20 August 2012

Jurnal de omulet - 3 ani si 6 luni

Copilul meu cel mare pare mic, este mic, o bucatica de om cuibarita sub pilota albastra mai mare decat el, de sub care iese doar varful capsorului, un ciuf de par tuns scurt. Dar stiu ca atunci cand se trezeste si incepe sa misune prin casa volubil si entuziast clipesc de doua ori uimita la aceasta schimbare de perspectiva, mirata de cat de mare s-a facut, cat de independent e, cum vorbeste, vai, cand a crescut atat de mare??? Ma uit la el si imi creste inima in piept: e baietel - strengar in toata firea si nu ma pot opri sa ma minunez cat de repede a trecut timpul si cum el e puiul meu mic, mic in continuare dar, wow, atat de mare!

Si jocul acesta mic/ mare e jocul nostru permanent, al meu de parinte uimit, al lui de baietel care oscileaza intre doua stari: mami, sunt mic, zice el adesea si eu ii confirm ca e baietelul meu si il iau in brate si il pup, caci se doreste alintat si el si vrea, simte nevoia sa isi reconfirme statutul in familie asa ca ii fac pe plac... insa mai apoi imi spune rapid cat de mare e el si cum el poate sa mearga/ vorbeasca/ manance singur (spre deosebire de bebelusa noastra) sau imi explica savant ca are 3 ani si 5 luni si 4 luni (:D) si e mare si cere sa stea pe scaunul inalt de bar (iar cand eu ii spun ca nu e indeajuns de inalt si sa mai astepte, sa mai creasca, eu stiu, pe la 6 ani poate... revine dupa 5 minute incercand sa ma convinga ca e mare, are 6 ani :D).

Rolul lui cel nou pe care i-l studiez de o luna si ceva incoace, cu grija sa nu apara gelozii si cu inima umflata gogoasa de cat de minunat se poarta, e cel de frate mai mare. Si e tare simpatic in noul lui rol :D. O arata pe cea mica tuturor musafirilor, insistand ca e "bebe meu", a lui...  se minuneaza de manutele ei mici si rade fericit cand o vede "zambind in somn" (mami, uite, rade). O mangaie si o pupa si da, cand e intrebat de rude ce face sora lui, ii informeaza pe toti ca "plange" (pentru ca deh, asta pare sa si fie activitatea ei de baza, singura mai vizibila, in rest ea dormind si mancand).

De la ultima vizita la magazin cu Bu s-a intors cu un bebelus de jucarie care are un biberon: ii da si el lapte si il pune adesea la culcare... asa ca acum avem iepurasul, bebelusul si... un elefant de plus, capatat cadou de cea mica, insa dorit foarte tare de el asa ca am decis ca se poate juca el cu plusul (prilej pentru o explicatie subtila legat de faptul ca lucrurile se impart intre frate si sora).

Inca nu mi-a cerut "sa o trimit inapoi la spital, de unde am adus-o" sau ceva similar :D si nici nu vrea lucruri in detrimentul ei, insa da, uneori cere atentie suplimentara cu un "maaami" alintat si o completare de obicei legata despre cum si el "e mic"... iar in primele zile parca a vobit ceva mai tare si a fost mai zgomotos in incercarea de a se baga in seama (s-a linistit intre timp). Stam impreuna si ii citesc povesti sau il alint si incerc sa aplic o groaza din principiile care mi se invart in cap: nu face diferentiere, nu il sutui, nu insista ca el e mai mare, nu ii raspunde decat pe linia lui de conversatie si nu "da vina" pe cea mica (daca vrea apa, de exemplu, nu ii spun ca nu pot pentru ca ma ocup de bebe ci ii spun doar "imediat, stai sa termin ce fac si vin"), ai rabdare, alinta-l, nu il trimite de acasa, nu ii schimba radical universul etc.

Rasplata so far? Mi-a spus ca ma iubeste, prima data in viata lui si a mea (!!!), aaaa, copilul meu mi-a spus ca ma iubeste!!! :-))... si imi spune adesea ca sunt prietena lui si ca ii place de mine :D.

