31 March 2014

Sa radem in dimineata de luni

Probabil ca le-am mai pus dar ce conteaza, m-am distrat atat de tare revazandu-le...sunt perfecte pentru a anihila nesuferita zi de luni:

 
 

28 March 2014

De toate pentru toti

Buna dimineata. Ma pregatesc de o zi plina cu trupa, probabil ca vom mazgali toata casa, mmm, pardon, am vrut sa spun ca vom picta ceva artistic si nemaivazut, dupa care vom intoarce bucataria cu fundul in sus vom prepara cu mult drag ceva impreuna sau vom insira sinele de tren prin toata casa ori vom cantari cu piese de lego (e fain, do try this at home). Asta dupa ce m-am trezit la 3 dimineata si am lucrat pana pe la 6 iar la 7 am refuzat sa ma dau jos din pat, ceea ce a generat oaresce conflict cu sotul care era si el in faza de denial. Am castigat eu :D pana cand a venit pitica si mi-a tras perdeaua la fereastra, tot bolborosind ceva... si mi-a venit soarele in ochi. Ah, the life! The joy!


In fine, cum eu nu-mi vad capul de treburi, voila, cateva idei faine-faine (serios, de mult n-am mai gasit asa ceva minunat de grozav :D).

Free rice (for each answer you get righ we donate 10 grains of rice)
Invatati/ exersati: the world of math
P-aia cu lego v-am zis-o deja :D

27 March 2014

Timiditate

Sunt timida. Am invatat sa-mi ascund cat mai mult calcaiul acesta al lui Ahile si sa ma controlez, insa realitatea este ca atunci cand intalnesc o situatie stresanta ma emotionez usor, ma inrosesc si parca imi pierd ideile. Inainte era si mai rau, in generala ma jenam sa vorbesc in public, da, eu, comandanta de clasa care urla o singura data de se facea liniste in clasa (micul tiran, stiu, dar zau daca ma puteam face auzita altfel :D), insa acolo eram in elementul meu - erau colegii si majoritatea chiar prietenii mei (mda, in ciuda urletelor eram chiar populara). Imi aduc aminte insa de o poezie pe care trebuia sa o recit in fata noilor colegi, intr-o noua scoala... M-am blocat la a doua strofa. Mi se stersese totul din minte, oroare, cat de prost ma simteam, stiam poezia dar refuza sa iasa la lumina iar eu eram din ce in ce mai intimidata de situatie. Norocul meu cu profesoara de romana, doamna Neagu, jos palaria... s-a uitat la mine si a stiut ce se intampla. Mi-a spus ca timiditatea poate sa fie o piedica de multe ori si m-a lasat in pace, fara sa ma certe ca nu am invatat poezia. Intelesese.

In timp am invatat sa ma controlez. Nu am sa fiu niciodata cea mai lipsita de stres si spontana fiinta din lume, asta e clar, insa am capatat porecle gen "apriga" si anii mi-au adus mai multe siguranta de sine si intelepciune (sa-i zicem :D) asa ca ma inrosesc mai greu si ma pierd tot mai rar. Dintre cei din jurul meu putini stiu cat de tare pot sa ma emotionez uneori. Bu stie. A fost acolo la licenta, cand trebuia sa ne prezentam lucrarea... eram moarta de emotie si l-am rugat sa nu stea in sala, ca ma voi emotiona si mai tare. N-a stat: viitorul meu sot, prietenul si colegul meu de facultate a a lipsit cand mi-am prezentat eu licenta. Si m-a enervat bine inainte pentru ca stia ca daca ma enervez nu imi mai pasa de ce gandesc ceilalti... daca sunt suficient de nervoasa zic tot ce am de zis, fara jena - de aceea sunt eu asa de buna la certurile cu politisti si altele si isi rade el in barba cand ma duc eu la inaintare :-))).

