09 February 2012

Nasterea: my two cents

Eu nu mai inteleg. Ori ma invart in cercurile gresite, ori nivelul meu de toleranta e foarte scazut in ultimul timp, ori... nu stiu... insa din unghiul meu imi pare ca netul vuieste si se paruieste pe probleme de maternitate. Fie ca apar postari despre cum x a murit incercand sa nasca acasa, fie ca apar altele despre cat de minunata e nasterea acasa si cat de rau se poarta cei de la spital cu tine... lupte intregi pro si contra cezariana, spital de stat sau particular, alaptare, dreptul la opinie, cenzura si cate si mai cate. Nici nu ma apuc sa dezvolt subiecte ca alaptare (pana la ce varsta), cosleeping, diversificare, educatie... ca si acolo, alte controverse si judecati de valoare.

Si am obosit pentru ca nu inteleg, mie lucrurile mi se par clare, e vorba de dreptul de a alege si de faptul ca cei din jur trebuie sa-ti respecte acest drept. Daca despre asta vorbim, e ok. Daca vrem sa speriem toate mamele din lume ca de exemplu sa nu se mai duca la statul si spitalul cel rau unde iti indoapa copilul cu lapte praf, asta nu mai inteleg. Poti avea o opinie, e treaba ta. Poti dori sa nasti acasa - bon, daca exista un cadru legal pentru asta e dreptul tau. Poti alege cezariana la cerere - go ahead, tu decizi pana la urma! Vrei nastere fara calmante - again, e alegerea ta. Doar ca nu ma prind, de la mine ce naiba vreti? Sa ma indignez cu voi? Sa arunc cu noroi in alegerea opusa ca sa o fac pe a voastra sa para mai roz? Sa uitam ca exista situatii si situatii si ca nu poti picta lumea doar in alb si negru? Sa speriem in ultimul hal toate viitoare mame care citesc?

Da, eu am nascut la stat. Despre asta pot sa imi exprim parerea, ca prin asta am trecut. Da, am vrut sa nasc natural (desi, da, muream de frica la simpla idee, o spun sincer). Da, mi-am dorit sa alaptez. Astea au fost alegerile mele. Si ce a iesit? Cezariana de urgenta, facuta cam cu o luna inainte de termenul normal. De urgenta, adica dintr-o ecografie am ajuns sa aflu ca ma operez si cam doua ore mai tarziu m-am trezit intr-o sala de operatie. Am nascut fara bagaj de maternitate, intr-o camasa de imprumut de la spital si cu inima cat un purice, fara sa fiu pregatita psihic pentru asta sau tavalugul ce a urmat. Nasol. Rau-rau. Da' sunt ok si asta a fost, nu bocesc pe tema asta incontinuu si nici nu ma vaicaresc ca nu era ce mi-am dorit si cu siguranta nici nu ma consider mai putin nu-stiu-ce sau nu am ramas afectata pe viata de ce am patimit in spital sau de faptul ca visul meu de a naste natural sa dus naibii. Acum ma consider norocoasa.

A, si culmea, desi povestile alea de groaza pe care le-am citit si eu pe net imi spuneau despre cum nu ai sansa sa alaptezi si nu te lasa sa faci nimc in spital, ei bine, pe mine nu m-a fugarit nimeni cu laptele praf prin spital. Nici nu am simtit ca toata lumea e impotriva mea. Erau oameni si oameni, am intalnit si fete scarbite dar si figuri rabdatoare si binevoitoare. Da, am plans in spital. De soc, de greu ce era, de tot ce mi se intamplase, de faptul ca ma simteam neajutorata. Era noapte, intuneric si eu plangeam. Insa am plans si pentru ca mi-am tinut copilul in brate si au fost asistente care au avut rabdare si intelegere pentru astea.. Da, am dat bani, asa cum da oricine cand se duce la un spital - dai bani si ca sa intri pe poarta, sa iti vezi ruda internata, dai bani si ca sa cumperi un amarat de halat. Sau nu am dat, si recunosc sincer ca am fost eu prima uimita (insa se cuvine sa spun si asta, ca doar orice poveste are doua laturi, nu doar una, si e bine sa vrem noi sa schimbam sistemul, dar hai sa fim si onesti). Da, m-am indignat la anumite chestiuni si nu am inteles de unde atata lipsa de respect pentru intimitatea cuiva, groaznic! Da, m-am bucurat sa ajung acasa la mine. Dar nu toata lumea a fost rea si acra, nu totul a fost oribil. Nu toti fac asta, hai sa nu tragem o linie mare si groasa peste tot. Nu ma pot declara scarbita, traumatizata, dezumanizata. Si da, e normal sa cerem mai mult, sa consideram ca avem dreptul la mai mult, si eu vreau "o tara normala ca afara", zau!

