30 March 2015

”Fii prietenos, nu răutăcios!”


Cartoon Network a lansat, alaturi de Asociatia "Telefonul Copiilor", o campanie impotriva fenomenului de bullying (care a luat amploare in Romania). La invitatia Anei am participat la o intalnire de prezentare a acestei campanii. Este un subiect care ma preocupa, pentru ca aceasta este lumea in care traiesc copiii mei si ceea ce li se intampla in primii ani de viata ii poate afecta pentru tot restul ei, lasandu-i cu diverse traume emotionale ascunse cu care vor avea mai apoi de luptat ani in sir. Am auzit si eu povesti despre hartuire si agresiuni, discutii legate de brandurile hainelor pe care le poarta (inteleg ca in unele cazuri chiar alti copii vin si se uita direct ce eticheta are la gat haina pe care o porti - fara sa intrebe, evident) sau ironii privitor la aspectul fizic si tot asa, pana la batai (care se pot chiar incheia tragic). Am vrut sa fiu putin mai informata privitor la acest subiect si am aflat mult mai mult de atat (documentandu-ma si de pe site-ul Clubului Prieteniei - initiat de Cartoon Network dar si de pe cel al asociatiei), idei care m-au pus pe ganduri.

Pe scurt: "dacă eşti copil, la Telefonul Copilului poţi suna pentru orice, nicio problemă nu este prea mare sau prea mică pentru a o discuta cu noi." In 2014 peste 1000 de copii au sunat pentru a vorbi de cazuri de hartuire, iar majoritatea celor afectati sunt copii cu varste intre 12 si 17 ani. Insa copiii suna adesea suna si pentru ca au nevoie de cineva cu care sa vorbeasca, sa se sfatuiasca. Cineva caruia sa i se destainuie. Si m-a surprins nevoia aceasta de comunicare, care pare sa se afle la baza intregii probleme. Hartuirea apare cel mai adesea ca imitare a unui model existent in cadrul familiei - acesta este agresorul, o victima la randul ei - iar copilul hartuit este lipsit de instrumentele de aparare deoarece, din varii motive, ii lispeste comunicarea cu un adult de incredere. Am aflat astfel ca solutia sta in comunicarea constanta cu copiii nostri, astfel incat ei sa aiba curajul si deschiderea sa ne povesteasca orice li se intampla dar si pentru a putea preveni astfel de situatii, informandu-i ce pot face.

Noi suntem exemplul pe care il au constant in fata lor si este foarte este important ce le transmitem copiilor nostri, iar cheia sta in comunicarea constanta cu ei - astfel vor avea instrumentele necesare si puterea de a reactiona prompt inca de la primele semne de hartuire (acum, dar si mai tarziu cand vor fi adulti). 

Ce le putem transmite? Ca "Hărţuirea este atunci când o persoană se poartă urât în repetate rânduri cu o altă persoană sau o face dinadins să sufere. Oricine poate fi victima hărţuirii, indiferent de vârstă. Ea poate avea loc la şcoală, acasă sau online şi poate însemna că cineva te împinge, te loveşte, te tachinează, îţi ia lucrurile, îţi dă porecle, te ignoră intenţionat sau se ia de tine pentru că eşti altfel. Hărţuirea nu este acceptabilă. Dacă eşti hărţuit, nu este vina ta.". Pe site-ul asociatiei exista cateva documente foarte utile, atat pentru profesori (din care evident ca se pot inspira si parintii) dar si pentru copii (aici si foarte interesanta, lista drepturilor copilului, de aici). 

De asemenea, campania are cateva sfaturi pentru cei mici, un "cod al prieteniei": 

  • Fii prietenul tău cel mai bun - poartă-te cu alţii aşa cum vrei să se poarte alţii cu tine
  • Fii îngăduitor şi atent - nu judeca oamenii, toată lumea are nevoie de un prieten
  • Fii sincer şi de încredere
  • Fii loial şi rămâi alături de alţii la nevoie
  • Ai curajul să spui "Îmi pare rău" dacă ai făcut o greşeală
  • Fii gata să ajuţi atunci când cineva are o zi dificilă
  • Distrează-te cu prietenii şi invită şi alţi copii să se distreze cu voi!

