Rolurile mele (toate)

Copilul vine adesea pe primul loc. Din varii motive ce se pot rezuma cumva la ideea ca  are o nevoie (nu o dorinta) pe care eu, adultul aflat in zona, i-o pot indeplini, pentru ca depinde de mine si, ei bine, cam asta e raportul de forte - el depinde de mine. Concluzia e ca mereu aleg, la scara mai mica sau mai mare, sunt mereu pusa in fata alegerii: sa las x lucru pentru a ii veni in ajutor.

Doar ca eu nu sunt doar mama si atat. Imi pare rau, nu, nu cred ca dupa ce am devenit mama rolul meu se rezuma la asta, ca m-am transformat iremediabil si toate laturile personalitatii mele (extrem de complexa, btw) se comprima, se anuleaza si au devenit una singura, seaca: eu sunt Zu si sunt mama! Oricat de mult imi iubesc copiii si oricat de mult inteleg ca au nevoie de mine, nu cred ca ma rezum la atat, placerile, pasiunile, dorintele mele nu s-au evaporat iar abilitatile mele in variate domenii nu s-au "atrofiat" (ca sa zic asa). Oricat de mult iubesc aceasta latura a personalitatii mele si aceasta definitie a mea, nu doresc sa fiu redusa la atat. Nu m-am evaporat, nu m-am anulat, n-am devenit o anexa a copilului - am in continuare drepturi si interese care nu au legatura cu rolul de mama.

Nu numai ca eu n-am disparut ca persoana undeva in mijlocul nasterii dar nici nu cred ca le ofer un exemplu bun: pana la urma vreau sa-i invat sa-si urmeze pasiunile, sa-si respecte personalitatea, vreau sa stie ca viata are mii de culori si pot alege din toate, ca sunt unici si deosebiti si fiinte cat se poate de complexe si active. Iar eu sunt reperul lor, exemplul oferit concret e de mii de ori mai puternic decat orice le voi spune ulterior. Si pe langa siguranta si iubirea oferite de mine (pe care imi doresc sa "stie" in orice moment ca se pot baza), eu le ofer si un model in viata, iar unul aflat mereu pe muchia sacrificiului si lipsit de sare si piperul unor pasiuni, iubiri (il iubesc pe tatal lor, nu?), realizari personale e daunator, in opinia mea.

Inteleg ca multiplele mele fatete (de diamant :D)  sunt si ele prioritizate in functie de diferitele momente din viata mea si ca sunt perioade in care rolul de mama o sa iasa in fata, deh - mi se pare normal. Dar nu sunt doar asta. Nu vreau sa fiu doar atat, nu doresc sa ma definesc doar prin rolul de mama. Cel mai important lucru pentru mine este ca sunt... "eu" - complet si asumat eu, o persoana care nu se anuleaza si nu se sacrifica pentru cineva (pentru ca apoi sa i-o mai si toarne in cap plina de amaraciune) si nu, nu traiesc prin si pentru copiii mei. Da, sunt mandra de rolul meu de mama, e primul lucru ce-mi vine in minte cand ma gandesc la cat de minunata e viata mea, ei sunt bucuria mea de zi cu zi si imi vine sa ma laud peste tot, oriunde si oricand cu pozele si realizarile lor - cea mai mare parte din lumea mea se invarte in jurul lor si sigur mi-as da viata pentru ei si asta nu e o vorba frumoasa. Ca orice parinte. Dar nu, nu sunt mai intai mama (sau doar mama) si apoi o persoana.

Undeva in drepta sus pe pagina blogului meu scrie "designer, iubita, mama, copil, sister si prietena..." - sunt mama si sotie si fiica si pasionata de muzica rock si de carti si iubesc sa calatoresc si sunt si designer si ador sa comunic si ma relaxeaza sa colorez sau sa pictez, imi plac activitatile creative, urasc sa spal vase, gatesc cu placere, mi-e dor sa merg cu bicicleta, vreau sa schimb x,ysi z lucruri legate de mine si visez sa vizitez Olanda la vremea lalelelor si sa ma perfectionez in doua directii legate de profesia mea (care ma pasioneaza si unde simt ca pot sa invat mai multe si ). Sunt toate astea si mult mai multe, nu, nu sunt doar mama, chiar daca e una dintre cele mai frumoase laturi ale vietii mele.