04 December 2012

La drum cu copilul

Fac parte din acea tagma de parinti care crede ca un copil nu e chiar un bibelou care se sparge la fiecare pas si ca nu e musai sa-l pastrezi bine in raft pana cand ajunge la o varsta la care e indestructibil (exista ???). Cred  mai degraba ca e vorba de respect reciproc si de adaptare a fiecaruia (evident, in proportii diferite) la viata celuilalt. Plus faptul ca totusi cumva copiii sunt proiectati mai rezistenti decat credem, tocmai pentru ca, well, daca era dupa cat sunt de nepriceputi parintii la inceput si cate boacane am facut fiecare ca novici in meseria asta, hehehe, saracii de ei... :-))).

Concret, viata se schimba cand apare copilul, el dicteaza multe dintre regulile jocului, insa exista si o reciproca: a nimerit intr-un tip de familie, una care functioneaza intr-un anumit mod asa ca, well, si el va trebui sa se adapteze la balamucul nostru, pe cat posibil. Pentru mine asta inseamna ca nu ma inchid in casa cu el, de felul meu sunt umblareata. Asa ca am calatorit cu cei mici mereu, mai ales pentru ca parintii sotului stau la 6 ore distanta de noi, dar am si evadat la munte, goniti de caldura din oras. Sau pur si simplu am bantuit prin oras. Cu pauze dese, cu bagaje pregatite minutios si putina incredere in ce poti face si instinctele proprii poti sa ajungi peste tot. Bon, asta in conditiile in care nici nu iti setezi asteptarile prea sus :-)) - cu copiii nu ai niciodata idee cum vor decurge lucrurile.

Si se poate, chiar se poate, cu multa rabdare, o organizare de militar care muta trupe :D si energie cat cuprinde. Am plecat des cu masina prin oras, in parcuri, la prieteni, la cumparaturi... e adevarat, cu geanta cu schimburi dupa mine si o intreaga logistica pregatita in spate, dar am iesit din casa cat mai des si nu doar cand e cald afara. Asta e ritmul nostru de viata, plus ca eu cred in "scosul copilului afara zilnic". Vara musai sa iesim in parcuri, sau macar pe langa bloc daca nu se poate altfel... iarna tot iesit macar putin sau daca e mult prea urat mai iesim prin mall-uri... am intrat si in magazine cu ei, mi-am facut cumparaturile linistita... am fost si la restaurant si la coafor (dap, cu bebe dupa mine)... am mers si mergem mult pe la prieteni... cu masina, copilul 1 si copilul 2 in spate :D... viata noastra nu s-a oprit, nu a inghetat pentru ca avem copiii. S-a schimbat, normal, dar nici sa traim frustrati sau sa ne inchidem in casa nu e o solutie.

Asa se face ca am fugit la munte cu amandoi copiii cand cea mica avea doar doua saptamani. Am avut emotii, de ce sa mint, ma gandeam ca poate nu sta in masina... dar era o caldura insuportabila in oras, ne chinuiam cu totii si si ei ii era greu la cat de cald era (curgeau apele pe noi si nu dormeam noaptea de zapuseala), asa ca ne-am luat inima in dinti si am zis sa incercam - am plecat la ora ei de somn, ne-am oprit sa manance pe drum... si a fost perfect. Pentru ca avem fixul cu geloziile copilului si am incercat sa-i facem si celui mic tranzitia mai usoara catre noua situatie cu surioara nou venita, l-am scos de la gradinita si l-am luat cu noi. Sotul, eu (huh, abia nascusem), un bebe de doua saptamani si un copil de trei ani si jumatate - primul drum toti patru in masina, prima vacanta singuri - s-a dovedit o alegere buna. Cea mica a fost mult mai linistita la munte, se vedea ca ii prieste si si eu m-am simtit mai bine, iar omuletul era fericit: uda florile, masina, alerga de colo-colo, era cu noi si asta a fost una dintre cele mai bune decizii luate, sa il tinem langa noi cu toate eforturile pe care le presupune partea aceasta.

De atunci tot bantuim: am mai fost la munte, ba chiar in gasca marita, am ajuns si acasa la sot... evadarea de la doua saptamani a fost doar inceputul :-))). E fain asa si mai usor decat pare. O zi plina trece mai repede, copiii dorm mai bine (ha!) si vad ca s-au si adaptat (o data omuletul dormea dus in timp ce bebeluna se apucase sa urle langa el, alta data i-a spus intelept "nu mai plange, ca acum ajungem acasa" :D - copila mea cand vrea sa adoarma intai se jeleste nitel de mama focului, indiferent daca e in marsupiu/ carucior/ scaun de masina etc).

Eu cred ca le prinde bine si lor. Sa vada, sa experimenteze lucruri noi, sa se obisnuiasca in ritmul de viata al parintilor, sa se adapteze impreuna la noua lor viata, sa le placa sa calatoreasca... de ce nu? Ei simt, vad, absorb, inteleg de la un nivel incolo tot ce li se intampla si o viata cat mai bogata nu vad de ce nu i-ar ajuta. A nu se intelege ca ii chinuim, ca daca are o zi proasta si e marait eu musai sa-l plimb dupa mine, e nevoie de flexibilitate in toata povestea asta, uneori merge, alteori nu e o zi buna si gata, abandonezi, inspiri/ expiri, maine o sa fie mai bine. Da, trebuie gandit putin in avans ce si cum, unde te duci, ce conditii sunt acolo, pe cine te poti baza la nevoie sa te ajute, ce iei cu tine etc.- dar nu e imposibil si e frumos, zic eu, mai frumos decat sa stai in mediul controlat si sa privesti cei patru pereti ai casei.

12 comments:

Roxana said...

