25 March 2009

Matinale

In dimineata aceasta am avut parte de o serie de evenimente cu totul si cu totul neobisnuite. Bu este in tura de noapte la hranit copilul, eu in restul turelor, asa ca m-am trezit sa hranesc piticul la 6:00. Am pregatit frumos biberonul in sufragerie si mai mosmondeam ceva prin bucatarie, cand alarma de respiratie de la bebe a in ceput sa tiuie isteric (nu, nu s-a mai intamplat). Este vorba de o placa de cam 60 cm care se pune sub cearceaf si ii monitorizeaza respiratia copilului- daca exista o intrerupere de peste "nu-stiu-cate" secunde, incepe sa urle. Ceea ce si facea pe moment, sa mor eu de inima. Am tras un sprint nebun pana in camera doar ca sa-mi vad odrasla dormind linistita, insa in cealalta parte a patului !!! Copil de 1 luna si jumatate, a reusit (dormind in continuare netulburat) sa ajunga din partea din dreapta a patutului, in pozitia normala (paralel cu laturile lungi ale patutului), in partea din stanga a acestuia (si rasucit aproape paralel cu laturile scurte), iesind, in mod evident, de pe placa de 60 cm (patul are 120 cm).

Imi calmez bataile inimii, ma apuc sa rad ca proasta, mogaldeata se trezeste, casca ochii mari, isi aduce aminte ca ii e foame. Pana l-am schimbat, pana l-am sucit, individul s-a si apucat sa planga de foame, asa ca ma indreptam cu urlatorul in brate spre sufragerie, sa-i dau de mancare... cand din dormitor apare un Bu chiombex, cu ochii carpiti de somn, usor in transa si vorbind monosilabic. Intinde mainile spre mine si zice "da-mi mie". "Ce sa-ti dau? Copilul???" "Da". Ii intind copilul, neintelegand nimic. Il ia si se duce in dormitor, in continuare pe jumatate dormind... Ma duc si eu dupa el, usor confuza... il vad cum se baga in pat cu odrasla in brate si intinde mana dupa biberon. Noi nu am hranit niciodata bebelul in dormitor, asa ca actiunile lui erau cau atat mai aiurea. Zic: "ce vrei, biberonul??? Vrei sa ii dai tu de mancare?" "Imhmmm", zice somnambulul... Ok... "de ce nu dormi, nu inteleg"... "Immmbh", mormaie de neinteles anexa. No bine, ce sa zic si eu, ma asez cuminte langa ei... Apoi, pe la jumatatea mesei, cand piticul face pauza, imi intinde biberonul si copilul. Tot pe muteste, asa... "Vrei sa il iau? Ii dau eu de mancare???" "Imhmmmm"... vine aprobarea tacuta, urmata de fraza cheie a diminetii "am vazut ca e pe maini bune". Si s-a culcat...

Ajunsi in sufragerie, mogaldeata infometata, cam deranjata de pauza prea lunga, se arunca asupra biberonului, caraind cu multa pofta si agitand manutele de mama focului. Ma apuca pe mine de mana, mormaia, strangea biberonul... senzatia era ca vroia sa si-l indese singur pe gat, asa ca am inceput sa rad, teribil de amuzata de situatie. Cachici casca ochii mari la mine, vede ca rad si, fara sa dea drumul biberonului din gura, imi trage un zambet laaarg, de zile mari, dupa care se intoarce linistit la ale lui...

Acum e liniste: Bu si Micul Budha dorm, fiecare in camera lui...

3 comments:

Andreea Badran said...

Oh, welcome to the club! Philip n-a dormit in viata lui in locul unde-l puneam eu. Mereu il gaseam intors 180 de grade ... si cu capul la tablia de la picioare sau inghesuit intr-unul din colturi. Doarme foarte dezordonat spre deosebire de fratis-u care nu se misca. Si acum e la fel. Rar de tot isi mai misca pozitia.
Copii si copii ...

alina said...

Da, și noi am pățit-o cu ambele fete - le puneai într-un loc și le găseai în altul.
Ideea de a hrăni copilul în pat e foarte bună în primele luni, îl învață că e timpul de dormit și nu de dus la plimbare prin casă.

Zu said...

:-)) intai a migrat de sus in jos si atunci i-am pus o paturica la picioare, sa nu mai iasa de pe placa de senzor, asa ca acum migreaza in laterale, in special catre marginea din exterior a patutului unde se infige cu nasul in protectia de pat si eventual mai scoate si o manuta afara, printre gratii... Evidet, totul in somn...