02 March 2012

Carnavalul, sau cand astrele nu se aliniaza

Sa incepem cu inceputul: carnavalul. Organizat la gradinita - carnaval la care omuletul trebuia sa se costumeze in ce alegea el. Ei bine, am zis ca sunt inteligenta si m-am uitat pe un site cu costume, am ales ce era marimea lui si stiam eu ca o sa ii sune cunoscut cumva (de exemplu Darth Vader nu i-ar fi spus nimic, habar nu are cine e :D) si i-am aratat: uite, mama, ce iti doresti: un animal? poate iepuras, ca tot ai tu un iepuras... sau doctor?... ori pitic?... si tot asa. Raspunsul naucitor a venit prompt: "nino titi" (= masina cu girofar = orice de la pompieri, la politie sau salvare). Hait! Nino titi nu am si nici nu stiu de unde sa fac rost... oh, ce ma fac... procesam eu rapid in timp ce copilul imi explica detaliat cum vrea el sa aiba niste roti la picioare, da mami?

Ok, am mobilizat facebook-ul si intors netul pe dos si am gasit un costum care din pacate nu era in stoc si idei despre cum puteam face asa ceva. Doar ca era teribil de incomod pentru el, asa ca am ezitat si am zis sa mai las sa treaca putin timp, sa vad daca ramane la ideea initiala. Si iata ca da, s-a razgandit: vrea iepuras! Aaaa, iepuras e buuun, mami, pe asta stiu de unde il iau si pica taman bine ce i-ai spus si Bunei, ca mamica ta cea aeriana a incurcat zilele si turns out ca nuuu trebuie pentru saptamana viitoare ci pentru acusica, in doua zile, aaaaaaaaaaaaaaaaa! Bon, am dat telefoane, m-am agitat, am alergat nitel si gata, costumul de iepuras era pregatit (ba chiar am stat seara si l-am si ajutstat nitel ca era cam lung) pentru carnaval. Niciodata probat insa, pentru ca refrenul omuletului (entuziast altfel) era "aaa, nuuu, mami, il imbrac la gradinita! Iepurasul la gradinita, da, mami?".

A doua zi insa... ei bine, astrele nu s-au aliniat. Sunt rare momentele in care omuletul si eu suntem atat de dezacordati incat sa nu mai mearga nimic intre noi, atat de rare incat mi le cam amintesc pe toate si le pot numara pe degetele de la o mana. De fapt, dupa iarna "aia" in care tare greu mi-a fost inchisa in casa cu copilul care vroia neaparat sa invete sa mearga si muncitorii care izolau blocul la geam, imi aduc aminte cu precizie de faza cu "dormitul pe treptele blocului" de aici. Si cam atat, parca. In fine, cred ca mai e ceva, dar nu imi e clar pe unde si cum :D, e ceva vag.

Cert este ca it happened again. El nu a vrut nimic. Nici sa se imbrace in costum, desi in jurul lui roia de fluturasi, printese, pirati, bondari, dragoni ba chiar si serpi... nici sa stea cu colegii lui... nici sa... bref, nimic. Doar sa stea lipit de mine. Cocotat la mine in brate. Alintat. Marait. Sau sa nu plece de acasa, probabil, ca nici decolarea asta nu a fost usoara. Iar eu nu aveam o zi buna, ce sa mai zic, eram acolo dar nu reuseam sa fiu cu adevarat acolo cu el si pentru el, pur si simplu nu am rezonat si acum imi pare rau pentru asta, nu e o tragedie ca nu a vrut sa se imbrace in costum, stiu ca era prima lui serbare si era normal sa reactioneze intr-un fel sau altul, in mod normal nu imi pasa de toate astea, hai sa fim cinstiti, nu conteaza, e ok, dar ieri imi venea sa ma asez jos si sa plang. Pentru ca nu iesea nimic si aveam un sentiment acut de neputinta si descurajare. Si lipsa de energie. Nu stiu, hormonii, o perioada grea si pentru mine, insomniile... m-a prins cu garda jos si n-am reusit sa ma repliez cu adevarat, doar m-am linistit dupa ce am iesit putin  si am respirat adanc. M-a dezarmat. Parca eram alti eu si el, senzatia aceea ca ti-a schimbat cineva copilul.

