30 June 2010

Nisipuri miscatoare

Stăm pe nisipuri mişcătoare şi nu avem cum să luăm decizii majore legate de viitor, căci cum mai poţi să îţi construieşti viaţa pas cu pas când regulile jocului se schimbă incontinuu, independent de tine??? Faci o afacere pe baza taxelor de azi, dar mâine sunt altele şi cadrul legal se schimbă brusc… iei un credit şi mâine afli că ai impozite suplimentare, pensia ta e în aer iar locul de muncă se clatină… creşti un copil construindu-i o direcţie în viaţă, însă mâine afli că dă bacalaureatul la toate materiile iar peste doi ani că aveai nevoie şi de note maxime la sport, sau eu mai ştiu ce modificări… şi tot aşa, orizontul e în continuă schimbare şi nu mai ai la ce să te raportezi, pe ce să te bazezi.

Cam asa am scris aici ce simt eu despre situatia actuala, una care ma descurajeaza si ma deprima. Ca un of personal pot sa mai adaug faptul ca nu, nu avem o politica demografica, aceasta lipseste cu desavarsire, ce sa mai fie si coerenta... generatia de maine, cea care ar trebui sa "tina" si sa "duca" tara mai departe nu este incurajata sa se nasca.

28 June 2010

Been there too...

E de bine???

Azi o doamna din parc m-a informat foarte convinsa ca piticot (my one and only piticot) e nepotul meu, nu??? Ca doar nu seamana deloc cu mine.

???

Dupa ce i-am spus ca e al meu s-a uitat cam neincrezatoare la mine.

...

Apoi m-a intrebat cati ani am.

???

Am ramas cu dilema: de bine sau e de rau? Oare s-o iau ca pe un compliment sau ca pe o gafa majora???

25 June 2010

Singura acasa

Acum au iesit pe usa... Bu, piticot si nasii acestuia. Bu s-a decis sa plece acasa impreuna cu piticot, pana duminica. Pe drum ii are pe cei doi nasi ca ajutoare cu juniorul, iar acasa pe mama si sora lui. Nu imi fac griji, a stat de multe ori cu bebe si stie ce si cum sa faca, doar ca vreau sa ii stiu ajunsi ok (e un drum de 5-6 ore) si am si o senzatie de "airea" ca nu sunt langa mine, parca totusi e prea goala casa...

Uf, si abia au plecat...

24 June 2010

Saptamana pe scurt

Ziua 1: Dimineata am mers in parc unde am fugarit o minge pe toate partile. Pardon, doua, niciuna a noastra :-(. Dupa amiaza fugit la Real pentru o aprovizionare. Cu bebe cu tot, asa ca am beneficiat din plin de show-ul complet (varianta "ma plictisesc si nu mai am rabdare"), plus distractia de a le cara pe toate sus. Desi nu imi mai trebuia nimic, am intrat cu el la locul de joaca, sa-l las putin sa se distreze: s-a aruncat in bile cu mult entuziasm, in timp ce eu tot cautam pe unde sa ma mai asez... Evident ca a adormit in masina pe drumul de intoarcere, asa ca acasa a mai urmat o tura de hore si sarbe, doar-doar o sa ne doarma copilul noaptea - nimic, ne-a tinut treji pana pe la 23.00. Cand s-a culcat, eu m-am prabusit.

Ziua 2: mers la matusa mea, sa strangem din lucruri. Bebe a ramas un etaj mai jos, pazit/smotocit/asfatat de cei de la biroul lui Bro'. El era foooarte fericit, restul lumii cam jumulita si epuizata :D, dar, surprinzator, in continuare entuziasta, huh, jos palaria pentru rezistenta psihica... Am mutat haine si carti de m-am cocosat si umplut de praf, iar bebe cand ma vedea pe jos se agata de piciorul meu cu urlete si jale, pentru ca dupa ce ma strecuram frumusel afara din camera sa uite complet de existenta mea si sa se distreze in continuare cu magnetii sau o masinuta rosie. Dupa toate astea am zis sa-l duc in parc, unul din zona, unde s-a dat pe tobogan si a dat nenumarate ocoluri unei fantani arteziene (e mort dupa fantani arteziene). Again, la intoarcerea acasa a adormit in masina asa ca am mai facut o tura si prin parcul nostru de langa bloc, unde a testat toate tricicletele vecinilor (da, mama in impingea) si cand finally am reusit sa il conving sa ne jucam la nisip, unde e biiiine mama, ca doar puteam sa mai stau si eu jos, a aparut Bu, sa mergem acasa.