Eu as adauga ca e nevoie sa ii invatam:
  • sa se gandeasca la impactul cuvintelor lor inainte de a le folosi
  • sa pastreze un ton calm si un limbaj potrivit atunci cand au o discutie in contradictoriu
  • sa asculte cu adevarat (fara ca propia furie si emotiile sa ii impiedice)
  • sa inteleaga ca atunci cand nu esti de acord cu cineva ii contesti in fapt ideile, nu contesti acea persoana (asta e mai complicata :D)
Aceasta deoarece comportamentul in societate se invata. Cu totii, inclusiv copii, suntem constant expusi unor manifestari de violenta, lipsa de politete, vulgaritate ce ar fi fost de neimaginat in trecut (acum le vedem constant la televizor, de exemplu). Iar copiii imita ceea ce vad in jurul lor, pentru ei lumea este mediul pe care il absorb, din care invata preluand fara discriminare si bune si rele, formandu-se pe baza a ceea ce acumuleaza. E parte din responsabilitatea noastra ca parinti sa ii ghidam in mijlocul valului acesta de informatii de toate tipurile. Iar comportamentul in societate, politetea, civilizatia sunt modul in care stim sa recunoastem si sa respectam toate lucrurile din jurul nostru (in special toate fiintele vii), ceea ce ne va permite sa convietuim armonios in comunitatile din care facem parte. Implica in special abilitatea de a ii trata pe ceilalti cu respect, indiferent de diferentele de opinie.

25 March 2015

Concurs Fares - gama "Mami si bebe"

Recent  am primit de la Fares un colet cu un ambalaj minunat. Asta e un defect profesional: inainte sa studiez ce continea, well, eu am remarcat partea de grafica, mai ales ca am primit si un catalog foarte ingrijit facut(si inspirat numit "Despre plante si alte lucruri bune" - nici nu stiam ca au atatea produse :D) . Mi se pare grozav modul in care se dezvolta acest brand in ultimul timp, de la grafica pana la sortimentele pe care le lanseaza mereu.



Revenind insa la colet - acesta continea noua gama Fares, "Mami si bebe" - produse naturale (din plante), destinate femeilor insarcinate sau celor care alapteaza, sugarilor sau copiilor mici.
Fares este o marca in care am incredere, pe care o folosesc si o recomand - inutil sa spun ca si acum am vreo doua tipuri de ceai Fares prin casa sau ca aveam un stoc constant de  BabyCalm cand erau copiii mici :D. Din aces tmotiv, in luna martie (dap, imi plac simbolurile),iata ca organizez in parteneriat cu Fares un concurs cu produse din gama "Mamisibebe".

Premiile? Puteti castiga de la Fares trei pachete constand in cele 5 produse noi (trei castigatori, pentru fiecare cate un pachet):





Babycalm, D104, soluție pentru sugari și copii mici (ce ziceam eu mai sus ? :D)
Ajută la eliminarea disconfortului abdominal la sugari și copii mici.


Biosept, A18, capsule pentru femei însărcinate și mămici care alăptează
Contribuie la eliminarea microorganismelor potențial dăunătoare din tractul respirator, digestiv şi uro-genital.
 

 

  
Biosept, A19, sirop cu fructoză pentru sugari și copii mici 
Ajută la eliminarea microorganismelor potențial patogene din tractul respirator și urinar al sugarilor și copiilor mici.




Emetofit, D99, comprimate pentru femei însărcinate
Ajută la reducerea senzaţiilor de greaţă la femeile însărcinate. 




Fitofebril, R34, supozitoare pentru sugari și copii mici
Contribuie la reducerea temperaturii corpului la sugari și copii mici.



 
Ce trebuie sa faceti? Sa scrieti pe blog (daca aveti) sau intr-un comentariu la acest post care este cel mai important lucru pe care doriti sa il transmiteti copilului vostru (poate fi orice, de la o idee la o trasatura de caracter, emotie sau chiar obiect)?

