nu cedez eu la ala cu "I'm your father"?) si au rezistat excelent la frecusul zilnic de la gradinita, iar acum am hanoracul asta si mor dupa el - culorile sunt superbe si e pufos si... arata mult mai bine ca in poza, imi tot vine sa il tin "de bun", mai ca nu ma indur sa-l dau la purtat.
So, sa ne intoarcem la dilema mea... albastru, verde...ce am ales, ce am ales? Deh, nu m-am putut abtine: asta :D!
19 November 2012
Ghici ghicitoarea mea
E timpul sa destelenim putin blogul, ca doar am lipsit cam mult de pe aici. Motivat, bineinteles, cu boli si iar alte boli, plus o nevoie acuta de somn din partea mea. Nu ca e dracul atat de negru, nu e, doar ca m-a ajuns oboseala. In fine, multe s-au intamplat, multe sunt de povestit, viata noastra e la fel de plina si confuzanta ca de obicei, asa ca sa (re)incepem in forta, nu?
Cu o ghicitoare...
Ce a desenat copilul meu in imaginea de mai sus? E?
Nu stiti? Nu va dati seama? Nici eu nu m-am prins, desi omuletul se agita nevoie mare fix taman cand eram gata imbracata sa plec pana la magazin, dupa niste lapte. Insista sa ii mai cumpar ceva, "cament, mami, cament". Huh? ce e aia "cament"? Bu, tu ai idee? Nu, nu stia nici el, desi am incercat sa il facem sa ne explice sau sa ne spuna in "limba lui tati", ceva... nimic, insira ca e ceva "mici mici" si ca e de mancare.
Pauza, gol total in capul meu. Ce naiba e aia?
Vazand ca nu imi pica fisa, copilul m-a luat de mana si m-a tarat pana la masuta lui unde mi-a desenat ca pentru dummies chestia de mai sus, cu o figura usor agasata si totusi relativ intelegatoare, genul ala care te ia cu duhul blandeti in timp ce tu afisezi cea mai tampa privire posibila.
Nope, tot nu m-am prins. N-am inteles nimic din desenul lui, decat ca alea "mici mici" sunt guguloaiele alea desenate in centru, adica sunt "multi mici mici" si stau in ceva. Pur si simplu nu picau fisele neam, nicio conexiune, nimic, blank total in capul meu, ce pisici e camentul ala de mancat cu mici mici, ma rog, ca bucatca asta de om se asteapta sa i-l aduc de la magazin si eu mor de cald aici, imbracata si pe picior de fuga si nu se poate sa nu inteleg, chiar sa nu inteleg ce vrea copilul meu de la mine, aaaaaaaaa, Buuuu, ce vrea copilul???...
Mi-am cerut scuze politicos, ca "mami nu intelege", m-am dus sa ma dau nitel cu capul de pereti, am inspirat-expirat si am reluat sesiunea de intrebari. Iluminarea s-a produs cand m-a informat ca este "camen sa manac eu nu doae butica" si ca e ceva de la Bunu. Oare ce putea sa-i dea Bunu lui, ma rog? Eeeeeeeeeeeee? Va zic eu ca nu ghiciti,
Bunu ii da tic tac. Copilul vroia tic tac (partea cu "medicament pentru burtica" probabil ca e adaugirea lui). Aia e o cutie de tic tac, desenata de copilul meu. Pai nu? Pai da...
My song for today
Arizona dream - Goran Bregovic - This is a film
Iubesc melodia asta : "The fish doesn't think because the fish knows everything" :D.
07 November 2012
Another baby in town
Din triada de verisoare care ne-am purces sa nastem tura a doua de copii anul acesta, iata ca azi noapte, fix cand s-a trecut in ziua cea noua (doar cateva minute trecute peste miezul noptii), a venit pe lume si ultimul verisor al copiilor mei. Ne-a dat putine emotii insa totul s-a terminat foarte-foarte bine asa ca ne bucuram sa ii uram "Bine ai venit pe lume, micutule!" :D.
A fost un an plin de copii nou nascuti in jurul meu, e frumos pentru ca asa cum baietelul meu are doi verisori de varste apropiate (o fata si un baiat), iata ca mandra mea va avea la randul ei doi verisori (fata si baiat :D) cu care sa creasca impreuna, cot la cot. Si va mai avea o "cuscra" mica, pentru ca acum o mai asteptam sa se nasca si pe fetita nasilor de botez ai piticotului - mai e putin :D.
A fost un an plin de copii nou nascuti in jurul meu, e frumos pentru ca asa cum baietelul meu are doi verisori de varste apropiate (o fata si un baiat), iata ca mandra mea va avea la randul ei doi verisori (fata si baiat :D) cu care sa creasca impreuna, cot la cot. Si va mai avea o "cuscra" mica, pentru ca acum o mai asteptam sa se nasca si pe fetita nasilor de botez ai piticotului - mai e putin :D.