Ziua 3: Dau sa gatesc. Toc, maruntesc, pisez... si imi pica fisa: nu sunt gaze!!! Auch. Ma reorientez catre chestiunea aceea de gatit cu abur (alimentata pe curent electric), in timp ce piticotul imi demonteaza sistematic toata bucataria: cratiti, vase de plastic, biberoane, le insira pe toate pe podea. Ma uit afara: ploua!!! - unde sa ma duc eu cu piticul??? Deja simteam ca imi creste tensiunea :D. Ma suna o prietena, ne vaicarim in duet la telefon (intre timp piticotul insista sa-mi ridice poalele rochiei si sa se ascunda sub ele) si decidem sa iesim. La Mini Prix, ala de la Otopeni (nu, nu stiu cu ce inconstienta am decis noi asta). So, prietena vine pana la mine, ploaia se porneste si mai tare, noi cu umbrele debarcam la masina cu copil cu tot, eu sofez printre baltoace si torente (pe alocuri am zis ca incepem sa plutim) pana la mama naibii - aia care nu stiam bine nici unde e (zau daca stiu ce ne casunase noua pe el), asa ca just imagine doua femei plus un copil intr-o masina, cautand Mini Prix-ul pe o ploaie torentiala :-). Copilul dormea dus. Ajungem acolo, debarcam tot pe ploaie, all good, copilul happy - hranit in magazin in ciuda interdictiei de a consuma alimente in incinta (hei, domnule pazinc, afara ploua, nu te mai stramba asa la mine) si plecat catre gradinita copilului prietenei, sa recuperam si copilul 2, nu??? Asta era in capatul celalalt al orasului, la Cutitul de Argint unde zau daca stiam sa ajung... va bene, stam si acolo putin, piticot se joaca fericit prin gradinita... si pornim catre casa. A mea=mai traversam o bucata de oras. Evident ca ploua si mai tare cand am ajuns si nah, acum debarcam cu doi copii, oh, the fun! In fine, cei doi se joaca, zbantuie si dau cu fundul de pamant... noi ne comandam pizza si o papam la botul calului, intre doua ture de copii... pana cand ne vin si sotii din dotare, pfff, ne putem prabusi fericite pe cate o canapea.

Ziua 4: E azi. Mergem la matusa mea, again. Ploua. Tare. M-a sunat mama: mai mergem? M-a sunat Bro': mai veniti? Pai da, ce sa facem altceva... plus ca dupa ziua de ieri, am exercitiu :D...

Urmeaza: ziua de maine (oare ce imi rezerva?), parastas sambata, bilete la Sonisphere si dilema faptului ca sora lui Bu e in tara, dar in alt oras si, of, pentru scurt timp.

22 June 2010

Jurnal de piticot (16 luni)

La un an si patru luni piticot s-a zgariat pe fata. A luat o curba brusc si s-a lovit de creanga unui copac, brazdandu-si astfel o diagonala de toata frumusetea pe obrazul drept. Arata ca un pirat mic, bucalat si buclat. Nostim, doar ca pana cand nu am vazut ca dispare fara sa lase urme nu am avut stare. Am si eu un fix, asta cu semnele... cred ca muream daca ii ramanea unul.

Ca tot ziceam de bucle: ne gandim sa-l tundem. Si cu ganditul stam la purtator si ii dam tarcoale, cautand o strategie... cum sa-l atacam: decizia este luata, il tundem, dar... sa fie cu foarfeca, sa fie cu masina de tuns, sa fie Bu, sa fiu eu, discutiile sunt in toi si nimeni nu se apuca de treaba concreta, caci tare ne mai fofilam :-).

