11 May 2011

Jurnal de omulet - 2 ani si 3 luni

Pa-pa, bue! Pa-pa!!!... se aude din spatele meu, dar pentru ca mintea mea e prea ocupata cu sofatul si uit sa imi adaug si eu salutarile calduroase autobuzului pe langa tocmai am trecut, micul tiran ma aduce rapid la ordine lansand din spate un maaami care ar scula si mortii din somn si te face aproape sa bagi masina in primul stalp (doar ca eu am exercitiu, sac!). Imi revin rapid si, ca sa evit un alt maaami terifiant, raspund calma poftim, mami? doar ca sa fiu informata de evidentul nu e bue, nu e bue, adicatalea autobuzul de mai sus nu mai e, chestiune pe care musai sa o confirm si eu, pentru ca apoi sa ne lansam in comentarea altui mijloc de transport care se nimereste pe langa noi.

Asa traversam noi orasul in sus si in jos, pentru ca ma incapatanez sa fiu mobila si activa, in ciuda faptului ca ajung la destinatie cam zdruncinata dar, hei, am bantuit eu peste tot si cand era mic de tot, cum sa ma dau batuta acum??? Pot insa sa va spun ca un drum fara un nino, un autobuz, o motocicleta sau macar un tramvai este plictiseala maxima pentru pitic si crima curata pentru mama acestuia :D...

Motive sa abandonez am, caci cei doi ani, varsta teribila, se manifesta din plin si copilul meu are cam cata incapatanare poate sa incapa intr-o creatura asa de mica. Simpatica a fost o mamica unei fetite care, atunci cand mi-a vazut piticul plangand frustrat pentru ca nu se putea inchide usita casutei de la locul de joaca (era stricata) si afland ca are doi ani si ceva... mi-a soptit incurajator: stiu cum e, a mea are trei ani si pana acum cateva saptamani nu as fi putut sa vin aici cu ea. :D

Ei bine, da, am ajuns si eu acolo si vad in zare muntele pe care va trebui sa-l escaladez: am un toddler la varsta teribila de doi ani si ceva si prevad ca ma asteapta muuulta distractie, pe moment cred ca am facut cunostinta doar cu varful aisbergului. Si, doamnelor, m-am convins, daca acum va mandriti cu un copil minune care doarme perfect, papa tot si sta unde il pui, nu va faceti iluzii ca veti fi ferite de hopurile inerente din cresterea unui copil, nah, va veni si ziua asta...

Acum sa nu dramatizez totul, totusi copilul meu linistit din fire era cam greu sa se transforme intr-un mic terorist, insa puseele de caposenie si nu-urile s-au inmultit vizibil, suficient cat sa ma declar intr-o perioada agitata. Stiu de unde vin toate aceste reactii, inteleg ca este o manifestare a propriei independente si un conflict interior aici, intre dorinta de a "imi face pe plac" si cea de a isi experimenta limitele si ca frustrarile sunt greu de gestionat, inteleg si incerc sa nu o iau ca pe un afront personal si sa raman calma (greu, greu, va spun - uneori chiar imposibil de greu) si invat cu sarg noi tehnici de negociere - cred ca pot sa ma fac om de vanzari in curand :D.

Asta pe partea cu micul tiran, dar, cum spuneam, nu e asa tot timpul, iar daca eu sunt zen e si el calm, altfel ma simte imediat si gata, incepe scartaiala... In general e pasnic - in fine, perspectiva se schimba cu timpul si ceea ce consider eu acum ca fiind spirit liber si intelegator probabil ca e fix ce mi se parea "scapat de sub controlul parintilor" inainte sa am copil :D.

In continuare ma uimeste dexteritatea cu care rezolva puzzle-uri si ma chinui sa-i alimentez pasiunea cu modele din ce in ce mai evoluate (unde mai gasesc unele bune???). Ii place sa gatim impreuna si cand aude mixerul de obicei se infiinteaza cu scaunelul din dotare - stie ca probabil vom mosmondi o prajitura impreuna. Zilele trecute l-am lasat sa spele legumele pentru ciorba, a fost o distractie :D. Iubeste baltile (si apa, inca de cand era mic) si cat a plouat a fost un regal pentru el sa treaca in viteza cu motoreta prin diverse baltoace, dus-intorc, spre uimirea vecinilor mei si plictiseala mea maxima, ca doar stateam in fata blocului pazind o balta, pfff. Are o basculanta mare si o plimba prin toata casa, ba chiar o ducem si la culcare, iar in prima zi cand a primit-o a trebuit sa o cocot pe masa cand a mancat piticul (nu mi-e clar daca manca si basculanta, dar n-am intrebat :D). Stie desenele cu Mickey Mouse asa de bine ca imi spune ce va urma si chiar dialogheaza cu personajele, ale caror nume deja le stie pe toate (in fine, in varianta lui stalcita, pentru ca limba pititcului ramane in continuare una complet noua pentru Terra). Adora aspiratoarele si daca se vede intr-un magazin de electrocasnice la standul cu aspriratoare, le ia pe fiecare in parte si imi declara fericit : tato', iar eu trebuie sa confirm de fiecare data ca da, mama, e un aspirator.

