23 May 2012

Criza/ crize

N-am scris de foarte mult timp si lumea ma intreaba, pe buna dreptate, ce e cu mine. E bine una peste alta, dar e greu si obositor si stresant si nu e cea mai grozava perioada a vietii mele. Nu ca am cu adevarat de ce sa ma plang, parca nici nu imi vine cand ma uit ca la o tragere de linie scurta totul da cu plus: bebe e bine, noi suntem bine, tata merge dupa operatie, Bu si-a scos piciorul din ghips si e mobil la loc... astea sunt esentialul si cu astea stam bine.

Doar ca... nimic nu se leaga firesc, nu curge lin, avem mai peste tot parte de sincope care ne/ma forteaza la o gandire creativa, la jonglerii nenumarate ca sa iasa, sa se insire boabele pe ata. Daca vrei sa faci x descoperi ca fix in ziua aia mai ai de facut si y si z sau ca persoana pe care te bazai are si ea alte treburi sau ca s-a stricat masina ori telefonul ori, mai rau, apar probleme de santatate... bref, nu se aliniaza planetele astea si pace, nu vor sa faca un pod intre tine si tinta finala si tot trebuie sa topai haotic din bolovan in bolovan ca sa ajungi la mal.

Bonus, fac niste crize ciudate. Nu des, dar la cateva saptamani, suficient cat sa ma destabilizeze nitel si sa ma sperie. Ma doare tare, tare rau (durerea de masea e sub asta, deja plang de durere) in zona pieptului, zona in care insa nu imi e clar ce organe se mai afla :-)) dupa marile mutari facute de bebe pe acolo (sunt totusi deja luna a opta :D). E ca o criza de bila pe fond nervos, dar totusi nu reactioneaza la medicamente specifice ci la antiinflamator care se da la nevralgii, asa ca si eu si doctorul ridicam din umeri neputinciosi: nu stim ce e, nu stim cum se poate preveni, nu vreau sa iau Ketonal pe paine si nuuu trece singura, e persistenta si ma doboara si ma termina pentru ca ma apuca in cele mai neobisnuite locuri (la volan, mda) si dureaza ore intregi. Partea buna, foarte buna, cea mai buna din toata aceasta ecuatie, cea care ma face sa zic totusi ca well, c'est la vie, lucrurile stau totusi bine este ca nu e asociata cu tensiune marita sau preeclampsia cea pacatoasa care ma pandeste din umbra, ba chiar ca bebe e bine mersi - ultima data cand m-a apucat la volan am intors masina si cu tot cu copilul in scaunul din spate m-am infiintat la doctor si uite asa am vazut la ecografie ca mandra statea linistita in burta si dadea din manute, fara griji :-). Si asta e huge. 

Insa cu toate aceastea adunate e obositor si greu si frustrant. Si am obosit, oboseala din cea fizica, de om nedormit si haituit, dar poate mai mult de atat e oboseala psihica, de om incarcat cu te miri ce, ca nici eu nu mai stiu sa pun degetul pe rana. Stiu doar ca atunci cand zic ca acum imi trag sufletul mai apre ceva care imi necesita atentia imediata si ca mi-ar placea un time out, sa ma adun putin, sa imi revin in matca. Pentru ca sunt revarsata (hehe, mai ales la propriu, ca burta mi-a luat-o in fata :-)) si ma vreau in control. Stiu, veti spune ca de aici si buba, ca prea sunt eu control freak, insa eu nu ma inteleg bine cu haosul, cu alergatul asta cu sufletul la gura si repliatul pe ultima suta de metri, eu inteleg de ce e haos si ca uneori lupta asta cu morile de vant e inutila  dar am nevoie sa il imblanzesc si sa mi-l fac prieten, ca altfel nu pot functiona si nu sunt eu cea care imi doresc sa fiu, mama, sotie, ruda... la parametrii pe care ii consider normali.

Poate imi e si usor teama: se apropie nasterea, vine tavalugul. Trebuie sa ma apuc de pregatiri, sa organizez lucruri, sa spal/ calc/ cumpar si ma simt ca un om care vede tornada cum vine si tot ce poate face e sa se infiga bine pe picioare, cat mai bine posibil, in speranta ca nu o sa iasa complet jumulit :-)). Nu e de rau, e o tornada frumoasa si dorita si ma bucur nespus de sarcina si ca bebe e ok, dar sunt atatea necunoscute in fata, atatea lucruri de rearanjat in noua ordine a noii vieti in patru, atatea mingii cu care sa jonglez deodata... si eu stiu ca astea sunt greu de dus si cand esti in forma cea mai buna, iar eu nu o sa fiu asa, o sa fiu o femeie operata care a nascut si in care or sa joace sarba diversi hormoni, oh-la-la!!! Stiu ca o sa fie frumos, o, sigur ca stiu ca atunci cand voi ajunge in varful muntelui privelistea imi va taia rasuflarea... urcusul asta ma cam sperie,  nu prea stiu cum sa il abordez, pe moment stau la poalele muntelui si ma holbez la panta aia abrupta si cam amenintatoare si imi fac calcule strategice in lipsa de altceva, ca doar imi e frica de doctori, de durere, de spital, sa nu se intample ceva, ca nu o sa fiu suficient de atenta cu copilul cel mare, ca nu o sa stiu sa reactionez in timp util la ceva, ca socoteala de acasa nu se potriveste niciodata cu cea din targ (evident!!!) si ca... of, drobul de sare, stiu, e absurd, probabil sunt hormonii din mine cei care susura aiureli ori doar ma bantuie amintirile unei nasteri cu hopuri (despre care insa nu trebuie sa uit ca s-a terminat cu bine). Sau e doar lipsa de somn bun, de calitate, odihnitor - imi e cald-cald si ma lupt toata noaptea cu fantasme si paturi si perne, ori oboseala de la atata sus-jos/ ridicat-aplecat dupa copilul de trei ani care e activ si isi vrea mama, plus stransul asta de diverse obiecte de pe jos (jucarii in special) care a devenit un efort in sine: tot ce este pe jos reprezinta o provocare pentru mine si burta mea :D.