Cat dureaza concursul si cum se atribuie premiile? Perioada de desfasurare a concursului este 25 martie - 8 aprilie. Fares va expedia premiile direct catre castigatori, pe teritoriul Romaniei). Si cateva reguli simple: fara comentarii anonime sau dublate (va rog sa treceti si o adresa de e-mail valabila - se va lua in considerare o singura data) si musai sa contina link-ul de la postare acolo unde este cazul. Castigatorii se vor trage la sorti.

Succes tuturor, sunt tare curioasa sa vad ce raspunsuri primesc la intrebarea de mai sus :-).

23 March 2015

Rolurile mele (toate)



Copilul vine adesea pe primul loc. Din varii motive ce se pot rezuma cumva la ideea ca  are o nevoie (nu o dorinta) pe care eu, adultul aflat in zona, i-o pot indeplini, pentru ca depinde de mine si, ei bine, cam asta e raportul de forte - el depinde de mine. Concluzia e ca mereu aleg, la scara mai mica sau mai mare, sunt mereu pusa in fata alegerii: sa las x lucru pentru a ii veni in ajutor.

Doar ca eu nu sunt doar mama si atat. Imi pare rau, nu, nu cred ca dupa ce am devenit mama rolul meu se rezuma la asta, ca m-am transformat iremediabil si toate laturile personalitatii mele (extrem de complexa, btw) se comprima, se anuleaza si au devenit una singura, seaca: eu sunt Zu si sunt mama! Oricat de mult imi iubesc copiii si oricat de mult inteleg ca au nevoie de mine, nu cred ca ma rezum la atat, placerile, pasiunile, dorintele mele nu s-au evaporat iar abilitatile mele in variate domenii nu s-au "atrofiat" (ca sa zic asa). Oricat de mult iubesc aceasta latura a personalitatii mele si aceasta definitie a mea, nu doresc sa fiu redusa la atat. Nu m-am evaporat, nu m-am anulat, n-am devenit o anexa a copilului - am in continuare drepturi si interese care nu au legatura cu rolul de mama.

Nu numai ca eu n-am disparut ca persoana undeva in mijlocul nasterii dar nici nu cred ca le ofer un exemplu bun: pana la urma vreau sa-i invat sa-si urmeze pasiunile, sa-si respecte personalitatea, vreau sa stie ca viata are mii de culori si pot alege din toate, ca sunt unici si deosebiti si fiinte cat se poate de complexe si active. Iar eu sunt reperul lor, exemplul oferit concret e de mii de ori mai puternic decat orice le voi spune ulterior. Si pe langa siguranta si iubirea oferite de mine (pe care imi doresc sa "stie" in orice moment ca se pot baza), eu le ofer si un model in viata, iar unul aflat mereu pe muchia sacrificiului si lipsit de sare si piperul unor pasiuni, iubiri (il iubesc pe tatal lor, nu?), realizari personale e daunator, in opinia mea.

Inteleg ca multiplele mele fatete (de diamant :D)  sunt si ele prioritizate in functie de diferitele momente din viata mea si ca sunt perioade in care rolul de mama o sa iasa in fata, deh - mi se pare normal. Dar nu sunt doar asta. Nu vreau sa fiu doar atat, nu doresc sa ma definesc doar prin rolul de mama. Cel mai important lucru pentru mine este ca sunt... "eu" - complet si asumat eu, o persoana care nu se anuleaza si nu se sacrifica pentru cineva (pentru ca apoi sa i-o mai si toarne in cap plina de amaraciune) si nu, nu traiesc prin si pentru copiii mei. Da, sunt mandra de rolul meu de mama, e primul lucru ce-mi vine in minte cand ma gandesc la cat de minunata e viata mea, ei sunt bucuria mea de zi cu zi si imi vine sa ma laud peste tot, oriunde si oricand cu pozele si realizarile lor - cea mai mare parte din lumea mea se invarte in jurul lor si sigur mi-as da viata pentru ei si asta nu e o vorba frumoasa. Ca orice parinte. Dar nu, nu sunt mai intai mama (sau doar mama) si apoi o persoana.

