Chez moi

Sunt cateva locuri in orasul acesta unde ma simt ca acasa, care sunt "ale mele" si refuz sa le consider altfel, orice ar fi. Una e casa din varful dealului, in centru, treci de biserica si e acolo, cu poarta cu bumbi, scara in sprala si geamurile care dau spre terenul de tenis - n-a fost prima noastra locuinta, insa acolo am stat cel mai mult cu familia mea, acolo am avut prima mea camera si acolo sunt "acasa" orice ar fi, chiar daca nimeni dintre ai mei nu mai locuieste de mult acolo. Mai e Cismigiu, parcul meu de suflet, ce conteaza ca acum il tradez cu nerusinare cu altele mai putin aglomerate la vreme de weekend si mai prietenoase cu biciclistii si pasionatii de stat pe iarba - in Cismigiu ma simt stapana. Si tot asa... cateva locuri "ale mele" in orasul acesta aglomerat si mare si mult, locuri de care ma leaga ite invizibile si unde ma intorc mereu cu drag.

M-am intors "acasa" recent, intr-unul dintre aceste locuri. Sunt absolventa de Scoala Centrala si, mdap, chiuleam la Institutul Francez - in biblioteca de acolo ma pierdeam cu orele, imi faceam temele, ma amuzam cu colegele. Acum ca imi amintesc, ma mir si eu de nonsalanta cu care ii explicam profesorului de istorie ("Slash" :D, ii spusesem asa pt ca era tanar si cret, ma intreb daca i s-a pastrat porecla, daca da, de la mine i se trage) ca am avut de returnat o carte la biblioteca si voila, de aceea am lipsit de la ora lui, pfff, cata minte, nororcul meu ca se intimida el mai tare decat mine. Nu mi-a placut istoria, imi plac povestile ei (a se citi Henri Troyat :P), insa datele si faptele si lucrurile seci pe care le invatam noi in scoala nu s-au lipit niciodata de mine.

Nu stiu cum m-am pierdut de mansarda larga, luminoasa si confortabila unde imi placea sa ma invart printre carti... cert este ca mi-am refacut abonamentul si, mhm, bonus, le-am facut si copiilor (planuiesc sa-i invat sa imprumute carti asa ca am sa le fac abonamente in cateva locuri). S-au mai schimbat lucrurile... biblioteca s-a mutat la parter si nu mai are farmecul de atunci si parca nici asa de multe carti, curtea are o terasa simpatica si un rastel de biciclete (mdap, m-am dus cu bicicleta), dar ce conteaza, eu ii stiu prea bine podelele care scartaie si usa grea de la intrare si tot m-am simtit in largul meu acolo, eram la mine, in mediul meu cunoscut, era doar o intoarcere acasa.

Oh, da, mi-am propus sa recuceresc orasul, urmeaza o vizita la British Council - stay tuned... (oare are rastel de biciclete? :D).

P.S. Mi-am luat benzi desenate cu Asterix si Obelix :D