30 January 2015

Vizita la mine in sifonier

O cunosc pe Gabi Urda de mult, ne-am intalnit cu ocazia unui eveniment pe care il organiza ea, ca om de PR. Tin minte ca am remarcat imediat cum era imbracata si imi aduc aminte ca era ceva cu un usor aer retro parca am o imagine vaga legata de niste margele galbene si ceva gri (cred). Asta se intampla in 2013. Mnope, de obicei nu retin cum se imbraca lumea insa ea mi-a produs o impresie puternica. Am ramas in legatura si ii tot vedeam pe FB blogul si activitatea conturandu-se tot mai clar pe zona de moda/ styling/ consiliere - m-am bucurat pentru ca mi se pare ca i se potriveste manusa, e clar zona ei de expertiza si, da, pasiune.

Interesant este ca Gabi este implicata acum in campania "Esti unica, alege personalizat", primul proiect al Parenting PR - pasul inainte al Anei , vocea din spatele blogului Mamica urbana. De ce interesant? Pentru ca atunci cand am aflat de Parenting PR m-am gandit ca este pasul firesc pentru Ana, continuarea logica a tot ceea ce a facut pana acum si chiar ma uitam incantata ce frumos "creste" profesional :-))).

Continuarea? Neasteptata: Ana mi-a propus sa ma intalnesc cu Gabi si sa "ii fac cunostinta" cu sifonierul meu iar eu am zis da, fara sa clipesc :-). Mai ales ca a sunt in cautarea unui stil care sa ma defineasca mai bine, acum ca mi s-a stabilizat si mie viata dupa primii ani ai copiilor. Sunt intr-o perioada in care simt nevoia sa fac o serie de lucuri pentru mine, e un proces de durata care a inceput anul trecut si implica mai mult timp, rabdare si atentie pentru propria persoana, regasirea si redefinirea mea si a pasiunilor mele (da, aici intra cartile, asta mi-a iesit anul trecut).

Sincer, credeam ca Gabi imi va spune ca am multe haine banale si ca nu am suficiente culori. Pentru ca sunt o persoana care lucreaza intr-o zona artistica, de "creatie" si ma gandeam ca imaginea asta lipseste acut din garderoba mea. Well, nu, nu mi-a spus asta. Si nu, nici nu e critica si nici nu vorbeste pretios  - asta in cazul in care exista vreun dubiu. E foarte relaxata si e o placere sa vorbesti cu ea despre tot si toate, pe noi ne-a furat timpul discutand despre culori (slabiciunea mea, "colectionez" nume de culori si nuante aparte), psihologie si branding personal siii... nu mai stiu, ca am vorbit muuult :D.

Concluzia este ca am facut alegerile vestimentare corecte. insa aveam nevoie de un impuls sa le combin creativ, sa indraznesc. Prinsa intre scutece- bebelusenie si alergatura mamiceasca am trecut la varianta functionala, sport si am uitat sa-mi privesc garderoba si dintr-o alta perspectiva. Cumva era ce cautam si eu, o noua perspectiva, insa nu m-am asteptat ca raspunsul sa fie fix sub nasul meu si ca Gabi sa mi se spuna ca am facut alegerile vestimentare corecte - ca imi cunosc silueta si tipologia si aleg croielile care ma avantajeaza si culorile potrivite. Ha! Bun asa.

Ce imi lipsea mie era impulsul de a ma '"juca"si deja mi-a dat o serie de idei, mi-a raspuns la intrebari si am acum in carnetel o lista cu cateva  sugestii de haine. Si stiu mai multe despre ce mi se potriveste si ce nu, am mai multa incredere in mine si ce alegeri sa fac pe viitor si chiar am aflat cateva tips&tricks faine.

Ah, si am o noua idee fixa: pantofi oxford - imi trebuieeeee...

