22 May 2015

Ziua de duminica

Eram la munte, punct de intersectie intre noi si bunicii care taman plecau cu fata (bolnava, again). De aici incepe povestea, mai precis chiar cu plecarea masinii lor, cu mandra in ea. Noi urma sa inchidem tot si sa plecam la randul nostru spre Bucuresti. Si dupa ce am terminat cu geanta frigorifica, bagaje, adunat/pus/organizat, fix cand sa ne suim in masina... Bu are revelatia: nu gasesc cheile de la masina!
Uita-te in buzunare. M-am uitat. Uita-te pe masa, pe polita, pe... M-am uitat. Unde le-ai vazut ultima data? Aaa, erau la bebeluna in mana, se juca cu ele.

Whaaat???

Si sunam la bunici, care plecasera deja cam de o ora. Sa caute in bagaje. Suna inapoi: am cautat, nu sunt. Mai cautam si noi. iar sunam, hai sa intrebam copila...

Mami, tu ai vazut cheile de la masina, alea negre?
Daa, da, negre, zice fata
Da, mami, alea, unde sunt?
Aaaa, uite un tren, zice copila incantata ca vede nu-stiu-ce-tren pe geam
Daa, bine, zi-mi de chei. Ai idee unde sunt???
Eu o sa fac pipi acasa, declara fata din neant
...?

E clar, dialog absurd, renuntam si eu deja ma inverzesc gandindu-ma ca cine stie pe unde a pierdut cheile in curtea aia mare si asta e, nu le mai gasim ever (ca pe verigheta lui Bu).  Moment in care domnul isi gaseste cheile in buzunarul x al hainei y (don't ask).

Mbine, plecam. Asta doar ca sa descoperim ca nu mai avem aer conditionat la masina si sa ne coacem pe tot drumul pana acasa. Ceva nu mai functioneaza, baga doar aer cald, adica prin masina noastra batea un vant cald ingrozitor.

Mbine. Ajungem cu ceva intarziere acasa, fugim la teatru (am fost la Fazanul), pe traseu aflu ca mi-am uitat telefonul acasa, alta incurcatura... si cand iesim vad ca a tras o ploaie usoara de vara: mirosea a proaspat si din loc in loc erau cateva balti mici. Sigur. Acasa am aflat de pe Facebook ca pierdusem ditamai potopul, cu strazi blocate, poze de groaza si inundatii prin oras: ploaia mea romantica era furtuna in toata regula, numai noi doi ca doua flori.

Si mergem acasa, unde intru in bucatarie pe intuneric si iau o curba alunecand de era sa-mi sparg capul. Ies si ii spun nedumerita sotului ca imi aluneca ciorapii astia (aveam dres) ceva teribil, aproape ca mi-am rupt gatul. Dupa doua minute se duce si el in bucatarie, de data aceasta cu lumina, si imi raspunde intelept ca nu ciorapii sunt de vina ci apa de pe jos. Apa pe jos? Iar s-a stricat ceva la masina de spalat vase?! Sa mor, din cand in cand patim chestia asta si e o distractie intreaga cu reparatul. In fine, am sters pe jos. Dupa care am pandit daca se mai aduna apa. Si ne-am harait ca eu voiam sa scoata plinta si sa vada daca e apa sub mobila, el zicea ca nu acum, maine. Si eu nu, si el da, si eu nu, si el da... si tot asa pana cand ne-a picat fisa: lasasem geamul deschis si plouase in casa!

Pam-pam.

19 May 2015

Dar de ce oi fi intrebat?

Ieri iau copilul de la gradi si primesc declaratia zilei:

- Eu vreau sa ma fac politist! O sa ma dai la liceul de polistiti cand o sa fiu mare, da? (n.a. liceu pare sa fie cea mai inalta forma de educatie pe care o stie el, a inregistrat faptul ca dupa scoala vine liceu, urmatoarea treapta cu facultatea inca nu ii e clara)

Bon. Si m-am apucat sa-i explic cum ca el alege singur si cum e cu studiile astea si meseria... bla bla. Puteam sa ma opresc aici si lucrurile erau simple, eram linistita... dar nu, curiozitatea mea tipica m-a facut sa intreb "da' de ce" si intriga s-a adancit... raspunsurile au venit tavalug peste mine, o avalansa de informatii pe care abia apucam sa le procesez::D:

- Dar de ce vrei sa te faci politist?
- Pentru ca Sarah vrea sa se faca politist!
... (huh?)
- Si o sa ne casatorim!
... (aaa, stai, nu se casatorea cu Mara?)
- Si o sa avem doi copii! O fata si un baiat. Pe fata o sa o cheme Maria si pe baiat Alex!

