30 May 2013

O saptamana "clasica" in familia Zu

Soooo... weekend-ul trecut am galopat pana in orasul de bastina al lui Bu unde se face o maaare adunare anuala pe deal (don't ask). Galopat pentru ca, evident, desteptatorul nostru n-a functionat, aka bebeluna a binevoit sa se trezeasca pe la 7 si ceva in loc de obisnuitul 6.00 (grrr). Ajunsi cu intarziere, balamuc, agitatie, sotul urca masina pana hat-sus-pe-deal si tot mai vroia dar am zis sa o lase totusi mai moale ca nu suntem pregatiti de offroad (btw: era funny, ca de la un punct in sus toate masinile parcate erau doar 4x4), am insfacat geanta cu scutece si mancare - basics si ne-am reunit cu familia (socri, verisor , unchi) pe varf de deal. Unde ne-am bronzat (eu) in ultimul hal (???). Si de unde am coborat ca sa mancam si sa ne frasuim prin targ.

Planul era sa ne intoarcem duminica insa vremea era frumoasa, lenea mare, eu cu piticii mei personali (nu plimb noaptea trupa)... asa ca a ramas pentru luni dimineata, la prima ora. Fain. Ca la ora aia bebeluna ardea toata, dupa ce se zbantuise in diverse moduri de pe la 3 (cred) noaptea. Bu avea serviciu si intarzia, asa ca prabusita pe un fotoliu cu ea adormita intr-un final fericit pe mine am facut rapid un consiliu de familie si am decis ca nu putem pleca, pleaca Bu si eu raman cu copiii o saptamana. Damn! Si aveam atatea de facut, nu aveam mai nimic la mine, m-a luat cu plansul cand am inceput sa ma gandesc.

Bon, am naufragiat o saptamana. Copii raciti amandoi, praf, bebeluna constant cu febra in jur de 38.7 si comportamentul tipic ca atunci cand ii iese un dinte (de data aceasta poate era dinte combinat cu raceala?). Si face foarte urat la dinti, n-am pomenit asa ceva: urlete, nu pot sa o las jos, doarme prost, diareee, febra mare multa, tot tacamul. In toata saptamana o singura noapte a dormit neintoarsa, in rest se tot trezea si am facut de garda intre ea si el (care a decis ca doarme cu bunicii doar in ultima zi, in rest cu mine si se mai trezea pentru apa) iar luni noaptea pur si simplu nu am putut s-o las jos. Nu cred ca mi s-a mai intamplat vreodata asa ceva - o noapte intreaga am fost cu ea in brate, ori o plimbam sa o linistesc ori stateam in fund si ea dormea pe mine. Febra. Ardea toata si plangea de durere. Si e grea, nici nu stiu sa spun ce parti ale corpului nu ma dor, am decis ca la batranete eu le prezint frumusel factura de la doctor copchiilor, ca la cat i-am carat si cat m-au frecat... doh, eram tanara si zdravana candva :-))). In fine, nu a fost sfarsitul lumii insa nici usor nu era - dar inspre spre miercuri s-au mai limpezit apele, i-a scazut febra si am intrat in normal. Mai ales ca de frumos e tare frumos acolo: curte mare, soare (desi vremea nu a fost asa grozava pe cat speram), liniste, aer curat...

Insa eram fara prea multe chestii de bebei la mine, doar strictul necesar, intr-un sat aflat la ceva distanta de oras, adica e nevoie de transport. Bu luase masina. Autobuzul merge din 4 in 4 ore (sau cam asa). A iesit o brambureala intreaga cu masina, in care m-am trezit ca am plecat pana in oras cu autobuzul (si copilul mare dupa mine, fericit) si am esuat in primul parc, la maaare distanta (de mers pe jos) de supermarketul meu tinta. Cand discutam cu socrul meu sa ma recupereze cu masina, pac, anexa imi da telefon ca mi-a inchiriat o masina. Huh??? Si ca sa stau eu frumusel la intrarea in cimitir (:-))))!!!), ca vine un domn cu un Opel rosu. No kidding. La intrarea in cimitir :-))), ah, ce loc fain de intalnire! Nu mai spun ca si cu cimitirul asta m-am ametit de nu se poate: cui ii spuneam ca sunt langa cimitir, ca punct de reper, ma intreba "care? ca sunt doua?". Doh, sunt doua? de unde sa stiu eu care e asta... "ala de pe deal?", mai venea si completarea - care deal, zau??? ala... damn, sunt langa cimitir, un cimitir, unul dintre ele... In fine, deci stau sa astept masina. Opel rosu. Nimic. Cand intr-un final apare o rabluta rosie pe care scria Opel si tocmai ma napusteam spre sofer - un mosulica usor tulburat de entuziasmul meu brusc - suna telefonul: ca s-a schimbat schimbarea si e ca in bancul cu "made in Romania". Nu il stiti? Design romanesc: cum arata o bila mare rosie made in Romania? Simplu, e un cub mic albastru.  Asa si Opelul meu rosu. Era de fapt o Skoda albastra, pam-pam!