29 January 2015

Lumea Sofiei

"Lumea Sofiei" este o carte, una scrisa de un norvegian (Jostein Gaarder) care mi-a mi-a pacut mult si cu a sa "Misterul cartilor de joc", asa ca am sa ii mai caut si celelalte scrieri. Altul este insa motivul pentru care m-am apucat azi sa povestesc despre ea. Subtitlul ("roman despre isoria filosofiei"), sau mai bine zis explicatia data chiar de autor: nemultumirea ca nu exista pe piata o prezentare a istoriei filosofiei scrisa pentru tineri, pe intelesul lor, care sa ii atraga spre aceste notiuni.

Asadar, iat-o: cartea pe care am sa le-o pun candva in brate copiilor mei (inca nu stiu clar pe la ce varsta :D), prezentand marile idei intr-o forma accesibila, legate logic. Nu este perfecta, si mie mi s-a parut ca pe la final lucrurile se invalmasesc putin iar Sofia vorbeste cam "neobrazat", dar este minunata pentru ideile pe care le prezinta si I'm in love. Ador cartile care te fac sa intelegi lumea, sa vezi omenirea asa cum la scoala nu ai reusit sa o vezi: evoluand, gresind, descoperind, intrebandu-se... Cartile care te fac sa vezi "the big picture" si te pun pe ganduri.

In capul meu domnul Gaarder cu a sa "Lumea Sofiei" sta cumva alaturi de Bill Bryson si ale sale "Despre toate pe scurt - De la Big Bang la ADN" si "Acasa". Pe toate sper sa le citeasca copiii mei, dar Lumea Sofiei e de dat mai devreme. Si Minunea, de R.J. Palacio. Si Micul print , de Antoine de Saint-Exupery. Si Momo, de Michael Ende... Si... ah, am lista lunga :D.

27 January 2015

Behold!


Bun asa, pe asta au rezolvat-o :D.

Top o' the mornin' to ya

Aseara aveam scrisa in cap o ditamai postarea pe un subiect care m-a pus pe ganduri. Asta pentru ca blogul acesta este locul in care bat eu campii cu gratie si de obicei plec, evident, de la o idee care ma preocupa si pe tema careia sunt in stare sa procesez numeroase paragrafe mentale.

Doar ca... ieri m-am dus pana la Biblioteca Franceza, cu chiu cu vai, doar ca sa ma bata vanturile si sa ma mohorasca si mai tare vremea rea, ca ea saraca era inchisa luni. Iar azi de dimineata copila s-a trezit la 4.30, din motive necunoscute mie, dar extrem de vioaie si incredibil de pusa pe treaba: vreau mancare, vreau suc, vreau desene, vreau haine, nu vreau chilotii astia, nu vreau sosete ci dres, e rece sucul?

Pe la 8.00 am clacat, m-am bagat in pat si i-am zis lui Bu sa o ia si sa plece cu ea, ca totul e pregatit (ghiozdan, etc). S-a intors sa ma intrebe unde e nu-stiu ce. Apoi sa mai caute ceva. Dupa care a revenit scotand fum ca fata nu vrea sa se imbrace, nu se intelege cu ea. Mbine, zana se ascundea si se distra de minune refuzand sa se imbrace - i se parea un joc fabulos. Am momit-o sa vina explicandu-i ca punem bluza cu Minnie si am reusit sa o impachetez. Dupa care si-a turnat apa pe ea, asa ca ne-am chinuit sa schimbam bluza. Si sa o convingem sa se imbrace pentru afara (geaca, cizme etc.). I-am pus si lui compresa cu spirt (e bolnav). I-am mai dat nu-stiu-ce.

Intr-un final au plecat si eu am ramas confuza cinci minute, intrebandu-ma daca sa mai incerc sa dorm sau sa ma trezesc de tot. Doar cinci minute, ca m-a sunat Bu ca si-a uitat ochelarii in baie. Asa ca am plecat in trening si papuci pana jos, sa-i duc ochelarii la masina.

Si eu care planuiam sa ma trezesc linistita si sa ma apuc organizat si cu forte proaspete de toate lucrurile pe care le am de facut...