30 October 2012
De-a v-ati ascunselea
"Mami, vreau jucam ceva"
"Bine, ce vrei sa jucam?"
"Deafatiacunselea"
"Huh?" "De-a v-ati ascunselea?", zic eu, incantata sa descopar ca omuletul stie jocul, pesemne ca l-a invatat la gradinita, wow!
"Da"
"Hai! Te ascunzi?" il intreb eu
"Da" zice el hotarat si incantat, gata de actiune... dupa care ma intreaba: "Unde?"
...
Imi retin rasul si raspund serios "Unde vrei tu"
"In baie!" vine replica serioasa a copilului care porneste grabit sa se ascunda in baie
...
O perioada am jucat "ca el" - jocul pe anuntate, dar mai apoi m-am gandit sa-i explic totusi cum e cu ascunsul asta si i-am spus ca "te ascunzi, dar nu imi spui unde. Uite, acum te duci si te ascunzi unde vrei si mie nu imi spui, da?"... "Bine" raspunde el "In baie!" si, again, o tuleste in baie :D.
...
Si ne-am ascuns asa ba el, ba eu, pana cand la ultima runda copilul mi-a propus "si acum ne ascundem amandoi". Nu l-am mai intrebat cine urma sa ne caute (eram doar noi doi si bebeluna acasa) :D...
"Bine, ce vrei sa jucam?"
"Deafatiacunselea"
"Huh?" "De-a v-ati ascunselea?", zic eu, incantata sa descopar ca omuletul stie jocul, pesemne ca l-a invatat la gradinita, wow!
"Da"
"Hai! Te ascunzi?" il intreb eu
"Da" zice el hotarat si incantat, gata de actiune... dupa care ma intreaba: "Unde?"
...
Imi retin rasul si raspund serios "Unde vrei tu"
"In baie!" vine replica serioasa a copilului care porneste grabit sa se ascunda in baie
...
O perioada am jucat "ca el" - jocul pe anuntate, dar mai apoi m-am gandit sa-i explic totusi cum e cu ascunsul asta si i-am spus ca "te ascunzi, dar nu imi spui unde. Uite, acum te duci si te ascunzi unde vrei si mie nu imi spui, da?"... "Bine" raspunde el "In baie!" si, again, o tuleste in baie :D.
...
Si ne-am ascuns asa ba el, ba eu, pana cand la ultima runda copilul mi-a propus "si acum ne ascundem amandoi". Nu l-am mai intrebat cine urma sa ne caute (eram doar noi doi si bebeluna acasa) :D...
29 October 2012
Amintiri de la botez
Gata. Am ispravit si ultima petrecere mare- mare pe care planuim sa o dam: am avut nunta, botez 1 si botez 2, acum ne odihnim, mai ales ca botezul a fost fix cum e totul pe la noi: cu balamuc. Ah, a doua zi i-am facut si baie de flori mandrei. Balamuc 2 :D.
Mie imi place balamucul, imi place cand e multa lume vesela si copii care alearga in legea lor prin zona. Nu ma deranjeaza, solemnitatea momentelor e in mine si cumva eu inregistrez toate acele clipe speciale si mi le derulez in liniste mai apoi, transformandu-le in clipe de neuitat, alaturi de momentele amuzante: cum am ajuns la biserica si erau atatea fete cunoscute, vai ce surprize!, intrarea in biserica atunci cand imi tineam doi copii langa mine, cand i-a turnat preotul apa in cap si fetita mea a cascat intai ochii mari si apoi a ras din toata inima, cum a gangurit ea in biserica, figura lui Bu in rolul de tata mandru, cum am schimbat-o cu Buna pe treptele bisericii, cum ma tragea Sofia de fusta - era lunga si colorata :D, cei doi baieti-prieteni chicotind in biserica si Bunu incarcand sa-l calmeze pe "al nostru" :D, nasele agitate si "mandre", cum a adormit ea in bratele matusii, cum i se infoia rochita in jurul picioruselor grasune, cum a scapat cu un gest scurt de fundita de pe rochie si R a ridicat-o de pe jos zicand scurt "asta e", cum i-au facut nasii semnul crucii pe frunte, cum s-au napustit toti copiii pe tort (priceless, I tell you!), tutu-ul memorabil al unei fetite invitate, pantofii mei abandonati intr-un colt (in care Buna povesteste ca incerca sa se cocoate copilul meu ceva mai incolo), piticotul in masina lui Bro', caruciorul cu ea dormind in curte, salata de vinete si lipia calda :D, Bu leganand copila, Bu dansand cu omuletul, Gogoasa alergand cu R, A cea gravida dansand :D, piratul animator si linistea ce s-a lasat pentru o bucata de timp, eu imbracata elegant si cu copila in marsupiu, cum m-a hranit pe mine R, Bu si cu mine dansand cu copiii, privirile naselor asupra fetei mele, bunicile cu ea in brate, ingerasul muzical, masina cu geamuri fumurii, cealalta I dansand topait cu tata, o discutie-barfa mica de 5 minute cu Bro' :D, alta A cu coroana din baloane pe cap, baia de flori, sirul de carti insirate cu sarg prin casa mea de doi pitici si adunate constiincioas de I, barbatii varati in bucatarie "la discutii" si L spargand o ceapa :D, cum o "descanta" nasa in timp ce ii punea in cadita toate urarile bune, cadoul plin de valoare sentimentala de la Buna, cadoul de la cele trei nase-zane. Bu band palinca, tata si mama povestind pe baza magnetilor din bucatarie, Z cel mic demontand serios corabia de lemn si L cea mica presarand covrigi prin toata casa :D, nasele plimband galeata, A schiopatand, mandra si Buna stand pe fotoliu, evantaiul Bunei si o imagine generala cu toata lumea adunata intr-o poza de grup.