Undeva in drepta sus pe pagina blogului meu scrie "designer, iubita, mama, copil, sister si prietena..." - sunt mama si sotie si fiica si pasionata de muzica rock si de carti si iubesc sa calatoresc si sunt si designer si ador sa comunic si ma relaxeaza sa colorez sau sa pictez, imi plac activitatile creative, urasc sa spal vase, gatesc cu placere, mi-e dor sa merg cu bicicleta, vreau sa schimb x,ysi z lucruri legate de mine si visez sa vizitez Olanda la vremea lalelelor si sa ma perfectionez in doua directii legate de profesia mea (care ma pasioneaza si unde simt ca pot sa invat mai multe si ). Sunt toate astea si mult mai multe, nu, nu sunt doar mama, chiar daca e una dintre cele mai frumoase laturi ale vietii mele.

18 March 2015

Cand copila vrea mancare

De la un punct incolo ai zice ca nu mai sunt multe lucruri sa te surprinda asa de tare, ce poate sa faca cea mica mai socant decat cel mare? S-a intins el pe jos si a facut criza vietii pe treptele blocului de alaturi? Dap. A umplut casa cu animale imaginare? Dap. I-am cantat noaptea la telefon ca sa-l adorm in timp ce el era in alta casa, din alt oras? Dap. A lansat oare cea mai tare porecla data bunicilor ever? Dap. Si tot asa... been there, done that, sau daca nu done that apai oricum nu mai reactionez chiar asa de uimita la noutati bebelusesti.

Mdap. Doar ca fata mea e o diva si divele au toane si ei cand i se nazare ceva apai asta este, moment in care si eu imi aduc aminte ca sunt mama ei si ca deh, caposenia este ereditara si ca exista limite. Limite date de siguranta, de exemplu, cand mandrei i se nazare ca e amuzant sa fuga de mine pe trotuar. Asa ca ieri am esuat amandoua in fata unei porti, undeva la jumatatea drumului dintre gradinita si masina noastra la care imi doream sa ajung ca sa ii pot imbarca pe toti si sa mergem acasa. Copilul cel mare dorea sa mearga. Pitica decisese ca daca nu e rost de alergat atunci ea NU va mai merge. NU, nu va mai face niciun pas. Isi pusese la propriu mainile in san si era in greva.

??? Eu? Ah, eu inspiram-expiram.

Moment in care a venit o doamna. Tanara, pe la 25 de ani, cred... nici nu stiu daca avea copii... cara o gramada de sacose (si una de McDonald's, cu aroma aia tipica, de iti intoarce nasul dupa miros). Doamna se opreste langa noi. Bebeluna nu se misca, eu ma uit uimita... descoperim ca stateam fix in poarta ei si bietul om doar isi cauta cheile in geanta, timp in care ne studia si ea mirata, ca doar ii blocam poarta. I-am explicat pe scurt de ce ii pazeam poarta, s-a amuzat, am incercat sa conving fata sa se dea macar doi pasi mai incolo, sa ii faca loc... doar ca zana avea acum alta problema: punga de hartie maro ii capta toata atentia. E o pofticioasa incurabila iar una dintre pasiunile vietii ei sunt covrigi, tratatie speciala de la bunici, care vin uneori la noi cu o punga de hartie in care ea a invatat in timp ca se ascunde mereu ceva bun de mancare.

Asadar: covrigi! s-a produs declicul sifata a declarat ca vrea covrigi. Ha, atat ne-a trebuit: doamna m-a intrebat ce vrea? ii e foame? nuuuu, o duc acum acasa, nu va faceti griji.... haideti ca nu-i problema... nuuu, e ok, vreau sa o conving sa mergem... pac, descuie poarta si fix cand intra zice haideti ca le dau, sunt copii, isi doresc (evident ca aparuse si copilul doi in coasta mea). Cand am vazut ca umbla in punga m-am gandit ca cei doi vor primi cativa cartofi prajiti - mno bine, am capitulat la capitolul amabilitati, fiind totusi mega jenata ca dupa ce i-am blocat omului poarta acum nah, are belea suplimentara cu noi.