Asta pentru ca functia mea de baza este sa vorbesc, sa traduc ce spune el si sa confirm lucrurile evidente: da, uite un autobuz, uite un aspirator, uite un bebe care plange (bebe eeee - noua achizitie in materie de propozitii a piticului). Si daca nu vorbesc, atunci car, pentru ca daca vede ca plecam undeva se infiinteaza prompt cu ceva ce musai sa indes in geanta mea: de la iepuras la oaie, sau doua-trei masinute, ori trei vaci de plastic... Cum s-a prins ca e riscul sa ma prefac doar ca le pun in geanta, ma supravegheaza cu atentie, sa nu cumva sa il fentez (bine, inca ma reusesc sa mai scap de una-alta, dar nu complet).

Nu mai vrea sa mearga de mana, insa negociem intens partea cu "pe strada imi dai mana, pe trotuar poti sa mergi langa mine" Spun ca negociem pentru ca ideea lui este sa mearga undeva mult in spatele meu si daca eu ma opresc (sa il astept), se opreste si el... si tot asa... iar chestia asta ma cam sperie si astept cu nerabdare sa ii treaca si sa putem sta din nou unul langa altul. Pentru ca puseul de independenta se manifesta de zor si la scari, pe care musai sa le atace singur si musai sa le urce/coboare de n ori pe zi, spre exasperarea mea. Dar tot mai mergem impreuna la magazin si daca ii spun ca nu cumparam un produs il pune la loc pe raft (oare cat o sa il mai tina chestia asta ??? :D).

De inteles ne intelegem de minune daca ii explic ce si cum, doar ca imi trebuie o rabdare de creatura ireala pe pamantul asta, caci a explica detaliat, a vorbi calm, a negocia/juca sah in asa fel incat sa nu ajung in posturi in care situatia sa devina "faci ca mine ORI ca tine" si totusi sa raman ferma pe pozitii - iata cheia baletului meu zilnic. Dar recompensele sunt pe masura, caci baietelul meu de doi ani si trei luni intelege tot si atunci cand gasim cheia comunicarii se lanseaza cu entuziasm in diverse actiuni noi, ori pur si simplu da dovada de o bunavointa si o intelegere care ma fac sa dospesc toata de fericire: e mare (matur???), e un partener de dialog (de 89 de cm, but still), e un adevarat omulet :D.

Sa spun ca e o problema majora sau ca e cu adevarat dificil, nu pot, realitatea este ca in 80% din timp eu pot sa ma inteleg cu propriul copil, insa in cele 20%, of, da, se batoseste capos cu un "nu" ferm in brate sau se da cu fundul de pamant, scartaind (so far pe asta a facut-o doar acasa, oh ce fericire). Si mie, fire iute si destul de capoasa, imi fine sa scot flacari pe nari si fum pe urechi, cam ca o oala sub presiune combinata cu un dragon furios, dar, deh, e al nostru bucatica rupta :D. Stiu ca par eu calma si zen, but trust me, ai mei stiu mai bine, nu degeaba porecla mea era "scorpiuta", iar de Bu, ce sa mai zic... teoretic nu putea imblanzi scorpia fara o doza zdravana de caposenie proprie, asa ca e clar ca nu putea sa iasa altceva din asa combinatie :-).

10 comments:

Roxana said...

Pfoai, noi am intrat in etapa "2 ani" inainte de 2 ani si sincer sunt deja satula de ea:))
Micile frustrari, nervii aparuti de nu se stie unde, plansetele urmate brusc de ras, sutele de nununu, nevoia de a face totul singura si maxima suparare cand nu paote...Totusi parca de cand ne intelegem prin cuvinte tinde sa fie mai usor.
Supararile nu escaladeaza daca suntem pe faza si rezolvam problema.
Dar ai dreptate, o sa devin un om de vanzari excelent. Sau negociator ONU. Oricum e frumos la 2 ani:)

Onixa said...

Eu citesc cu interes la tine :)) ca sa vad asa in linii mari cam ce ma asteapta.Tinand cont ca momentan piticul meu e argint viu si ca deja spune nenenenene (asta e noutate de ieri a inceput) incep usor usor sa ma sperii:)).Dar acum ma delectez cu Totul se intampla inainte de 6 ani a Anei Savin sa vedem ce rezultate avem :).Intrebare:voi vb cu baiatul bilingv?

Radda said...

Frumosi ani, frumoase zile :) Asta cu "pa-pa bue" imi place si abia astept sa-i aud gurita aia turuind :) Cum ploaia nu pare sa inceteze curand si noi avem balti destule prin curte, va asteptam la o balaceala cu motoreta si prin baltutile noastre :) si stii ca aici nu are timp sa se plictiseasca la cati doritori de "harjoneala" sunt pe aici :) Pupici capsorului cret si ambitios!