Mai vreti? Ca mai am, capul meu le decanteaza pe toate si le pune la pastrare, fiecare in cutiuta ei.
Normal ca avem si categoria priceless-de-tip-Zu, ca fara se pare ca nu se putea: Buna plecand de la biserica avand la ea cheile de la masina noastra si noi alergand sa le recuperam... masa copilei... tortul cu umplutura gresita si figura lui Bu (probabil si a mea) cand am vazut ca in sectiune e maro si nu alb (mousse de ciocolata neagra in loc de alba, bun, dar nu era tortul comandat de mine, baaaiiii!)... pasul de balet al nasei A... galopul catre casa (sa o culc, o las cu cineva si sa ma intorc la party) si socul in fata liftului care nu mergea (!!!!) - asa ca am aruncat cat colo pantofii si am urcat 8 etaje cu copila de 7 kg pe un umar si tinand gratios fusta lunga de matase, sa nu ma impiedic in ea...
Fain. Botez ca la noi. Welcome to the jungle, baby! Sau, mai clar: bine ai venit in familia noasta, bebeluna lui mama! :D
Mie imi place balamucul, imi place cand e multa lume vesela si copii care alearga in legea lor prin zona. Nu ma deranjeaza, solemnitatea momentelor e in mine si cumva eu inregistrez toate acele clipe speciale si mi le derulez in liniste mai apoi, transformandu-le in clipe de neuitat, alaturi de momentele amuzante: cum am ajuns la biserica si erau atatea fete cunoscute, vai ce surprize!, intrarea in biserica atunci cand imi tineam doi copii langa mine, cand i-a turnat preotul apa in cap si fetita mea a cascat intai ochii mari si apoi a ras din toata inima, cum a gangurit ea in biserica, figura lui Bu in rolul de tata mandru, cum am schimbat-o cu Buna pe treptele bisericii, cum ma tragea Sofia de fusta - era lunga si colorata :D, cei doi baieti-prieteni chicotind in biserica si Bunu incarcand sa-l calmeze pe "al nostru" :D, nasele agitate si "mandre", cum a adormit ea in bratele matusii, cum i se infoia rochita in jurul picioruselor grasune, cum a scapat cu un gest scurt de fundita de pe rochie si R a ridicat-o de pe jos zicand scurt "asta e", cum i-au facut nasii semnul crucii pe frunte, cum s-au napustit toti copiii pe tort (priceless, I tell you!), tutu-ul memorabil al unei fetite invitate, pantofii mei abandonati intr-un colt (in care Buna povesteste ca incerca sa se cocoate copilul meu ceva mai incolo), piticotul in masina lui Bro', caruciorul cu ea dormind in curte, salata de vinete si lipia calda :D, Bu leganand copila, Bu dansand cu omuletul, Gogoasa alergand cu R, A cea gravida dansand :D, piratul animator si linistea ce s-a lasat pentru o bucata de timp, eu imbracata elegant si cu copila in marsupiu, cum m-a hranit pe mine R, Bu si cu mine dansand cu copiii, privirile naselor asupra fetei mele, bunicile cu ea in brate, ingerasul muzical, masina cu geamuri fumurii, cealalta I dansand topait cu tata, o discutie-barfa mica de 5 minute cu Bro' :D, alta A cu coroana din baloane pe cap, baia de flori, sirul de carti insirate cu sarg prin casa mea de doi pitici si adunate constiincioas de I, barbatii varati in bucatarie "la discutii" si L spargand o ceapa :D, cum o "descanta" nasa in timp ce ii punea in cadita toate urarile bune, cadoul plin de valoare sentimentala de la Buna, cadoul de la cele trei nase-zane. Bu band palinca, tata si mama povestind pe baza magnetilor din bucatarie, Z cel mic demontand serios corabia de lemn si L cea mica presarand covrigi prin toata casa :D, nasele plimband galeata, A schiopatand, mandra si Buna stand pe fotoliu, evantaiul Bunei si o imagine generala cu toata lumea adunata intr-o poza de grup.
