Nasa

Nu stiu voi cum sunteti :D, dar eu adesea uit ce statut social am si ma cufund linistita in lumea mea plina de floricele si chestiuni zgubilitice, pentru ca din cand in cand sa imi aduc aminte de varsta pe care o am, de faptul ca sunt casatorita si ca am un copil. Nu ca le uit pe acestea, nu le uit, dar nu le tratez la fel ca lumea (in varsta) din jur, la mine ele nu au greutatea continuta in ideea de "femeie maritata, asezata ca casa ei, cu copil de gat". Nu ma simt doamna sau cucoana, adesea uit ca nu vorbesc de la egal la egal cu elevii de facultate si ca ei ma vad clar "mai mare, mai adulta, mai inteleapta" :D... nu merg pe tocuri care tocaie pretentios, nu port taioare si nu stiu sa fac ce fac mamele cu copii (se inscriu in comitetul de parinti si in general afiseaza atitudinea serioasa a unor persoane care stiu ca viata e grea). Si uneori sirul visarilor personale imi este intrerupt abrupt de revelatia ca sunt femeie maritata, cu copil, iar ideea asta ma distreaza fantastic pentru ca desi rolurile de sotie a lui Bu si mama a omutelului mi se potrivesc manusa si nu, nu imi doresc altceva si nici nu regret prea multe, zau daca ma iau/vad atat de in serios pe cat o presupune titulatura.

Asa ca veti intelege de ce ma amuza la culme ideea ca am devenit si nasa, una pe care chiar domnul nasul meu de casatorie (nas la randul lui, pff!!!) insista sa o strige mai mereu "nasa!", de imi venea mereu sa ma dau doi pasi in spate si sa ma uit uimita in jur "cine, eu???". Nah, ca eu sunt nasa :-)) si zau daca nu suna caraghios. Ah, si Bu e nas, no, ca asta e si mai funny :D.

So, weekendul acesta a fost plin pentru ca am fugit pana la Brasov ca sa o botezam pe fetita nasilor nostri de casatorie, o papusa cu ochi albastri pe care evident ca nu m-am putut abtine si am imbracat-o intr-o rochita de printesa - cu iz de dantela fina - ca doar sunt mama de baiat si cand m-am vazut eu printre atatea haine adorabile... ce sa iau, ce sa iau :-). Zau ca sunt muuult mai multe haine la fetite si muuult mai haioase (bine, unele sunt si kitschoase, dar nu se pune).

Revenind, despre finuta mea pot sa va spun ca atunci cand o sa mai creasca o sa ii multumesc solemn pentru cat de draguta a fost de nu a plans la biserica in bratele mele (eu am tinut-o pe intreg parcursul slujbei) - am apreciat partea aceasta in mod deosebit - a fost o cuminte si n-a zis nici pas. Bine, ca si instinctele mele materne vad ca s-au activat singure, ca ma apucasem sa o legan si sa ssss-ii ca la copilul meu, I'm a natural, zau asa :-))!

De plans tot s-a plans la biserica, doar ca de partea cu jelania s-a ocupat omuletul meu care m-a vazut cu alt copil in brate... s-a apucat sa scartaie si sa se foiasca, plus ca tot vroia sa ajunga la ceva apa sfintita (cred), ca tot dadea din aripi in timp ce il tinea Bu. S-a linistit la final, cand a ajuns la mine in brate si s-a ghemuit tot la pieptul meu, ca niciodata, ca de obicei el nu e asa dependent de mine. Dupa care, la restaurant, a gasit baloanele cu heliu. Ooooo, bucurie mare, jelanie si mai mare cand a scapat unul si bietul balon s-a duuuus linistit spre alte zari, alta tragedie cand a scapat si al doilea balon primit si si ala a plutit pana la topirea in zare, of, tragedia greaca a fost incheiata doar de balonul cu numarul trei, tinut strans in manuta, atat de strans incat nu i-a mai dat drumul nici cat a dormit jumatate de ora, cu iepurasul in brate si pumnisorul strans pe panglica balonului (a reusit chiar sa se si roteasca pe burta in somn fara sa il scape!).

A fost el si foarte agitat, pe motiv de drum lung, nesomn si, zic eu, multe lucruri noi sau atractii in jur: petrecerea a avut loc la o pensiune draguta, unde afara era si un loc de joaca, si un cerb... deh, multe de facut. Dar a fost frumos, toata familia de pe partea lui Bu reunita, lumea relaxata si pusa pe distractie, discutii multe, joaca la tobogan, fugarit piticii, urlete la maxim de la omuletul meu obosit (pfff), activitati inedite: de la schimbat becul la masina socrului meu, la plimbat copiii pe magarus/ calut/ ponei (zau daca stiu ce era)... si tot asa, de am cazut lati seara (omuletul era atat de obosit incat nici nu si-a mai baut laptele de seara :-)).

A doua zi... de la capat: adultii stateau la povesti in foisor iar cei doi verisori (nasii mei de casatorie mai au un baietel - primul lor copil) s-au jucat in curte, printre o groaza de dracovenii de plastic (casuta, tobogan, masinute, motocicleta etc). Evident ca am plecat cu greu si ca cel mic a dormit dus pana ceva mai jos in vale, unde am oprit la Bunu si Buna, care il asteptau cu ditamai surpriza: o casuta si un tobogan din plastic, vai mie, cata fericire pe capul copilului, asa ceva nu am vazut de mult: ii sclipeau ochisorii de incantare :D. Evident ca si de aici am plecat cu greu, dupa ce copilul a dat tarcoale casutei impreuna cu Bunu, intrat si iesit din casuta de mii de ori, ba chiar a si bagat si masinuta inauntru... si dupa ce noi am pitit casuta in magazie, ca sa putem ajunge in cele din urma sa ne suim in masini si sa plecam spre Bucuresti.

Iar la Bucuresti... nu ne-am dus acasa, ci am decis ca daca tot e weekend cu nasit, ok, ia sa ne vedem noi cu nasii copilului nostru, macar sa stim o treaba. Asa ca am aterizat direct la o terasa, unde a fost fain, doar ca dupa cateva ore au inceput sa ne cada capetele de oboseala :-) si da, a fost a doua seara in care copilul nu a mai avut putere sa isi bea laptele de dinainte de culcare...