05 August 2013

Povestea inceputului povestii (2)

Acum cativa ani am scris prima poveste. Iat-o si pe a doua, mai putin dramatica (ce bine!), dar la fel de plina de emotii:

Zu a stiut mereu ca isi doreste mai multi copii. Bu, provenit si el dintr-o familie cu doi copii, visa in momentele lui de euforie chiar o echipa de fotbal, deh, dar bon, Zu se oprise la doi si cumva nu se vedea altfel la final de viata decat mama a doi copii. Doar ca dupa prima nastere au aparut cateva dileme, in special chestiunea preeclampsiei, mai ales ca doctorul i-a avertizat ca tensiunea in sarcina e foarte probabil sa reapara, cu toate eventualele ei consecinte. E un risc (nici sa nu ne gandim la ce ar fi putut fi), un risc pe care s-au tot gandit daca sa si-l asume. Asta a fost cel mai important, restul intrebarilor erau legate de bani, energie, cum il va afecta pe omulet, cum le va afecta cuplul etc etc. Doctorul le-a spus totusi ca el ii sustine daca isi mai doresc un copil, iar asta a contat enorm mai ales ca ei doi doreau sa mearga tot cu el mai departe pentru ca prima data a fost pana la urma o combinatie de succes. Bref,  dupa ce au trecut doi ani de la prima cezariana, Bu si Zu au tras linia si au luat decizia de a mai avea un copil, doar ca, invatati cu prima experienta, s-au asteptat ca imediat ce s-au decis acesta sa si apara. Riiiight...

... nu a aparut. Stiu ca pentru cei care incearca timp de ani buni sa aiba un copil faptul ca ei doar dupa jumatate de an intrasera la banuieli e hilar, dar asa era. Incepusera sa se intrebe ce se intampla :D iar prin toamna au ajuns inapoi la doctor si acesta a pus-o pe Zu sa faca o analiza, sa vada daca totusi corpul ei e pregatit. Incercau deja de aproape un an. Ok, i s-a luat sange, s-a trimis la laborator siiii... Bu si Zu au plecat in concediu inainte sa primeasca rezultatele analizei si sa merga cu ele la doctor. Deja se gandeau sa renunte, se apropia finalul anului si ii cam incerca ideea ca daca nu e sa fie, nu e... sau ceva de genul acesta, era mai mult un gand nerostit.

Se vede insa treaba ca bebe asteptase tot timpul ca cei doi sa se duca in concediu, asta e, povestea se repeta :-)... Dupa vacanta a urmat o perioada in care doctorul lipsea, vizita cu analiza de mai sus s-a amanat si, oooo, Zu a intrat la banuieli ca e insarcinata. Partea nostima a povestii este ca aproximativ doua luni mai tarziu, ajunsa intr-un final la doctor, Zu ii povesteste ce crede, el se uita in foaia cu rezultatele, o intreaba de greturi si altele, Zu neaga existenta unor astfel de simptome... si el ii spune ca e putin probabil sa fie totusi insarcinata, mai ales ca la data recoltarii sangelui, iata ca analizele o arata, corpul lui Zu nu avea nici cea mai mica intentie sa mai treaca printr-o sarcina. Si totusi... pam-pam, Zu era insarcinata!

Ha! Cand se asteptau mai putin! Oook, de data aceasta au pornit la drum mult mai agitati: nu trebuie sa creasca tensiunea, trebuie sa avem grija cum ii spunem omuletului, cum il includem in poveste. Au urmat controale peste controale, grija mare, atentie la cea mai mica urma de oboseala sau stres... si decizia de a ii spune copilului abia pe la final, cand sarcina va fi vizibila, pentru ca cei mici nu au prea multa rabdare si acesta nu va intelege ca "vom avea un bebe, dar mai stai tu noua luni". Zu avea o carte care ii prezenta copilului pe intelesul lui cum e sa "astepti un fratior sau o surioara" si o pastra special pentru cand ii vor spune. Acum... ca cel mic a simtit agitatia... ca de fapt copiii stiu mult mai multe... e greu de spus... cert este ca dupa o perioada in care omuletul a avut cateva reactii ciudate, Zu a decis sa-i spuna. Cu mari emotii, pregatita sa raspunda unui tir de intrebari si sa isi reconfirme iubirea neclintita. De unde: cel mic s-a comportat de parca tocmai il informase ceva extrem de banal, gen "peretele e alb" si lucrurile au reintrat miraculos in matca. Abia mai tarziu au aparut discutiile despre bebe, lectura cartii respective la infinit si bucuria de a anunta pe toata lumea ca "o sa am un bebe" (da, el, nu Zu) - bebe care era "bebe meu" si urma sa fie baiat (?).