Mai vreti? Ca mai am, capul meu le decanteaza pe toate si le pune la pastrare, fiecare in cutiuta ei.
Normal ca avem si categoria priceless-de-tip-Zu, ca fara se pare ca nu se putea: Buna plecand de la biserica avand la ea cheile de la masina noastra si noi alergand sa le recuperam... masa copilei... tortul cu umplutura gresita si figura lui Bu (probabil si a mea) cand am vazut ca in sectiune e maro si nu alb (mousse de ciocolata neagra in loc de alba, bun, dar nu era tortul comandat de mine, baaaiiii!)... pasul de balet al nasei A... galopul catre casa (sa o culc, o las cu cineva si sa ma intorc la party) si socul in fata liftului care nu mergea (!!!!) - asa ca am aruncat cat colo pantofii si am urcat 8 etaje cu copila de 7 kg pe un umar si tinand gratios fusta lunga de matase, sa nu ma impiedic in ea...
Fain. Botez ca la noi. Welcome to the jungle, baby! Sau, mai clar: bine ai venit in familia noasta, bebeluna lui mama! :D
27 October 2012
Botez
Ssssssst, toata casa doarme, numai eu bantui de pe la 6. Am emotii, azi botezam copila. Nu am cuvinte mari, my legacy nu e ceva grandios: vreau ca cei doi copii ai mei sa stie ca sunt iubiti. Neconditionat. Asta e suma a tot ce incerc sa le ofer si asta cred eu ca le va da putere mai tarziu ca adulti.
Altfel, sper pentru ei la tot binele din lume, sa ajunga sa aiba o viata care sa ii bucure (pe ei, in special) si pe care sa o traiasca din plin. Ce mai, le doresc tot binele din lumea asta!. Si da, urez la plural, pentru ca ce ii doresc ei ii doresc si lui. Minus sotul care sa o tina in puf, lui ii doresc o sotie care sa il tina pe el in puf :-))) desi... lasand gluma la o parte, realitatea e ca le doresc sa aiba parteneri de viata in adevaratul sens al cuvantului.
Si sa aveti ingeri buni, copiii mei!
Mama
Altfel, sper pentru ei la tot binele din lume, sa ajunga sa aiba o viata care sa ii bucure (pe ei, in special) si pe care sa o traiasca din plin. Ce mai, le doresc tot binele din lumea asta!. Si da, urez la plural, pentru ca ce ii doresc ei ii doresc si lui. Minus sotul care sa o tina in puf, lui ii doresc o sotie care sa il tina pe el in puf :-))) desi... lasand gluma la o parte, realitatea e ca le doresc sa aiba parteneri de viata in adevaratul sens al cuvantului.
Si sa aveti ingeri buni, copiii mei!
Mama
26 October 2012
THE Bu
Bu pregatea apa pentru cada copilei, in perioada in care se lucra pe undeva pe tevi si nu era mereu la fel de calda cum ne-am fi dorit, asa ca nu prea stiu de ce a decis el ca e cazul sa mai incalzeasca niste apa la microunde (?).
Eu eram cu bebeluna la masa de infasat, cand a aparut anexa cu o figura confuzo-pleostita, zicand ceva neclar de genul "cred ca am stricat ceva, probabil ca s-a topil plasticul de la vas".
Bon, il pun sa stea langa copila si plec in explorare, sa vad si eu ce a facut, ca nu intelesesem mare lucru - bagase un "ceva" in microunde si dupa cum se comportase cuptorul si cum mirosea, se temea ca i s-a topit plasticul, dar ce vas bagase si cat de topit era, who knows.
Si dezvaluirea s-a produs treptat, in diverse etape... mai intai mirosul ingrozitor ce te izbea la intrarea in bucatarie, miros ce m-a facut sa ma opresc o secunda si sa ma uit nelinistita catre usa intredeschisa a microundelor: oare ce monstru zace inauntru? Ce priveliste ma asteapta?
Ma apropii incet, deschid larg usa cu precautie si amutesc la vederea balaurului care sedea linistit in mijlocul cuptorului meu cu microunde: un ibric!
Mai ca n-am sarit doi pasi in spate, Bu incercase sa incalzeasca apa la microunde intr-un ibric metalic!!! WTF??? Si singura lui dilema era daca i se topise cumva manerul de plastic?!?
