Jurnal de omulet - 3 ani si 3 luni

Nu dorm, dupa cum spuneam. Partea buna e ca astfel dimineata pot sa fiu fix in camera de langa a lui si sa ii aud pasii repezi si fosnetul de haine cand iese grabit: e inca adormit, cu iepurasul in brate, parul ciufulit si obrajii rosii de la somn. Pleaca sa ne caute. Il deturnez si se mai cuibareste putin in bratele mele, moale si cald, 5 minute, atat, cat sa il pup si sa ma bucur putin de apropierea aceasta... dupa care sare ca un arc si incepe sa-mi turuie despre lapte si soare afara - gataaa, incepe o noua zi!

Ieri l-am pupat si s-a uitat la mine si cu un gest firesc, plin de "drag" si "iubire", mi-a cautat obrazul si m-a pupat inapoi cu premeditare, zambind larg: mi-a fost atat de drag ca l-am mai pupat de doua ori, cu foc :D si m-a pupat si el pe obraz de doua ori, de m-am topit toata.

Seara am iesit afara - "la balti". Stiu ca ii plac iar el de mic are voie in balti daca e incaltat cu cizme, asa ca l-am echipat corespunzator si am lasat mica tornada rosie (cizme si fas de culoarea aceasta) sa se dezlantuie. A topait neobosit, ca un iepuras, aruncand stropi in toate partile si fugind de colo colo. Cand deja ma gandeam cum sa il conving sa o luam catre casa (ca doar avea pantalonii uzi pana la genunchi) mi-a zis singur ca vrea inapoi si a plecat pasind larg, cu grija mare si zgomot de apa baltind in cizme :D - era fleasca dupa cum aveam sa descopar acasa unde din incaltari i-au iesit doua balti mici si am comentat amandoi ca, vai, sosetele cu "manete" s-au udat.

Ce sunt manetele? Ei bine, "manetele" sunt noua pasiune: adica planetele, lista lui de favorite incluzand Marte, Soarele si Luna, iar sosetele cu planete sunt cele de aici: cu monstruleti- zic eu, cu planete - a decretat el, ba chiar cu planete foarte exact identificate... Marte, Soare, Luna... dupa caz. Doar perechea verde, nefericit decorata cu ochi si gura dar fara "manete" este in dizgratie totala: nu a fost incaltata niciodata de la achizitionare incoace, e refuzata constant.

Ceea ce imi aduce aminte ca domnul a inceput sa aiba opinii ferme legate de hainele pe care le poarta si argumentele sunt din cele mai naucitoare: nu vrea chilotii cu elicopter rosu ci pe cei cu elicopter verde... nu vrea noiii tenisi pentru ca "sunt mici, mami" (nope, nu i-a probat ever, asta a decretat singur)...  bluza x e frumoasa insa o sa o imbrac mai tarziu mami, da??? si tot asa, cu un calm imperturbabil si o caposenie de speriat, pana cand simt ca ma iau toate alea si imi vine sa scot aburi ca o locomotiva pentru ca abia invat cum e cu garderoba asta si care sunt smecheriile de mama in ceea ce o priveste. Partea buna este insa ca se dezbraca singur, acum a invatat cum e si cu bluzele si executa concentrat pasii invatati de la "'Mona" la gradinita: baga o mana, a doua, trage peste cap, se blocheaza undeva pe drum, insista, scutura bine, zambeste fericit :D.