Recent am avut o intalnire importanta si nu stiu de ce (poate pentru ca nu dormisem bine cateva nopti, eram obosita, tracasata si usor pierduta) simteam cum ma cuprind emotiile rau-rau. La telefon Bu mi-a spus ca nu trebuie sa ma emotionez, trebuie sa ma enervez :-)). N-a mers. Nu era langa mine...

26 March 2014

In oras, ca fetele

Am inceput sa umblu cu copchila - mergem cam peste tot, ca doua mandre ce suntem. Culmea e ca atunci cand se trezeste intr-un spatiu plin de copii nu e asa de interesata, de mine se lipeste... Am dus-o la un atelier Zurli, pfff, toti copiii erau fascinati de ce se intampla, cantau si vorbeau cu zana buna... a mea, cand a vazut ca vine zana cu rochia ei maare (cu crinolina), cantand (tare, e adevarat) si zambind laaaarg, gata, s-a blocat si s-a lipit toata de mine, nimic nu i-a mai trebuit. Dar am facut coroana de printesa mai apoi si si acum o mai poarta tantosa prin casa :D (btw, duminica e spectacol, vreau sa vad ce zice cel mare de data aceasta). Am dus-o si la Crayon, sa ne jucam. Trei camere pline de jucarii. Ei as, tot de mine a stat lipita toata, s-a jucat doar cu ce era in jurul nostru pe o raza de...

Nu-mi explic de ce, am sa mai incerc, poate era doar o faza de mamosenie exagerata. Altfel, daca mergem la un suc, ca fetele :D, sta frumos pe scaunul ei, se intinde sa apuce tot ce o intereseaza, e perfect in elementul ei... Daca ies la cumparaturi cu ea, la fel, merge la toate rafturile si in toate magazinele (unde mai au si spatii de joaca/ desenat ceva... e prima care se infige). Daca merg in vizita cu ea la prieteni, iarasi, fara pic de jena, cerceteaza curioasa tot. In librarii se uita tacticoasa la toate cartile... Cand ii spun ca mergem afara e prima la ura, fie cu caruciorul ei de jucarie fie, mai nou, cu tricicleta joasa, tropaind de nerabdare :D.

Am fost zilele trecute intr-un magazin nou si imediat vanzatorul (un tanar) mi-a spus sa am grija cu cea mica, sa nu strice ceva. Nu strica. In 90% din cazuri e f ok sa mergi cu ea undeva. A, ca vrea diverse si eventual mai pune si ea in cos cate ceva sau ca nu mai vrea sa plece dintr-un loc, astea sunt alte probleme, alta distractie.

Imi place sa ies cu ea dar am senzatia ca o sperie grupurile mari de copiii si agitatia lor... Asta o sa fie interesant cand va veni momentul pentru gradinita. In fine, pana atunci cel mare e la gradinita, insa noi doua avem un oras intreg de cucerit si vizitat. Ne suim in masina si mergem :D. Se pare ca ne plac in special magazinele si terasele (suntem doua mam'zelle de Bucuresti, oh), dar nu ne dam in laturi nici de la parcuri, muzeee sau alte minunatii. Iar in weekend completam trupa, a venit primavara si e frumos afara si sunt o groaza de locuri in care imi doresc sa ajungem.

25 March 2014

Viata de noapte

Am fost plecata din oras, cu trupa dupa mine. De fapt nici nu stiu de ce mai precizez ca am fost cu trupa dupa mine, evenimentul o sa fie cand NU ii voi mai avea agatati de mine (ca o extensie a corpului meu, pe principiul "unde ma duc eu musai sa vina si ei") abia atunci voi avea ceva nou si interesant de precizat, pana atunci, da, normal ca am fost cu ei doi dupa mine, nimic nou sub soare.

La bunici.

Fara sot.