Doar ca, si aici eu am ramas complet bouche bee, copiii mei au primit fiecare cate un hamburger. Cate un haburger pentru fiecare. Cadou de la doamna cea extrem de draguta, care mi-a declarat ca nu-i nicio problema si s-a dus linistita in casa in timp ce trupa mea (inclusiv bebeluna cea stana-de-piatra-nu-ma-misc-niciun-pas anterior) s-a intors pe calcaie si a pornit-o rapid spre masina, desfacandu-si de zor ambalajele, cu mine socata in urma lor.

Aaaa... sunt foarte impresionata... nici nu stiu de unde sa incep sa analizez povestea.

17 March 2015

Doua carti

Inceputul acesta de an a fost frumos si cumva plin de carti (uraa pentru domnul Kindle, care imi permite sa citesc si pe intuneric, in timp ce culc trupa :D!). Doua dintre ele au ramas sa ma sacaie si la ceva timp dupa ce le-am citit si nu mi-e clar unde sa le asez.

The signature of all things, de Elizabeth Gilbert  - o mica bijuterie care m-a surprins si incantat. Felul in care e scrisa, conturarea precisa a caracterelor si, mai ales, modul absolut neasteptat in care se intorcea si rasucea povestea mi-au placut enorm. E imprevizibila (in sensul bun al cuvantului ) si m-am bucurat pe deplin de toate aceste cotituri neasteptate, le-am savurat cu incantare, ca tare rar mai gasesti carti pe care nu le ghicesti cumva in ce directie se duc. Si minus cateva hibe care nu deranjeaza major dar pe care logica mea le-a detectat in special in contextul unui personaj principal extrem de riguros si exact, cartea curge tare frumos pana spre aproape de final... unde parca intra in comercialul banal. Toate atele trebuiau sa se lege, capetele dezlegate sa se prinda repede de ceva, finalul sa fie ca de film... buf, nu e rau dar dupa primele trei sferturi de carte eu am ramas cu  dezamagire surda. Una care ma roade inca.

Locuri intunecate, de Gillian Flynn - o carte despre care nu pot spune ca e proasta, e bine scrisa, alerta, frumos construita... genul de scriere de best seller cu potential de scenariu de film cu actori celebri. Doar ca regret ca am citit-o. Subiectul e... nu stiu... greu de dus pentru mine ca parinte. Cu niste imagini pe care cu greu poti trece si mai apoi nu reusesti sa ti le mai scoti din minte. Am vrut s-o las jos de nu stiu cate ori dar cumva speram, am sperat ca imi va oferi spre final ceva pozitiv care sa stearga toata mazga primelor pasaje. Nu. E sumbra si terna si grea, e o carte implacabila ca o condamnare definitiva si la finalul ei m-am simtit de parca am trecut printr-o mlastina si nu reuseam sa dau tot malul ala jos de pe mine. E deprimanta, n-am ramas cu nimic bun din ea, dimpotriva, o vreme am tot invartit povestea in minte si nu simteam decat o descurajare acuta.

Acum caut ceva frumos si placut, sa imi limpezesc putin ideile.

13 March 2015

Ce imi doresc de la scoala copilului meu?

Maria zice bine aici. De-a ce ne jucam? Nu stiu, mi-e greu sa imi dau cu parerea cand 1. sunt abia in fata "sistemului" si n-am cu adevarat experienta unui copil in scoala de stat (abia a implinit 6 ani) si 2. am functionat si mi-am crescut pana acum copilul in afara sistemului, dupa alte valori. Insa ma intreb si eu, acum mai mult ca oricand, ca doar e vorba de alegeri pentru el, de-a ce ne jucam? Si ce vreau eu de la scoala copilului meu?

