26 December 2012

Goodbye 2012

Mi-a placut Craciunul asta. A fost cald si... intim, sa zicem. Acum urmeaza balamucul cu prieteni, copii, zapada. Bilant nu fac, anul acesta ni s-a nascut bebeluna, e mai mult decat orice, oricum, oriunde si pentru noi by defaul 2012 e un an grozav, fie el greu, plin sau eu mai stiu cum.

Gata pe anul acesta, ma retrag in offline.

24 December 2012

Gata de "Maciun"














Casa e decorata si bradul impodobit. Il asteptam pe Mos Craciun, zis si Maciun in limbajul stalcit al copilului meu :D.

Sarbatori fericite tuturor!

23 December 2012

Dilema Mosului

Anul trecut copilul era inca mic si noi am facut Craciunul in deplasare, asa ca nu am avut timp si nici mare nevoie sa ne punem clar la punct povestea/ traditia in familie legata de Mos. Anul acesta insa, alta mancare de peste... ne-am trezit lovindu-ne de traditiile din familia fiecaruia, amestecat cu ce se vede la tv si prin casele celor din jurul nostru. Si gata fandacsia: Mosul vine seara sau dimineata, vine cu brad sau fara (impodobim noi bradul in prealabil si daca da, cand), mananca fursecuri, vine "live", nu e ingeras?, vine la copiii cuminti sau la toti copii si pana la urma de ce vine si unde lasam povestea cu bunatate/ daruire/ ajutor si partea de religie?

Teoretic am transat chestiunea, probabil vom mai ajusta din mers, insa toata aceasta discutie m-a facut sa-mi dau seama ca vremurile se schimba si povestile trebuie sa se adapteze si ele. Cand eram mici nu aveam acces la atata informatie, nu vedeam tone de versiuni ale lui Mos Craciun presarate prin tot orasul, nu intalneam brazi impodobiti la tot pasul... era mai simplu sa credem in magia aparitiei Mosului in persoana la noi in casa si sa fim uimiti de miracolul bradului impodobit. Acum... mi se pare mai greu sa pastrezi miracolul si cu atat mai important sa construiesti traditii, astfel incat Craciunul sa fie despre iubire, bunatate si familie mai mult decat despre cadouri, cadouri, cadouri. Sunt Mosi la tot pasul pe strada si nu, nu-s doi la fel... toata lumea vorbeste doar despre belsug si, da, cadouri... decoratiunile care ar trebui sa vina cu bradul miraculos adus de Mos se gasesc de vanzare peste tot, la orice taraba... iar daca te duci in vizita pe la prieteni poti avea o surpriza, iata ca bradul a venit deja aici... Si tot asa. Cadouri, culori, forme, promotii, reclame... pentru cel mic e usor sa retina doar ca "primeste multe-multe jucarii si dulciuri".

Asa ca am inceput sa disec problema, in incercarea de a construi o traditie cat mai coerenta si care sa reziste in timp, sa reziste schimbarilor din jur si asaltului de intrebari puse de un omulet curios cu acces la prea multe informatii. Plus ca imi doresc foarte mult sa ii ofer amintiri, o stare anume, mai presus de cadouri. Din copilaria mea nu imi aduc aminte un cadou de Craciun in mod deosebit, insa tin minte atmosfera, pregatirile, incantarea, bucuria, nerabdarea, masa in familie, mancarea gatita de mama si "mirosul de Craciun": un amestec de brad si portocale :D.

Trebuie sa ne construim si noi ca familie o traditie a noastra si ca nu poate sa fie identic cu ce era in copilaria noastra, e alt context. Ba chiar parca e mai greu, trebuie sa anticipezi multe "capcane" si sa te lupti cu o groaza de nimicuri sclipitoare care dilueaza mesajul autentic, plus sa driblezi problemele de logica (si intamplarea face ca eu sunt genul ala de om care se uita la filme si la final iti insira pe degete momentele in care scenariul are greseli de logica si lucrurile "nu se pupa" - ah, si cum le mai gasesc :D!)... Pe masura ce familia noastra creste, ritualurile noastre vor evolua si ele, se vor schimba cu timpul, nu pot anticipa tot si nici sa fiu rigida, trebuie doar gasite acele "jaloane" care sa marcheze drumul in asa fel incat sa nu schimbam totul radical de la an la an si nici sa nu ne pierdem printre cadouri si sclipici. Asa ca so far la noi Craciunul inseamna inainte de orice timp in familie, liniste, drag de ceilalti... Mosul vine pe furis, in casa miroase a portocale si scortisoara, impodobim bradul si decoram casa ca sa stie Mosul ca il asteptam cu drag, fursecuri mancam noi dupa ce le preparam :D... samd.

22 December 2012

Bu si bradul (de lemn :D)

Bu, cel inepuizabil si inegalabil, apare val vartej cu o noua idee: sa luam brad de plastic!
Ok, zic eu, nu complet impacata cu ideea dar, bon, sunt destule argumente pro.  
Alb! continua el, moment in care tot consensul nostru a facut un "poc" sonor.
De ce alb? 
Arata bine cu luminite in el...
Huh? Noi avem luminite albe. Si arata urat, eu nu vreau alb, unde ai pomenit tu brad alb?
Pai e plin de zapada, de aia e alb...
???

...discutia a continuat asa, pana cand a ramas in coada de peste pentru ca Bu trebuia sa plece la work... doar ca tot el a revenit brusc in telefonul meu, cu o replica magistrala: Si daca iau brad de lemn, avem suport?

Brad de lemn. Cu asta m-a terminat... Bu si limba romana, o distractie continua :D.

