10 July 2014

Picaturi de bucurie

Am sa fiu cinstita: nu imi place viata asta in mod deosebit. Sigur, am o groaza din lucrurile pe care mi le doream si comparat cu sitiuatiile cu adevarat dramatice si cazurile disperate eu stau pe roze. Insa fiecare vede lumea de la inaltimea muntelui pe care sta si de aici, de pe dealul meu... oaza aia de liniste si pace la care visez, preferabil cu flori la pervaz, iarba in curte, dimineti tihnite si dupa amieze lenese ce trec agale... e cam departe. Totul e rutina, balamuc, haos, nebunie, disperare. Nu  imi place serviciul cu ore fixe, nu iubesc haituiala si tot ce ne-am facut singuri, custile pe care ni le-am construit si decorat frumos cu produse luxoase si nume cat mai pompoase, unde totul, dar totul costa bani. Viata in sine e o porcarie, un galop spre naiba stie ce, o disperare pe care nu o mai inteleg de mult, cu oameni inraiti si deveniti peste noapte egoisti si meschini.

Si viata mea e un balamuc, o haituiala continua si am momente in care imi vine sa ma asez jos si sa spun ca imi ajunge, asta este, iata limita mea. Am avut si clipe in care mi-a cazut cerul in cap si chiar recent am incasat un colt ascutit din tavanul ce m-a izbit direct in moalele capului - e greu sa ti se mai para ceva frumos dupa asta. Am vazut oameni care se scufunda in mazga cotidiana si o lasa sa ii sufoce. Mi-e teama de asta, mi-e teama sa nu ajung asa, mi se pare ca viata traita asa e in van.

Alegerea mea e sa-mi caut supape, clipele mele de bucurie. Imi place o carte buna, iubesc diminetile mele in parc, ador un frappe al meu-doar al meu, orasul e frumos cand circuli la alte ore decat puhoiul de oameni, viata e mai buna cand iti oferi mici evadari.

Ieri de exemplu... m-am suit in masina si am condus pana la work unde am predat o lucrare ce-mi picase cam brusc in brate si a reprezentat o provocare... cand am adus masina acasa  am scos din portbagaj motoreta de plastic a copilei mici, bicicleta copilului mare si bicicleta mea, am varat la loc bicicleta copilului si motoreta ei (dap :D) apoi am depliat bicicleta mea si am pedalat pana la biblioteca, unde am facut abonamente si de unde am plecat pedaland cu ditamai rucsacul greu de carti in spinare... am ajuns la masina, am pliat iar bicicleta, am scos tot ce era inauntru, am bagat toate la loc, inclusiv bicicleta mea, care trebuie intotdeauna pusa cel mai jos ca altfel nu intra tot arsenalul de dracovenii cu roti (asa ca de fiecare data scot tot-bag tot, ufff)... mi-am luat rucsacul cu pietre de moara in spinare si m-am oprit la Mega, unde am facut o aprovizionare. Ajunsa acasa, am gatit (ciorba si tarta cu spanac - asta a fost un hit) si in timp ce tarta mea era in cuptor am intins rufele puse la spalat cand m-am apucat de gatit, apoi am plecat cu masina sa o iau pe cea mica de la ai mei si impreuna cu ea m-am dus sa il iau pe cel mare de la gradi, ne-am oprit sa luam fructe de la taraba (ah, ah, am plecat cu un pepene galben in spinare, greu, dar cei mici se bucurau prea tare), dupa care ne-am dus impreuna in parcul de langa casa.... Finalul zile a fost acasa, mancare si programul de culcare (care a inclus si doua carticele citite omuletului).

Sa pici lat si nu alta, sa imi mai spuna cineva ca nu fac nimic toata ziua... Insa in echivaletul "pauzei mele de pranz" eu am ales sa ma duc cu bicicleta la biblioteca - aia a fost supapa mea, momentul meu si doar al meu pe ziua de ieri, bucuria care mi-a incarcat sufletul. Nu ca restul zilei a fost oribil, dar cred ca avem nevoie de asa supape (eu una clar am) altfel o luam razna. Planul meu e sa le cultiv, cine stie, poate se aduna intre ele si candva (desi ar fi mai simplu sa castig la loto :D) viata mea sa fie formata din mai multe "din astea" si mai putine "din alea". Nu poftesc sa dau nimanui lectii si nici nu am pretentia ca am inventat roata, imi amintesc doar mie, sa nu uit...  My two cents: lucrurile bune in viata asta nebuna vin in picaturi mici de bucurie si pe unele dintre ele ti le poti construi singur.

2 comments:

Anonymous said...

Ufff...asa ma simt si eu de o vreme..total nemultumita, cu toate ca nu ar trebui, iar picaturi de bucurii sunt, dar parca prea rara si prea putine. Rodica

Zu said...

:-( din pacate cam asa e...