13 January 2012

Jurnal de bebe2 (13 saptamani)

Am intrat in saptamana 14, luna a patra, trimestrul doi. Sa va zic sincer, n-am habar unde s-a dus primul trimestru, cred ca l-am cam dormit :D. Avand si omuletul (bebe 1 :D) de ingrijit de data aceasta, cum prindeam ceva timp liber, pac, aterizam pe unde puteam si una peste alta cu greu am rezistat mai mult de doua zile la rand fara un somn inainte sa ma duc sa-l iau pe cel mic de la gradinita.

Sarcina aceasta a mai venit la pachet si cu enorm de multa aiureala, ceva incredibil, de la uitatul cuptorului pornit pana la o discutie lunga in care m-am convins si pe mine si pe interlocutor ca am Windows Vista instalat in computer pentru ca la inchiderea telefonului sa realizez ca am Windows 7... si pana la monumentala, absolut naucitoarea faza in care m-am dus la intalnirea cu colegii de generala, m-am vazut vesela cu X si ne-am bucurat de revedere si impreuna am dat si peste Y , alta veselie mare, cu care am inceput sa povestesc cu el cine mai vine la intalnire. Si, cu X langa mine, X cu care taman vorbisem, da??? , am declarat gratioasa ca aaaa, sigur vine si X, am vorbit eu cu el pe FB ca vine. Riiight...

Un alt "bonus" (desi nuuu e e chiar bonus, bebe, nuuu e ok, mami nu mai vrea, bine?) sunt greturile. In prima sarcina nu am avut greturi, nimic. Nici nu stiam cum vine treaba asta. Ei bine, bebe 2 se pare ca este ceva mai nabadaios, dar tot moderat, multumesc eu dupa doar cinci zile de greturi raspandite aiurea prin calendarul sarcinii: trei legate cam inainte de Craciun si alte doua la inceput de ianuarie. Ok, nu stiu ce urmeaza, dar so far I can live with that... chiar daca zilele alea, ah, zilele alea, vai mie, am murit, nu puteam sa mananc nimic, nu era bine nicicum, doar portocalele au reusit sa-mi fie consolare insa alea in cantitati mari dau aciditate, alta belea. Cel mai crunt a fost cand am plecat cu omuletul pe bd. Magheru, sa-i arat luminitele de sarbatori - eu la volan in traficul ala de ora 7 si ceva, copilul minunandu-se in spate si provocandu-ma sa numaram impreuna stelute, iar eu mestecand guma isteric in fata, cautand zorita o ramasita de portocala, ceva, sa miros, sa-mi taie impulsul ala nebunesc de a ma arunca din masina cu greata mea cu tot, in centrul orasului :D.

Si... mai sunt si analizele. Urasc sa mi se ia sange pentru ca am vene greu de gasit si fragile iar in ultima luna m-au ciuruit ba pentru Bitest, ba pentru analize de sange...  taman bine m-am ales cu variate intepaturi, vase sparte si vanatai cat ciresele pe ambele brate. Si am senzatia ca iar incep sa ma bantuie insomniile, cu siguranta daca ma trezeste ceva noaptea nu mai reusesc sa adorm si stau huhurez, pazind invidioasa somnul omuletului si al lui Bu. Mda, ce sa spun, asta e, rabda baba la sarcina :-).

Dincolo de toate acestea vin ecografiile si vizitele la doctor, emotionante asa cum nu credeam ca mai pot fi, dupa o sarcina parcursa deja pana la capat. Ei bine, cand la 8 saptamani si ceva am mers sa-i aud inima cum bate si am vazut mogaldeata cum se misca, of, m-am topit toata. Bebe dansa la mine in burta, se bataia frenetic, dadea din cap (rocker de-al meu! :D) si doar cand m-am ridicat sa-l vad mai bine (iar doctorul m-a avertizat ca m-am miscat si m-am incordat) s-a oprit, brusc, atent la ce se intampla. M-am asezat la loc si si-a reluat dansul...