Pana la urma a luat de plastic (nu de lemn :D) si l-a adus intr-o cutie, in hol. M-am uitat lung la el, l-am studiat pe toate partile si m-am prins ca e la fel cu cel pe care l-a cumparat I si despre care imi povestea ca e cam chior. Ii spun asta lui Bu si el zice: da, puteam sa iau mai mare, dar am zis ca e prea mult, aveau si de 1.80 m acolo. 
Huh? ma mir eu in sinea mea, ca doar studiasem cutia, dar zic sa-l las sa povesteasca pana la capat: Pai si tu de care ai luat? 
De 1.50 m. 
??? Ai luat de 1.80 m, uite ce scrie pe cutie...

Rasfat pre-apocalipsa

Mamica Urbana m-a tentat din nou cu o dimineata de rasfat, de data aceasta in colaborare cu  Replica Vedetelor Events, o invitatie plina de surprize. Eu taman eram in plin balamuc, cu doi copii acasa, unul bolnav, ce sa zic, experimentam din plin cum e sa iti bagi si capra in casa, ca in bancul cu rabinul :D. Si cum nu era rost sa scot pe nimeni si nimic din casa, in afara de mine, am fost mai mult decat bucuroasa sa ma scot "la joaca".

Zis si facut: mama mea se ofera eroina sa stea cu cei doi, eu confirm participarea... dupa care ma prind ca 1. nu am haina (ce bine ca imi dusesem haina de iarna la curatat cu cateva zile inainte, in ideea ca oricum nu plec nicaieri de acasa, ha! I'm a genius) 2. n-am cu ce sa ma incalt pentru mers pe gheata. Mdap, asta cu cizmele de iarna e dureroasa, ca cele pe care le purtasem in sarcina erau duse si distruse iar super-minunatii-perfecti-pentru-vremea-de-afara bocanci pe care ii cumparasem cu un weekend inainte stateau frumos pe dulap, asteptand sa-i aduca Mosul. Ooook... afara nu mai ninsese de mult, trotuarele erau partial curate, mi-am zis ca pana la masina merge asa ca am inhatat cizmele cu toc si haina de stofa si am iesit pe usa, cam "primavaratec" imbracata dar, deh, baba face multe pentru frumusete :D.

Pentru ca despre frumusete era vorba: invitatia era la salonul Shades Beauty Lounge - nu il stiam, mi-a placut atmosfera (o cladire veche, intima) si mi-a placut si ce schimbari de look au facut stilistii (unele demonstrative, altele chiar pentru cateva dintre participante, wow). Am vazut niste bucle fix cum vreau si eu, genul acela lejer, sic fara sa stea tapan. Nu m-am coafat de data aceasta, din pacate, dar se potrivise fix inainte de programarea mea la coafor si in plus aveam bilet de voie pana la ora fixa, ora de masa a copilei, care era in stare sa vina singura dupa mine daca nu apaream in timp util :-). Asa ca am cam galopat, a fost un rasfat mai putin "relaxare" si mai mult "timp pentru mine, sa ma simt bine". M-am bucurat sa ma vad cu multe persoane cunoscute si m-am simtit ca o scolarita aflata in recreatie. Din motive de "logistica de mama" (cum suna asta!) am intarziat, asa ca nu am prins discutia cu Roxana Iliescu si Monica Iagar - inteleg ca era un subiect in care ma regasesce, si anume ca maternitatea nu inseamna sa uitam complet de noi si de ceea ce ne dorim si ca implica si integrarea copilului in lumea noastra (in fine, cam cum ziceam aici). Mdap, eu am tot fost cu ai mei la coafor, cred ca si am pe undeva o poza cu cel mic jucandu-se cu bigudiurile in timp ce eu ma aranjam iar pe bebeluna am dus-o deja de vreo doua ori in cele cinci luni de cand s-a nascut.

Bineinteles ca a inceput sa ninga, bafta mea chioara... si desi am vazut eu niste cizme cu tinte, ah, vreau si eu niste ghete de motor cu tinte!!!, ei bine, nu, nu le-am castigat la tombola, grrrr! Zau ca imi prindeau bine, ca la asa m-am trezit "cucoana pe tocuri in ninsoare" :D, norocul meu ca binevoitoarele Ada si Mara nu m-au lasat sa-mi rup gatul pe acolo, ci m-au luat fiecare de cate o aripa si m-au escortat la masina...

Si coafura mea? Aaaa, alta poveste marca Zu: pentru ca nu aveam cum sa ajung pe zapada cu doi copii dupa mine la salon, Mihaela, cea care ma stie de ani de zile, a venit acasa la mine sa ma coafeze. Nope, n-a fost rasfat si relaxare, a fost vopsit si aranjat intre un leganat de copila sa adoarma si insirat sinele de trenulet prin sufragerie, balamuc in stilul meu :-)).

Insa recuperez eu la partea de rasfat si relaxare, pentru ca am primit un voucher fix pentru asta, oferit de salonul Shades, plus ca, ajunsa acasa, am descoperit the best cozonac ever, fix cum imi place mie: pufos si cu multa nuca, OMG, l-am devorat, MUST buy another!

P.S. Sa nu uit: cititorii de bloguri au ocazia sa decida pe ce mama bloggerita o cadorisesc cu o noapte la pensiunea Atra Doftana - conteaza numarul de comentarii de la fiecare articol. So, puteti sa va jucati de-a Mosul si sa alegeti cui vreti sa-i dati putin time out de calitate, ca de nevoie de asa ceva au toate mamele, cititi doar fisa postului :-).

21 December 2012

Apocalipsa

Cu o zi inainte de apocalipsa programata, copila mea s-a rostogolit. Sa stie o treaba, sa nu o prinda apocalipsa asa, fara sa ne arate "ca poate" Poate.

Tot cu o zi inainte a si racit. Mdap, s-a decis pe ultima suta de metri sa ia boala de la fratele ei cel mare, care taman ce se punea pe picioare si eram la final cu tratamentul.