Ideea mea e ca nu, nu doresc sa-l invete "doar" o meserie si sa se axeze doar pe informatiile necesare pentru a face bani mai tarziu, da, vreau sa fie un om fericit in viata lui, capabil sa gandeasca, sa analizeze, sa ia decizii, sa se bazeze si sa aiba incredere in el insusi... uf, lucruri pe care le-am mai spus, mie imi sunt clare, mi se pare ca lumea si lucrurile se schimba in jurul nostru, informatiile au alta valoare acum si abilitatea de a functiona in fluxul acesta uimitor de opinii, idei, noutati si posibilitati este una de care copilul meu va avea mare nevoie. Si tot asa, il vreau om inainte de profesionist sau expert, il vreau fericit inainte de bogat (da, bon, nici bogat nu ma deranjeaza prea tare, dar nu e prima pe lista), il vreau implinit, echilibrat, increzator, articulat. Am o lista lunga de cuvinte mari si teorii, stiu, e de detaliat :D.

Revenind la "de ce e acesta subiectul hot al momentului", sunt atatea lucruri de reparat, modificat, dezbatut in acest moment incat da, nici eu nu inteleg de ce nu ducem discutia mai departe si de ce nu schimbam mai "prin partile esentiale". E bine ca sunt luari de opinii si ca lumea lupta pentru lucrurile in care crede, insa sunt o groaza de modificari de facut in acest moment in sistemul din tara, lucruri evidente care se impun ca urgente acum si cred ca e mare nevoie ca (si) acestea sa fie puse pe tapet. Ce ne dorim sa avem si ce avem acum? Cum vrem sa fie scoala copiilor nostri? Care este "normalul" pe care il dorim transformat in standard si pe care sa il regasim in orice scoala din tara asta (incluzand si dotari si programa si rezultate si... tot-tot)? Si cum facem sa ajungem acolo?

Btw: daca e sa imi dau cu parerea, bon, eu imi doresc cursuri de dezbateri (debate?), in care copiii sa invete sa argumenteze, sa isi sustina punctul de vedere si sa aiba discutii in contradictoriu fara sa se ajunga la... well, la ce se ajunge pe la noi, ca daca ma uit putin in jur imi dau seama ca latura asta ne lipseste acut. Bref, povestea nu este de a ne impune parerile, de a fi mai tari in gura (ma scuzati) sau de a recurge la atacuri la persoana. Dezbaterea e fundamentul schimbului liber de idei, e un mod fair play de a pune la un loc diferentele de opinie si a putea gasi adevarul (propriu) si implica discernamant, gandire analitica, auocontrol in situatii de stres, abilitatea de a construi un discurs "castigator", ascultare atenta (si asta cu ascultatul ne lipseste acut) si da, o buna cunoastere a limbii (e cam greu sa dezbati cand nu te poti exprima corect si nu poti folosi cuvintele potrivite). Asa ca eu m-as bucura sa vad astfel de cursuri in scoala copilului meu.

10 March 2015

Ma transform (?)

Mie imi place sa gatesc, dar sunt un bucatar comod, cu retete simple si rapide, sa-mi fac si eu viata mai usoara si sa nu mor pe baricade in bucatarie. Gatesc cu drag multe retete dar nu din cele cu "umplut porcul cu puiul" sau "amestecat albusul de la stanga la dreapta pentru ca altfel nu creste prajitura". Si nici "de migalit" - nu am timp. Insa imi place, imi place sa incerc mereu retete si ingrediente noi, mereu adaug altele la "dosar". Nu-s experta, nu fac dichisuri si, mai ales, nu fac "traditionalele" - pe astea ultimele pur si simplu mama le face mult prea bine ca sa ma mai agit eu cu ele. Sau cel putin asa ziceam, doar ca anul acesta am trecut vajaind peste doua bariere personale si voila, de ziua copilului am facut primul meu tort iar ieri am facut mucenici moldovenesti.

Mmm... so not me chestia asta. E clar, ma transform :-).Presimt ca in curand ma apuc de sarmale si cozonaci, ultima frontiera.

Space: the final frontier. These are the voyages of the starship Enterprise. Its five-year mission: to explore strange new worlds, to seek out new life and new civilizations, to boldly go where no man has gone before.

09 March 2015

Vineri

Vineri a fost ziua care poate sta linistita la loc de frunte in topul zilelor cu emotii. Intai pentru ca teoretic nu stiam dar de fapt aflasem intamplator (cand esti cumva implicat in partea de "bucatarie" e cam greu sa mai ai surprize :D) ca e musai sa ma duc eu sa iau copilul mare de la gradi. Pentru ca... 8 martie. Deci emotii, clar.