Primesc prin acest post al tau inca o confirmare ca pot pleca la drum cu bebel.:)
Am fost la un pediatru cand avea o luna si am intrebat cand putem pleca la drum( ai mei stau la 450 km de Buc.)...raspunsul a fost: abia cand face 1 an !!!!!!!!Brrrrr!!!Pe langa asta, ne-a oferit si alte sfaturi dubioase si de aceea am taiat-o de pe lista medicilor la care sa mergem.
Va doresc sanatate si cat mai multe excursii!!!

Roxana said...

Noi am plecat cu andreea de pe la 2 luni, intai la munte, apoi la 3 luni la mare. Nu am pus-o la prajit pe plaja, dar mergeam dimineata si seara sa facem o baie, iar ea dormea in carucior. A fost esential pt capu meu sa nu stau vara aia in casa, sa pot iesi, sa ma plimb. SI de atunci ne tot plimbam. Bebelusii nu se sparg si nu se strica atunci cand pleci cu ei din casa. Daca esti pregatit si calm, poti face cam orice cu ei:)

Zu said...

@Roxana: poti sa pleci si mai devreme, sigur poti. Acum... doua saptamani e devreme, sincer... si depinde de cam multi factori, insa de pe la doua-trei luni in sus eu cred ca sigur poti pleca. M-am uitat acum ce faceam la primul copil si la trei luni eram cu el la munte si de pe la doua luni bantuiam prin parcuri, magazine si restaurante.

Zu said...

@Roxana (2 :D): exact, cu calm si organizare si respectand putin ritmul lui de viata poti face cam orice cu un bebe. Eu deja visez marea de anul viitor: o sa fie maricica, sa o pun in fund pe nisip :D.

Ioana said...

Noi am calatorit cu bebe cand avea 5 saptamani 300km dus-intors la casatoria civila a finilor, cand avea 2 luni (9 saptamani la fix) l-am dus in RO, cale de 1300km, la 12 saptamani l-am trambalat in sens opus, aceiasi 1300km. La 6 luni, alt drum de Romania. La 9 luni prima oara cu avionul, in miezul iernii, plus 400km dus si inca pe atata intors cu masina prin nameti de la botezul verisoarei... si nu, nu s-a spart/rupt/imbolnavit copilul, ba dimpotriva, cred ca i-a priit. Asa cum ai scris, organizarea face totul. Iar copilul nu e pe post de bibelou sau gardian de inchisoare.

Simona said...

Multumesc ca mi-ai confirmat ca si acolo exista oameni care totusi sunt de acord ca desi familia se schimba cand vine un copil, totusi si copilul se adapteaza la familia la care ajunge... Pentru ca eu mi-am auzit la comentarii de la toate cunostintele din Romania ca am iesit cu copiii nou-nascuti peste tot (si la Robbie era miez de iarna dar nu l-am vazut vreodata deranjat), sau ca i-am dus la concerte de cand aveau 4 luni si-asa mai departe... pana acum se pare ca le prieste stilul familiei in care au aterizat :-))) Mi-a ramas in cap o faza, cand iesisem cu prietenii la lac, Emmy avea aproape doua saptamani iar fetita prietenei mele avea aproape doua luni si le schimbam pe amandoua pe o masa de camping - moment in care o alta fata s-a apropiat de noi ca ne-a auzit vorbind romaneste si s-a crucit ca ce facem cu copii asa mici dupa noi, eu inspirata i-am raspuns "concurs de scutece viteza :-)" si i-am inchis gura, dar am vazut-o cum isi facea cruce... uite: https://picasaweb.google.com/familiagaina/LaGuelphLake04#5368447451205372978
Va pupam, keep it up!!! :-)

Piersi said...

Da, si eu ies cu el de cand era mic, si parca le prinde si mai bine. Afla lucruri noi, vad lucruri noi, oricum sunt foarte curiosi.
Zu, sa-mi zici si mie, te rog, de unde ai covorul cu statia de politie, pompieri, etc. Vreau sa-i iau si eu lui fi-meu pana in Craciun si la noi nu prea am gasit. Multumesc mult.

Zu said...

@Ioana: cu avionul inca nu am mers - n-a fost sa fie. Posibil anul viitor, sa ii duc undeva la distanta la mare, visez eu Turcia de care am auzit ca e grozava pentru pitici. Pana acum am fost doar in Bulgaria - la drum asa de lung cu masina ne-am incumetat.

Zu said...

@Simona: :D eu am fost si insarcinata la concerte si sigur-sigur il duc si pe cel mic - pe moment nu pare sa aiba conturate niste gusturi muzicale clare, sper sa le preia pe ale mele :-)). Dar i-am luat bilete la Disney :D. Vaaai, partea cu schimbatul de scutece e geniala!!! - aici chiar e o problema asta, ca nu ai unde sa schimbi copilul, mi se pare deranjant ca nu sunt conditii, de multe ori am ajuns sa il schimb chiar in portbagaj :D.

Zu said...

@Piersi: e o mocheta, am luat-o de aici http://www.proconfort.ro/pardoseli/city-life-prod-11 si am festonat-o (iti fac tot ei sau iti pot recomanda pe cineva). Singura problema e ca e musai sa cumperi 4 m in lungime, ca atata e rola, dar ti-o taie cat ai nevoie si de exemplu eu am ramas si cu un dreptunghi mic pe care ma gandesc sa-l folosesc iarna la usa, cand venim cu cizmele pline de zapada.

Piersi said...

Sa-ti dea Dumnezeu sanatate! Fix pe asta il vazusem pe Amazon, l-am cautat si la noi, dar nu l-am gasit. Multumesc mult mult.

Zu said...

:-)))))))))))))))