Sigur. Iata-ma-s, proaspata si vioaie, gata sa ma apuc de o noua zi de munca.

21 January 2015

Viziuni artistice

Mie imi plac activitatile artistice si fac diverse prin casa impreuna cu trupa. Si cum saptamana aceasta amandoi sunt acasa (aka "pe capul meu") si, bonus, cel mare si-a facut o lista cu ce doreste sa facem (pe lista aia erau desenate si fursecuri si domino si pictura si... ) si acum bifeaza constiincios fiecare lucru dus la bus sfarsit... balamucul e in toi. Pe partea artistica ne inspiram dintr-o carte creativa - ei se aseza frumos pe covor si 'se sfatuiesc" ce vor sa mai facem urmatoarea data. Asa am ajuns la niste pasari, care in carte aratau cam asa:


Mbine, plecand de la exemplul de mai sus, plansa realizata de mine (demonstrativo-explicativa, pas cu pas), a iesit cam asa:


Ce a inteles el:

Si ce a inteles ea :D: 


Ah, si la desenul lui, pasarile care nu au craca sub ele? Nu-i greseala, asa a vrut el - a decis ca "sunt in zbor".

19 January 2015

2014 in carti

Anul trecut m-am jucat nominalizand 10 carti - top din 2013 (citite de mine, evident). Apoi mi-am lansat singura provocarea lecturii si da, a fost un an bun din acest punct de vedere :D. Concluzia e ca anul trecut am citit 67 de carti pentru placerea mea exclusiva - nu job, nu de copii, nu... nimic.  Dintre ele, preferatele mele pe 2014 sunt (mnope, de data asta nu m-am oprit la 10 :D):



R.J. Palacio - Minunea
Markus Zusak - Hotul de carti
Daniel Keyes - Flori pentru Algernon
Diane Setterfield - A treisprezecea poveste
Parinoush  Saniee - Tatal celuilalt copil
Yasmina Reza - Fericiti cei fericiti
Paolo Giordano - Singuratatea numerelor prime
Bill Bryson - Despre toate, pe scurt de la Big Bang la ADN
Vanessa Diffenbaugh - Limbajul florilor 
Jasper Fforde - Cazul Jane Eyre
Jasper Fforde - Nuante de cenusiu
Carlos Ruiz Zafon - Luminile din septembrie
Nicole Krauss - Istoria iubirii
Graeme Simsion - Proiectul Rosie
Kate Atkinson - Viata ca un joc de crochet

Si o mentiune din zona "celelalte": Ellen Galinsky - Mind in the Making: The Seven Essential Life Skills Every Child Needs (cu accent pe capitolul 6 si mindset).

P.S.  Si iata coincidenta -Biblioteca Bloggerului Român – Ediţia II :D.

15 January 2015

Dimineata cu gheata

Ieri am plecat cu pitica la gradi. cel mare era la bunci, deci eram doar noi doua, plus sotul ramas acasa - fara telefon, evident, ca doar era descarcat, cum i se mai intampla lui de obicei. Bon. Plec impreuna cu bebeluna la masina, escaladam doi nameti de zapada, ne mai frasuim nitel pe drum, ajungem, o sui in scaun, prind centurile, pornesc motorul si ma apuc sa curat masina de zapada. Termin, ma sui in masina, dau sa plec si din spate se aude: "fac pipi, mami". Incremenesc, procesez rapid variantele, tot aia cu intorsul acasa imi iese cel mai bine asa ca opresc motorul, ma dau jos, scot copila din centuri si tropa-tropa pana sus.

Dupa ce rezolvam problema coboram grabite, iar ne oprim la nametii de zapada (ca dominisoara vrea sa se joace, deh) si apoi iar o sui in scaun si prind nesuferitele alea de centuri. Si plec, grabita. Asa de grabita ca nu stiu/ nu vad/ nu simt ca la roata din dreapta era un nametel de zapada pe care ma sui cu gratie. Acolo mor. Misc masina in fata, nimic. Misc in spate, nimic. Dau incet mai catre stanga, mai catre dreapta, rotesc rotile... nimic. Masina moarta pe pozitie, cu botul scos frumos in mijlocul aleii dintre blocuri.