La randul meu, m-am coafat fix cu o zi inainte. Sa nu ma prinda apocalipsa necoafata, la o adica.

Cu o zi inainte copilul meu a decis ca vrea sa manance. Consider asta o apocalipsa in sine, semn clar ca se intampla ceva: a spus ca ii e foame, a cerut de mancare si a si mancat ceva mai mult decat de obicei. Socant.

Si tot cu o zi inainte Bu a adus bradul in casa. E pe hol, "nedespachetat" inca.

Suntem pregatiti, deci.



Sau, daca preferati:

20 December 2012

Dubla surpriza

Ada are un giveaway fain, cu diverse minunatii in fiecare zi, o distractie numai sa vei ce lucruri noi afli - asa am descoperit-o eu pe "doamna cu tricouri pictate super faine" (de retinut!) si, eee, asa am castigat eu o carte. De la o editura de care nu auzisem pana cu cateva zile inainte, cand vazusem un post pe la Mara si suspinasem pofticios (pentru mine, nu pentru copil, sa ne intelegem :D).

Vai, si fix reactia ei am avut-o cand au venit cartile (ca, uuu, surpriza, nu doar ca am castigat o carte super simpatica, dar am mai primit una si mi-am mai facut si eu cadou o alta grozava cu decoratiuni de Craciun). Mi-a placut mult cartea castigata, e cu sine si o sanie micuta pe care o poti face sa se plimbe pe ele, tare simpatica, omuletul a invatat repede cum sa faca sania sa vajaie prin carte :D si bebeluna e disperata ca nu o poate apuca...

Dubla surpriza: am castigat la giveaway si am descoperit o sursa buna de carti, my looove... Sunt impresionata de cat de ingrijit si frumos sunt lucrate cartile si imi plac ideile lor, imi place ca vin cu ceva diferit, mi se pare ca stimuleaza creativitatea si sunt foarte ingenioase si mi-a placut si sa gasesc asa ceva fain, cat de prompta a fost Ioana si de aceea o recomand si eu mai departe. Pentru ca e o recomandare, nu publicitate platita cumva - desi se poate spune ca "m-a cumparat cu cartile ei :-)). Me happy, acum vreau sa ma lase cineva sa ma var intr-un depozit cu cartile lor si sa scotocesc in voie. Apoi sa ma joc :D.


18 December 2012

Jurnal de bebeluna (5 luni)

Sta la mine in brate si incearca disperata sa puna mana pe ceva de pe masa. Se agita frenetic: telecomanda a zburat pe jos, o jucarie a urmat-o rapid si cu o miscare scurta de picior a reusit sa deschida CD-ul de la computer.

Daca o tin in brate si imi vine proasta idee sa incerc sa beau ceva, doua manute curioase se lanseaza grabite spre cana sau sticla mea si devine o cursa care-pe-care, care e mai rapid. Inca mai sunt eu :D, dar beau hulpav, cu inghitituri mari...

E moarta dupa fratele ei. Daca o pui undeva de unde sa-l poata vedea, sta cuminte minute bune, urmarindu-l cu o privire curioasa. Pardon, fascinata, genul acela de fan obsedat... :D.

A ajuns la aproape 8 kg si 73 cm. Nu se rostogoleste decat partial, cat are nevoie ca sa isi ia o jucarie, in schimb sta in fund. Si chiar sta.

Se pare ca ne pregateste niste dinti. Adora jucariile moi, in special pe cele reci, din frigider.

Si-a gasit picioareleee! :D  Mai greu de ajuns la ele pe timp de iarna, dar numai bune de cercetat la o schimbare de scutec.

S-a impacat cu girafa Sophie, dupa ce a urlat ca disperata cand a vazut-o prima data, moarta de frica, de parca era cine stie ce balaur. Realitatea e ca scoate sunete iar ea se sperie de zgomote, plange daca bag in functiune mixerul. Acum isi scoate parleala: o rontaie pe toate partile, ba chiar din cand in cand ii place sa o buseasca de zor, ceva similar cu gestul de "a da cu ciocanul".

Intr-un final fericit am ajuns sa aiba doi cercei. Doar ca, prins din goana calului si avand o inchizatoare ceva mai ciudata (e "vintage", au fost si ai mei si ai mamei mele), cercelul numarul doi a fost prins invers. O sa il intoarcem, insa mai trebuie asteptat. Dupa ce a stat primele luni doar cu un cercel, acum are doi, dar unul pe fata si unul pe dos :D.

Azi va gusta suc de mere. Doua lingurite. Sa vedem ce va zice Alteta Sa. Sper sa nu fie "off with their heads!" :-).

17 December 2012

The good and the bad

The good:

- avem cadou!!! Craciunul a fost salvat!!! Prin bunavointa prietenei unei prietene, super camionul cu trei usi care nu se poate cumpara nicicum din tara asta mare si frumoasa in care traim, ce conteaza ca ma bani si mi-s cetatean european, they don't give a f*, a ajuns la mine. Adica la posta mea care mi-a trimis o notificare ca am "SC MARE". Huh??? Ce o  fi si asta, mi-am zis, sperand ca e camionul, dar cam cu jumatate de inima, asa... La primul ghiseu am aflat ca e o "scrisoare mare, in cealalta cladire, colet din Anglia vine la mine doamna, dar nu e nimic pe numele asta" si m-am ofilit instantaneu. Ba chiar m-am gandit nitel daca sa ma mai duc pana dincolo, poate sa astept sa vina si coletul si fac atunci o tura mai lunga... Dar m-am dus.  La al doilea ghiseu am stat la coada degeaba, iar la al treilea m-am trezit ca "scrisoarea mare" era ditamai camionul de jucarie. ? Whatever... Acum am ce sa pun pe masa la copilasi, aaa, pardon, sa pun sub brad :-)). I am super Santa si am salvat onoarea Mosului!

