21 September 2015

Fratele cel Mare si Sora cea Mica

 Cum scoala e la doua (trei?) cladiri distanta de gradinita si domnul mi-a pus in vedere sa nu ma mai grabesc sa il iau acasa, ma duc si eu mai intai dupa copilul care se bucura cand ajung mai devreme: bebeluna. Ne-am facut deja o rutina: recuperez copila si mergem impreuna la scoala lui unde mai stam putin in curte - el se mai joaca nitel cu colegii ramasi, ea se baga in seama pe langa ei (3 ani diferenta, deh, cred ca devine in curand copilul de trupa), eu zabovesc in zona.

Vineri insa am asistat scurt la doua faze extrem de simpatice:

Intai ca el se fugarea cu o prietena si jucandu-se ajunsesera cumva ca trageau amandoi de o racheta de badminton, fiecare intr- parte, moment in care Miss Zulufi s-a napustit de partea lui si a inceput sa traga si ea cu putere de racheta strigand ceva de genul "lasa-l in pace pe fratele meu!". Pfff, tantarul se dusese la lupta :-)))...

Apoi ca, dupa putin timp, ea a gasit un carucior din acela cu roti plin cu cateva cuburi de constructie, asa ca se asezaze la masuta sa construiasca ceva. Era la 5 pasi de mine, in timp ce fratele ei se juca badminton la o distanta considerab mai mare, insa cand Luca, colegul lui de clasa, a luat caruciorul cu cuburi si a plecat sa faca ture cu el prin curte, cretofolina m-a ignorat regeste si strangandu-si disperata la piept ultimele cuburi ramase a inceput sa strige panicata dupa fratele ei. Repet, eu eram fix in fata ei, dar ea il striga pe el... Fratele cel Mare a aruncat scurt o privire, evaluand situatia si l-a strigat sec pe impricinat: "Luca!!!". Luca s-a repliat si a revenit rapid cu caruciorul (a fost si el amabil, nu-mi imaginez eu ca e chiar asa usor de impresionat de strigatele copilului meu) si cateva minute mai tarziu a aparut langa mandra si fratele ei, comunicandu-i ca "uite, ti-a adus caruciorul, vezi?". Conflict rezolvat, ba chiar Luca s-a apucat sa faca un zid din cuburi si domnisoara sa-i aduca materie prima, pacea restaurata in lume, eu topita de ce copii am.

14 September 2015

Prima zi de scoala

Am ajuns si aici. E mare - ba e mic, imi tot rasucesc ideea in minte si ma minunez cand a crescut atat.

Azi ma bucur de bucuria lui. Pentru ca pentru el prima zi a fost o incantare, si-a dorit asta, e fericit ca isi revede vechii colegi de la gradi, era pregatit sa faca pasul asta de ceva timp si il astepta cu nerabdare. E fericit iar eu sunt... fericita, emotionata (nu credeam ca voi avea asa mari emotii) si usor speriata. Oare am facut bine? Oare o sa ii fie bine? Oare...

Drum lin, dragul meu, fie ca scoala pe care o incepi azi sa te ajute sa-ti deschizi ariprile spre lume.

13 September 2015

Starea de perplexitate - dubla 2

Nu am decat atat de spus: ieri, in masina, copiii mei au decis ca mai vor sa mai am (nasc) doi copii. Un baiat si o fetita, baiatul ca sa aiba el cu cine sa se joace si fetita pentru ea. Dupa care au inceput sa se certe si sa neocieze intens care e ordinea lor si unde ii aseaza ei in masina pe bebelusii inexistenti si la care nici nu ma gandisem ever cu doua minute inainte.  
 
Parca am mai trait ceva similar, aici si aici. De data aceasta insa, voila, varianta la plural. 
#conspiratie #suntmancata
There was an error in this gadget