A invatat sa bea din cana cu pai. Nu credeam ca o sa se prinda asa repede, asa ca o cumparasem in dorul lelii, una ieftina, sa vad ce si cum, iar piticot si-a pus-o in cap o zi intreaga, rasturnand-o pe toate partile, dupa care, gata... numai din ea bea si bea corect, nu o inclina sau ceva. Problema este acum ca ieftina am luat, ieftina am si imi cam curge prin geanta, pfff, musai sa studiez problema si sa iau una buna, sa nu mai "fac pipi pe mine".

Bea si din canuta, dar doar in scaunul de masa, caci tot isi mai pune jumatate din continut pe el. Nu pentru ca nu stie sa bea, stie, o si tine cu ambele maini, frumos... doar ca gesticuleaza cu ea in toate partile si nu s-a prins inca de faptul ca o canuta plina trebuie tinuta si manevrata intr-un anumit mod ca sa nu zboare suc de fructe prin toata casa... Pe moment folosesc o canuta de plastic, de la un set de jucarii, insa am vazut eu unele la Difrax, o nebunie, superb proiectate - doar ca nu le-am gasit inca in magazine, pfff.

Nu doarme. Eu il suspectez ca papa bateriile din telecomenzile alea cu care ii place atat de mult sa se joace, ca seara e plin de energie si numai chef de somn nu are. Asta in conditiile in care am ajuns la o singura repriza de somn pe zi... ma scuzati, cum se descurca mamele in ritmul asta de viata???... si da, stam mai mult pe afara decat in casa, asa ca ar trebui sa fie obosit. Eu la sfarsitul zilei sunt lata, nu imi mai trebuie nimic si el e gata de petrecere :-).

Vorbeste, explica, tine discursuri intregi in pasareasca lui. Are o voce "barbata", usor ragusita... si gestica adorabila, fluturand mereu manutele alea pufoase. Cand e fericit face ca fotbalistii cand dau gol: alerga usor ghemuit, cu mainile la spate. Cand intalneste ceva nou sta si se uita, studiaza, eventual o tine pe mami pe aproape, just in case, sa aiba de piciorul cui se agata. Cand plange sau are o problema majora striga raspicat: "ma-ma". Cand e curios incepe o serie de "triluri" cu oo-uri in care poti sa si auzi rotunjirea buzelor, a mirare... intreaga lui fata exprima surpriza. Cand se bucura ii straluceste toata fata, ca o luna plina.

Azi a venit la mine (stateam jos, la laptop) si m-a luat de mana. Am pornit-o lipa-lipa prin sufragerie, in holul de la baie si apoi in dormitor. Cand am ajuns acolo mi-a dat drumul la mana, s-a intors tacticos catre usa si a tras de ea de pe partea cealalta a ei, inchizandu-ma singura in camera. Fiul meu, un omulet mititel care lipaia descult pe gresie, cu mersul lui leganat, de ratusca...

16 June 2010

Cu bebe la mare

Yep, ne-am intors: eu mai rosie nitel, anexa parlita bine pe spate si bebe bronzat cam ca tractoristii... Cum a fost? Excelent, caci piticotul despre care credeam ca va fugi cale de trei dune si inca trei la vederea valurilor marii, s-a comportat de parca era crescut cu oceanul la coltul blocului si imensitatea aia de apa zgomotoasa era cel mai firesc lucru din lume. Stiam noi ca ii place apa, dar nu ne asteptam la atata entuziasm, caci bebe a fost expresia totala a fericirii in toata aceasta vacanta.

Evident ca am avut parte si de peripetii, ca doar altfel nu eram noi in povestea asta, dar per total, cu putina rabdare, a fost foarte bine:

Ce de la hotel ne-au dat, draguti, o camera cu un pat suplimentar, de copil, unul care insa ocupa atata spatiu incat nu mai era loc pentru tarcul nostru, asa ca i-am rugat sa o schimbe. Ceea ce am si facut, asa ca am trambalat bagajele de la etajul 1 la etajul 2, unde, stupoare, am realizat ca nu aveam cada ci doar dus... pffff... piticot se sperie de dus. Asa ca am facut schimb intre noi si iata-ne la etajul 5, cu catel si purcel, spatiu suficient pentru tarc si cada sa spalam bebelul.