Eu eram cu bebeluna la masa de infasat, cand a aparut anexa cu o figura confuzo-pleostita, zicand ceva neclar de genul "cred ca am stricat ceva, probabil ca s-a topil plasticul de la vas".
Bon, il pun sa stea langa copila si plec in explorare, sa vad si eu ce a facut, ca nu intelesesem mare lucru - bagase un "ceva" in microunde si dupa cum se comportase cuptorul si cum mirosea, se temea ca i s-a topit plasticul, dar ce vas bagase si cat de topit era, who knows.
Si dezvaluirea s-a produs treptat, in diverse etape... mai intai mirosul ingrozitor ce te izbea la intrarea in bucatarie, miros ce m-a facut sa ma opresc o secunda si sa ma uit nelinistita catre usa intredeschisa a microundelor: oare ce monstru zace inauntru? Ce priveliste ma asteapta?
Ma apropii incet, deschid larg usa cu precautie si amutesc la vederea balaurului care sedea linistit in mijlocul cuptorului meu cu microunde: un ibric!
Mai ca n-am sarit doi pasi in spate, Bu incercase sa incalzeasca apa la microunde intr-un ibric metalic!!! WTF??? Si singura lui dilema era daca i se topise cumva manerul de plastic?!?
25 October 2012
Eu de ce nu??? (chestie de perspectiva)
Unul dintre misterele mari pe care mi le ofera blogosfera este "cum de unora li se intampla si mie nu"? Mai precis, eu si cele doua nasteri ale mele nu ne-am intalnit cu prea multi oameni rai in maternitate, nici cu cucoane artagoase care sa comenteze ceva despre laptele meu (nu, n-a incercat nimeni sa ma descurajeze iar procentul celor sictirite era net inferior), nici cu pediatre disperate ca alaptez/ inca mai alaptez/ de ce alaptez (dimpotriva!), nici cu prea multe femei rele si insistente privitor la caciula din capul copilului meu (n-am sa neg, au fost cateva, dar daca le lasi in durerea lor in doua minute ai si uitat ca exista), nici cu femei care se uita piezis ca sunt cam singura nebuna care indrazneste sa scoata copilul afara pe ploaie/ frig/ vant (nope, nimeni n-a iesit la geam sa se holbeze mai bine la asa minune), nici cu valuri de uimire la vederea "copilului purtat" (nu, nu s-a cutremurat pamantul la sositea noastra) si nici cu invazia pungilor de pufuleti ascunse marsav in orice carucior.
Si ma intreb: de ce nu, ma rog? Ca daca citesti pe net te iei cu mainile de cap si nu mai iesi din casa de cata lume incuiata si rauvoitoare e pe strazi.
Cred ca umblam pe strazi diferite...
Sau, poate ca pe langa unele incidente la care indignarea e cat se poate de reala, de multe ori e vorba de cautarea lor cu insistenta, poate ca e doar o chestiune de perspectiva aleasa: te astepti sa se uite lumea ciudat la tine pentru ca x lucru si atunci automat vei observa orice privire, cat de mica... iti doresti atentia aceasta care sa iti arate tie cat de speciala, unica, aparte esti... ai nevoie de confirmarea excelentei tale in rolul de mama si o gasesti in dovada faptului ca esti altfel, contra gandirii invechite si inchistate. Uneori dormi si asa cum iti asterni si lumea are tenta rozalie sau mai gri pe care cauti sa o vezi.
Ori, again, poate ca pur si simplu ne plimbam pe strazi diferite...
Si ma intreb: de ce nu, ma rog? Ca daca citesti pe net te iei cu mainile de cap si nu mai iesi din casa de cata lume incuiata si rauvoitoare e pe strazi.
Cred ca umblam pe strazi diferite...
Sau, poate ca pe langa unele incidente la care indignarea e cat se poate de reala, de multe ori e vorba de cautarea lor cu insistenta, poate ca e doar o chestiune de perspectiva aleasa: te astepti sa se uite lumea ciudat la tine pentru ca x lucru si atunci automat vei observa orice privire, cat de mica... iti doresti atentia aceasta care sa iti arate tie cat de speciala, unica, aparte esti... ai nevoie de confirmarea excelentei tale in rolul de mama si o gasesti in dovada faptului ca esti altfel, contra gandirii invechite si inchistate. Uneori dormi si asa cum iti asterni si lumea are tenta rozalie sau mai gri pe care cauti sa o vezi.
Ori, again, poate ca pur si simplu ne plimbam pe strazi diferite...
22 October 2012
Ziua in care am salvat lupii (din wc)
Ii cunoasteti pe prietenii nostri, lupii? Ei bine, deunazi, lupul imaginar al copilului meu a ajuns, n-am habar cum, in wc. Mdap, scufundat in apa de la wc. Mdap, lupul imaginar, I know.