- mi-am luat cadou de Craciun. Da, singura, cu cardul sotului, pe motiv de copil bolnav si balamuc acasa. I-am luat si bebelunei ceva. Si sotului. Bine, alea cu cardul meu... pfff. Ah, ah, nu mai am rabdare pana la Craciun!!!

- am decorat casa pentru sarbatori!!! Figurinele facute cu spray pe geam au fost un hit!

- so far copila nu e bolnava (explicatia e mai jos, la the bad)

- am castigat o carte la giveaway la Ada, eeee!

- Guns de doua ori pe zi la radio, si am prins ambele momente, fix la dus si la intors de la mall, in masina


The bad:

- copilul cel mare e bolnav

- spatele meu a cedat si o zi intreaga nu m-am putut misca apoape deloc

- domnisoara e dependenta de mine, cu adevarat dependenta

- weekend-ul meu planuit cu diverse activitati fun s-a dus naibii pe motiv de copil bolnav, iar singura mea evadare la mall a fost contra cronometru = nu mi-a ajuns nici pe o masea, buhuhuuu

- e zapada afara, nu ma pot deplasa usor, nu-mi place

- bebeluna a executat figura "ne inchinam la soare si la alti zei": aflata pe podeaua din bucatarie, in bouncer, s-a ridicat in fund si s-a inclinaaat inceeet pana cand a atins cu fruntea gresia de pe jos, spre spaima mea. Nu s-a lasat cu "poc" si nici cu urlete pentru ca miscarea a fot extrem de lenta, cu incetinitorul putem spune, astfel incat la final mandra afisa o privire nedumerita iar mie imi sarise nitel inima din piept dar doar atat. Pupat podeaua si atat.

- semafoarele de la Izvorul rece pana pe Splai, sus, spre Cotroceni NU sunt sincronizate, le-am prins pe toate pe rosu. Oh, the joy!

13 December 2012

De ce? - strike one

"Mami, tu de ce nu locuiesti cu parintii tai? Nu mai ai nevoie de ei?"

... versiunea rostita stalcit si tradusa de mine, evident, pentru ca altfel ies surprize, ca atunci cand m-a intrebat de ce eu nu am "padush" de am crezut ca ma intreaba de ce nu am paduchi si era sa-mi cada furculita din mana, cand de fapt copilul intreba de ce nu am bradut :D

12 December 2012

Seamanaaaa!

Zilele trecute am ajuns sa ma uit intr-un folder cu poze mai vechi, cu omuletul cand era de varsta ei. Am fost surprinsa sa vad cat de mult pot sa semene, nu credeam... Plus ca mai exista niste asemanari in alte directii, neasteptate... Bref:

Pe la trei luni amandoi au refuzat suzeta. El o impingea afara cu un gest scurt, sec... ea o lasa sa cada, neinteresata.

Tot pe la trei luni amandoi au inceput sa doarma toata noaptea. In fine, noaptea se termina pe la 6 dimineata, dar e ok, tot ma consider norocoasa (mai sunt si exceptii, dar sper sa ramana doar exceptii, pretty please...).

Amandoi o iau impotriva curentului: el se incapatana sa se ridice in picioare la 7 luni in ciuda lipsei mele de incurajare (speriata ca "e prea devreme" si ca "nici macar nu merge in patru labe si se ridica???"), ea la 5 luni se indreapta singura si sta in fund fara sa-si curbeze coloana (normal, inca mai are nevoie de sustinere, sa nu cada in fata sau lateral, dar se incapataneaza sa se ridice desi eu iar ma panichez ca "e prea devreme" si "nici macar nu se rostogoleste inca")

Dupa cum spuneam, seamana fizic fantastic de mult, de poti sa te joci intreband "care e care???"



 
 
 
 

11 December 2012

Dependenta de bijuterii

Am avut un weekend plin, cu Bu plecat din oras sa il recupereze pe cel mic de la bunici (da, taman cand s-a apucat sa ninga in tara, de a ramas prin nameti pe marginea drumului si l-au scos doua echipaje de politie si omuletul povestea incantat asa aventura :D), cu mers cu cea mica la targul de carte Minilibri unde ea a dormit dusa si eu m-am bucurat sa ii cumpar copilului ultima carte lipsa din colectia cu Bobita si Buburuza si in final cu mine evadand la rasfat: lansarea ultimei colectii Chic Victim, la care eram invitata (Bogdana imi facuse deja pofta cu postarile ei, of).

Simpatic a fost Bu, cand i-am spus ca duminica ma duc la lansare de bijuterii:

- Oh, nu, nu te duce, zise el, in timp ce se invartea prin casa strangandu-si nu stiu ce chestii
- De ce sa nu ma duc?, intreb eu contrariata
- Pai esti ca un drogat care se duce sa vada niste heroina, a  venit raspunsul lui in timp ce traversa sufrageria

... oh, da, normal

M-am dus. Am lasat copila cu Buna (a cam certat-o, ca nu e mama :D), m-am relaxat, am stat de povesti... si mi-am luat si vreo doua droguri, ca tare m-au prins - culori vii si combinatii care iti furau privirea, pietre-pietre, de le simti greutatea in mana... frumoase rau. Si mai stiu vreo doua coliere-droguri pe site care imi fac cu ochiul. Grea boala dependenta asta de bijuterii, stie Bu ce stie :-))...

