12 May 2010

Back in the city

Ne-am intors. Duminica seara, pe ploaia "aia" torentiala, cu o groaza de bagaje. Ce sa zic, incerc sa ma adun, sa-mi reintru in ritm... umblu enorm de mult si mi-am rupt deja picioarele pentru ca mai tot timpul stam pe afara, piticul si eu. El merge bine- bine, este bronzat si a crescut (zic eu :D) iar eu sunt mai descurajata ca oricand de tara asta si de vremurile pe care le traim. Niciodata nu am simtit ce simt acum: imi vine sa plec, sa renunt la tot, sunt teribil de dezamagita de ce fac "astia" si nu mai pot nici macare sa ii vad la televizor.

6 comments:

Ceska777 said...

Of, si mie imi vine sa fug....si credeam ca am ajuns undeva!
Ne uitam si tu si eu la baietii nostri si ridicam iar capul, ne indreptam de spate si continuam lupta.

mariamirabela said...

Zu: bine ai revenit! Ma bucur ca te-ai intors, ti-am simtit lipsa! Serios! Am primit si mailul, multumesc, n-am apucat inca sa-ti raspund.

Ma bucur ca bebe Zu este bine, il asteptam acasa ca pe Degetzica.

Ceska777: cum o continuam? Ce facem exact?

moto_pitzi said...

well, tinand cont ca al meu este bugetar, ca am 2 parinti pensionari si ca al meu asteapta o despagubire de la o mostenire, cand am aflat vestile care tin de aceste aspecte, am fost foarte foarte suparata. si apoi am ajuns la concluzia ca nu are rost. am cantarit mult chestia cu plecatul din tara. sincer, cel putin deocamdata, n-as putea. aici am casa, prietenii, o masina in cateva luni, sansa unei case la curte in cativa ani etc. acolo...as lua-o de la zero. fara casa, fara motor, fara masina, fara prieteni.... o fi un trai mai bun, dar cred ca merita sa faci acest pas cand esti chiar la inceput de drum, nu cand deja ai agonisit ceva aici. m-am saturat si eu de aceasta tara si de tiganii din ea (da, SUNT RASISTA, and very proud of it), de cocalari si de ciori albe, de tratamentul aplicat bugetarilor, ma-m saturat de multe. dar stiu ca atunci cand m-am saturat de toti si de toate ma inchid in lumea MEA si nimic nu ma atinge. si este zen. aici pot sa dispar juma de an si nu-i bai. acolo nu.

Zu said...

Nu mi-am dorit niciodata sa plec din tara si am avut ocazia, de mai multe ori- alegerea mea a fost de ficeare data sa raman. Imi place enorm sa calatoresc, dar cumva locul meu e aici. E prima data cand simt ca nu mai e, ca nu mai pot, ca tara asta ma descurajeaza complet. Nu stiu care e solutia, nu stiu ce sa fac, cum sa lupt... stiu ca sunt inca bine, ca am lucuri bune in viata mea cu care si de care sa ma bucur... insa sunt descurajata, asta e cuvantul, mi-am pierdut speranta si nu prea mai reusesc sa privesc in viitor cu optimism.

@mariamirabela: multumesc, astept sa ne vedem :-)

Anonymous said...

ai un copil. pentru mine nu exista optimism mai mare ca insusi propriul meu copil. apoi incearca sa faci toate lucrurile pe care ti le-ai dorit sa le faci si n-ai reusit pana acum. si nu da vina pe copil "ca n-ai cum". mi-am luat echipamentul moto cand fii-mea avea 1 ani si cateva luni, motocicleta cand fii-mea avea 2 ani si un pic, permisul moto cand fii-mea avea 3 ani si cateva luni. ma rog, am fost nevoita sa-mi vand motorul, dar merg pasager la iubitul meu si de-abia astept urmatorul ban in plus ca sa merg pe moto a mea din nou. exeptand anumite situatii limita si anumite reglementari de care ne lovim la un moment dat, in rest viata este a noastra, dupa alegerile noastre. eu asa consider. cand cineva iti pune o piedica, ia un par si treci peste. acel "par" poate fi orice: mai mult timp alaturi de copil, mai mult sex cu partenerul, un zbor cu parapanta etc. eu mi-am propus sa nu mai iau nimic in serios. vreau sa traiesc si sa ma bucur de tot ce-mi este drag in aceasta viata. consider ca juma de ora de suparare mi-a rapit juma de ora din bucuria de a face ceva ce-mi place sau de a fi alaturi de cei dragi. si nu merita :).

Zu said...

Ai dreptate, dar uite ca nu ma lasa astia... vin peste mine :-))... e greu sa nu te enervezi in conditiile date.