N-am incredere, recunosc

Cand mi-am facut blogul, l-am dat anonim :D si desi acum jumatate din bogosfera cred ca-mi stie numele real si are idee cam cum arat, eu tot n-am facut schimbarea de nume, am ramas la Zu. Prefer sa nu spun cum ma cheama, unde locuiesc, cum ii cheama pe copiii mei (desi pe asta au spus-o altii public) sau pe sotul meu, la ce gradinita merge cel mic, unde lucrez sau cand plec in concediu (:D), unde ma duc in concediu, ce masina am sau eu-mai stiu-ce. Nu prea pun nici poze si nu dau check-in, iar daca mai spun si ca nu mi-am dorit sa am telefon (cand aparusera primele) pentru ca nu intelegeam de ce sa ma gaseasca cineva oricand si oricunde si sa stie mereu unde sunt, e clar ca boala e grava :-).

Intamplarea face ca telefonul l-am castigat la un concurs acum mii de ani - un pachet Alcatel One Touch Easy (o caramida de telefon) cu cartela cu tot, asa ca soarta a transat problema iar eu am tot numarul ala de telefon de prin facultate, cand se intampla fericitul eveniment.

Dupa cum vad eu lucrurile, cei care imi sunt apropiati stiu deja tot ce e de stiut si ei sunt cei carora doresc sa le comunic aceste lucruri. Am cunoscut multe persoane in online si cu unele dintre ele discut deschis, dar de ce sa stie si restul lumii toate datele mele personale? Fara suparare, dar oamenii se schimba, contextul poate deveni altul si experienta mea cu prietenii e mai mult de genul "azi te pupa/ maine te scuipa" asa ca da, sunt reticenta, recunosc, suflu si in iaurt.

Ce ma face insa sa fiu chiar foarte neincrezatoare in ceea ce priveste Facebook si Forsquare si alte minunatii din astea este... well... faptul ca eu le dau gratuit informatii despre mine. Ma dau pe mana lor si n-am idee ce fac ei cu toate datele astea adunate. Tot ce nu reprezinta spatiu public dar are pretentii de mare agora libera mie imi miroase suspect, pentru ca nu, nu este public - cineva le detine, exista un proprietar care maine poate decide ca vrea sa inchida serverul/ sa schimbe politica Facebook-ului (ce chestie, asta s-a intamplat deja)/ sa-ti foloseasca datele in scopuri comerciale/ sa te puna sa platesti pentru ceea ce azi consideri mandru ca e "contul tau, dreptul tau". Si nu sunt eu mare figura publica importanta si picatura mea nu face diferenta dar nu vad de ce sa iti ofer asa gratios informatii pe baza carora ma poti manipula, aruncandu-mi in fata reclame targetate si vanzand profilul meu (ca parte a unui public tinta) unor companii care vor sa stie cum sa ma "fraiereasca" mai bine, totul sub iluzia ca eu imi creez mediul virtual dupa pofta inimii. Nu il fac eu, il fac algoritmii din spate si cat timp inteleg asta si accept compromisul partial deoarece mediul online e fun si util si bun si mi-a adus o groaza de chestii faine in viata... tot nu simt nevoia sa "dau din casa" prea multe.

Par ipocrita, ca doar am blog :D. E o linie fina, fiecare o traseaza unde pofteste si  uneori ma gandesc ca si blogul meu e prea mult, mdap. Pe moment insa imi aduce mai multe lucruri bune, am cunoscut foarte multi oameni faini si ma bucur de legatura cu ei, si, bineinteles, e jurnalul copiilor mei, asta e cel mai important - oricum ma gandesc serios sa-l trec pe domeniul meu, macar sa fie al meu si sa stiu eu ce si cum. Trebuie doar sa-i gasesc un nume, Zu nu cred ca mai merge, uf.

Sunt cam reticenta, stiu. Dar zau daca am incredere in chestiunile "gratuite" si ce "imi face viata mai usoara", mnope, prefer sa ma bucur de ce imi ofera insa cu precautie, asa ca mi-e mai bine ca o buna parte din viata mea sa ramana pentru mine si cei apropiati cu care vorbesc la telefon si ma vad cu mare placere, ca doar viata in offline e si mult mai sanatoasa si e e the real deal.