Desi plecasem noi cu scaunul de masa din dotare (e unul care se fixeaza pe un scaun normal), am zis sa dam o sansa celor din hotel. Proasta idee, caci am nimerit unul subred, caruia i s-a desfacut ceva la spatar si piticot a executat un flick flac triplu axel pe spate, ramanand agatat in chingi, cu capul in jos. Nu s-a lovit, nici nu a atins solul, l-a prins Bro' la timp si l-au si tinut chingile (pe care mai apoi le-am taiat, in graba noastra de a elibera prizonierul), dar noi am murit de spaima.

In afara de prima noapte, in care a ajuns sa parcheze la noi in pat (moment in care am descoperit ca se impingea pana cand ajungea sa dea cu capul in tablia patului de se auzea pe intuneric "pooooc" si saream si eu si Bu ca sa vedem cum piticot doarme in continuare netulburat), in afara de aceasta prima noapte, a dormit la el in tarc, neintors.

In prima zi la masa domnul a facut show, dand de toti peretii un castronel nou-nout care s-a facut tandari, sa stim o treaba. Asta este, am invatat si noi cum e cu oboseala, pofa de mancare si atentia catre toate celelalte lucruri noi si extrem de atractive din jur - cine sa se mai intereseze de mancare, zau???

Piticot a mancat ba borcanele, ba ce gaseam bun pentru el in zona: de la piureuri de cartofi sau legume, la supe, bucatele de pui sau peste si banane intregi. Plus biscuiti. Si cand nu a vrut sa manance, nu a mancat. Nu, nisip nu a mancat :D.

I-a placut cu picioarele in valuri, s-a bucurat sa dea cu grebla in nisip, a cercetat curios toate scoicile aduse in dar si s-a declarat incantat cand l-am bagat in piscina. Acolo ii placea cel mai mult: in piscina mare, de adulti, cu colac/ barcuta/ sau pur si simplu in bratele noastre.

Dimineata se trezea nerabdator si ne tinea discursuri intregi, foindu-se vesel prin camera de hotel, iar seara cadea lat, adormind de obicei chiar din carucior sau titicar, in zgomot de bazar, balci sau chiar discoteca.

Ca sa il dau cu crema de protectie solara trebuia ca eu sa fiu in costum de baie si sa fugaresc piticotul-gol-extrem-de-fericit prin toata camera de hotel. Ca bonus, intr-o zi a facut si un pipi pe mocheta camerei...

A inchis si deschis usa de la balcon si pe cea de la mini-frigider, cu tentative de cotrobaire chiar in frigider, pana cand ne-a luat pe noi cu ameteala.

A intrat si iesit de pe balcon cu mult entuziasm. Cand s-a prins ca la balconul de la un etaj inferior era cineva cunoscut, i-a tinut un discurs printre gratiile pervazului.

A insistat sa stea in picioare pe pat. Bu a insistat sa nu stea.

A invatat sa apese butoanele la lift - a reusit chiar sa apese si butonul de alarma...

Nu a avut curaj sa mearga singur pe nisip, asa ca "cerea" sa fie remorcat, ridicand o mana poruncitoare in aer.

Piticot a purtat de la scutec de inot reutilizabil, la scutec de unica folosinta, la scutec normal, la fundul gol... toate au fost jonglate si testate, in asa fel incat nu au existat incidente.

Hotelul fiind in apropierea unei rezervatii naturale cam "baltite", erau tantari. Norocul nostru este ca nu eram pe afara la aceleasi ore cu ei, insa cand a fost sa fim... brrrr... erau mari si lacomi...

Gogoasa a fost "invitatul" surpriza, aparand pe neasteptate si spre uimirea tuturor. A urmat un balet de "lebaduta" atunci cand a incercat sa intre in barcuta lui piticot si o "batalie" cu bile de burete la "Luna park", intr-o incinta amenajata unde ne impuscam reciproc cu un soi de tunuri. Yours truly a reusit sa plaseze o lovitura fix in figura lui Bu, iar Bro' a bagat o bila pe teava tunului adversarului (Gogoasa).

Ca o concluzie: piticot a fost extrem de ferict. Se vedea pe el ca e happy, se simtea bine si se bucura din toti porii de ce facea.