07 December 2012

Visare

Cred ca am racit. Urasc sa fiu racita, bolnava, sa nu pot functiona cum trebuie - bine, cui ii place, stiu :D, dar pe mine chiar ma termina asta in conditiile in care sunt o persoana activa si n-am timp sa stau sa fiu bolnava. Si mai sunt si destul de zdravana de felul meu, doar ca veriga slaba e Bu care ia si aduce repede acasa tot ce gaseste, dupa care atata se invarte pe langa mine, zi de zi, cu boala respectiva, ca pana la urma ajunge si la mine: bine mai, hai ca iau si eu :D!

Sunt necajita: am scris candva un post destul de lung - era in drafts, astepta cuminte sa fie publicat - si acum nu il mai gasesc. L-am sters din greseala? Nu era salvat? N-am habar... dar e frustrant si am senzatia ca dus este, nu mai am cum sa-l recuperez. Oare am visat ca l-am scris??? :D

A fost Mos Nicolae dar cum copilul nostru e la bunici si copilul mic e prea mic ca sa-l impresioneze cumva partea aceasta, ne-am serbat intre noi cu o portie mare de saganaki cu creveti si orez si multe dulciuri, fiecare cu favoritele lui.Am primit cadou sansa unei evadari la film, daca zeii tin cu noi atunci diseara sa nu ne cautati pe acasa: fugim in lume! In fine, la unul dintre putinele filme care ruleaza la ore tarzii in noaptea, asa, ca pentru din astia ca noi, cu copil de culcat mai intai... :D

Sarbatorile sunt totusi mai frumoase prin ochi de copil, e emotia aceea puternica, surpriza... asa ca abia il astept pe omulet, sa ne bucuram impreuna de cadouri si sa decoram casa pentru Craciun.

Visez si la turta dulce si biscuiti pe care sa le decorez impreuna cu copilul - din pacate nu mi-au iesit in cale forme specifice de Craciun/ iarna (om de zapada, brad etc), nu stiu unde se ascund. In fine, visez eu la multe, si majoritatea casnice (electrocasnice :D), nu stiu ce e cu mine dar vreau un mixer cu bol si picior, un espressor micut (sa-mi faca ciocolata aromata :D), o masina de facut paine si o friteuza din cele care merg doar cu o lingurita de ulei - nu ca am habar unde sa le pun pe toate si nici ca mi se pare o idee prea gozava sa mananc atata paine calda, aburinda, proaspata, mmmmmm... Mai visez bigudiuri electrice (:D), un televizor mare care sa nu vireze in galben (cum face actualul, motiv pentru care acesta chiar va fi inlocuit), un telefon nou (si asta se va intampla pentru ca "prezentul" clacheaza de batranete - da, e atat de vechi :D) si o tona de carti. Si farduri. Si niste bocanci noi, ca perechea veche s-a dezintegrat de batranete, i s-a "desfacut" cauciucul in bucati.

Ar trebui sa cer si timp, nu? Timp sa fac tot ce mi-am propus, am multe idei de jocuri si activitati cu cel mic, chef de duca impreuna cu bebeluna (doar ca e iarna si e frustrant, of), chef sa gatesc, da, mie imi place sa gatesc dar sa fie ceva facut cu placere si cu suflet, nu pe fuga, haituita, "pentru ca trebuie" si timp si disponibilitate sa citesc toate cartile alea care deja se aduna frumos in teancuri si ma asteapta.Timp sa merg la toate targurile, atelierele si evenimentele de sarbatori la care poftesc sa ajung.

Si somn. De cinci luni ma trezesc la ore bune pentru un om cu bebelus dar imposibile totusi, nu mai spun ca de fapt de trei ani somnul meu nu mai e ce a fost :D... visez la o dimineata in care sa dorm neintoarsa pana cand corpul meu singur va decide ca e cazul sa ne mobilizam afara din pat. Bu mi-a spus savant sa mai astept cam doi ani :-)).

06 December 2012

Copilul si engleza

Copilul meu este bilingv, asa ca am lecturat noi de zor diverse pe acest subiect si am ajuns la concluzia ca e de bine, va invata doua limbi inca de la nastere in conditiile in care inteleg ca in prima perioada copiii pot absorbi cu usurinta pana la trei limbi diferite, cu conditia sa nu i se prezinte amestecat. Mai precis, fiecare sa ii vorbeasca pe limba lui, una singura, motiv pentru care acum avem in casa "limba lui mami" si "limba lui tati". Si multe cuvinte stalcite si un debut mai greu in ale vorbitului - dar nu-i bai, omuletul intelege perfect doua limbi diferite si cumva se face inteles fara probleme, plus ca de cand si-a dat drumul la vorbit turuie de zor, in ambele limbi, sa recupereze :D.

Boon asa, doar ca in conditiile acestea numai de engleza nu mi-a stat mie - ba chiar am ridicat o spranceana a mirare cand la gradi mi-au spus ca fac si engleza cu ei... hmmm, sa nu-l incurce, m-am gandit eu. Surpriza a fost majora: fara sa il invat eu deloc, fara sa imi bat macar capul si avand zero asteptari m-am trezit cu omuletul numarand pana la zece in engleza si nu mecanic, daca il intreb cum se zice 8 de exemplu in limba lui mami, a lui tati si in engleza imi raspunde corect :D. Ooook... asta chiar ca e interesant. Mai vine cu diferite cuvinte noi (majoritatea provenite din diverse cantecele pe care le asculta in special la gradi) dar pare sa ii placa si sa aiba ureche buna - poate ar trebui sa il incurajez, sa "bat fierul cat e cald"?

Cam pe aici ma invart eu acum cu gandurile, ba chiar m-am uitat putin si la cursurile de limbi straine din zona - desi probabil ca va ajunge acolo unde e si Gogoasa, nepotul meu, ca doar e destul de aproape si scoala are deja referinte bune... astea erau ideile mele cand am primit o invitatie la o lansare de carte de la Shakespeare School, taman scoala cu pricina. Culmea coincidentei, nu?