Mdap, se pare ca au un plan detaliat, again. Oricum, de tinut minte pentru cand vrei sa iti lovesti parintii cu diverse vesti: evident ca povestea cu "vreau sa fiu politist" a trecut rapid in plan secund si capul meu proceseaza altele :-))).

18 May 2015

"Fazanul" - Teatrul Nottara


Invitata fiind la la premiera pentru presa si bloggeri a piesei Fazanul, la Teatrul Nottara, m-am bucurat mult de ocazia de a mai ajunge si eu la teatru. Pentru ca desi era o vreme in care mergeam des, acum a devenit complicat sa plec de acasa seara si mai mereu exista alta prioritate. Ei bine, acest eveniment mi-a adus aminte de bucuria unei piese de teatru bune, a unei seri cu adevarat placute, a unui spectacol reusit.

Mi-a placut mult aceasta punere in scena. E o comedie bulevardiera spumoasa, ce trateaza tema clasica a pacalitorului pacalit, intr-o abordare extrem de reusita. Nici nu stiu ce sa amintesc mai intai:
- textul, cu o traducere foarte buna (dialogurile sunt pline de replici rostite alert, cu mult umor, bazate adesea pe jocuri de cuvinte, traducerea acestei piese nu a fost lucru usor si totusi nu simti ca a fost "gandita" initial in alta limba)
- personajele pline de culoare si verva, care ofera posibilitatea actorilor sa creeze cateva roluri minunate (mica nota personala:  Maggy Soldignac -Diana Roman- cu o partitura savuroasa :-)
- abordarea moderna (regizorul, Alexandru Mazgareanu, are 28 de ani) cu un decor extrem de reusit si cateva idei ingenioase (nu zic mai mult, dar muzica si o anumita "tumba", da, da)...

E un spectacol pe care il  recomand din toata inima, am petrecut o seara tare placuta.

13 May 2015

Distractia de ieri

Am fost la medicul de familie. Pentru carduri, pentru a ne mai vedea la fata, pentru diverse acte, ca sa vada copiii (e si pediatru)... Partea interesanta e ca de la ea in mall sunt doar doi pasi asa ca, daca tot aveam nevoie de pijamale pentru copilul mare care a crescut prea mare, am facut si cei doi pasi. Imediat dupa ce zana mica a terminat incantatia cu "frica" la doctor si a descoperit ca e doar un control de rutina asa ca a inceput sa dea indicatii de genul "inima", ca sa-i asculte si inima (evident ca la rugamintea doctoritei de a ii arata unde are ea inima carliontata a indicat orice altceva, respectiv burta si soldul). Si imediat dupa ce am descoperit ca nu, eu nu sunt asigurata (wait, what?), ma scuzati, ma duc sa ma dau cu capul de un perete, cum naiba sa nu figurez ca asigurata, nu se poate asa ceva...

Chestia e ca uitasem cum e cu trupa la cumparaturi. El a ochit niste tenisi pentru care a facut o pasiune brusca, plus doua tricouri (frumoase, e adevarat) si cred ca ar mai fi luat jumatate de magazin daca era dupa el. Ea a scos de pe raft, cu un fler incredibil, una dintre cele mai haioase si simple rochite (nope, nu Elsa, nu kitch, stam bine), dupa care, pentru ca nu intelege inca bine conceptul de "masura/ numar la pantof" a luat orice pantof i se parea ei ca arata bine si s-a chinuit sa si-l vare in picior (in unii inota pur si simplu, cu altii nu avea nicio sansa). Tot pentru ca nu intelegea cum e cu masurile se cam invartea pe la raionul de bebelusi, deci 0 sanse sa o incapa ceva haine de acolo... Si da, pasiunea este pentru rochite, rochite, rochite sau fustite, nu mi-e clar de unde/ de ce, daca era dupa mine doar in pantaloni statea insa bon, eu le-am pus hainele in niste sertare mari la nivelul lor si isi cam aleg singuri cu ce vor sa se imbrace dimneata. Domnisoara face uneori niste combinatii naucitoare (de ex fusta roz, colanti cu dungi cu alb/bej/roz, tricou cu dungi galben cu gri si deasupra tricou cu maneca lunga cu dungi verde cu gri - macar erau toate cu dungi, avea ceva unitate stilistica :P), insa in 90% din cazuri baza e compusa din chiloti cu "Fulger McQueen" (obligatoriu!) si rochie sau fusta :-)).

12 May 2015

Planeta 7 - leapsa cu carti pentru cei mici

Loredana m-a invitat sa numesc patru carti din Planeta 7 - o selectie de titluri pentru copii din volumele Editurii All. M-a facut curioasa (doar e vorba de carti, feblete veche :-)).

