23 January 2012

Lupul, spanacul, toaleta si multe altele

Totul a inceput cu Scufita Rosie. Poveste pe care orice parinte al generatiei noastre are o ezitare cand vine vorba sa i-o prezinte copilului propriu, caci, deh, cum sa-i spun ca x a mancat pe y si ca y a murit si i-a fost taiata burta? Doar ca socoteala din targ nu se potriveste cu cea de la bunici unde omuletului meu i se citeste povestea in cauza cu intonatii speciale si copilul deja stie ca vine lupul si "am-am" (=te mananca). Buf, uneori evenimentele o iau inaintea ta si chestiunea e transata.

Si ajungem noi la seara linistita in care gateam cu copilul meu. Eu mesteream un spanac pe la aragaz, el amesteca laptele cu zahar pentru prajitura cu gris din cuptor, cand ii vine ideea sa maraie, ca uite ca a venit lupul la usa bucatariei. Hait! Ce te faci cand vine un lup imaginar la usa bucatariei proprii???  Cum reactionezi la asta? Mmmmnope, lecturile mele de parenting nu ma pregatisera pentru momentul intalnirii cu animalele imaginare din lumea copilului meu. Il gonesti pe lup? Te certi cu el? Ce faci?

Eu am ales calea pasnica. Lupul? Pfoa, prieten vechi, sigur nu a venit sa ne manance, ia vezi, poate are nevoie de ceva, il putem ajuta cumva?

Copilul intra in joc si, cred eu, nestiind prea clar ce sa faca totusi cu lupul asta care are asa o imagine negativa greu de depasit, il scoate rapid din ecuatie si introduce un catel. Un catel care latra la usa noastra de la bucatarie. Aaaa, pai si catelui ce vrea? Eh, turns out ca ii era foame si putin spanac il tenta si pe el (??!) asa ca i-am pus (imaginar) ceva spanac intr-un castronel si omuletul l-a dus cu grija pana la usa, punandu-l apoi pe jos "in fata" catelului si invitanadu-l pe acesta cu gesturi largi sa manance. Catel multumit de spanacul meu, copil fericit, i-a facut si cu mana de "pa-pa"...

Si de aici a inceput nebunia. Catelul a plecat, dar au venit pe rand:
- o rata care a vrut sa faca baie la noi in casa si careia i-am imprumutat servetul meu de bucatarie sa se stearga, sa nu ii fie frig cand iese din apa, deh
- o girafa care a vrut sa guste niste smantana (don't ask, nici eu n-am intrebat, am scos smantana si i-am dat-imaginar in castronel)
- un leu pe care l-am hranit cu supa, omuletul precizandu-mi ca nu trebuie sa fie prea fierbinte (!!! pretentios leul asta, ce sa zic, asa ca am suflat cu grija in supa imaginara)
- o zebra care a vrut o banana, scoasa de copil din frigider si pusa cu atentie pe jos la intrarea in bucatarie
- lupul, dap, lupul, revenit brusc la noi in casa pentru ca, sa vezi si sa nu crezi, avea nevoie sa faca pipi (!!!) asa ca omuletul l-a condus la baie (pe bune, am tras cu ochiul pe dupa colt, in timp ce imi radeam singura in barba: mergea usor aplecat, ca si cum conducea/ impingea pe cineva de la spate si spunea incetisor "'ai,'ai"= hai, hai, plus ca l-a ajutat pe lup chiar sa se urce pe scaunelul inaltator din fata WC-ului :D)
- o maimuta care a vrut un mar pe care cel mic i l-a spalat intai cu atentie la chiuveta
- un iepuras, musafirul final, care, ciudat lucru, a vrut chiar ceea ce mananca iepurasii si in viata reala, adica un morcov, chestie ce l-a tentat si pe pitic asa ca a vrut si el un morcov sa rontaie si iata cum s-a terminat cu vizitele diverselor animale, ca omuletul era ocupat cu mancatul :-)).

E fun la noi :D.

P.S. Aseara vorbea cu jucariile in cada si la un moment dat se auzea chiar cum plangea dupa "mamiiii", de era sa ma scol sa ma duc la el - turns out ca doar interpreta niste roluri, extrem de simpatic, Bu si cu mine radeam pe infundate pe canapea.

20 comments:

Monis said...

ugh am ras cu lacrimi - fara sa exagerez - aveam pe cineva in birou si am incercat sa nu ma hahai, asa ca mi-au dat lacrimile :))

I-Dana said...

se pare ca si personajele astea negative au rolul rol bun - de a imprieteni copilul cu aspectele mai putin "bune" care il locuiesc chiar pe el. adica "rautatea" vrajitoarei din alba ca zapada exista in fiecare om si chiar si copilului din cind in cind de gelozie ii vine sa "omoare" pe cineva :-). prin poveste practic copilul experimenteaza niste trasaturi umane si ca parinte ai posibilitatea de a-i povesti despre ele, cit si despre consecintele anumitor lucruri pe care le fac personajele/ noi / chiar ei, copiii :-)

Radda said...