Kamelia said...

hi, hi, buna parte din postul asta putea fi pus si la noi pe blog ca se potrivea: inventariatul autobuzelor- masinilor-nino-tramvai, nu-urile repetate, refuzul de a da mina pe trotoar sunt la fel si la noi. sincer eu sper sa treaca etapa asta cu impotrivirea-frustrarea-cautarea limitelor ca nu-mi place defel.

mariamirabela said...

Ooo, ce scrii tu aici! SI eu de cand astept perioada aia in care merge langa mine frumos, de mana si nu o ia la goana in fata mea. Caci la noi nu se merge in spatele mamicii, ci in fata, exact in puhoiul de oameni ca sa nu o mai pot repera nicicum si sa-mi inghete sangele in vine. Dar la strada nu avem probleme, i-am explicat de zeci de ori ca ea e mica si soferii nu o vad si atunci trebuie sa dea manuta unui om mare ca sa fie vazuta, caci masinile fac rau si buba. Sper sa tina miscarea, deocamdata se opreste regulamentar la marginea trotuarului si ma asteapta sa o iau de mana.

Cum mai este la serviciu, lucrurile merg mai bine, te simti mai "integrata"?

Va pupam cu drag si sa stii ca citesc tot, chiar daca comentez rarut.

Zu said...

@Roxana: :-))da, am uitat de schimbarile de temperament - bruste si naucitoare. E ma gasesc epuizata la 2 ani, dar am vesti din surse sigure ca la 3 e mai bine :D.

@Onix: da, fiecare parinte in limba lui - de aceea si-a dat drumul la vorbire ceva mai greu, dar nu am considerat ca e o problema. Ah, stiu cartea, mi-a recomandat-o si mie o prietena :-).

@Radda: n-am uitat de ciocolata aia - am sperante pentru urmatoarele doua saptamani :D.

@Kamelia: ziceam si mai sus, ca imi e destul de clar ca pe la 3 ani se linistesc apele, doar ca pana la 3 ani mai e muuuult si eu deja incep sa albesc :D.

@Mariamirabela: nu stiu ce sa spun de perioada aia cu mersul de mana: vad ca prietenul lui de trei ani merge frumos de mana si sper si eu :D, doar ca pe zi ce trece imi dau seama ca piticul meu e cam ca o apa adanca si banuiesc eu ca in adancuri e un bloc tare de beton in care risti sa dai cu capul din plin, daca te napustesti prea tare spre el... asa ca, zau daca am idee la ce sa ma astept.

Stai linistita, si eu te citesc constiincioasa, dar tot asa - nu am fost niciodata mare comentatoare, I know :D

maria said...

ziceti voi ca si copilul meu destul de linistit si ascultator se indreapta intr-acolo? ca semne incepe sa dea, usor usor. eu astept iesirea voastra din recesiune, ca sa-mi fac o estimare in timp :))

Onixa said...

Noi momentan facem Pa pa la tramvai :)) si la caini. Si la oameni dar selectiv si in general dupa ce ne despartim de ei asa cam la 5 minute.
Noroc ca am vazut comentariul tau ieri ca azi vad ca s-a pierdut.Si noi vb la fel cu Edi, fiecare pe limba lui :)).

Zu said...

@Roxana: :-))da, am uitat de schimbarile de temperament - bruste si naucitoare. E ma gasesc epuizata la 2 ani, dar am vesti din surse sigure ca la 3 e mai bine :D.

@Onix: da, fiecare parinte in limba lui - de aceea si-a dat drumul la vorbire ceva mai greu, dar nu am considerat ca e o problema. Ah, stiu cartea, mi-a recomandat-o si mie o prietena :-).

@Radda: n-am uitat de ciocolata aia - am sperante pentru urmatoarele doua saptamani :D.

@Kamelia: ziceam si mai sus, ca imi e destul de clar ca pe la 3 ani se linistesc apele, doar ca pana la 3 ani mai e muuuult si eu deja incep sa albesc :D.

@Mariamirabela: nu stiu ce sa spun de perioada aia cu mersul de mana: vad ca prietenul lui de trei ani merge frumos de mana si sper si eu :D, doar ca pe zi ce trece imi dau seama ca piticul meu e cam ca o apa adanca si banuiesc eu ca in adancuri e un bloc tare de beton in care risti sa dai cu capul din plin, daca te napustesti prea tare spre el... asa ca, zau daca am idee la ce sa ma astept.

Stai linistita, si eu te citesc constiincioasa, dar tot asa - nu am fost niciodata mare comentatoare, I know :D

Zu said...

Si pentru ca maria a lasat un comentariu pe care Blogger l-a facut disparut, iata-l, recuperat de pe mail, impreuna cu raspunsul meu:

Maria:
ziceti voi ca si copilul meu destul de linistit si ascultator se indreapta intr-acolo? ca semne incepe sa dea, usor usor. eu astept iesirea voastra din recesiune, ca sa-mi fac o estimare in timp :))

Zu: ma tem ca da... incep sa cred ca e o etapa inevitabila :-). Partea buna e ca da, exista o luminita la capatul tunelului, partea proasta e ca e cam departe capatul asta, mie mi se tot vorbeste de varsta de 3 ani, pfff :D.

There was an error in this gadget