Uneori se intampla si asta si e ciudat. Probabil ca trebuie sa o iau ca atare, sunt si zile in care parca suntem pe alte lungimi de unda si pur si simplu nu mai am puterea sa gasesc raspunsul corect la ecuatia noua pe care mi-o lanseaza copilul. Ar trebui sa ne spuna cineva ca sunt si zile ca asta. Cand nu are sens sa o iei impotriva curentului. Ca relaxarea face minuni, plus un nivel de asteptari redus, pus o atitudine de "go with the flow". Si ca e ok cand totusi se intampla. Aduni cioburile sparte, salvezi ce se mai poate salva, stai cat de calm poti, inspiri, expiri, suni o prietena, mananci ciocolata si te ascunzi intr-o scorbura pana cand se reaseaza penajul infoiat. Si data viitoare o sa fie mai bine.

Mda, deci asta a fost primul nostru carnaval :D. Fara poze cu copilul imbracat in iepuras, fara zambete dulci, doar cu vartej de sentimente si dorinta acuta de a ma tara inapoi sub plapuma de unde probabil ca nu trebuia sa ies dimineata. Pentru ca nu era o zi buna, pur si simplu.

Da, stiu, candva o sa rad de toate astea. Hei, ieri radeam deja, dar mai asaaaa... doar cu jumatate de gura :D.

8 comments:

Luminita said...

se mai intampla... imi pare rau. dar imi place atitudinea ta, anyway.. go with the flow. :)

Camelia said...

Sa mai zic ca "I know the feeling"?
Oricum cred ca trebuie sa imi printez ante-penultimul tau paragraf ca mi se pare ca sintetizeaza foarte bine niste chestii pe care eu nu reuseam sa le exprim si care sunt, cred, de ajutor in momentele astea.

Monis said...

Imi pare rau de ziua mai putin reusita. Se intampla. Hugs!

Zu said...

@Luminita: multumesc, incerc si eu. Cred ca esentialul e sa raman calma si sa nu actionez la nervi, insa nu imi iese mereu :D

Zu said...

@Kamelia: da, chiar ma gandeam la postul tau... :D. Multumesc, mie imi pare rau ca, uite, lucrurile astea nu se spun, poate ca daca le-am fi auzit deja eram mai pregatite si nu luam astfel de zile atat de in tragic (eu una am tendinta sa fac asta :D).

Zu said...

@Monis: da, a trecut deja :D, multumesc.

Ceska777 said...

Cunoastem.......toti copii au zile cand sunt nealiniati cu dorintele noastre pentru ei. Al meu anul asta s-a lasat convins (el chiar a vrut sa fie fiindca are costum de Darth Vader de la Craciun) sa die cavaler (camasa de zale, manusi, tichie din aia de zale pe sub coif, sabia in teaca, cingatoare, pieptr si scut). Cu trei zile inainte de ziua Z vroia. In ajun vroia. Cand sa pornim spre gradi nu a mai vrut! Abia l-am convins.......Si de Craciun la serbare, chiar in biserica satului, a intrat in greva si in loc sa participe alaturi de colegii gradinari a stat intre noi, spectator. Dar trece si poate chiar asta face zilele astea memorabile. POate ai fi uitat ca a fost la primul carnaval iepuras dar fiindca n-a vrut sigur nu uita nimeni, chiar fara poze.

Zu said...

@Geska: da :-)), asta chiar ca da, ai dreptate. SI cand o sa il vad eu imbracat intr-un costum, sau pe scena, vai ce bucurie! O sa stiu sa apreciez momentul cu atat mai mult :D.