Cest este ca cel mic se frasuia prin zona, mi-a zis ca, vai, lupul a cazut in vasul de toaleta, pai sa-l ajutam, zic eu, da, sa-l scoatem de acolo, vai, lupul, zise el si da sa apuce peria de wc de alaturi. Hait! cand am vazut una ca asta mi s-au activat toate sistemele de alerta de mama-igiena-copil si am pus pauza intregii actiuni. Una e sa ne uitam in vasul de toaleta dupa lupi imaginari, alta e sa scormonim in el cu peria, la propriu.
Doar ca bietul lup era acolo, amarat si cam pleostit, cred eu, inteleg ca fratele lui ("lupul lui tati") il privea de pe rezervor, imi imaginez eu ca probabil cam condescendent, dar, deh, nu pot sa bag mana in foc pentru imaginarul copilului meu. Copil pe care trebuia sa-l ajut asa ca am sacrificat o spatula de lemn din bucatarie (c'est la vie, ce nu fac eu pentru personajele imaginare din viata omuletului!) si am invitat animalutul (e clar ca e mic, daca s-a putut cocota pe spatula) sa urce pe ea si apoi l-am transportat cu maaare grija pana in sufragerie.
Nu, nu i-am tinut nicio prelegere despre pericolele vasului de toaleta, am presupus ca si-a invatat lectia si singur, biata jivina.
Chestia e ca toata operatiunea de salvare i-a placut nespus copchilului, care "a scufundat" rapid pe rand si ceilalti membri ai familiei de lupi, aparand din cand in cand cu alerta ca, vai, x animal e in wc, de trebuia sa reluam sceneta cu spatula de lemn varata ceremonios in vasul de wc. Picture that! Genul de moment Kodak sau din cele pe care Mastercard nu le poate acoperi, real bonding time: io' si copilul meu scormonind preocupati in wc si consoland amabil o creatura invizibila.
Ha! Talk about mother and son moments!
Cest este ca cel mic se frasuia prin zona, mi-a zis ca, vai, lupul a cazut in vasul de toaleta, pai sa-l ajutam, zic eu, da, sa-l scoatem de acolo, vai, lupul, zise el si da sa apuce peria de wc de alaturi. Hait! cand am vazut una ca asta mi s-au activat toate sistemele de alerta de mama-igiena-copil si am pus pauza intregii actiuni. Una e sa ne uitam in vasul de toaleta dupa lupi imaginari, alta e sa scormonim in el cu peria, la propriu.
Doar ca bietul lup era acolo, amarat si cam pleostit, cred eu, inteleg ca fratele lui ("lupul lui tati") il privea de pe rezervor, imi imaginez eu ca probabil cam condescendent, dar, deh, nu pot sa bag mana in foc pentru imaginarul copilului meu. Copil pe care trebuia sa-l ajut asa ca am sacrificat o spatula de lemn din bucatarie (c'est la vie, ce nu fac eu pentru personajele imaginare din viata omuletului!) si am invitat animalutul (e clar ca e mic, daca s-a putut cocota pe spatula) sa urce pe ea si apoi l-am transportat cu maaare grija pana in sufragerie.
Nu, nu i-am tinut nicio prelegere despre pericolele vasului de toaleta, am presupus ca si-a invatat lectia si singur, biata jivina.
Chestia e ca toata operatiunea de salvare i-a placut nespus copchilului, care "a scufundat" rapid pe rand si ceilalti membri ai familiei de lupi, aparand din cand in cand cu alerta ca, vai, x animal e in wc, de trebuia sa reluam sceneta cu spatula de lemn varata ceremonios in vasul de wc. Picture that! Genul de moment Kodak sau din cele pe care Mastercard nu le poate acoperi, real bonding time: io' si copilul meu scormonind preocupati in wc si consoland amabil o creatura invizibila.
Ha! Talk about mother and son moments!
19 October 2012
Jurnal de bebeluna (3 luni)
Doamnisoara bebeluna e o minune care nu inceteaza sa ma incante: acum scoate la iveala una bucata gropta in obrazul drept (si doar acolo, cel stang nu are) pe care o vanez deja cand zambeste. Si zambeste mult, cu toata gurita larg deschisa a incantare, zambeste, gangureste, isi suge cu pofta pumnisorii si da ritmic din picioare, lovind salteaua cu forta.
Partea cu batutul de toba din picioare se aplica si la baie, unde ii place-place-place si se amuza singura lovind apa cu putere. Se mai distreaza si cu jucariile atarnate: caruselului mama-gasca ii spune povesti intregi, cu tipete si chiote,iar jucariile de la salteluta sunt certate, trase si jumulite de manutele ei neindemanatice in cascade intregi de sunete care ma termina pur si simplu: copila mea vorbeste, vrea sa vorbeasca muuult :D.