Asa de convins era ca bebe al lui urma sa fie baiat ca Zu si Bu intrasera la banuieli, desi ecografia le stabilise clar ca e fetita. Dincolo de faptul ca cei doi isi doreau mai presus de toate sa fie un copil sanatos si ca era clar ca urmau sa-l iubeasca oricum, fetita e ce isi dorea Zu sa fie, in timp ce Bu inclina catre inca un baietel... iar bunicile, nu mai spunem, visau nepoata pe care nu o aveau :D. La prima morfofetala, in primul trimestru, doctorita ii spusese lui Zu ca ea crede ca o sa fie o fetita doar ca Zu e Zu, prudenta pana la capat, asa ca a preferat sa nu spuna nimanui din familie, nu, nici macar lui Bu cel care ar fi trambitat vestea in toate zarile plin de entuziasm. Doar doua persoane au stiut si urmau sa-si piarda capul daca spuneau :-))) pentru ca Zu vroia sa fie sigura inainte sa agite pe toata lumea. Asa ca abia la morfofetala din saptamana... douazeci si ceva... cea la care Bu abia astepta vestea si Zu abia astepta confirmarea, sexul copilului a devenit oficial: fetita! Filmata pe ecranul monitorului doctoritei cu telefonul mobil de un Bu extrem de incantat de tot ce i se intampla (overexcited ar fi cuvantul potrivit - la iesirea din cabinet nu numai ca a aflat jumatate din planeta ca urma sa aiba o fata, i-a mai si chinuit pe cativa cu filmarea acesteia in 3D).

Ce a urmat? Povesti peste povesti cu omuletul si bebe al lui, triere de tone de hainute, cautare de nume (asta a fost greu, gasirea numelui perfect care sa imbine toate ideile fixe si dorintele fiecaruia :D), scos toate obiectele bebelusesti de la naftalina si umplut casa cu ele, greturi timp de fix o saptamana (ce bine!!! sunt groaznice), analize si vene sparte mai mereu, emotii la fiecare "intalnire" cu bebe (ce conteaza ca era a doua sarcina!, bucuria si emotia sunt fantastice), niste crize-dureri ciudate in zona spatelui, griji si multa, extrem de multa si insuportabila caldura. Era vara si Zu a aflat ca o sarcina dusa vara e crunta...

Vestea buna, cea mai buna, este ca tensiunea nici nu s-a clintit in sus peste limita "normalului". Nici macar un grad, nici macar o singura data, desi doctorul si cei doi parinti stateau mereu cu arma la picior si mergeau ca pe coji de oua, pregatiti ca in cele din urma sa se intample. Nu s-a intamplat. Copilul s-a dezvoltat excelent, fara probleme, spre uimirea si bucuria tuturor.

Nasterea - cezariana - a fost programata, nimeni nu a dorit sa-si mai asume vreun risc, important era ca bebelusul sa se nasca sanatos si fara complicatii... si din datele posibile, trei la numar, Bu si Zu au decis sa fie aceeasi cu ziua de nastere a omuletului, alta luna insa. A ramas 6, cifra lor norocoasa.

Si a venit stresul anticiparii, prima data cand Zu isi facea cu adevarat pregatirile pentru nastere, prima data cand a apucat sa-si stranga bagajul de maternitate, foarte multe griji - ba chiar panica si nopti nedormite de frica a ce va sa fie, bazat pe experienta anterioara. Se pare ca tot tavalugul de la prima nastere lasase rani adanci si spaime pe care bucuria unui copil sanatos si a unui final fericit le ingropasera adanc, iata insa ca aceasta a doua sarcina le scosese la iveala. Este motivul pentru care Zu inclina spre anestezie generala, de teama unui adevarat atac de panica pe masa de operatie.

Cezariana era programata foooarte de dimineata insa s-a amanat putin, timp pentru Zu sa primeasca n mesaje de tipul: "ai nascut?" "n-am nascut :D" si sa fie convinsa de un anestezist foarte calm sa renunte totusi la anestezia generala. Asa se face ca, stresata la maxim dar cu noroc de o doctorita si o asistenta tare blande care se invarteau pe laga capul ei si cu un doctor pus pe glume, pe acorduri de salsa,  a putut-o auzi pe cea mai grozava fetita din lume :D urlaaaand ca din gura de sarpe, puternic si super enervata inca de cand au scos-o din culcus... cat timp au curatat-o/masurat-o... si pana cand au pus-o langa Zu care o privea cu ochii incetosati de lacrimile emotiei. Minunata. Fara probleme, fara preeclampsie (doctorul i-a povestit mai tarziu lui Zu ca sarcina ei infirma toate teoriile vechi despre tensiune de sarcina si este, iata, un caz foarte interesant), 3400 g, o personalitate incredibila inca de la nastere :D, o piele curata si rozalie si o figura de babuska de poveste. Fetita lui Bu si Zu.

Si de aici incepe povestea... :-)

2 comments:

Piersi said...

Foarte draguta povestea voastra. Noi suntem inca la intrebarea daca vrem si daca putem inca unul :)

Zu said...

Multumim. La partea cu al doilea... nu ma bag la sfaturi, iti zic doar ca e greu sa te imparti si ca pe al doilea il cresti mult mai usor si relaxat :D.