Mbine, doar ca pana atunci avusesem o noapte pur si simplu oribila, cu cea mica tusind cam la fiecare 10 minute (mnope, nu exagerez), chinuita si de un pui de febra. Jumatate de noapte l-a terminat pe Bu, jumatatea cealalta am dormit la propriu ea in brate (si stand cam in fund), dimineata am aflat ca ne trebuie un medicament care, vai ce incantare, nu se mai gaseste pe piata. As in NU, chiar NU, nici picior de Flixotide. Pe verificate: ghici cine patrula pe vijelia incredibila de afara pe la trei farmacii si apoi suna de  nebuna la toate retelele de farmacii din oras? A, sa nu uitam de iarna in toata regula ce se declansase afara - ningea de zor (s-a si asternut ceva zapada) si batea vantul ingrozitor. In fine, cu greu am localizat o cutie la o persoana careia acum ii ridic statuie de fiecare data cand ii fac aerosol copilei si tata, ajutor nepretuit, a strabatut jumatate de oras in cautarea ei (eu eram acasa cu copila). Deci emotii din belsug.

Apoi tata mi-a spus ca la pranz are programare la doctor - dorea sa faca un control pentru ca in ultimul timp il supara ceva la ochiul drept. Bun. Doar ca peste nici doua ore aflu ca... nu e bine, e dezlipire de retina si doctorita l-a trimis direct la spital pentru o operatie urgenta. What??? Operatie de urgenta? Operatie? Urgenta??? Evident, cele mai mari emotii ale zilei. N-am cuvinte sa descriu tot ce am trait in acea dupa amiaza. Stres maxim, agitatie, telefoane, oameni minunati care m-au ajutat, alte telefoane si mesaje si intr-un final tata operat pe la 10 noaptea.

In paralel, cu inima in plin balamuc pentru ca inca nu aveam idee cine, unde si cand il va opera pe tata, am plecat la gradi - stiam omuletul ma astepta. Acolo, emotii suplimentare: amenajasera un perete cu mesaje de la fiecare copil si noi, mamele, dupa ce ne topeam in fata zambetelor lor largi, a florilor si a cadourilor primite, incercam sa ghicim care e "descrierea" noastra. Amuzant si mega emotionant intr-o zi in care deja eram cam "lovita" (fix atunci mi-a sunat telefonul si am aflat ca s-a stabilit, tata urma sa intre in operatie in aceeasi zi).

Voila cum sunt eu, in viziunea copilului :D:

 

Asa ca da, vineri, clar, o zi de neuitat. Operatia a trecut cu bine, bebeluna are medicamentul "rarisim" si nu mai tuseste ca in noaptea "de groaza" iar eu imi citesc mesajul ca pe o comoara ascunsa, incercand sa inteleg uimitoarele conexiuni facute de copilul meu :-)).

05 March 2015

Scena de seara

Trec prin sufragerie, in drumurile mele de dus-adus-organizat ceva si aud urmatorul dialog:

- Te iubesc! zice omuletul
- Nu!!! exclama bebeluna
- Ba da! Cand un frate mai mare iti spune ca te iubeste, nu spui nu! explica el ferm

... imi rad in barba si imi continui drumurile prin casa, pentru ca, dupa cateva minute, sa ma intersectez cu ei pe hol - ea fugea de el

- Nuuuuuu!!! maraie ea nemultumita, trecand in fuga pe langa mine
- Te iubesc! insista el, urmarind-o... dar ma vede si imi lanseaza din mers cateva lamuriri: Nu intelege! zice el, uitandu-se la mine cu expresia aia tipica de preadolescent intelept. Dar nu e nimic, ma descurc eu, ma linisteste el si pleaca strigand dupa ea: Te iubesc foarte mult!

