18 July 2014

Lumea si noi

Mie imi place cand oamenii ne vorbesc pe strada. Cand sunt cu cei mici mai mereu ma opreste cineva cu un comentariu sau face un gest anume si imi place. Pentru mine inseamna ca le pasa, ca traiesc totusi intr-o comunitate, ca sunt oameni si e frumos cand domnul cu catelul iti zambeste si comenteaza incantat de cum se uita copila la patrupedul lui, ca paznicul se da linistit jos de pe bordura bancii pentru ca mandra care merge cocotata pe acolo sa poata trece, ca doamna din supermarket sta cuminte deoparte ca sa-mi treaca fata cu ditamai caruciorul si domnul de alaturi nu se supara cand un cos de cumparaturi trece razant pe langa picioarele lui si rade amuzat cand ma scuz, iar doamna de la casa incearca sa-mi convinga fata sa ii dea vanzatoarei produsul pe care il tine strans in mana, sa il scaneze samd.

Ce conteaza ca doamna de la bloc o intreaba de fiecare data cand ne vede (aproape in fiecare zi) fix acelasi lucru: "ai iesit la plimbare cu mami?", ca mai aud replici legate de caciula/ sapca sau cum copilul meu e in balti, ori ca in entuziasmul ei de a o ajuta astazi o doamna aproape ca a facut-o sa planga pe miss carlionti... mie imi place si daca ni se vorbeste politicos ma bucura genul asta de reactii. Da, mi se spun si mie diverse, zambesc politicos si imi vad de ale mele... cand veneam de la dentist si caram copilul mare anesteziat in brate am auzit si eu ca "esti prea mare sa stai la mami in brate" si adesea mi s-au oferit diversi sa "iau eu cu mine fata", nah, bine, si ce, replicile mele sunt amabile si scurte - asa ceva niciodata, sa stie copilul, sa auda clar. Si aud si ceilalti, chiar daca poate nu inteleg, aud si le trece si lor pe la ureche cum ca sunt altii care gandesc altfel pe lumea asta si poate nu-i asa o chestie inteligenta de spus oricui si orcium pe strada. Insa oamenii nu fac asta cu rautate, ci din nestiinta si de cele mai multe ori prefer sa retin amabilitatea, dorinta de a intra in dialog, zambetul, conexiunea.

Lumea zambeste mai larg si e mai amabila cand e vorba de copii si mie imi place asta. Iar cand sunt fara copii... pfff, ma simt invizibila :D. Cred ca ar trebui sa-mi inventez un ecuson, ceva: "Mama a doi copii adorabili. Smile and be nice, please".

5 comments:

Anonymous said...

Asa e, si eu am observat, de cand sunt mama, ca oamenii imi zambesc mai mult, sunt parca mai binevoitori si mai amabili. Cred ca nu e totul pierdut pentru specia umana :); probabil ca sub stratul de frustrare/griji/nervi/goana dupa existenta cu totii suntem mai buni decat parem :) aria

Zu said...

Tehere is hope, nu? :D

Vio said...

Si mie-mi place cand intraq cienva in vorba cu el...sau ii adreseaza un zambet, o fluturare de mana din masina oprita in parallel cu noi, ceva..Ma gandesc citindu-te ca ...ai drepatte, cei care intra in vorba chiar daca spun o idiotenie (gen nu mai plange ca te lasa mami aici..) vor sa fie binevoitori...de fapt. Drept e ca eu ma enervez maxim, ma straduiesc sa raspund pe genul politicos -dar neaparat sa auda copilul ca nu se va intampla asta, dar ..tot ma enervez.
Oi lua niste levantica..aud ca face bine la nervi. IN sensul ca-i calmeaza..cine stie..o ajuta:))

Zu said...

:-)) cred ca cel mai important e sa nu te afecteze, nu merita sa te enervezi din atata lucru. Ei cu ale lor, tu cu ale tale...

Vio said...

ma enervez scurt, fractiuni de secunda, apoi le uit...

da, cred ca ar fi bine sa-mi educ si asta..caci nici macar enervari scurte nu merita.:)