Look-alike

Cand ma uit la copiii din jurul meu, mi se pare ca se vede clar ai cui sunt: trasaturile parintilor se regasesc perfect in chipul lor, asemanarea fiind fantastica. Cand insa ma uit la piticot, zau daca pot spune cu cine seamana. Am auzit diverse versiuni, ba ca seamana cu mine, ba cu Bu, ba cu gogoasa, ba cu Bunu, ba cu celalalt verisor... si tot asa... chestiunea nu este nici pe departe transata.

Asa ca atunci cand am dat peste look alike meeter, m-am amuzat zicandu-mi ca asta o sa incheie dilema. Am adunat poze, incarcat frumusel si m-am uitat nerabdatoare la acul care oscila jucausi intre poza mea si a lui Bu. Rezultatul, dupa numeroase incercari cu poze diferite ale parintilor si copilului... si dupa ce a intrat si Bu in joc si tot plusa sa mai incercam alta varianta... ne-a lasat bouche bee:

10 June 2010

Cand Zu e mai Zu decat Zu

In faimosul cuplu Bu si Zu eu sunt cea ordonata. Bu este cel de la care te poti astepta oricand sa-si piarda si capul, norocul nostru ca nu e detasabil... Insa cand Zu o comite, o comite di grande si te poti astepta linistit la focuri de artificii si miscari tectonice. Ca azi.

Maine plecam. La 6 dimineata praful se va asterne in urma rotilor noastre vesele si grabite sa-l duca pe piticot la marea cea mare pentru prima data in viata lui. Marea o sa fie cea Neagra, insa cea de la vecinii si prietenii bulgari, pe la care noi mergem de ani buni doar cu un buna ziua si buletinul din dotare. Din acest motiv eram convinsa ca la mama cu buletin si tata cu buletin, amandoi prezenti, piticotul se asorteaza perfect cu un certificat de nastere. Si ma apuc eu azi, intr-o doara, sa vorbesc pe subiect cu diverse persoane, care ma baga la banuieli... de am ajuns sa caut pe net informatii... si sa suspectez din ce in ce mai acut ca e nevoie de pasaport.

Pasaport??? Pentru pitic!!! Azi??? Aaaaaaaaaaaaa???!!! Am incercat sa sun la diverse institutii oficiale insa niciuna nu raspundea si maximum am reusit sa dau de o doamna de la relatii cu publicul - Constanta (???) care m-a informat ca ei iau "chestiunea cu minorii foarte in serios". Na, ca-i buna, era clar ca la ora care era (aproximativ 13.00) era cazul sa iau si eu chestiunea cu minorul propriu foarte in serios, altfel nu mai pupam mare, ci doar o vizita pana la Giurgiu, cu retur brusc.

Asa a inceput nebunia: mama a fugit la CEC, tata la Trezorerie, Bu la Iorga, iar eu sapam dupa certificatul de nastere. Ala a fost punctul meu culminant de clacare, caci de obicei le tin pe toate frumusel in dosare, pe caprarii, insa in ultimul timp nu am mai avut puterea sa le organizez, asa ca nesuferitul ala de certificat de nastere al piticului nu era de gasit nicaieri. Am crezut ca dau cu toate dosarele de pamant, ca mananc nori, deja scoteam flacari pe nari... cand am dat de bietul certificat taman unde trebuia sa fie, adica in dosarul lui bebe ???!!! Kill me.

Ne-am regrupat la Iorga, la politie, aproape de oara 15.00, in conditiile in care un pasaport de urgenta dureaza 2 ore iar sectia se inchide la 16.30 - deja imi imaginam cum o sa patrulam noi pe acolo a doua zi de dimineata, cand... s-au aliniat astrele: oa doamna draguta, teribil de draguta, l-a bagat totusi la urgente tot pentru azi, asa ca de la 16.30 piticot are pasaport. Si maine plecam la marea cea mare :D...

Circuitul carucioarelor in natura

Noi avem doua carucioare, primite amandoua de la cumnata mea. Primul nu are landou sau scaun de masina, cum poate ca imi cumparam eu daca era sa aleg, dar l-am iubit enorm pentru ca este cel mai mic-mic carucior din lume, usor ca un fulg si taman bun de bagat in orice lift. A fost perfect pana cand piticot deja statea bine in fund, acolo deja nu prea se mai potrivea, asa ca am renuntat la el cand l-am primit pe cel de vara, venit la fix cand ma gandeam sa cumpar unul.