Normal ca m-am dus, cu bebeluna in marsupiu - da, eu eram cea cu bebelusul la care au tot zambit cateva dintre mamele participante (multumesc, multumesc pentru "intretinerea" copilei :D). Turns out ca exista un parteneriat de ceva timp cu postul de radio Itsy Bitsy si ca fac impreuna o "pastila" de limba engleza, gandita cat mai antrenant si amuzant pentru copii, cu doua personaje simpatice: Ziggy si Zaggy, o veverita isteata si un castor-invatacel pus pe sotii. Inteleg ca e un proiect mai vechi, ajuns acum la nivelul urmator: „Ziggy & Zaggy – Adventures in Englishland” , o carte cu ajutorul careia copiii pot invata engleza acasa. Btw: editura Aramis are azi, de Mos Nicolae, reducere de 50% la toate comenzile facute!

Mie mi-a placut. Intai ca e frumos gandit, ca o joaca, iar eu sunt fan invatarea prin joaca :D. Lectiile sunt scurte, cu traducerile ingenios inserate in dialog, tonul este prietenos, se canta, se glumeste... totul croit ca pentru pitici (cartea este adresata copiilor de 5 -10 ani). Si ce mi-a placut cel mai mult este engleza vorbita: vocile celor doua personaje (inregistrate pe CD-urile atasate cartii) sunt doua profesoare de la Shakespeare School care au reluat o sceneta in fata noastra: vorbeau engleza foarte bine si cu asta m-au castigat, doamnele profesoare chiar stiau ce fac :D.

Inca nu am testat cartea pe omulet, trebuie sa mai creasca putin, insa sunt curioasa cum vor evolua lucrurile. Cine stie, poate are ureche buna pentru limbi straine... after all ar putea sa ma mosteneasca pe mine (Scoala Centrala - franceza intensiv :D). Oricum, Bu si cu mine suntem amandoi absolventi de Arte, daca e sa ne mosteneasca pe noi cam asta e directia - uman, limbi straine, arte etc... daca vine acasa cu inclinatii spre restul neamului meu format predominant din ingineri apai pe mine ma pierrde printre formule de matematica :-)).

05 December 2012

Jurnal de bebeluna (4 luni)

Are aproape 5 luni, asa ca musai sa scriu postul acesta mai repede, cat mai suntem oficial la 4 luni (o zi :D).

Pe 15 noiembrie domnisoara avea 7 500 g si 67 de cm, acum nu stiu pe unde se invarte, cert este ca o imbrac cu haine de 6-9 luni, cu bataie spre 9 luni... Are o piele superba (zic eu) alba, usor rozalie... si ochi de o culoare greu de descris, un albastru inchis, dens, care uneori face ape verzui si alteori bate in gri - nu imi dau seama cum vor ramane. Rade mult, zambetul acela laaarg, stirib insotit de miscari dezordonate din maini si din picioare, manifestarea incantarii supreme. Cel mai sincer zambet il au bebelusii - e fericire in starea ei cea mai pura, nimic fals acolo, ii sclipesc ochii de incantare, iti rade cu toata fata, cu tot corpul.

Dimineata cand ma vede i se lumineaza toata fata in zambet si incepe sa dea din picioare, bate toba pe saltea, respira alert si pufaie de bucuroasa ce e. O iau in brate si sta tantosa, se uita in jur si "triluie" de incantare, sunete scurte, sacadate: a!, e!... Uneori ma prinde de o suvita de par si ma tine bine - bine, sa nu ma piarda, alteori ma prinde cu manutele de obraji (cu miscari necontrolate, de trebuie mereu sa ma feresc sa nu ma zgarie :D) si incearca sa ma pupe (sau sa ma manance? :D), apropiindu-si fata de a mea, cu gurita laarg deschisa, teribil de incantata.

Nu pofteste sa se intoarca/ rasuceasca insa se vrea in fund, se incordeaza de mama focului si de la o pozitie inclinata cam la 45 de grade se ridica singura in fund fara sa o ajut (nici nu vreau sa o ajut sa faca asta, abia face 5 luni, care-i graba?) cu o forta care ma uimeste, dupa care se inclina usoooor in fata, ca, deh, nu poate /stie sa se tina dreapta :-)).

Suzeta o refuza de cand s-a prins ca nu e nimic bun in ea, pe la trei luni... in schimb acum reuseste sa isi suga degetul. Pe cel mare, de la mana stanga (ha!  sa ne asteptam la inca un stangaci in familie?), il indeasa fericita in gura si isi acopera toata fata cu palma, in efortul de a tocai de zor din el.

Adora textilele/ materialele mai mult ca orice: daca ii dau o bucata de carpa, o hainuta curata, ceva e cea mai fericita din lume, o morfoleste pe toate partile. Se plictiseste repede de jucarii si le arunca pe langa ea. Uneori, daca ii cad pe picioare se chinuie sa le aduca inapoi catre piept, ridicand piciorusele. La baie ii place tare mult, loveste apa incantata dand din maini si din picioare si urmareste cu o privire concentrata cele doua jucarii plutitoare.

Pare destul de fascinata de al sau frate, are mari sanse sa se transforme in fanul lui numarul 1. Intoarce capul dupa el, ii zambeste si cand il prinde il apuca strans de un degetel, ceva si pe cel mic il apuca rasul ca uite cum l-a prins... Tinand cont de faptul ca eu am devenit stelista doar pentru ca Bro' era stelist (cred ca nici nu stiam prea bine ce era aia), mi se pare firesc sa fie cam "zeul" ei personal :D.