Masuratorile de acum, hmmm, aproape doua saptamani, indica o copila de 6850 g, 63 cm si o multitudine de cute adorabile la cele trei luni ale ei - grea, grea, stiu, asa ca am trecut la baby carrier ca pe mine ma lasa spatele.
Raceala insa ne-a facut sa stam mai mult prin casa, mai ales ca si eu am picat la datorie rau de tot si n-am fost in stare de prea multe, asa ca abia astept sa ne reluam rutina cu plimbarile si sa ne refacem un program ceva mai coerent - pe moment oricum am senzatia ca vrea sa isi schimbe orele de masa si incerc sa ma dumiresc ce si cum. Mai ales ca ziua nu prea pare sa aiba chef sa doarma: foarte putin si in reprize scurte, cam de o ora-maxim doua. Mda, nu imi mai aduc aminte cum era la bebe 1, nu mai stiu si oricum invat din nou, alt stil, alt ritm, ca doar e alt copil.
Isi tine capul bine de pe la doua luni sau chiar mai devreme, tantosa si mandra intoarce privirea peste tot, sa vada ea. Pentru ca vede, focalizeaza foarte bine si e mereu in alerta. Cand o iau in brate isi infige o manuta in parul meu iar cand ii dau de mancare ma trage de bluza si ma tine strans, sa nu ma piarda, de parca as putea sa plec undeva :D... Daca ma uit la ea imi zambeste larg si ofteaza a incantare si de multe ori se opreste din mancat doar ca sa se uite la mine si sa imi traga un zambet :D. Sta pe burta si ridica bine capul cu miscari incete, ezitante, usor uimita la inceput, incantata de reusita ei dupa aceea, moment in care ma descopera culcata pe saltea langa ea si iarasi apare zambetul acela larg de-un-milion-de-dolari.
Nu se impaca bine cu rochitele (ce rochite la un bebelus, ca i se suie toate incap sau se aduna pe la spate, pfff?) - o mai imbrac pe la ocazii, sa fie si ea eleganta, insa ultima data mi-a facut figura si pana cand am ajuns la party domnisoara isi umpluse pumnisorii cu pufisori gri din minunata rochita tricotata si ii indesa fericita pe gat, motiv de panica maxima pentru al ei tata si de dezbracare rapida a odorului ramas astfel in dres roz si body pastelat oh, ce chic!
Bro' al ei, fratele cel mare, o fascineaza si se uita mereu dupa el curioasa iar daca acesta plange se lanseaza si ea intr-o jelanie intreaga, de zici ca e sfarsitul lumii la noi in casa, cei doi copii bocesc pe doua voci. Si daca tot a venit vorba de cei doi, behold:
Partea cu batutul de toba din picioare se aplica si la baie, unde ii place-place-place si se amuza singura lovind apa cu putere. Se mai distreaza si cu jucariile atarnate: caruselului mama-gasca ii spune povesti intregi, cu tipete si chiote,iar jucariile de la salteluta sunt certate, trase si jumulite de manutele ei neindemanatice in cascade intregi de sunete care ma termina pur si simplu: copila mea vorbeste, vrea sa vorbeasca muuult :D.
Masuratorile de acum, hmmm, aproape doua saptamani, indica o copila de 6850 g, 63 cm si o multitudine de cute adorabile la cele trei luni ale ei - grea, grea, stiu, asa ca am trecut la baby carrier ca pe mine ma lasa spatele.
Raceala insa ne-a facut sa stam mai mult prin casa, mai ales ca si eu am picat la datorie rau de tot si n-am fost in stare de prea multe, asa ca abia astept sa ne reluam rutina cu plimbarile si sa ne refacem un program ceva mai coerent - pe moment oricum am senzatia ca vrea sa isi schimbe orele de masa si incerc sa ma dumiresc ce si cum. Mai ales ca ziua nu prea pare sa aiba chef sa doarma: foarte putin si in reprize scurte, cam de o ora-maxim doua. Mda, nu imi mai aduc aminte cum era la bebe 1, nu mai stiu si oricum invat din nou, alt stil, alt ritm, ca doar e alt copil.
Isi tine capul bine de pe la doua luni sau chiar mai devreme, tantosa si mandra intoarce privirea peste tot, sa vada ea. Pentru ca vede, focalizeaza foarte bine si e mereu in alerta. Cand o iau in brate isi infige o manuta in parul meu iar cand ii dau de mancare ma trage de bluza si ma tine strans, sa nu ma piarda, de parca as putea sa plec undeva :D... Daca ma uit la ea imi zambeste larg si ofteaza a incantare si de multe ori se opreste din mancat doar ca sa se uite la mine si sa imi traga un zambet :D. Sta pe burta si ridica bine capul cu miscari incete, ezitante, usor uimita la inceput, incantata de reusita ei dupa aceea, moment in care ma descopera culcata pe saltea langa ea si iarasi apare zambetul acela larg de-un-milion-de-dolari.