04 March 2015

Lecturi online

Am tot gasit cateva articole faine, asa ca am zis sa le adun intr-o postare:

- cred ca cel mai cel articol, preferatul meu: "No one could see the color blue until modern times"
- si voila, mind-blowing: Grandma's Experiences Leave a Mark on Your Genes
- un articol mi-nu-nat
- si un altul teribil de deprimant: "Inside the food industry: the surprising truth about what you ea"

Si ceva frumos:

Enra, performance liant l’art du numérique à l... de tuxboard

03 March 2015

Ce mai facem noi?

Facem bine. Multe si aglomerate, indesate de boli si iar boli de nu mai stiu pe unde sa le apuc pe toate. Mai grav e ca am fost si eu bolnava, asta da cadere majora, groaznic, groaznic, groaznic.

Insa ieri a fost prima zi cand, dupa mult timp, am reusit sa-i duc pe amandoi la gradinita. Pe amandoi! Uraaaaa! Sa respiram, deci, cat om mai putea, ca iar vine balamucul peste mine. Astept vara si incheierea primului an de gradinita, ca mie deja mi-a ajuns, multumesc frumos.

In rest, avem si realizari. Mari: cum ar fi copilul cel mare pus pe schiuri cu succes. In continuare este reticent la nou si foarte, foarte circumspect asa ca ma asteptam sa zica NU cu chiote si strigaturi la vederea schiurilor insa am tras aer adanc in piept si am zis ca incercam. Nah, evident ca ne-am si pregatit cu povesti, discutii si o profesoara care se pare ca a stiut cum sa-l ia, ca pana sa apuc eu sa ma dumiresc ce si cum copilul meu (al meu!!!) era in baby-schi si radea. Wait, what??? Bine, mai apoi m-am prins ca da, clar e al meu, cand a vazut cum cobora panta cantandu-i profesoarei. Schia, zambea incantat si canta de mama focului despre elefanti pe panze de paianjeni si "Fulgi de nea…mii si mii/ Strada si pomii au haine-argintii".

Cam asa. Ah, si cam toate (patru?!) maselele de minte pornite sa creasca. Si un tuns realizat cu succes (mi-a crescut copiluuul - nu, nu e fan tuns).

Altfel, in weekend am fost la o expozitie de animale de companie si am vazut incredibil de multe rase de pisici, catei, iepurasi, porumbei si in special gaini si cocosi... Cocosii au disperat-o pe bebeluna, care tremura toata de frica lor cand ii auzea trambitand de zor :D. Si, culmea, dupa ce m-am invartit grijulie pe langa cei doi copii sa nu cumva sa puna mainile la custi, ca nu stiu ce reactie au animalele respective... am descoperit ca uitasem sa ma ocup si de copilul cel mare, aka Bu, pe care l-a muscat (de i-a dat si sangele) un iepuras pufos si alb si simpatic dar cam stresat, se pare :P.

Am fost si pe la Muzeul Taranului, la targul de martisoare care e cel mai fain in continuare, dar tare aglomerat si cumva inghesuit organizat... Eu sunt mare fan martisoare si chiar au avut multe tare frumoase, imi venea sa le cumpar pe toate. Am primit o vulpe de la sot :D si da, am facut si anul acesta martisoare impreuna cu copilul (varianta mai abstracta acum). Noutatea este insa ca cel mare s-a prins ca poate colectiona martisoare asa ca a adunat/ primit o cutiuta impresionanta si e tare incantat.

Si i-am dus si la cumparaturi - balamuc total :D - cele doua "dive" au vrut sa plece din magazin purtand pantofii cei noi, iar domnul copilul meu de 6 ani si-a ales blugi slim fit (???) si un tricou cu Angry Birds iar domnisoara de 2 ani colanti cu dungi si o rochita cu o bomboana desenata pe ea :-))). El s-a declarat nemultumit ca nu aveau pantaloni galbeni pentru ca isi dorea foarte tare o pereche si nu a inteles de ce erau doar la fete (cu ceva sclipici pe la capsa)... si a incercat sa-si convinga sora sa aleaga o rochita cu flori explicandu-i ca asa are prietena lui cea mai buna, Sarah, insa ea nu s-a lasat deturnata de la rochia cu bomboana... asa ca ieri aratau cam asa (da, incerc sa ma bag cat mai putin cand isi aleg hainele):