Viata, cu cele rele

Astazi se face o saptamana de cand matusa mea este in coma. E internata la urgente, inconstienta, pusa pe ventilatie artificiala si perfuzii. Uneori avem senzatia ca reactioneaza la prezenta noastra, ca ne strange de mana - insa nu putem spune cu siguranta ca nu e un gest reflex. Am decis sa nu aducem copilul acasa, sa-l mai lasam pana in weekend, pentru ca nici nu stim ce urmeaza si la ce ne putem astepta si mai suntem si foarte obositi. Desi imi lipseste enorm, nu ma simt pregatita sa ma ia de "fresh", cand eu sunt cam epuizata psihic. Asteptarea, nesiguranta, ne chinuie pe toti, sunt informatii pe care nu le stim: ce poate urma, cat timp, cat o va tine spitalul... ne invartim in cerc si senzatia de "on hold" este chinuitoare.