:)) :)) Wow...ce imaginatie bogata! :) Nu am mai ras de mult asa....sanatos! Nu ma puteam opri, (toata lumea din birou a sarit sa vada ce ma amuza asa :D Foarte tare si foarte dragut!

maria said...

vaaaai, ce ma asteapta :))) la noi abia au inceput ideile

Zu said...

@Monis: :-)) ce simpatica reactie, multumesc!

Zu said...

@I-dana: da, si eu cred ca e loc sa-i explici copilului ca sunt si alte trairi, ca exista si frustrare si gelozie si invidie si cum sa le gestioneze - apropo de asta, chiar avem o carte despre crizele de furie ale copilului (Catherine Dolto) si cel mic ma pune des sa i-o citesc ... nu stiu insa prea bine cum sa gestionez partea cu omoratul, cum ii explici asta, ca oamenii pot ucide alti oameni sau violenta asta de genul "ii taie burta", " ii scoate inima si o duce in padure"... aici inca nu am apucat sa ma gandesc cum sa abordez ideea. Bine, nici nu prea a fost cazul, e baiat si povestile gen Alba ca Zapada sau Cenusareasa inca nu au intrat in discutie.

Zu said...

@Radda: Ok, mi-am si imaginat "lumea din birou" :-))

Zu said...

@Maria: :-)) cand am vazut cum il duce pe lup sa faca pipi... si acum rad singura, mi se pare incredibil - nu stiu ce urmeaza dupa asta dar cred ca trebuie sa ma/ne tinem bine pe picioare...

Diana Cornea said...

La noi vine "tatoma(= fantoma)cu manutze"; la intrebarea mea: "Da' fantoma asta n-are picioare?!" cupilu' m-a privit sceptic si-a raspuns: "are unul, putin..., asa..."- la "asa" urmeaza miscarea de shontac, shontac - mers schiopatat si adus de spate:)
Va pupam si la cat mai multe povesti de acest gen!

Simona said...

Ah, ce bine am mai ras :-))) Ce, numai eu sa am parte pe prea multe personaje imaginare pe metrul patrat?!!! Sa vezi si tu cum e :-))) Dar ai dreptate, inca rad ca o proasta imaginandu-mi piticotul impingandu-l usurel si incurajandu-l pe lup si ajutandu-l sa se suie pe scaunel... delir total!!!
Imi place ca are o imaginatie fara cusur, sa ne mai povestesti!

MMA said...

Nostim e fiitu! dar si tu, ca sa faci ca el....m-am distrat si eu grozav....imi inchipui voi ca parinti ce distractie aveti!
Sa va traiasca! si ai grija de bebe2...

Loredana said...

Mi-a placut mult pustiul tau!
Fetita mea cea mare si-a facut pe la 3 ani 3 prieteni imaginari, doua fetite si un baietel si ii are si acum, la mai bine de 6 ani.

Roxana said...

ce tare! Haios foc piticul tau:)
Si la noi vin diverse animale prin casa..asta e. Le primim cu drag:D.
Aseara de exemplu a scos castroanele din bucatarie si le-a umplut cu lingurite colorate. Cica a venit primavara si e plin de flori pe jos. Dupa care a trebuit sa le udam cu stropitoarea...cu apa.adica...:))
Pupici

Zu said...

@Diana: :D sunt teribil de simpatici, zau.

Zu said...

@Simona: da, faza cu lupul e in continuare incredibila. Si am senzatia ca devine un obisnuit de-al casei, ca a mai venit si serile trecute :D.

Zu said...

@MMA: multumesc, sunt curioasa cum o sa fie viata cu bebe2, tare imi e ca o sa am parte de "dublu" de imaginatie :-))

Zu said...

@Loredana: ce simpatica e fetita ta! SI eu ma astept sa apara ceva prieteni/ parteneri de joaca imaginari, dar ma gandeam ca ceva mai tarziu. Inteleg ca sunt o etapa fireasca in cresterea copilului - mie ideea imi place, oricum.

Zu said...

@Roxana: Hehe, ce idei le trec perin cap! Al meu inca nu vorbeste bine, sunt curioasa ce o sa vina cand se va putea exprima la capacitatea maxima :D.

mariamirabela said...

Wow, nu ma asteptam sa vina atat de repede personajele imaginare in viata voastra. M-am prapadit de ras, chiar te-ai prefacut ca incalzesti supa? :)

Noi vorbim zilnic cu perusul pe care-l avem in bucatarie, ii explicam ce facem de mancare, il intrebam daca vrea, iar el, fericit fiind, iese din cusca si mi se suie mie in cap. Moment in care Degetzica imi spune sa-l duc inapoi ca face praf pe mancarea ei. :)

Va imbratisam!

Zu said...

@Mariamirabela: m-am prefacut ca si suflu in supa... ce sa fac, copilul statea cu ochii pe mine, sa nu cumva sa se friga bietul leu imaginar cu supa mea imaginara...