Ma uit dupa barbati (mda!), nimic - unul singur, amarat, plimba un catel haaat undeva la mama naibii. Turbez. Mai turbez nitel. Recapitulez: masina nu merge, Bu are telefonul descarcat. Dar are fix, asa ca sun pe fix. Nimic.

Ma dau jos din masina, fug pana la intrarea in bloc (vedeam masina cu bebeluna, era aproape) si in timp ce sun pe fix sun si la interfon. Poate asa aude telefonul, ca e aproape de intrare (ca de auzit in interfonul ala nu se aude mare lucru).

Ei bine, nu. Bu mi-a dat drumul la interfon de vreo cinci ori, una dupa alta, probabil injurand de mama focului sus (la fel ca si mine jos), dar fara sa raspunda la fix sau sa poata vorbi cu mine cumva sau sa ii pice fisa ca sotia sa e persoana nebuna (isterica?!) de jos.

Planul B: dau copila jos din masina (parca am mai facut asta in dimineata asta?), pun avariile si inchid masina, luand-o topa-tropa inapoi catre casa. Moment in care, stupoare, apare un barbat - 6 masini mai incolo: doar ca problema lui era ca sa nu las masina asa. Pai zau, ce l-o fi facut sa creada ca am parcat asa, cu jumatate de masina in drum si avariile puse, doh, eu stiu ca sunt femeie la volan dar chioara nu-s, vad si eu cum sta masina si in mod evident NU o lasam asa daca nu era o problema.

Bon, urc acasa cu copila nedumerita si cobor cu Bu cu tot, care se suie la volan si face fix ce am facut si eu: fata, spate, stanga, dreapta... nimic. Coboara, scoate lopata, da zapada de sub roata din dreapta... nimic, masina patina acum in fata. Coboara, pune nu-stiu-ce la roata din fata, merge nitel, iar patineaza masina. Culmea este ca deja trecuse un domn care l-a intrebat daca vrea sa-l ajute sa impinga masina. Acum au aparut alti doi! Zau, unde erau toti barbatii acestia amabili cand eram eu singura si neajutorata in masina?

Bref, s-a rezolvat. Acum am parcat pe cel mai fara-de-gheata loc pe care l-am gasit. Si Bu mi-a spus ca a cazut pe gheata dupa ce am plecat eu. Bu NU cade. Ever. Serios, suntem impreuna de 12 ani  (cred, mereu ma incurc la numaratoare) si NU cade, are un echilibru fantastic, el zice ca are legatura cu faptul ca a facut judo, deh. In fine, chestia e ca nu cade, so... lovely morning.

14 January 2015

Situatia animalelor imaginare in familia noastra

Cine ne stie de mult deja a aflat ca noi suntem familia Stark de Romania, mai precis ca fiecare dintre noi are lupul sau imaginar personal, dupa cum a decis copilul cel mare acum mult-mult timp. Asta dupa ce intai era doar un singur lup, care s-a nimerit prin bucataria mea la ora cinei si avea mare nevoie la baie. Si dupa ce i-am salvat si din wc... apai chiar ca i-am adoptat.

Si comentam eu pe la una din postarile astea de mai sus ca astept sa creasca bebeluna, sa vad ce idei va avea si ea...Guess what? A venit acel moment si imi e clar ca la noi nu se poate cu catei, pisici sau alte animale de pe langa casa omului, nimic pufos si banal nene, la noi e ZOO in toata regula si tot ce pot sa spun este ca macar am ramas pe o singura zona de vegetatie. Suntem in padure, el vede lupi imaginari si ea...

o bufnita.