Asa am trait noi cu doua carucioare parcate in bucatarie o buna bucata de timp, fideli principiului "totul la dublu" care se pare ca ne caracterizeaza: doua paturi, doua tarcuri, doua carucioare, doua "triciclete" (din cele mici, fara pedale), doua scaune de masa... si tot asa.

Da, avem un singur copil. Unul singur :D.

Aici se cuvine sa fac o precizare despre prietena mea de mers la munte (:D): eu o suspectez ca ii place sa colectioneze oameni nascuti in aceeasi zi :-). Eu sunt a treia persoana, tot femeie, cu numele care incepe cu aceeasi initiala si aceeasi zi de nastere (inclusiv an), pe care o cunoaste. Toate ne-am nascut in orase diferite din tara, insa toate incep cu B si nu, nu ne cunoastem prea bine intre noi. Ah, si doua dintre noi am nascut in aceeasi zi, la distanta de un an, iar a treia, anul acesta, tot in februarie, insa pe 20 si ceva. Daca mai era nevoie de un bonus, ei bine, amica-mea-cea-colectionara este nascuta cu fix trei zile inaintea mea/ noastra.

Revenind insa, dupa discutii si intermedieri, caruciorul-care-nu-este-de-vara a fost imprumutat ultimei persoane din sirul de balante, cea care taman a nascut. Ea avea un carucior vechi, mamut-mastodont, cantarind o tona si imposibil de manevrat si cum eu am beneficiat la randul meu de ajutor de la altii, daca am putut ajuta, de ce nu?

Concluzia fabuloasa este ca din doua carucioare ramasesem la unul singur. Wow! Chiar ma amuzam singura de idee, cand prietena mea mi-a parcat frumusel in bucatarie caruciorul ei de vara, pe care nu il mai foloseste pe motiv de baiat-mare-care-merge-singur, in ideea ca al ei se poate si lasa pe spate, sa doarma copilul si... preferata mea: are copertina (la al meu copertina s-a pierdut pe traseu, intre cumnata mea si mine, iar asta e o problema cu caldurile si soarele din Bucuresti).

Mda, numarul carucioarelor din casa mea a ramas constant :D.

09 June 2010

Piticot



Da, e copilul meu, furase o tigara de pe masa... Si da, e body-ul cu Iron Maiden...

08 June 2010

La munte

Povestea, la origine, este ca Bu si al sau prieten, fost coleg de grupa (la facultate) cu noi si fost coleg de prostii cu Bu in tinerete, actualmente casatorit (cu o persoana cu care i-am facut eu cunostinta, iata cat de mica e lumea...) si avand un baietel mai mare cu un an si ceva decat piticot... ei bine, cei doi respectabil tati de familie au decis sa plece in weekend la Covasna, la un concurs de paintball: "Transilvanian Paintball Scenario" !!! Nu, nu mai fusesera. Da, vreau si eu, dar la cel cu laser.

Din tot acest weekend in care 70 (sau 120, ca nu e clar) de oameni s-au impuscat cu vopsea la Covasna, a rezultat un Bu cu doua vanatai si, surpriza, castigatorul marelui premiu la tombola: o pusca de paintball foarte fitoasa si foarte fioroasa!!!

La randul nostru (sotiile, fiecare cu cate un baietel in dotare), am decis sa nu stam in Bucuresti ci sa profitam de un weekend prelungit la munte. Zis si facut, a fost o decizie rapida, am plecat de joi profitand de faptul ca sotul ei avea liber si putea conduce o masina, eu cu a doua... si am debarcat cu toate cele la munte. Toata excursia s-a nimerit taman bine caci eu am profitat sa mai rezolv niste hartii importante, insa asta a insemnat o zi de vineri nebuna-rau. Abia mai apoi s-au asezat lucrurile si ne-am intrat in ritm, mai ales ca in weekend au venit si ai mei cu gogoasa si Biggy, asa ca am fost in echipa completa.