Dar sa nu uitam ca atunci cand ai o problema, sa zicem o operatie de... bila, na, ca sa zic si eu ceva... ce faci? Alegi cel mai frumos si curat spital? Cel in care ai mai multe perne si lumea iti vorbeste frumos? Sau cauti un doctor bun? Ala care sa te faca intreg? In mainile caruia sa iti poti pune viata (in cazul nostru si pe a pruncului nenascut)? Si eventual dupa aceea te uiti la dotarile medicale ale spitalului si abia dupa aceea la nivelul tau de confort? Eu cred ca primul criteriu ar trebui sa fie doctorul, eu una m-am dus dupa el. Si daca imi spunea ca ma pot duce sa nasc la spital privat, bon, poate ca acolo ma duceam. Si daca alegerea mea era o moasa cu care sa nasc acasa/ in apa/ pe luna, bon, asta faceam. Si daca e vorba de spital de stat, tot asa, doctorul e primul care conteaza. Restul nu e ok, nu e, tot ceea ce reprezinta "sanatate" in tara asta e varza, dar trece. Atunci cand iti rupi piciorul nu stai sa te mai vaicaresti in ultimul hal, ca traim unde naiba traim, astea sunt conditiile de spital din Romania, nu noi ca mame am patit ceva urat ci toata tara asta e subreda si suie si traim in conditiile in care traim si fiecare face ce poate si cum poate in ele. Vrei sa militezi pentru mai bine? Iti permiti altceva? Bon, fa-o, dar improscarea cu noroi si pozarea in victima nu ajuta prea mult si nu sunt nici prea eficiente, mai ales ca nu toate spitalele sunt asa. Nu toti oamenii sunt asa. Iar sa sperii tinerele mame si sa le faci sa migreze in masa spre spitale particulare, cezariene la cerere sau nasteri acasa nu e nici asta o idee prea inteligenta, ce facem acum, impunem solutii?

Am zis ca am nascut la stat. Si o sa ma duc sa nasc si al doilea copil tot in spitalul ala. De ce? Pentru ca e alegerea mea. Si stiu o groaza de mame care au nascut la stat si sunt zdravene la cap iar copiii lor sunt sanatosi. Asa cum stiu mame care au nascut la particular. Si mame cu cezariana. Si mame care au nascut natural. Nu, mame care au nascut acasa nu cunosc personal, de ce sa mint. Dar tuturor le respect alegerile (impuse de anumite situatii sau nu) chiar daca nu le impartasesc mereu si cer sa mi se respecte si mie alegerea mea fara sa mi se mai toarne in cap povesti vadit partinitoare si sa mai fiu judecata in fel si chip pentru ce am decis. Am nascut un copil, are deja o varsta, sa zicem ca am o experienta insa eu cu mana pe inima spun ca nu am habar cum o sa fie la bebe 2 si ca nu, nu bag mana in foc nici pentru mine, ce sa mai zic de ceilalti. Insa nu inteleg de ce ar trebui sa ma simt vinovata pentru diverse alegeri, in coditiile in care e clar ca nu le fac cu scopul voit de a ii face rau copilului meu sau dintr-o nepasare crasa, din nesimtire si cu reavointa. Ai alta opinie decat mine? Ai alta poveste? Spune-o, chiar vreau sa aud, nu consider ca m-am nascut stiindu-le pe toate, dar nu uita ca tonul face muzica, aia ma doare cel mai tare in ce citesc si argumentul "eu nu am facut asa" nu imi e suficient, sunt prea multe persoane care "fac asa", care folosesc un ton si cuvinte cu care ranesc, care nu au grija cum isi formuleaza ideile si emit sentinte si impart lumea in vinovati si nevinovati.

Si sa nu mai aud atatea povesti care sa genereze panica si indignare. Ori atatea generalizari plecand de la o experienta personala, pur subiectiva. Nu inteleg asta, e incredibil, traim intr-o tara a senzationalului si vad un adevarat apetit pentru asta, se cauta spectaculosul, tragediile si povestile nefericite!