Balamuuuuuc. Ziua erau doi ingerasi (in fine, doi ingerasi care se mai certau pe jucarii :D), insa noaptea... vai mie. Dormeau cu mine in camera, din varii motive (unul dintre ele fiind simplul principiu al lipitorilor :D). Bref, cand in toata casa se facea liniste, intunericul isi asternea plapuma groasa afara si oamenii normali picau intr-un somn adanc si sanatos, la noi incepea activitatea nocturna (clandestina :D): unul tusea, celalalt se trezea, altul dorea la baie, altul bea apa, unul vorbea in somn, altul se invartea ca titirezul in pat si se tot dezvelea, celalalt nu mai dorea sa doarma, unul ma intreba cat mai e pana cand ne trezim, celalalt patrula vesel intre 4 si 6 dimineata si amandoi se trezeau ca popandaii la ore imposibile. Repetat de mai multe ori pe noapte, in fiecare noapte.

Reteta sigura pentru "nu imi pot deschide ochii dimineata, nu pot nici sa gandesc" - eu sunt o persoana matinala dar de mult timp nu mi-a mai fost asa de greu sa ma adun la primele ore, pur si simplu abia reuseam.

Inutil sa spun ca, revenita acasa, am inchis usa de la dormitor si i-am lasat pe cei mici cu Bu, in legea lor. Inutil sa mai spun ca bebeluna doarme toata noaptea neintoarsa, asa cum o stiu eu pe ea... Si ca eu am dormit cel mai bun somn dupa mult timp si desi inca mai "dorm pe mine" cel putin am revenit in parametrii de functionare normali (normalul de parinte, sa ne intelegem). Dar azi e prima zi in care am deschis ochii larg fara probleme cand m-am trezit. Si fara o cana mare de cappuccino-ciocolato-cafeina in mana. Yeeei!

Ah, si care e "normalul de parinte" legat de somn? Pai inlocuiti frumusel "alarm clock" de mai jos cu plansete de bebelus si replici de genul "mami, cand e dimineata?" sau "mami, imi e sete" si alte din astea... Enjoy! :D


05 March 2014

Recomandari?

Universul meu face niste tumbe acum si ma cam zgaltaie in perioada aceasta. Turbulente sa le zicem, hmmm. Chestiunea e ca nu pot decat sa stau si sa astept. Si ca, una peste alta, sunt bine, suntem bine, asta e tot ce conteaza si e deja mare lucru.

Asa ca am sa ma preocup de lucruri minore, ca alea majore nu-s in mainile mele acum. So:

- unde gasesc eu o ciocolata buna-buna de baut, de luat acasa sa-mi fac atunci cand imi pofteste inima? Cu arome, daca pot sa si indraznesc...

- unde sunt cele mai frumoase si speciale si deosebite (iesite din linia standardizarii) decoratiuni, canute, farfurii, perne, paturi sau prosoape?

- unde e de iesit cu copilul... de baut un "ceva" cald in timp ce el se distreaza in zona?

- si la ce cursuri/ateliere faine e de dus copilul?

- unde gasesc eu bijuterii faine?

- ce sa mai citesc?

- ce sa mai gatesc? ce retete faine si testate mai pot incerca?

- cum sa ma organizez mai bine? cred ca deja am nevoie de tips&tricks

04 March 2014

Cele mai citite

Am vazut un film, "About time", care m-a surprins in mod placut. Ma asteptam sa fie ceva comedie romantica, o poveste de dragoste in care "el intalneste o ea si se plac si totul e minunat pana cand el sau ea fac o greseala care de fapt e o neintelegere si se despart dar apoi regreta si el sau ea face un gest maret din care inteleg cat de mult se iubesc si se saruta in aplauzele unei multimi de... (trecatori, colegi de birou, pasageri de avion, participanti la un meci de fotbal etc.)". Bun si genul asta de filme, mai ales cand ai nevoie sa nu gandesti prea mult si sa ti se confirme ca #dragosteainvingetotul si #totulebinecandseterminacubine, dar iata ca asta e mai sus de atat. In fine, in film apare o idee care mi-a placut teribil: eroul principal afla de la tatal lui ca pot calatori in timp (cu niste limitari) si sfatuit de acesta sa-si foloseasca nou castigata abilitate pentru ceva ce il pasioneaza, isi intreaba tatal ce a facut el cu extra-timpul oferit. Si raspunsul acestuia este: "Pentru mine e vorba doar de carti. Am citit tot ce iti puteai dori. De doua ori."