Eeeee... cu Skoda asta am avut eu aventuri. Intai ca se inchide cu cheia si daca atunci cand o incui rasucesti cheia in usa ceva mai mult, pac, se deschd geamurile din fata! Sa recapitulam: daca nu esti atent, cand incui masina se deschid geamurile! Eeexact... Si daca descui usile si rasucesti cheia ceva mai mult in contact - pac, se inchid la loc, cuminti! Wtf??? (trebuia sa-mi vada cineva fata - vorbeam la telefon cand mi s-a intamplat faza asta, am inceput sa rad isteric in parcare!). Apoi ca avea marsarierul in fata stanga iar n-am condus ever masina cu marsarierul asa (nu radeti, n-am condus si pace, ce sa fac, na, turns out ca trebuie sa apesi ceva mai zdraven ca sa reusesti sa bagi in marsarier). So, in parcare la supermarket, vecinul meu de la masina de alaturi, un domn mustacios, se uita siderat la mine cum hatan masina pe loc in timp ce eu incercam sa ma prind cum sa bag in marsarier (dar de fapt nimeream tot in viteza I si masina mai facea un pas in fata...). Bietul de el in cele din urma a bagat capul pe geamul meu din dreapta, sa ma intrebe daca sunt ok :D - nu sunt ok, nu pot sa bag masina in marsarier, am trantit eu replica monumentala de blonda absoluta la volan, asa ca omul s-a saltat voiniceste peste geamul meu si mi-a bagat masina in marsarier, sa stim o treaba! Oh, it was fun, culmea e ca la final copilul imi spunea ca lui ii place masina asta si nu vrea sa o dam inapoi, mai bine sa dam masina pe care o conduc de obicei eu, aia cu care venea tati! Masina mea??? Aia pe care o conduc si cu ochii inchisi? Nooo way, vai ce dor mi-a fost de ea!

Finalul aventurii a fost de pomina si el: am plecat duminica spre casa si ne-am oprit in drum la nasii de cununie, in alt oras. Acolo Bu s-a sucit si s-a invartit pana cand a ramas fara o lentila la ochelari, n-avem idee unde i-a cazut, ca nimeni nu a reusit sa o mai gaseasca. Incredibil, a disparut fara urma, ditamai lentila. Asa ca a condus pana la Bucuresti cu ochelarii pe nas si fara lentila stanga, arata super, nu prea stiu ce vedea. Cum reusisem sa intarziem pentru petrecerea unui coleg de gradinita al piticului am debarcat direct la party, cu toata trupa din dotare: sotul care privea lumea usor in ceata (ca doar isi scosese ochelarii, sa nu arate  ca un savant nebun), bebeluna care a luat masa in public, copilul aflat in sandale desi venea ploaia si yours truly, incapabila sa fac poze pentru ca mi se umpluse toata memoria telefonului (Murphy ma vegheaza). Dar a fost simpatic, in cele din urma am ajuns acasa pe o ploaie torentiala, dupa ce copiii s-au distrat de mama focului, fix la timp ca sa culcam trupa si sa ne prabusim.

Ahhh... viata noastra zau ca e palpitanta.

2 comments:

Radda said...

Sunteti incredibili!! Ce traiti voi parca e special facut ca sa fie scris si povestit!! Pe bune ca asa viata palpitanta, eu nu am mai vazut la multi altii! :)) Dar eu trag concluzia, din toate astea, ca esti din nou, plina de energie! :)

Zu said...

Asa zic si eu, ca nu pooot sa ma plictisesc. Cred ca le atrag (atragem?), ca pe traznete. Nu-s chiar plina de energie, sunt "goala de somn" :D, dar e ok, caruta merge inainte...