Ieri am avut ecografia TN care a durat mai mult, aproape jumatate de ora, timp din belsug sa admir mogaldeata dansatoare care de data aceasta parca stia ca e musai sa pozeze bine pentru masuratori: a stat impecabil, s-a miscat putin, mai mult foia manutele si piciorusele pe acolo, ba chiar ne-a si facut un gest regal de salut ridicand manuta la inceputul ecografiei, pfff... si s-a rasucit o singura data, revenind insa la pozitia initiala cand doctorita i-a spus ca nuuu, era mai bine cum stateai inainte :D. Adorabil e putin spus, emotionant pana la "fara de limita" sa stai acolo si sa te uiti la bucatica aceea de om care se zbenguie fara griji si isi urmeaza linistita ciclul de crestere la tine in burta.

Si rezultatele sunt toate bune, masuratorile sunt in parametrii, sarcina are 13 sapt si 3 zile iar conform masuratorilor bebe are 13 saptamani si 6 zile. Totul pare ok, nu sunt anticorpi de RH, da, riscul de preeclampsie e in continuare acolo si chiar am avut o alerta cu o tensiune de 15 cu 8 care cred ca m-a aruncat direct intr-un atac de panica si mi-a adus acum o lista cu medicatie in caz ca mai apare, insa in afara de aceasta crestere tensiunea mea a fost f ok pana acum, sper sa ramana la fel mai ales ca inteleg ca totusi problemele nu prea apar inainte de 20-23 de saptamani, asa ca ar trebui sa mai avem cateva saptamani de liniste, oricum, eu inspir si expir cat pot de calma, ma bucur de fiecare pas inainte si... mmm, dospesc :D.

14 comments:

Carmen said...

Sarcina usoara in continuare, Alina! Sper sa ramai cu alea cinci zile de greata iar temerile legate de pre-eclampsie sa nu se materializeze

g.cojocaru said...

Sarcina usoara! :) .. si fara nici o emotie!

Simona said...

S-auzim tot din astea bune si frumoase in continuare :-)))
Pupam!

Mamiţuni said...

Zic si eu, ca babele: e fetita?
Umbla vorba ca sarcinile cu fete-s mai greu de dus.
Sper sa nu mai ai parte nici de greturi, nici de emotii.
Sarcina usoara!

Xelomon said...

Sarcina usoara si fara probleme! De ce trebuie sa faci iar bitest, daca intre cele 2 sarcini nu a trecut mult timp?
Eu planuiesc sa sar bitest si triplutest, mi se par motive de stres si de bani luati fara sens (le-as repeta dupa fix 2 ani).

mariamirabela said...

Sarcina usoara in continuare, Zu, sa ai numai vesti bune pana la sfarsit. Eu zic ca cinci zile de greata au si trecut, important este sa nu urmeze si altele.

Nici mie nu-mi plac analizele in postura de pacient, am asa, o strangere de inima cand merg, mai ales ca la mine se lasa cu stari de rau si caderi pe jos imediat dupa.

Ana said...

esti fenomenal de draguta, Zu:)

Zu said...

@Mamica...: Multumesc frumos, sper sa fie chiar asa cum imi urezi tu :D.

Zu said...

@Gabi: Multumesc, o luam si noi pas cu pas, catinel - catinel... :D

Zu said...

@Simona: daaaa, asa vreau si eu. Si cu emotii, da' emotii bune :-)

Zu said...

@Mamituni: nu stim. Pe 8 martie aflam, pana atunci pariurile sunt deschise :-)).

Zu said...

@Xelomon: Eu am un baietel care face 3 ani in februarie asa ca intre cele doua nasteri vor fi cam 3 ani si jumatate, mai mult nu stiu sa spun. Ca e durata de timp intre sarcini, varsta mea, ca e doctorul... triplutest nu m-a pus sa fac nici in prima sarcina, am senzatia ca nici de data aceasta nu o sa fie cazul, dar merg pe mana lui - e tot doctorul de la prima sarcina.

Zu said...

@Mariamirabela: Multumesc, sper sa fie totul bine. Si eu am lesiniat la luari de sange asa ca nu imi plac. In plus, mai mereu ma inteapa in 2-3 locuri si ma lasa cu diverse vanatai. Din cauza asta urasc injectiile.

Zu said...

@Ana: nici nu iti dai seama ce bine mi-a picat comentariul/ complimentul tau - a venit intr-o zi cam sumbra pentru mine si mi-a adus instantaneu zambetul pe buze :-))