13 September 2006

Dilema veche

Am citit aseara cu reala placere Dilema veche- numarul "Ce va place/ ce nu va place la Romania".

Ma regasesc in:

"Întrebarea dvs. („Ce vă place şi ce nu vă place la România?“) mă aruncă în faţa altor întrebări. De care „Românie“ e vorba? De România lui Gigi Becali? De România lui Băsescu, Geoană sau C.V. Tudor? De România pe care o văd la televizor? De România pe care o văd pe stradă? De România leşinată acum de plăcerea bîrfelor cu „dosare“? De România care discută la TVR listele cu „mari români“? De România jună care n-are timp să vadă cum se clatină frunzele în copaci sau cum se umple seara de metafizică, deoarece e ocupată să vorbească la telefonul mobil şi cînd urcă în tramvai, şi cînd coboară din tramvai, şi cînd traversează strada?[...]" - Octavian Paler

"Brînza telemea de Sibiu. Şi roşiile pline de toată vara. Îmi mai plac şi Cheile Bicazului şi Lacul Roşu şi munţii şi marea în orele dimineţii şi spectaculoasele stînci de la Herculane. Şi multele legende ce se învîrteau odinioară în jurul acestor locuri ca firul în suveică. Şi cuvintele româneşti care o fac aşijderea. Prin care îţi poţi explica cele mai de neexplicat cotloane ale fiinţei, fără teama de a nu fi înţeles. Şi de-asta îmi place Caragiale şi umorul pur românesc. Acea băşcălie sănătoasă şi acele priviri hître ale românilor care „te pot face din cuvinte“.
Nu îmi place neşansa pe care comunismul a dat-o românilor, nu îmi place că de neşansa asta ne ţinem încă legaţi ca de un colac pe care îl credem salvator, fiindu-ne frică să învăţăm să înotăm şi fără el. Nu îmi mai place că preferăm să adoptăm subculturi exterioare, denigrînd orice sentiment românesc de valoare şi mă întristează de-a dreptul că mulţi (prea mulţi) nu mai vor să fie români.." - Stela Giurgeanu

"Nu-mi place că „poporul“ se încăpăţînează să rămînă popor sau populaţie, dar nu reuşeşte să înjghebe cu adevărat o societate în sensul modern al termenului, cu oarece reguli mai clare (care să fie şi respectate), cu un „mod de viaţă“ mai bine articulat şi mai coerent." - Mircea Vasilescu

Sublinierile imi apartin.

No comments: