30 April 2015

Pastele de anul acesta

Pastele nostru a fost relativ spectaculos asa ca ar fi bine sa nu-l las sa treaca pur si simplu ci sa-mi notez (intru amintire) cateva din momentele care l-au facut cu adevarat deosebit.

Toate sunt strans legate de bebeluna, care a inceput de joi cu un pic-picuuut de febra si a tinut-o tot asa, in crescendo, de m-am trezit ca vineri n-a mai mers nimeni la gradinia si dai si gateste cu ei intre picioare. Boy, this was fun! Cu pasca am scos-o eu la capat si am facut chiar doua rotunde si inca una intr-o forma de chec (pana duminica se mancasera toate) insa biata salata de boeuf a iesit terciuita, pentru ca manutele mici care s-au apucat sa toace legumele mai mult le-au "batut" de zor. In fine, la final de zi am pus casa explodata la loc in matca si ne-am pregatit de musafiri, pentru ca un prieten al sotului a venit sa doarma la noi (era in tranzit prin Buc.), doar ca vineri noaptea eu m-am distrat negociind cu fata sa-i pun sosete cu otet pentru ca a facut febra 40. Lots and lots of fun, fierbea saraca si eu trepidam in jurul ei.

A doua zi n-am reusit sa dam de doctorita si deja ma apuca panica: era Paste, sambata, totul se inchidea in oras si nu stiam ce avea copila, ce sa-i dam, ce ne faceam cu ea toate zilele alea libere in care mai greu gasesti doctor disponibil si farmacie deschisa. Pana la urma mi-a sarit in ajutor Irina ( Mamica pediatru) care a fost minunata, jos palaria. Concluzia e ca sambata seara, cand toata lumea se pregatea de drob si cozonac, noi eram la spital sa ii luam sange fetei, varianta cu urlete. Urlete pana si dupa ce am iesit din cabinet, sa ii dam jos leucoplastul - nu stia ce e si bulinuta aia de material o deranja maxim si o speria.

Dragut a fost Fratele cel Mare, care se cam prinsese ce urma si afisa o figura cuprinsa de mila pentru sora lui. La iesire, dupa ce ne-am mai linistit nitel, am purtat si urmatorul dialog fabulos:

Ce i-a facut? intreaba el
A intepat-o, zic eu
Cu o seringa?
Da.
I-a luat sange?
Da.
Si era albastru sau rosu?
intreba el, probabil incercand sa afle cat sange de printesa are diva noastra 

:D

Well, analizele ne-au aratat ca printesa/diva/zana era bine (?!), asa ca a doua zi ne-a trantit o zi din aia de copil dat peste cap de nopti nedormite, boala si program ametit complet. Iepurasul i-a adus un tutu mic roz pe care l-a imbracat degraba peste pantalonii de pijama si a defilat asa prin casa, refuzand sa se imbrace chiar si cand urma sa plecam la parintii mei pentru masa de Paste. Noi eram toti imbracati si dansa se ascundea incantata. Nu a fost chip sa o dumirim sa se schimbe asa ca am lasat-o in pace si am iesit cu ea asa pe strada: in pijama bleu cu Ben 10, tutu roz, cizme de ploaie mov cu floricele si o geaca bej. O aparitie spectaculoasa. 

La ai mei a vrut sa doarma (ca doar reusise sa si sara peste somnul de pranz), dar dupa ce am pus patul, pus copila, aranjat totul... ssssst... pssss... doarme zana... pac! 10 minute mai tarziu a decretat ca ea nu mai doarme. Si ca vrea sa se schimbe, nu vrea sa stea in pijama. Ii adusesem hainele de schimb cu mine, am rezolvat-o si pe asta si in rest am petrecut o dupa amiaza frumoasa doar ca, ajunsi acasa seara, domnisoara NU a mai dorit sa se schimbe in pijama pentru culcare. Pam-pam! Nu a vrut sa isi scoata hainele pe care de altfel ne rugasem de ea sa le imbrace cu cateva ore mai devreme (da, cele doua personaje care radeau isteric eram noi, parintii nauciti :D).

29 April 2015

De toate

Chestiunea cu Grey's Anatomy fiind transata, pana cand o sa vina episodul  de 2 ore (doua!!!) la care precis o sa plangem de o sa ne terminam si unde emotiile vor curge garla, am mers la The Avengers. Cel nou pentru ca cel vechi m-a amuzat teribil (mmm, din clipul asta lipseste faza cu Legolas). Ei bine, cel nou e prost. Boring. Same old story: ala rau apare, intai ii dezbina apoi se face si mai rau si ei au o revelatie care ii uneste si ii face sa salveze pana la urma lumea. Si toate acestea fara macar ceva urme serioase de umor, ba chiar si cu erori in scenariu. Pacat.

Altfel, am gasit liliac (ador liliacul) si am colorat o bufnita roz (work in progress) - nu mi-e clar de ce, asa am simtit, dar sper ca e semn bun :D. Nu stiu ce sa fac cu toate desenele astea, pe moment le tot fotografiez cu telefonul, ca tare imi sunt dragi.

Ah, sa nu uit: la Gradina Botanica era coada la intrare, sunt impresionata. Mi-am propus sa ma bucur de primavara asta - parca de la an la an e din ce in ce mai scurta si imediat vine vara cu caldurile ei insuportabile si eu n-am batut toate parcurile din oras.




Si pentru ca am fost toti bolnavi de nu se poate, cu mine (eu, eu, eu, ultima reduta) avand febra si frisoane de nu mai stiam de mine, copiii au lipsit de la gradi. Ieri insa am avut drum pe acolo si am nimerit fix cand grupa lui era la vestiar. Hait, m-au prins: ca de ce nu mai vine la gradi? ca unde e?... le-am zis ca vine luni si si-au comunicat intre ei, misterios: "ai auzit, o sa vina luni la gradi" :-)))... Prietena lui cea mai buna m-a supus unui intreg interogatoriu - am facut greseala sa-i spun ca am fost bolnavi asa ca mi-a cerut sa detaliez si m-a intrebat de ce s-a imbolnavit, ha...  i-am explicat ca a luat boala de la sora lui mai mica (alta comunicare in jur, de om "informat": "are o surioara mai mica, stii") ... pai si ea de ce se imbolnaveste... si iar da-i cu explicatiile... dupa care a venit si concluzia, fabuloasa: sa aiba grija SIi sa stea mai departe de sora lui cand e bolnava :-))).

Apoi am intrat la grupa ei. Alta distractie :D. Intai am fost identificata si semnalizata ca atare: "mama lui Ami!!!", apoi prietena ei (se inteleg foarte bine si sunt adorabile cum se cauta una pe alta mereu) m-a intrebat usor stalcit cand vine. I-am spus ca luni si am dat sa ies repede pe usa insa am fost interceptata de o alta fetita, mai mare, care s-a infipt in fata mea si ma privea decisa de la inaltimea ei de vreo 90 de cm (a trebuit sa-si dea capul taaare pe spate ca sa ma vada, dar avea o figura foarte horatata) si iar am ajuns la interogatoriu, iar cu "e bolnava", "vine luni"... pfff, am fugit repede de acolo. Sa tin minte sa nu ma mai duc la gradi fara ei, ca sunt rapid identificata si descusuta de expertii astia mici in interogatorii :-))).

23 April 2015

Capcanele

Capcanele mele sunt doua, fiecare din alt registru, avand ca punct comun faptul ca, hmmm, aaa, ma tin captive :D. Prima e mostenire de la copil, in mod uimitor, caci eu ma feresc sa ma apuc de jocuri pe computer, ba chiar si seriale pentru ca tare imi e ca nu o sa mai scot capul din casa, plantele se vor usca si familia va ramane nehranita. Doar ca m-a rugat sa-l ajut si cum mie imi plac provocarile si dilemele logice m-am trezit ca descalcesc itele unui joc de care zau daca imi vine sa cred ca am ajuns sa ma ocup: My little pony, de la Gameloft.

Da, e cu ponei. Multi si roz si veseli si cu casute si ateliere si... ma doare capul. Mi-e mila de bietul copil deoarece am realizat ca e un joc gandit doar pentru profit: taskurile sunt din ce in ce mai dificile si cer tot mai multe resurse in mod deliberat in asa fel incat sa ajungi sa iti cumperi "geme" sau "bani" cu bani reali. Altfel poti sa imbatranesti jucandu-l. Evident ca mi-a luat ceva timp sa ma prind si da, evident ca m-am chinuit sa-i rezolv treburile prin regat, asa ca timp de o saptamana m-am trezit avand grija de o turma de ponei. Cu care trebuie sa te si joci din cand in cand. Acum mai intru doar o data sau de doua ori pe zi, sa colectez banii si astept sa-mi treaca "boala", ca de fire sunt cam dependenta de jocuri si uite ca m-am contaminat.

A doua chestiune care ma tine captiva e... aaaa, ummm, hmmmm... propria mea masina. Din care, din cand in cand, cand i se nazare ei, eu nu mai pot iesi. Pentru ca nu se deschide usa de la sofer. Prima data am zis ca mi se pare si am repetat smecheria cu trasul de clapeta de deschidere, din ce in ce mai hotarat, dar nimic. I-am dat si un umar, cu incredere - si nimic. Am inchis-deschis din telecomanda, am pornit motorul sa se activeze la loc inchiderea... pur si simplu nu intelegeam ce mi se intampla si nu-mi venea sa cred ca usa aia chiar a decis sa nu se mai deschida, never ever. Asa ca am stat nitel ca popandaul in masina parcata si m-am agitat asa. Solutia era simpla si ofera potentialilor spectatori o imagine de banc prost: din cand in cand puteti vedea o domnita ce parcheaza frumos masina, ezita cateva secunda tragand de usa (uneori merge, alteori nu) si apoi coboara gratios geamul si isi deschide portiera din exterior. Dupa care se extrage din masina cu toata deminitate de care poate da dovada. Pam-pam. Love my car.

22 April 2015

What happened?

Asa pauza lunga... parca n-am mai avut. Unde am disparut, ce am facut, ce-i cu mine? Nici eu nu stiu, asta e. Intai ca sunt bolnava, m-am imbolnavit asa de rau ca abia ma mut de pe canapea in scaunul de la birou si inapoi. Febra, frisoane si tuse de neoprit. Teoretic si lucrez, practic eu simt ca parca n-am spor si asa ma enerveaza si mai tare.

Pentru ca what happened ala nu e doar legat de mine. Azi am descoperit niste cuvinte mai vechi aiurea rau si asta vine bonus peste faptul ca in ultimul timp tot dau peste oameni uscati si urati si primesc inapoi, ca raspuns la atitudinea mea amabila, gesturi pe care nu le inteleg pur si simplu, carora nu le pot da sens. Si ma intreb (again and again, ca povestea asta nu-mi da pace, asta e) cum ajung oamenii sa se inraiasca ata de mult incat sa stea fata in fata si sa nu-si vorbeasca, sa stearga grade de rudenie si prietenii cu buretele, in numele a ce, de ce, pentru ce? Si e trist sa-ti traiesti viata asa, ofilit inainte de vreme, e trist sa ii anulezi unui copil prietenul lui bun sau bucuria/ dreptul (?) de a isi cunoaste rudele doar pentru ca... pentru ca ce?

Asa ca poate somatizez, naiba stie, sunt in stare sa cred orice la ora asta si tot ce stiu e ca vreau sa treaca, sa nu mai fiu bolnava, mi-am propus sa scot musai bicicleta si sa elimin niste draci in timp ce imi aduc aminte ca primavara e frumoasa si racelile trec iar oamenii sunt asa pentru ca asta aleg ei sa fie.

09 April 2015

Castigatori concurs Fares - gama "Mami si bebe"

Buna dimineata! Azi am tras la sorti castigatorii concursului Fares: trei pachete constand in cele 5 produse noi (trei castigatori, pentru fiecare cate un pachet) - am facut o lista si m-am folosit de random.org. Rezultatul? Cei trei castigatori sunt:

Oana Mosteanu
Boxea Seceleanu Cristina
Andreea Sirba

Felicitari! Va rog sa imi trimiteti pe mail o adresa la care sa fie livrat premiul.

07 April 2015

Inima de mama

E Saptamana Altfel si a plecat in tabara cu colegii lui. 4 zile - a doua lui excursie. Prima a fost aici, atunci avea patru ani, acum sase, ce conteaza insa, iata  ca eu traiesc acelasi valmasag de sentimente.

Ce ma intriga este gheara mica ce imi sta infipta in inima cand sunt departe de el/ ei. E absurda si ciudata: sunt foarte legata de parintii si fratele meu si suntem cu totii calatori din fire asa ca de multe ori ba unul ba altul am fost plecati (eu am mers singura cu trenul prin Europa, din tara in tara, cu rucsacul in spate... sau am zburat singura pana in Iordania, de exemplu)... de fiecare data m-am bucurat de experienta mea sau de faptul ca vor avea o vacanta placuta, am asteptat vesti de la ei ca sa ii stiu ok, uneori m-am si ingrijorat, dar nicicand nu am simtit teama asta constanta pentru cei aflati departe de mine, ca o umbra strecurata intr-un ungher al sufletului.

Insa de fiecare data cand distanta dintre mine si copiii mei depaseste o raza de... (:D) grijile imi rod incet incet un coltisor de inima. E absurd si o stiu - sunt zilnic departe, la gradinita sau cu bunicii - nu sunt in permanenta cu mine si e clar ca trebuie sa ma bazez pe ei si ce au invatat pana acum, dar parca senzatia ca ma pot sui oricand in masina si sa dau fuga la ei ma linisteste, am sentimentul ca mai pot controla situatia. E ca in limbajul distantelor si cercurile aproprierii... ei imi sunt cel mai aproape de suflet si departarea lor prea mare doare, induce spaime, radarul meu intern se activeaza si detecteaza iesirea din spatiul intim, parasirea zonei mele de control.

Ma incapatanez sa ii las sa plece si sa ii ajut sa-si intinda aripile sa zboare pentru ca nah, normal ca stiu ca asta e calea dar e clar ca de cand am copii linistea mea (cata candoare!), s-a facut tandari. Spuneam candva ca "a avea un copil inseamna sa-ti pui toata iubirea si inima in afara fiintei tale si in afara controlului tau". Tare imi e ca o sa traiesc toata viata cu gheara asta in piept si "senzorul de proximitate" activat.
There was an error in this gadget