When life gives you lemons...

Ieri a fost marit, o marti perfecta, genul acela de zi de-a mea, a mea, a mea, a mea - cred ca am mai descris eu unele pe aici, in care am spart tot ce era de spart sau am reusit sa umplu bucataria cu detergent si ulei (yep, I can do that :D).

Ieri n-am inceput eu, ma jur. Dar dupa ce abia am reusit sa imbrac trupa si sa-i scot pe usa pentru ca la doi pasi de masina mandra sa faca pipi pe ea si eu sa trebuiasca sa dau undo si sa revin in casa ca sa schimb tooot ce era pe ea... dupa ce ca drumul catre gradi inseamna sa ne oprim de doua ori pentru ca bebeluna sa isi puna/ respectiv scoata tacticoasa (as in ffff incet si fara sa primeasca ajutor) niste chestii din ghiozdan... dupa ce staaau sa o las sa se suie singura si sa se dea jos singura din masina (la fel de incet, ca nu se pricepe)... dupa ce el mi-a jelit 20 de minute in brate (ca niciodata) si eu am ramas cu ea acasa pentru ca n-am mai avut cu cine sa o las si domnisoara nuuuuu a vrut sa se culce timp de aproape 2 ore (???)... noh, dupa toate astea cred ca am cedat si eu nervos si am zis ca bine, daca tot e bal, bal sa fie.

Asa ca m-am dus in parc cu trupa si pe asfaltul ala zgrunturos, din cel mai zgrunturos, eu am dat cu telefonul de pamant. Iphone, in prezent varianta cu ecranul facut praf. N-am cuvinte sa descriu cum arata si nici macar nu vreau sa ma gandesc la pret.

Si pentru ca tot nu am inteles ca mai bine ma duc acasa si nu mai pun mana pe nimic, m-am dus acasa si fix pe ultima suta de metri a zilei de ieri (adica pe la ora 23 si 50 de minute) am insistat sa umblu eu la filmarile cu episoadele de Art atack pe  care le-am sters scurt, din greseala. Vreo 10 episoade, extrem de iubite de pitic.

Norocul meu ca a cazut cortina si s-a incheiat ziua, ca altfel nu stiu ce idei imi mai veneau.