Care evident ca o sperie. Doh! Inteleg ca bufnita statea pe masuta de pe hol si bebeluna a inceput sa se agite, refugiindu-se in sufragerie iar el, care deja stia care e treaba cu animalele astea imaginare, a servit-o cu niste mandarine. I-au placut, dar cum bebeluna era cam prea speriata, am convins bufnita sa ia niste mandarine si sa le duca la puisorii ei (adica sa plece).

A mai aparut intr-o seara, la povesti, dar era doar in trecere, era ora de culcare si avea si ea treaba, cu puii, cu casa, din astea...

Insa simt ca o sa ne imprietenim cu bufnita asta, deja ultima data cand a aparut eu eram in bucatarie, gateam si, well, ce sa fac si eu, cand am vazut ca fata e speriata am aplicat metoda deja cunoscuta: Bufnita? Pfoa, prietena veche, sigur nu a venit sa ne manance, ia vezi, poate are nevoie de ceva, o putem ajuta cumva? Poate vrea si ea sa manance paste carbonara? Doar ca daca vrea spune-i ca mai dureaza putin, are de asteptat nitel.

Si cretolina mea mica s-a proptit in mijlocul bucatariei si a purtat un dialog imaginar cu bufnita imaginara:
Buhuhu, v'ei pa'te? (vrei paste)... si dadea din cap convingator si vorbea tare (cred ca bufnita e cam surda)
Concluzia a fost ca vrea si ca asteapta si interesant este ca adurat ceva pana cand am facut pastele si s-a asezat la masa (eram abia la inceput) si mandra nu a uitat, m-a informat ca bufnita s-a dus pana la puii ei si se intoarce. Aham, i-am zis ca sunt destule paste, o sa ii dau din cele din cratita, calde, cand vine.

Mda, mergem in directia cunoscuta, viitorul suna bine, sper doar ca  bufnitele sa fie mai destepte si sa nu cada asa usor in wc...

12 January 2015

Ghicitorile din miez de noapte

Una dintre partile mele favorite (not!) din meseria asta de parinte sunt testele fulger in miez de noapte. Pana nu ai copii nu iti poti imagina asa evenimente, insa nu doar ca exista, dar se si repeta destul de des - in special in primii ani de viata ai copilului, ca o verificare suplimentara, gen "ia sa vedem daca te pricepi la chestia asta cu parentingul".

Bref, cand in sfarsit ii culci pe toti si casa e toata cufundata in iniste si pace si n-ai motive sa banuiesti nimic - bebeluna are doar o mica tuse, prietena veche ce nu te mai streseaza, iar el in sfarsit nu se mai plange de dureri de picior... in miezul noptii un urlet isteric te face sa sari din pat. E ca sirena de razboi: ceva terbil se intampla, ataca cineva, navaleste,  nu ai idee, esti inca nauc, abia scos din asternuturi si incerci sa gasesti sursa sunetului, alergand prin bezna. Urechea deja formata iti spune ca e urletul bebelunei si ca e urlet de durere (ai trecut prima parte a testului, ai un punct) si capul iti ruleaza posibile scenarii (cosmar, a cazut din pat, s-a lovit...) cand te ciocnesti de tatal fetei care o tine in brate si incearca sa o linisteasca.

Nu reuseste. Copila urla si plange si se agita. Ti-o paseaza tie si se refugiaza nitel in alta camera, sa-si opreasca tiuitul din urechi. Tu incerci toate vrajile stiute si nestiute insa nu merge, daca o pui jos urla si mai tare, daca o legeni nu se opreste, cand o intrebi ce are continua sa urle. I-o pasezi lui, in timp ce aruncati diverse ipoteze: pare sa o doara piciorul. Piciorul sau burta? Nu e clar. Poate s-a lovit la genunchi de marginea patului, asta e dureros. Poate a visat urat. Poate a dormit stramb si i-a amortit piciorul. Poate ii e cald (asa ca tatal stresat incepe sa o mai elibereze de haine). Poate are gaze - ce naiba a mancat azi, refaci mental meniul, analizand fiecare preparat, hmmm, sucul de mere pare cel mai probabil vinovat, dar totusi...