Are ritmul ei clar de viata si daca i-l respecti e bine. Nu stie sa adoarma usor, chiar daca e in marsupiu tot incepe sa se foiasca si trage o jelanie (mi-e greu sa spun ca "isi canta singura", probabil ca asta face, dar nu prea suna a cantare :-)) sper sa aiba alte talente in viata...) si un somn peste zi nu prea dureaza mai mult de o ora. In schimb doarme fara treziri peste noapte pana pe la 6 dimineata si si-a reglat si orele de masa inca de la inceput - acum sunt la interval de patru ore, cam la ore fixe pe care le stie mai bine decat mine (daca doarme se trezeste exact la "ora aia" si in general se asteapta sa fie hranita atunci iar daca nu prestezi isi cere drepturile vehement :D) - sper sa o tina cat mai mult partea cu dormitul noaptea, ca asa pot si eu sa raman zdavana la cap si functionala.

Ii stiu deja plansul: cel de durere - acut si sec, cel de foame - nerabdator, insa ambele apar rar. Cel mai des e vorba de cel nevricos, de tipul "m-ati lasat singuraaaa, unde sunt supusii mei, ce faceti aici, aloooo, ma plictisesc, aloooooooo va zic, toate trupele la mine acum!!!" si varianta rosie la fata si isterica "unde e mamaaaa??? tu nu esti mama, o vreau pe mama, am stat destul cu voi, am fost rabdatoare dar lipseste de cateva ore si tu nuuu esti mama, o vreau la apel pe mama, sa stu ca e aici, sa o simt  si sa o iau "in gestiune" din nou, nu vreau zdanganele, ce ati facut cu mama mea??? unde e mamaaaaaa?!!". Mdap, copila mea e capoasa si foarte "precisa" cu dorintele/ nevoile ei si nu sta la negocieri, o combinatie fantastica de  papusa de portelan si mic dictator din care iese nu, nu o printesa, ci ditamai regina , mai exact Regina de Cupa si a sa faimoasa atitudine: "off with their heads!" :-).

04 December 2012

La drum cu copilul

Fac parte din acea tagma de parinti care crede ca un copil nu e chiar un bibelou care se sparge la fiecare pas si ca nu e musai sa-l pastrezi bine in raft pana cand ajunge la o varsta la care e indestructibil (exista ???). Cred  mai degraba ca e vorba de respect reciproc si de adaptare a fiecaruia (evident, in proportii diferite) la viata celuilalt. Plus faptul ca totusi cumva copiii sunt proiectati mai rezistenti decat credem, tocmai pentru ca, well, daca era dupa cat sunt de nepriceputi parintii la inceput si cate boacane am facut fiecare ca novici in meseria asta, hehehe, saracii de ei... :-))).

Concret, viata se schimba cand apare copilul, el dicteaza multe dintre regulile jocului, insa exista si o reciproca: a nimerit intr-un tip de familie, una care functioneaza intr-un anumit mod asa ca, well, si el va trebui sa se adapteze la balamucul nostru, pe cat posibil. Pentru mine asta inseamna ca nu ma inchid in casa cu el, de felul meu sunt umblareata. Asa ca am calatorit cu cei mici mereu, mai ales pentru ca parintii sotului stau la 6 ore distanta de noi, dar am si evadat la munte, goniti de caldura din oras. Sau pur si simplu am bantuit prin oras. Cu pauze dese, cu bagaje pregatite minutios si putina incredere in ce poti face si instinctele proprii poti sa ajungi peste tot. Bon, asta in conditiile in care nici nu iti setezi asteptarile prea sus :-)) - cu copiii nu ai niciodata idee cum vor decurge lucrurile.

Si se poate, chiar se poate, cu multa rabdare, o organizare de militar care muta trupe :D si energie cat cuprinde. Am plecat des cu masina prin oras, in parcuri, la prieteni, la cumparaturi... e adevarat, cu geanta cu schimburi dupa mine si o intreaga logistica pregatita in spate, dar am iesit din casa cat mai des si nu doar cand e cald afara. Asta e ritmul nostru de viata, plus ca eu cred in "scosul copilului afara zilnic". Vara musai sa iesim in parcuri, sau macar pe langa bloc daca nu se poate altfel... iarna tot iesit macar putin sau daca e mult prea urat mai iesim prin mall-uri... am intrat si in magazine cu ei, mi-am facut cumparaturile linistita... am fost si la restaurant si la coafor (dap, cu bebe dupa mine)... am mers si mergem mult pe la prieteni... cu masina, copilul 1 si copilul 2 in spate :D... viata noastra nu s-a oprit, nu a inghetat pentru ca avem copiii. S-a schimbat, normal, dar nici sa traim frustrati sau sa ne inchidem in casa nu e o solutie.

Asa se face ca am fugit la munte cu amandoi copiii cand cea mica avea doar doua saptamani. Am avut emotii, de ce sa mint, ma gandeam ca poate nu sta in masina... dar era o caldura insuportabila in oras, ne chinuiam cu totii si si ei ii era greu la cat de cald era (curgeau apele pe noi si nu dormeam noaptea de zapuseala), asa ca ne-am luat inima in dinti si am zis sa incercam - am plecat la ora ei de somn, ne-am oprit sa manance pe drum... si a fost perfect. Pentru ca avem fixul cu geloziile copilului si am incercat sa-i facem si celui mic tranzitia mai usoara catre noua situatie cu surioara nou venita, l-am scos de la gradinita si l-am luat cu noi. Sotul, eu (huh, abia nascusem), un bebe de doua saptamani si un copil de trei ani si jumatate - primul drum toti patru in masina, prima vacanta singuri - s-a dovedit o alegere buna. Cea mica a fost mult mai linistita la munte, se vedea ca ii prieste si si eu m-am simtit mai bine, iar omuletul era fericit: uda florile, masina, alerga de colo-colo, era cu noi si asta a fost una dintre cele mai bune decizii luate, sa il tinem langa noi cu toate eforturile pe care le presupune partea aceasta.

