11 May 2015

Dimineti incalcite

Acomodarea la gradinita, primul an... treburi grele. Am trecut prin asta cu primul copil, sunt la al doilea si tot la fel e. Da, stiu, sunt parinti care imi povestesc despre o singura raceala, cateva reprize de boala doar... well, eu n-am norocul asta. La noi e cu 3 zile la gradinita si doua saptamani acasa, bolnava. And again. And again. De prin septembrie incoace, cam tot asa.

Am facut tot ce am stiut in materie de tratamente, imunizare, plante, ceaiuri, tinut copilul departe de gradi ca sa se intremeze, u name it... concluzia e ca trebuie sa lasam povestea sa-si urmeze cursul si vom ajunge candva (un an? in vara?) la liman. Pana atunci ne acomodam si reacomodam la gradinita, ultima activitate care ma nauceste pe mine dimineata.

Pentru ca domnisoara mea care mergea la gradi vesela si incantata, acum plange. Tot balamucul asta cu stat acasa, mers cateva zile, iar stat acasa... a dus la asta. Si stiu ca parintele influenteaza copilul si ca e foarte importanta starea lui si cat e el de impacat cu ideea de gradinita si lasarea copilului acolo... stiu ca e un proces prin care trece si mama si ca de multe ori este mult mai greu pentru ea decat pentru copil si de multe ori inconstient se pune in calea acestei tranzitii, stiu. Mai stiu si ca gradinita e alegerea parintelui si ca daca el e impacat cu asta atunci va putea sa-i transmita direct si indirect in fiecare dimineata copilului (mai ales cand acesta contesta) ca de mers se va merge la gradi. Nu e vorba de obligatie/ impunere/ duritate ci de faptul ca una peste alta copilul meu este in grija mea si nu suntem buddies ci totusi in relatia asta eu sunt adultul si el copilul, aka eu iau niste decizii pentru el pentru ca sunt mult mai capabila decat el sa fac asta. Imi ascult copilul dar nu cred ca are capacitatea de a lua anumite decizii mult prea "grele" pentru el si nu mi se pare nici normal sa i le pun lui in spate cand nu le va putea duce. Stiu toate acestea.

Si sunt ok cu gradinita, sunt impacata cu ideea, nu am o problema (mai ales ca este gradinita unde a fost si primul copil, deci deja stiu ce si cum)... nu resping gradinita, vreau sa mearga, cred ca este decizia cea buna pentru ea. Problema mea e ca ea plange, cand o aud plangand... sufletul meu se face bucati, se frange. Si mi-e greu sa trec dimineata prin asta, mi-e tare greu, stau cu ea in brate si vorbim si povestim si incerc sa o linistesc si plec apoi de acolo cu inima facuta ghem si mintea ametita, obosita deja cat pentru jumatate de zi.

Diminetile astea in care ne trezim devreme, tot mai devreme (cand noi nu am fost niciodata o famile matinala), toata tranzitia aceasta catre orele de scoala unde problema se va pune altfel si reintegrarea ei in comunitate... la ora noua eu deja sunt obosita psihic de parca am mutat doi munti din loc si am nevoie de un timp ca sa imi revin in matca. Zilele mele nu incep tihnit ci incalcit.

3 comments:

Ioana said...

Pe acolo ne invartim si noi cu pruncul numarul unu. Ceea ce e foarte cool, ca pe el il las la gradi si pe cel mic il iau cu mine inapoi acasa... Daca nici asta nu genereaza gelozie intre frati... Succes si cat mai putine bolesnite!

Zu said...

Been there, done that - pe noi ne-a ajutat foarte mult momentul meu de revelatie maxima :D in care pur si simplu mi-am dat seama de o banalitate: copilul meu cel mare nu are de unde sa stie ca motivul pentru care surioara lui cea mica nu merge la gradi este faptul ca e prea mica pentru gradi si ca da, va merge si ea, trebuie doar sa ajunga la varsta potrivita. Din unghiul lui ea statea acasa cu mine pentru ca eu alesesem sa o tin pe ea, punct. Dupa ce i-am explicat a fost mult mai bine si se vedea clar ca il preocupa subiectul pentru ca tot intreba si detaliam sau reluam explicatiile asa ca am avut grija sa revin asupra subiectului si sa il tin la curent cu ce se mai intampla (de ex cand am inscris-o la gradi) iar cand a si mers si eaa fost si mai bine.

Ioana said...

Da, am detaliat si noi, am explicat... Degeaba, atata vreme cat eu stau acasa, copilul cel mare nu pricepe de ce nu poate sta si el cu mine. Astept cu nerabdare sa inceapa cel mic cresa, sa vedem cum ma internez eu direct la nebuni cu cei doi urlatori.

There was an error in this gadget