Nu stiam de ea, asa ca am inceput sa cercetez: vad ca au o gama larga de variante si... au un pret redus minunat: 7 lei! :D. Ma intriga o parte din titluri, suna interesant si cred ca merita explorate, mai ales ca unele au si mai multe volume. De exemplu Zaharia Zanzibon, un vrajitor care pare sa aiba parte mai multe aventuri, formatul cartii provocand copiii sa faca pe micii detectivi. Recunosc, cel mai tare ma intriga volumele cu vrajitorul, sunt curioasa cum sunt cartile acestea in care copilul este invitat sa gaseasca diverse greseli, insa am ales titluri diferite dintre cele care m-au atras cel mai mult:

- Zaharia Zanzibon (vol I)
- Dinozaurii pitici (vol I) 
- Neghinita
- Povestea hipopotamului de plus

11 May 2015

Dimineti incalcite

Acomodarea la gradinita, primul an... treburi grele. Am trecut prin asta cu primul copil, sunt la al doilea si tot la fel e. Da, stiu, sunt parinti care imi povestesc despre o singura raceala, cateva reprize de boala doar... well, eu n-am norocul asta. La noi e cu 3 zile la gradinita si doua saptamani acasa, bolnava. And again. And again. De prin septembrie incoace, cam tot asa.

Am facut tot ce am stiut in materie de tratamente, imunizare, plante, ceaiuri, tinut copilul departe de gradi ca sa se intremeze, u name it... concluzia e ca trebuie sa lasam povestea sa-si urmeze cursul si vom ajunge candva (un an? in vara?) la liman. Pana atunci ne acomodam si reacomodam la gradinita, ultima activitate care ma nauceste pe mine dimineata.

Pentru ca domnisoara mea care mergea la gradi vesela si incantata, acum plange. Tot balamucul asta cu stat acasa, mers cateva zile, iar stat acasa... a dus la asta. Si stiu ca parintele influenteaza copilul si ca e foarte importanta starea lui si cat e el de impacat cu ideea de gradinita si lasarea copilului acolo... stiu ca e un proces prin care trece si mama si ca de multe ori este mult mai greu pentru ea decat pentru copil si de multe ori inconstient se pune in calea acestei tranzitii, stiu. Mai stiu si ca gradinita e alegerea parintelui si ca daca el e impacat cu asta atunci va putea sa-i transmita direct si indirect in fiecare dimineata copilului (mai ales cand acesta contesta) ca de mers se va merge la gradi. Nu e vorba de obligatie/ impunere/ duritate ci de faptul ca una peste alta copilul meu este in grija mea si nu suntem buddies ci totusi in relatia asta eu sunt adultul si el copilul, aka eu iau niste decizii pentru el pentru ca sunt mult mai capabila decat el sa fac asta. Imi ascult copilul dar nu cred ca are capacitatea de a lua anumite decizii mult prea "grele" pentru el si nu mi se pare nici normal sa i le pun lui in spate cand nu le va putea duce. Stiu toate acestea.

Si sunt ok cu gradinita, sunt impacata cu ideea, nu am o problema (mai ales ca este gradinita unde a fost si primul copil, deci deja stiu ce si cum)... nu resping gradinita, vreau sa mearga, cred ca este decizia cea buna pentru ea. Problema mea e ca ea plange, cand o aud plangand... sufletul meu se face bucati, se frange. Si mi-e greu sa trec dimineata prin asta, mi-e tare greu, stau cu ea in brate si vorbim si povestim si incerc sa o linistesc si plec apoi de acolo cu inima facuta ghem si mintea ametita, obosita deja cat pentru jumatate de zi.

Diminetile astea in care ne trezim devreme, tot mai devreme (cand noi nu am fost niciodata o famile matinala), toata tranzitia aceasta catre orele de scoala unde problema se va pune altfel si reintegrarea ei in comunitate... la ora noua eu deja sunt obosita psihic de parca am mutat doi munti din loc si am nevoie de un timp ca sa imi revin in matca. Zilele mele nu incep tihnit ci incalcit.

05 May 2015

Winter is coming

Bu este Bu, unic, minunat si incorigibil. Probabil unul dintre ultimii oameni care nu a citit si nu are treaba cu Game of Thrones. Nici macar serialul nu l-a vazut.

Eu am citit toate cartile, asa ca incercam sa-i starnesc si lui pofta asa ca m-am lansat in tirada, intreband mai mult retoric: nici macar nu ai idee despre ce e vorba, nu?.

- Ba da, zice el. E despre faptul ca vine iarna si oamenii se lupta pentru mancare.

There it is. Rezumatul la Urzeala tronurilor, toate cele 5 volume sau #ce a inteles Bu :D.