In rest, e un vorbaret incurabil copilul-meu-bucatica-rupta ce turuie pana cand nu mai ai idee ce gandesti, cine esti si ce naiba faceai pe lumea asta, de o inteleg pe mama care imi povesteste ca vorbeam ca o moara stricata langa ea in timp ce gatea, de simtea ca acusica isi taie si degetele in curand, bruiata de melita mea :D. Bonus, domnul mai si canta - are un repertoriu impresionant, in mai multe limbi... si e un deliciu sa il auzi cum interpreteaza stalcit si cu glasciorul lui de copil "melc melc codobelc", "in padurea cu alune", "the weels on the bus", "twinkle, twinkle little star" sau geniala "podul de piatra" care nu "s-a daramat" la el ci "s-a matatat" (dap, inca mai croieste cuvinte proprii :D).

Mai si citeste cu mare drag si pe combinatia aceasta carti - cantece am ajuns ca seara la culcare uneori sa citesc doua povesti si sa cant (cantam) patru cantece:D. Sau citeste singur, asta fiind partea mea favorita: deschide tacticos o carte (nu conteaza ca e o carte de-a lui cu desene simpatice sau eu stiu ce roman de adult scris cu fonturi mici si randuri dese) si taca-taca, taca-taca, improvizeaza povesti proprii, turuind tare simpatic si convins de ce zice.

Recent a descoperit "baile colorate" - adica eu ii pun in apa diverse pastile smechere care o coloreaza- alta distractie, una pentru care e in stare sa se spele singur pe cap ca sa primeasca mai repede varianta de culoare aleasa, ah, cat de geniala ma simt: copilul sta la spalat si ne mai si distram!

Il iau in brate si il alint, poate mai mult decat inainte, pentru ca vreau sa fiu sigura ca STIE cat de mult il iubesc si cat de drag imi e. Vreau sa stie ca eu sunt tot eu, mama lui si ca imi e drag de mor, pana la cer si stele si dincolo de ele. Am doi copii si, incredibil, iubirea mea nu s-a impartit ci a crescut cumva magic, s-a dublat ca aluatul pus la dospit :-)).

4 comments:

AndreeaG said...

Nu stiu de ce nu am mai trecut pe aici de cateva sapt! povestesti la fel de dulce ca inttdeauna :)

Omuletul pare sa fie minunat, iar rasplatile sunt ... pentru ca meritati, cum ar fi :)
La asa o atitudine, cum aveti fata de el si fata de context, nici nu avea cum sa va rasplateasca altfel, bravo!

Cat despre cum ti se pare in comparatie cu micuta ... pe mine ma soca constant, dupa ce a aparut al doilea, cat de diferit mi se parea primul copil, in diverse momente. Adica atunci cand erau unul langa altul (si cel mic era abia un gandacel de cateva spat) fetita mi se parea asa ... foarte matura, si fizic si psihic ... iar cand eram doar cu ea pe langa mine ... ma minunam ca de mica e totusi (sunt doar doi ani diferenta intre ai mei). Dar tot asa ... lipita complet de fratiorul ei, din prima clipa :) si zic eu ca a fost efect tot al ... bunei intelegeri din casa, implicarea ei in ultima parte de sarcina, nefacut niciodata diferente intre ei si ne-taindu-i nimic din ce era al ei, odata cu aparitia beblusului, doar ... reorganizand :)

Acus ma duc sa mai citesc si restul, sa ma pun la zi! :)

PS: cel mic, baietelul de aproape 3 ani(uau!!! :) ), imi cere, de cateva ori pe sapt, sa-l citim pe Castanuta, ii place foarte mult :)

Zu said...

@Andreea G: nu suntem perfecti dar ne repliem dupa situatie :D si sper din tot sufletul sa ne iasa bine. Eu am un frate si am o relatie foarte buna cu el, de aici si certitudinea mea ca se poate, clar se poate, am exemplul in fata, sper doar sa fi mostenit cumva de la ai mei reteta aceasta miraculoasa si sa imi iasa si mie :-)).

Luminita said...

despre ce pastile minune vorbesti? alea de coloreaza apa :)

Zu said...

@Luminita: La DM, marca SauBär - au mai multe dracii simpatice: pastile care coloreaza apa in diverse culori, chestii care pocnesc in apa, sapun care coloreaza mainile cand te speli... o nebunie, si mie imi place sa ma uit ce traznai mai au :D.