In cele din urma reusiti sa o linistiti. Sta intinsa in pat, pare ca vrea sa adoarma si sunteti in acea stare de echilibru precar (ochiul furtunii?) in care totul se poate linisti ca prin magie sau poate exploda in secunda doi, asa ca idealul e sa nu schimbi niciun parametru al ecuatiei. Doar ca tati iese din camera, damn, si esafodajul fragil se prebuseste: copila reincepe sa urle, tu incerci sa o linistesti, revine tati, o ia in brate si o leagana... adoarme. Ramaneti voi doi, sa dezbateti cauza taifunului.

Liniste si pace. Doua ore, dupa care o simti cum incepe sa se agite in somn si incerci sa o mangai, sa ii soptesti cuvinte linistitoare, doar-doar nu s-o trezi. Degeaba, incepe sa planga si sa urle.

Reincepe baletul: hai la tati, hai la mami, hai la tati - mami se duce dupa un scutec nou, tati o dezbraca si o pune pe olita (are el o teorie), tu iti aduci aminte ca a inhatat si o bucatica miiica din aluatul crud de turta dulce (scanezi repede si lista ingredientelor aluatului, incercand sa-ti aduci aminte ce si cum), bebeluna sta pe olita si urla. Urla daca vrei s-o atingi, urla daca vrei s-o iei in brate. Ramai langa ea si te uiti nedumerita cum se intinde pe burta, pe podea. Si adoarme, sau cel putin asa pare - ca se face liniste, brusc.

Cateva minute mai tarziu doarme, in sfarsit. Nu stiti ce are, nu stiti ce a fost asta, nu aveti idee la ce sa va asteptati in continuare, inca mai dezbateti intre suc de mere, aluat si haine care strang. Va simtiti de parca a trecut acceleratul. Ati picat testul sub presiune, parenting is great, in special ghicitorile din miez de noapte.

09 January 2015

Doar un citat

"The object we call a book is not the real book, but its potential, like a musical score or seed. It exists fully only in the act of being read; and its real home is inside the head of the reader, where the symphony resounds, the seed germinates. A book is a heart that only beats in the chest of another."

De aici

08 January 2015

My song for today



Instead of letting distance talk
Instead of losing all we have
Instead of dreaming to a man I'll never be
You'd better breathe with me and feel...

Instead of judging day and night
Instead of wasted time on both sides
Instead of guessing what the hell went wrong with me
You'd better breathe with me and feel...

You can buy me wïth a coffee
I'm so cheap...

07 January 2015

O sa fac ce vreau eu!

O sa fac ce vreau eu!
Si ce o sa faci?
O sa vezi!
...
Mai intai o sa vreau sa fac ordine! Cu tine!
Si o sa vreau sa fac o mancare cu ciocolata.
Si o sa fac ce vreau eu - in afara de cand o sa merg la dentist, acolo o sa fac ce vrei tu.

06 January 2015

Hello 2015!

So, back in the city, back to business si rutina cotidiana. Mi-e drag sa ma intorc acasa, e ceva tihnit in spatiul asta - mai ales dupa ce reusesc sa depasesc momentele nebune ale despachetarii si sa reorganizez totul in matca fireasca. Ah, da, si dupa ce se incalzeste la loc casa :-)). Acum e liniste si bine si ideea de nou inceput (tabula rasa/foaie alba) imi da tarcoale.

2014 m-a lasat cu un Kindle pe care il iubesc si pe care am citit deja patru carti, mi-a mai lasat cadou si cateva proiecte frumoase, incepute taman bine ca sa am ce face in primele luni din anul cel nou, doua tablouri care au ajuns si ele acasa dupa ceva plimbari (oare unde sa le pun?), niste analize de facut (uh) si sansa unor vacante ceva mai elaborate si mai active. Bun asa.

De la 2015 ma astept (imi doresc) sa zambesc mai mult din suflet si sa rad mult si cu pofta. Atat.
There was an error in this gadget