08 October 2014

Octombrie plouat

Nu prea m-a mai tras inima sa scriu. Am avut si mult evenimente, nu prea fericite, si mult clipe in care m-am intrebat "la ce bun". Pe scurt, un taximetrist inteligent s-a gandit ca mai scoate niste bani daca se infige in masina mea cand ieseam cu spatele dintr-o parcare (avea loc berechet sa ma ocoleasca, plus posibilitatea sa opreasca si sa claxoneze daca dorea, dar n-a dorit, a dorit sa iasa tipand din masina, in ideea ca ma intimideaza)- a urmat un circ cu multe emotii. Apoi ne-am imbolnavit si dupa aceea s-a imbolnavit doar cea mica, insa atat de rau incat am chemat salvarea si ne-am ales cu un bilet de internare la Matei Bals (peste care am riscat si am trecut, ni l-au lasat acasa in alb, dar a fost crunt, cu ea tinuta doar in brate ore in sir). Apoi prietena mea a plecat si asta a fost greu de incasat si de dus, printre boli si altele, plecarea ei fiind si ea cu peripetii la randul ei iar eu neputincioasa, la 10 minute distanta dar totusi atat de departe. Dupa care am pierdut o cheie importanta, de la un garaj care nu era al meu... si nu pot sa spun de cate ori am refacut drumul (noaptea, cu lanterna) si cum am cautat-o de nebuna, avand mai apoi cosmaruri cu chei pierdute (s-a rezolvat, dar eu am intrat in pamant si am murit de vreo doua ori atunci). Si oamenii, atatia oameni care ma cunosc, ma citesc si totusi in viata mea reala nu mai poftesc sa apara si e greu cand iti dai seama ca o parte din familia ta nu iti cunoaste fata si e trist. Si gradinita, alergatura, uneori am senzatia ca tot ce fac este sa sui copii in scaune de masina si sa ii dau jos si sa conduc de nebuna prin oras. Si tot valul asta de amaraciune si peripetii, lipsa de timp, lipsa de chef, golurile lasate de diversi si meschinaria altora... ce sa mai scriu din toate astea? Sa scriu ca am reusit sa-mi sparg suportul de lingura, cel pe care il iubeam si fara de care ma simt aiurea in bucatarie (da, stiu, e un suport de lingura, ce mare lucru, dar il foloseam zilnic si din acest motiv acum imi aduc aminte zilnic ca nu il mai am, musai sa-mi cumpar altul). Sau ca Bu a plecat dimineata grabit cu masina, sa lase copilul la gradi... iar seara s-a intors cu autobuzul, uitand ca avea masina si lasand-o linistita intr-o parcare unde se platea cu ora, in centru? (da, a iesit pe usa si s-a dus dupa ea). Well... viata merge mai departe, a noastra fix in stilul nostru, dupa cum ziceam, mai nou am inceput sa le fac si eu (am uitat ghizdanul copilei la Mega, in dulap, peste weekend - da, l-am recuperat), chestia care l-a socat maxim pe Bu, convins ca eu nu fac asa ceva. Fac, fac - azi am crezut ca e joi si e abia miercuri. E miercuri, octombrie, se apropie ziua mea si afara ploua trist.

4 comments:

Radda said...

Offf, hai sus!.....o sa treaca si ploaia asta trista, o sa fie iar soare si frumos! Dupa nor mereu iese soarele - nu sunt eu cel mai optimist om care sa te incurajeze, dar stiu ca tu esti o optimista si o sa treci peste toate - ajutata si de cei 2 omuleti creti, ghidusi si zambareti. Multe ganduri bune si imbratisari!

Zu said...

Multumesc, trecem, ce sa facem. Deja e mai bine, cred ca mai am nevoie de un sac de box si o sa fie perfect :-))

Anonymous said...

Imi pare rau pt lucrurile rele cu care te-ai confruntat, am speranta ca altele bune vor veni totusi. Mi-au lipsit articolele tale. Cu drag, Madlen

Zu said...

Multumesc frumos :D