Asa ca ma scutur si imi aduc aminte: de ce ma vaicaresc??? Ca daca le insir pe toate, pe lista, bifare dupa bifare, ca o mantra pesonala, noi suntem bine, bebe e bine, cel mic e bine, eu sunt bine, sotul e bine, ai mei sunt bine, familia lui e bine, suntem bine, toti suntem bine si asta e ce conteaza. O sa avem un copil, asta e o veste grozava!!! Restul... se duc ca apa printre pietre, trebuie doar sa nu uit sa rad, daca imi pastrez umorul pot sa le depasesc :D.

13 comments:

Andreea Demirgian said...

Mai uite ca nu m-am gandit pana acum la asta, dar daca de fapt crizele tale de stomac sunt doar o somatizare a spaimelor pre-nastere?

Andreea Demirgian said...
This comment has been removed by the author.
Anonymous said...

Opreste-te. Dormi...Mai ai cateva saptamani pana la ziuaZ..Vrei sa fii praf inainte de nastere? Pune-ti copilul sa stanga jucariile..da mai multe de facut sotului..comporta-te si tu ca o gravida in luna 8-a!!

Luminita said...

si eu zic s-o iei mai usor, de s-o putea... stii si tu ce rumeaza dupa ce dispare burta.
sa-ti fie bine iti doresc!

Zu said...

@Ada: In toata discutia cu doctorul a aparut si ideea de panica, atac de panica... ce sa zic, prima reactie e sa spun ca nu prea ma caracterizeaza, dar e posibil. Una dintre variantele ramase in picioare e stresul, reactie pe fond nervos, mai ales ca au aparut dupa diverse momente mai tensionate, asa ca oricum o sa incerc sa ma menajez pe partea aceasta, pe cat pot. Eu nu sunt cu adevarat stresata de nastere sau de ideea ca o sa am un bebe, procentul de bucurie e mai mare decat cel de spaima, dar e complicat sa imi dau seama ce zice subconstientul meu :D.

Zu said...

@Anonymous: :D nu vreau praf dar nici nu stiu sa fiu altfel decat sunt - activa si genul care pune mana si face. Imi vine greu sa trag pe dreapta si sa ma rog de altcineva sa ma ajute, nu imi e in reflex, dar chiar am redus muuult din tot ce fac, incerc - nu mi-am propus nicidecum sa fiu eroina familiei :-). Era mai simplu la prima sarcina, clar, acum am copil mic si e greu/ imposibil sa te retragi complet.

Zu said...

@Luminita: daaa, urmeaza tavalugul, stiu :-). Incerc sa ma linistesc, nu sunt eu in apele mele si nu imi e foarte clar de ce, nu sunt insa nici nefericita sau ceva, dimpotriva, chiar ma consider norocoasa si am o vziune destul de optimista despre viitor - o sa fie greu, foarte greu, naucitor, dar ma astept ca din tot balamucul ala sa fie bine si lucrurile sa se aseze pana la urma, doar ca nu par sa imi gasesc zona de "gravida zen" - lucrez la asta...

Mamiţuni said...

Zu,
unde simti ca e localizata durerea: in capul pieptului, in plexul solar, la stomac?
(pot fi aspecte complet diferite de luat in calcul).

Cat priveste sincopele si micile-multe belele - te-aud, am fost acolo. Sper ca e cu veni, vidi, vici.

Cere ajutor si fa in asa fel incat sa-l capeti. Si, daca se poate, sa-l pastrezi si dupa nastere.

In situatii din astea te dai zmeu si tinzi sa-ti concentrezi atentia pe orice altceva in afara de tine si nu apuci sa observi (decat, eventual, mult dupa) ca in realitate esti mult mai obosita decat crezi.

Sa-ti deturnam copilul cu oarece joaca pret de cateva ore, ca sa-ti poti rezolva, in timpul asta, cate una-alta?

Zu said...

@Mamituni: In capul pieptului desi daca sa spun ca radiaza de undeva nu stiu sa spun.

Da, am tendinta sa ma dau zmeu, ai dreptate :D, nu prea stiu sa fiu altfel dar ultimele evenimente ne-au facut sa ne gandim serios la cateva forme de ajutor asa ca lucrez la partea asta - nu vreau insa nici sa renunt la a face x, y, z cu omuletul, vreau macar sa il stiu implicat in ceva activitati, asa ca, pfff, si eu capoasa :D. Din punctul acesta de vedere, da, multumesc, ideea ta e binevenita: o deturnare a energiilor celui mic e mana cereasca si ar putea impaca si capra si varza :-).

Mamiţuni said...

De la epuizare & stress-ul aferent vine.
Daca te odihnesti mai bine (presupunand ca poti...), se amelioreaza.

Anonymous said...

Curaj! Putere!

Zu said...

@Mamituni: incerc, pe moment umblu ca pe coji de oua... dar tot fac o groaza de chestii, ca deh...

Zu said...

@Sotiesimama: Multumesc, mai e putin :D.