Ce mai face copilul meu: vorbeste. Mult. Turuie, ce mai... iar vocabularul i se imbogateste cu o viteza uimitoare, cu atat de multe cuvinte noi si cu pronuntii din cele mai variate ca am ajuns sa nu reusesc mereu sa ma repliez la timp si, vai, sa nu inteleg ce zice copilul meu. Si eu eram aia care mereu intelegea asa ca tot la mine vine ca sa il ajut sa le traduca altora ce vrea sa zica :D. Si canta, acum vad ca e mare fan "In padurea cu alune" si "Alunelul" pe care le stie si de la mine dar probabil ca le-au reluat si la gradi, ca au revenit in forta - oricum e monumental cul le stalceste cuvintele, ma amuza si ma tot chinui sa-l filmez (dar trebuie sa o fac fara sa se prinda, grea chestie, ca altfel se opreste si vrea sa "vada" si el). E frumos si ca spune povesti, interpreteaza roluri... se joaca singur cu masinutele sau ce mai gaseste si "personajele" poarta discutii intregi, despre mami, despre tati, ce poate si ce nu poate face... practic copilul meu isi gestioneaza si clarifica intreaga viata prin role-playing. La fel, citeste :D povestile pe care i le lecturez eu seara la culcare - el deschide cartile si le "istoriseste" dand paginile concentrat :D. Deja trebuie sa caut altele, ca de astea s-a cam plictisit - am senzatia ca am trecut la o etapa superioara cu povesti gen Peter Pan si Cartea Junglei.

Tot mai vrea sa ajute si e prezent in picioarele mele, saritor in fiece secunda. Una din ultimele idei a fost sa isi ajute tatal sa care niste sacose cu cumparaturi sus: scotea cate un obiect-doua din sacosa si il cara si el, important :-)). Sau are initiative proprii, din cele mai nastrusnice si adorabile, care fac balti suplimentare prin casa ori darama in stanga fix ce a reparat el in dreapta, insa nu ai mare lucru de zis pentru ca iti explica el repede ca "pa'ton" (= pardon) si "nu vut, mami" (= nu vrut), "eu jit" (= eu am gresit). La fel de amabil mai informeaza si pe mine cand gresesc, gata sa ma ierte rapid si prezentand situatia cu un zambet gratios :-).

Isi imparte lumea in "prieteni" si... si nu stiu, ca nu are o categorie pentru restul. Insa m-am bucurat sa aflu ca sunt prietena lui, ca si tati e "preten meu", impreuna cu salba de bunici, ba chiar si Biggy, catelul bunicilor ori cativa colegi de gradinita sau verisori/ verisoare... Daca nu ii e prieten, chestiunea este marcata cu o ridicare trista din umeri, nu, nu e "preten meu" insa in general lumea lui e formata din oameni simpatici. Si cand vorbesc la telefon ma intreaba mereu cine e, iar acum imi stie deja si lista de prieteni - interlocutori frecventi, asa ca ma intreaba punctual daca e x, y sau z si uneori chiar si vorbeste cu ei putin :D.  La gradinita, cum pe mine ma stiu deja cativa copii ca fiind "mama A'pi" si imi sar veseli in fata gata sa mai vorbim diverse, asa si el, stie din mame si le striga, grabit sa le arate ultima masinuta sau desenul de pe tricou ori cizmele de ploaie cu trenulet pe ele... iar la un botez la care am fost recent se ducea singur pe la diverse persoane si le arata cum si-a patat pantoful cu inghetata sau eu mai stiu ce chestie importanta avea de povestit - te trage de maneca, insista pana cand i se da atentie si cu o figura vesela si incantata comunica ce are el pe suflet acolo :-).

Si parca s-a lungit, nu stiu... a crescut. E mare. Are idei (unele nastrusnice, majoritatea amuzante :D), initiativa, opinii, contrazice ("ba da", pffff, deja il urasc pe ba da asta), imi explica el ca stie ca am x lucru pana cand simt ca scot aburi si ma ia cu pufaiala, se alinta, se sclifoseste (pfff), se bucura cu un entuziasm pur si molipsitor care imi lumineaza sufletul... e mare, e baietel in plina formare, e puiul meu care creste si eu trebuie sa ma adaptez la schimbarea aceasta clara si sa imi gasesc noi metode de a juca rolul de parinte, fara sa stric "miracolul" :D.