Ah, asta e punctul in care l-am invidiat cu cea mai pura invidie posibila pe tatal unui tip dintr-un film. Inca il mai invidiez.

Mi-am adus aminte de scena respectiva cand cu infograficul-concluzie la Biblioteca bloggerului roman. Voila!... Va las sa il studiati, ca eu am treaba, ma lupt cu doua carti "grele" :-). Mi-am gasit si eu pe unde sa-mi prind neuronii: o carte faina despre toate descoperirile stiintifice ale lumii, care da sens tuturor lucrurilor care s-au descoperit pana in prezent si o face cu umor si simplitate, dar bon, e vorba despre atomi si sistemul solar si dinozauri... si o carte despre abilitati esentiale pentru viata si functii executive ale creierului (se numeste Mind in the Making, deci e clar :D). Mai punem un ghid turistic si Aurora Liiceanu si in capul meu se formeaza un amalgam mai mult decat interesant...

03 March 2014

Jurnal de bebeluna (19 luni)

De doua zile desenez de zor. Eu, nu ea. S-a prins ca stiu sa desenez si ma exploateaza: iepurasi, copaci, soare, pisici, catei, melci, ratuste, fluturasi... imi da creionul si imi arata foaia, incantata. Apoi, cand nici nu am tras doua linii, trage insistent de creionul din mana mea - il vrea taman pe ala - si imi da un altul. Asa se face ca animalele mele sunt adesea bicolore, incepute cu albastru sau mov, terminate cu roz sau portocaliu sau verde... cine mai stie.

Cand nu desenam, citim. Teancul de enciclopedii pe care le-a lecturat fratele ei (noi le avem pe toate, o editie mai veche) e citit din scoarta in scoarta. Ia una si o aduce incantata, ti-o pune in brate si se propteste langa tine, asteptand sa-i povestesti despre serpi, libelule sau desert. Cand termini fuge incantata dupa urmatoarea. Si tot asa... ca'tea, ca'tea (cartea)...

Dupa ce epuizam si asta, trece la puzzle. Are vreo patru expuse acum si le face pe toate , negresit. Apoi monteaza piese de lego (Duplo, din cele simple, but still).

Aasadar, domnisoara e mi-nu-na-ta. Ma nedumereste insa ceva: cand vede pe afara pisici, porumbei sau catei se opreste incantata, repede-repede se rasuceste sa se uite dupa ei si exclama diversele combinatii de sunete pe care le fac respectivele animale. Dupa care tranteste de obicei cuvantul pentru mancare (un "blablabla" facut din buze) - ce vrea sa spuna poetul? Sa hranim toate animalele care ne ies in cale (sau sa le mancam???) ?

Ca de mancat, hoho, mananca bine. Si singura. Si chestii ciudate pentru capul meu, dar cine sunt eu sa ma opun: febletea ei e broccoli, cat ii dau, atata mananca, gol, doar fiert, il alege dintre toate celelalte lucruri din castronel. Sau ii place iaurtul amestecat cu putin lapte si fructe proaspete (capsuni, zmeura) - smoothie - bea de zor.

Se incalta, se descalta, arunca sosetele... arunca toate animalele din patut dupa care arunca si perna si, da, si sosetele... cand stie ca o cauti se ascunde bine si nu zice nici pas (dupa un scaun in birou, sau fuge in camera opusa celei in care te afli si te asteapta incantata acolo, cu un zambet larg)... e creata-creata, curioasa foc, fascinata de balti si apa (e in stare sa se spele pe maini si pe dinti de sapte ori pe zi)... danseaza cu mare placere... si, hmmm... am spus ca e mi-nu-na-ta?