12 comments:

The way I am said...

Daaa sunt de acord cu tine:)
Apetitul pentru senzational este la cote inaltatoare. Foarte frumos punctat si foarte bine scris, mi-a placut mult.
Eu mi-am propus sa nu mai citesc chestiuni din acestea de finete pana nu ma hotarasca suta la suta ca vreau sa devin mama, apoi cand nu o sa am cum da inapoi:P o sa ma informez cat de mult dar pana atunci toate chestiunile acestea mai mult ma sperie de parca asa da inapoi:D

Kamelia said...

I agree. :)
PS: Si eu am nascut la stat si cred ca as face-o si a doua oara desi au fost si minusuri...

Simona said...

Foarte de bun simt ce ai scris, couldn't agree more :-)))
Si stai linistita, si eu am plans in spital si am nascut in niste conditii de vis :-)))
Nu pot sa inteleg de unde lipsa asta de toleranta, parca mai nou toata lumea e pe principiul "daca nu esti de acord cu mine, e clar, esti impotriva mea..." si se bate apa in piua pe senzationalul unor fapte banale care ar trebui sa nu mai starneasca pe nimeni...
Mare pacat ca e plina lumea asta de mame contra mamelor...

Zu said...

@The way I am: multumesc. Dincolo de tot senzationalul asta si de toate lucrurile care te pot speria, realitatea este ca sunt atatea femei care devin mame si uite ca sunt ok si ele si copiii lor, ba chiar il mai fac si pe al doilea, al treilea samd... incat e clar ca "se poate". Iar daca te pot ajuta cu informatii cumva, da un semn, promit sa nu te sperii :-)).

Zu said...

@Kameila: :D multumesc. Eu am fost surprinsa in mod pozitiv de spital, dar probabil ca ma dusesem montata de ceea ce citisem la randul meu si aveam asteptari foarte mici, nu stiu (ok, nu a fost cum e normal sa fie si nu e cum mi se pare mie in varianta ideala, dar...). Sper ca acum sa nu ma duc cu mai multe asteptari si sa o patesc invers :D. Oricum, chiar vreau sa nasc tot cu doctorul de prima data asa ca la mine e clar ca ma duc in spitalul lui.

Zu said...

@Simona: Credeam ca nu ma mai afecteaza certurile astea etene intre mame de toate felurile si ca, deh, "le-am cam vazut pe toate", insa uite ca tot mai reusesc sa ma starneasca si simt nevoia sa ma descarc undeva cumva. Nu inteleg nicicum, zau daca reusesc sa inteleg de ce atata lipsa de bunavointa, de ce nevoia asta de melodrama si eroism.

Credeam insa ca doar eu am plans, vai, ce mai sarea camasa de mine de atata jelanie, am plans asaaa... din tot sufletul meu mic si amarat :D!

Anonymous said...

Nu te mai necaji! E vorba si de nivelul de cultura al mamelor aici.
La multi ani la pitic si griji de voi.

g.cojocaru said...

:) pacat ca ai dreptate legat de senzational... dar asa e si nu prea avem cum sa schimbam asta. Oricat de mult imi doresc ca realtiatea sa fie alta, nu e, dar cred ca puterea de a o schimba e a noastra. ;)

Zu said...

@Anonymous: cred ca mai mult ma descarcam :D, acumulez multe citind pe net. Nu stiu de ce se cauta atat de mult melodrama, altfel zau ca sunt de parere ca fiecare are tot dreptul din lume sa aleaga si da, mai ales, sa cearca conditii cate mai civilizate.

Zu said...

@Gabi: cred ca tot ce se poate face e sa nu mai fie propagat cu un ton si mai melodramatic decat cel initial, altfel... ai dreptate, prea multe nu sunt de facut aici si nici nu merita consumata energia inutil. Dar la fel cum la tv mi-ar placea sa vad relatari ceva mai putin alarmiste si prapastioase, asa cred ca si noi ar trebui sa ne exprimam mai moderat, fara a renunta insa la lucrurile in care credem, una nu o exclude pe cealalta.

marul said...

hahahaha . ori/ori .

Zu said...

@Marul: ori/ ori in ce sens? Sunt atatea ori/ori in cazul asta incat pot pune o groaza de variante in locul celor doua cuvinte, asa ca m-ai facut curioasa: mi-ar placea sa stiu la care anume te-ai referit :-))...

There was an error in this gadget