Nu se impaca bine cu rochitele (ce rochite la un bebelus, ca i se suie toate incap sau se aduna pe la spate, pfff?) - o mai imbrac pe la ocazii, sa fie si ea eleganta, insa ultima data mi-a facut figura si pana cand am ajuns la party domnisoara isi umpluse pumnisorii cu pufisori gri din minunata rochita tricotata si ii indesa fericita pe gat, motiv de panica maxima pentru al ei tata si de dezbracare rapida a odorului ramas astfel in dres roz si body pastelat oh, ce chic!
Bro' al ei, fratele cel mare, o fascineaza si se uita mereu dupa el curioasa iar daca acesta plange se lanseaza si ea intr-o jelanie intreaga, de zici ca e sfarsitul lumii la noi in casa, cei doi copii bocesc pe doua voci. Si daca tot a venit vorba de cei doi, behold:
18 October 2012
Aniversara
De ziua mea copila s-a trezit la o ora pe care o sare de mult deja: fix la miezul noptii. Sa manance, zise ea chiuind, insa eu sunt sigura ca de fapt vroia sa ma felicite prima. Si mai apoi dimineata mi-a inceput bine, cu o mutrita vesela si o groaza de triluri din partea ei, caci mai nou sporovaie linistita minute in sir, cascade intregi de gangureli care "se cer" filmate si admirate si care ma fac mereu sigur-sigur sa rad din toata inima.
Asa ca e bine. Diseara il astept si pe piticul cel mare, sa ii spun ca e ziua mea si sa imi ceara tort ca sa cantam "La Multi Ani" si sa suflam in lumanari.
Pana atunci, La Multi Ani lui Bu, pentru acum patru zile si La Multi Ani mie, pentru azi!
Asa ca e bine. Diseara il astept si pe piticul cel mare, sa ii spun ca e ziua mea si sa imi ceara tort ca sa cantam "La Multi Ani" si sa suflam in lumanari.
Pana atunci, La Multi Ani lui Bu, pentru acum patru zile si La Multi Ani mie, pentru azi!
12 October 2012
Zu, the smart one
Acum... n timp, cand a fost Babyexpo, am plecat tropa-tropa cu bebeluna in masina sa ma vad acolo cu I, prietena si viitoare nasa de copil. Singura chestie e ca am ajuns mai devreme decat I si am zis sa nu scot copila din masina, ca dormea, sa o astept pe I si abia apoi sa vedem ce facem.
Bon, doar ca fetita mea s-a trezit si a inceput sa se foiasca, asa ca IO, persoana inteligenta, am decis sa ma sui in spate, langa ea, sa mai stam de vorba una-alta pana cand apare I. Zis si facut: ma sui langa copila, vorbim nitel, conversatia nu ii ajunge, o iau in brate, zic sa ies cu ea din masina, dau sa deschid usa si... nimic. Nimic-nimic.
Nope, nu puteam sa ies pentru ca usile din spate de la masina mea sunt blocate pe sistemul child-proof, protectie pentru cel mare, asa ca NU, nu se deschid din interior. Se deschd insa fara probleme din exterior, sau se deschid oricum cele din fata, insa eu eram singura si mai suisem in spate, unde stateam acum cu bebluna in brate si procesam ce inteligenta sunt.
M-am blocat singura in masina...
Da, existau solutii de rezolvare a situatiei, insa asta nu exclude faptul ca mi-au mers neuronii brici in ziua aia, clar, foarte destept din partea mea sa ma sui asa in masina, oh, ce mandra sunt de mine! :D
Bon, doar ca fetita mea s-a trezit si a inceput sa se foiasca, asa ca IO, persoana inteligenta, am decis sa ma sui in spate, langa ea, sa mai stam de vorba una-alta pana cand apare I. Zis si facut: ma sui langa copila, vorbim nitel, conversatia nu ii ajunge, o iau in brate, zic sa ies cu ea din masina, dau sa deschid usa si... nimic. Nimic-nimic.
Nope, nu puteam sa ies pentru ca usile din spate de la masina mea sunt blocate pe sistemul child-proof, protectie pentru cel mare, asa ca NU, nu se deschid din interior. Se deschd insa fara probleme din exterior, sau se deschid oricum cele din fata, insa eu eram singura si mai suisem in spate, unde stateam acum cu bebluna in brate si procesam ce inteligenta sunt.
M-am blocat singura in masina...
Da, existau solutii de rezolvare a situatiei, insa asta nu exclude faptul ca mi-au mers neuronii brici in ziua aia, clar, foarte destept din partea mea sa ma sui asa in masina, oh, ce mandra sunt de mine! :D
Subscribe to:
Posts (Atom)