De atunci tot bantuim: am mai fost la munte, ba chiar in gasca marita, am ajuns si acasa la sot... evadarea de la doua saptamani a fost doar inceputul :-))). E fain asa si mai usor decat pare. O zi plina trece mai repede, copiii dorm mai bine (ha!) si vad ca s-au si adaptat (o data omuletul dormea dus in timp ce bebeluna se apucase sa urle langa el, alta data i-a spus intelept "nu mai plange, ca acum ajungem acasa" :D - copila mea cand vrea sa adoarma intai se jeleste nitel de mama focului, indiferent daca e in marsupiu/ carucior/ scaun de masina etc).

Eu cred ca le prinde bine si lor. Sa vada, sa experimenteze lucruri noi, sa se obisnuiasca in ritmul de viata al parintilor, sa se adapteze impreuna la noua lor viata, sa le placa sa calatoreasca... de ce nu? Ei simt, vad, absorb, inteleg de la un nivel incolo tot ce li se intampla si o viata cat mai bogata nu vad de ce nu i-ar ajuta. A nu se intelege ca ii chinuim, ca daca are o zi proasta si e marait eu musai sa-l plimb dupa mine, e nevoie de flexibilitate in toata povestea asta, uneori merge, alteori nu e o zi buna si gata, abandonezi, inspiri/ expiri, maine o sa fie mai bine. Da, trebuie gandit putin in avans ce si cum, unde te duci, ce conditii sunt acolo, pe cine te poti baza la nevoie sa te ajute, ce iei cu tine etc.- dar nu e imposibil si e frumos, zic eu, mai frumos decat sa stai in mediul controlat si sa privesti cei patru pereti ai casei.

02 December 2012

Fratele cel mare


Intr-o dimineata de weekend copila s-a trezit pentru o noua runda de masa undeva in jur de ora 10.00. Spre surpriza noastra, fratele ei cel mare a acaparat-o (hijacked de-a dreptul). Ne-a cerut insistent sa o punem cu tot cu "scaunelul" ei fix langa el, pe pat, unde statea sa se uite la cantecele pe laptop. Sa vada si ea desene... Pai si nu pot sa o iau, am intrebat eu nedumerita, uitandu-ma la copila care statea umflata toata si importanta in sacul de dormit (nici n-am apucat sa o schimb) si extrem de linistita langa al ei frate care rontaia o felie de paine cu branza. Nu, la 8 poti, m-a informat acesta din urma. E deja 10, mama si trebuie sa manance... am zis eu, gandindu-ma la nerabdarea micului stomacel de copil urlator. Mai tarziu, la 8, a venit raspunsul prompt, acum trebuie sa vada desene cu planete si cu autobuzul si cu ia-ia-io, ca nu a vazut niciodata...

Oooook, la 4 luni si ceva copila mea se uita linistita la filmulete pe youtube impreuna cu fratele ei (care se pare ca se ocupa indeaproape de educatia bebelunei :D - dap, unele lucruri sunt mai importante decat crezul meu ca nu e bine sa pun copila la tv asa devreme). Si nu, nu a scancit deloc de foame, desi e o lacoma si jumatate.

01 December 2012

Importanta mojo-ului in viata

Intamplarea face ca recent am ajun sa ma gandesc la chestia asta cu mojo-ul personal (adica starea proprie de bine - sa te simti bine in pielea ta, tu cu tine :D). Cand mojo-ul e ciobit nimic nu e ok si functionezi cam ca un avion din cele lovite in aripa care se chinuie sa se tina pe linia de plutire - mai si iese nitel fum, mai si pierzi combustibil, bref esti pe avarie.

Si, dupa cum se stie "if mama ain't happy ain't nobody happy" sau, mai clar formulat, varianta aia cu instructiunile din avion: in caz de urgenta mai intai iti pui tie masca de oxigen si abia apoi ii ajuti pe ceilalti. Nu poti ajuta/ da ce e mai bun din tine, avea grija de ceilalti, oferi exact latura ta pe care doresti sa o oferi celorlalti daca mojo-ul tau a incasat-o in plina figura. O proasta imagine de sine se va reflecta negativ in relatiile tale cu cei din jur si ca sa fii omul care iti doresti sa fii, mama buna pe care vrei sa o aiba copiii tai, trebuie sa ai grija de tine si nevoile tale, nu le poti ingropa la infinit intr-un colt al sufletului - e nevoie de pauze din cand in cand, de cautarea bucuriei in lucruri cat de mici, de rasfat si timp pentru tine. Ma tem ca nu cred in femeile eroine care se sacrifica pe altarul familiei etern (mai devreme sau mai tarziu vor face poc) si nici in mamele zbuciumate, cu coafura zburlita si copilul atarnat de gat (ce crezi ca ii transmiti copilului in acele momente?) - nu e nimic superior aici, trage aer in piept si recunoaste ca u need help and your mojo needs you, o sa fie mult mai bine pentru toti dupa ce gasesti o cale sa iti tragi sufletul si iti reincarci bateriile nitel. A, si nu, nu astepta sa vine un el calare pe cal alb sa se ocupe de mojo-ul tau, e posibil sa ajute si el, corect, dar cand ai vazut, ma rog, ultima data un individ calare pe cal alb si, well, de ce sa lasi ceva asa de important pentru tine in voia sortii si sa baltesti in asteptare?

So, chiar daca se arde mancarea pe foc si nu-s bani/ nu e timp/ nu e energie, realitatea e ca timpul investit in repararea mojo-ului propriu este cu adevarat o investitie. Merita si meriti, face minuni, e vital, must always find a way to take care of your mojo.

Howgh! :D

My song for today



de 1 decembrie...