Cu doi copii mici, totul insemna nebunie generala, dar a fost tare frumos. A fost soare si era o placere sa stam afara, Buna a gatit (si noi, dar Buna iese castigatoare la puncte), iar copiii erau mereu ocupati cu ceva: sa exploreze curtea, cortul de jucarie, pe Biggy, salteluta cu jucarii, paraul de langa casa, sa rada cu lacrimi la demonstratiile de karate ale gogoasei, sa rupa florile lui Bunu, sa se dea in balansoar, sa urce si sa coboare scarile (a trebuit sa le blocam), sa dea tarcoale magazinului din vecini de unde primeau biscuiti, sa il idolatrizeze pe gogoasa (a fost pazit chiar si cand s-a dus la toaleta, era asteptat la usa) sau sa "vorbeasca" fiecare in legea lui...

Cel mai dragut este ca au amandoi cani de apa de la Avent, aproape identice si iepurasi de la Ikea (cu care dorm, fiind jucariile lor de suflet). La iepuras mai scapam cum mai scapam, caci macar unul dintre copii isi recunostea animalul propriu si nu il baga in gura pe celalalt (piticot nu, el nu facea discriminari, le morfolea urechile amandorura), dar cu apa era o distractie, caci fiecare bea din ce apuca. Bonus, biscuitii pe care piticot ii manca incet asa ca si celalalt baietel si Biggy ii furau cate o bucatica din mana :-)... si doua jucarii de impins, din cele cu bat, pe care cei doi si le redistribuiau frecvent, trecandu-le de la unul la celalalt. Pe mine ma distra sa-i vad plecand amandoi in cautarea a ceva de cercetat/ studiat: unul mai mare si altul mai mic, mergand usor balanganit si foarte concentrati pe ce faceau, amandoi carliontati, zici ca erau frati.

Am mai fi stat, dar noi trebuie sa facem deja bagaje: vineri plecam la marea cea mare cu piticot :D.

03 June 2010

Bu, Zu si prietenii

Am decis sa plecam la munte, impreuna cu un cuplu de prieteni si copilul lor - eu insa fara sot, caci are de lucru, asa ca el va veni in weekend. Doua masini: pornesc la drum lung cu bebe in spate :D, sa vedem cum iesim si din asta...

Pana atunci, ieri faceam bagaje si am dat peste un bon de posta - aveam ceva de ridicat. Ma uit eu mai bine la el: era pentru Bu, care Bu nu prea primeste nimic in general, asa ca am dedus destul de logic ca e ceva legat de impozite, taxe... pe acolo. Cum il stiu eu pe Bu zburatacit, era clar ca el nu o sa ajunga singur la posta si cat timp lipseam eu din oras, poate il mai si trimiteau astia inapoi, asa ca am inhatat copilul si am pornit vitejeste pe urmele pachetului. Doar ca am ajuns la posta la 13.06 si pac, era pauza!!! Pfff, pe mine ma presau din spate bagajele, dar ce sa fac: am dat ture in jurul postei jumatate de ora, ca sa mai si stau apoi la o coada maaare. No bine, ajung in fata si mi se spune ca s-a schimbat sistemul, trebuia sa stau la alt ghiseu. Copilul deja mi se suia pe tavan, dincolo alta coada... o doamna care statuse in spatele meu imi zice draguta ca la celalalt ghiseu sa ma duc in fata, ca doar sunt cu cel mic si am stat deja la o coada... dar ce sa fac, trei femei se uita tulbure la mine si niciuna nu reactioneaza (si zau ca toate erau in varsta,precis avusesera candva si ele copii mici), doar un domn amabil m-a lasat in fata lui.

Bon, pana cand imi vine randul fugaresc nitel piticotul prin posta, el se baga pe sub mobile, eu il scot de acolo - fun... si finally ajung in fata, la ghiseu. O doamna moscaita se uita luuuung la biletul meu, isi studiaza registrele... face comparatii (deh, imi mai si scrisesera gresit numele de familie, sa stim o treaba!)... si ridica sictirita capul din registru ca sa ma intrebe "daaaa al cui e numele"??? Al sotului meu, zic eu, si iar se face liniste cateva minute bune. Pana la urma imi da un plic maaare, A4, subtire si usor rau.

??? Ies din posta si il deschid. Cotrobai prin el dupa hartiile alea de impozite pe care eram sigura ca le voi gasi pe-acolo si nimic. Mai scotocesc nitel si gasesc doua dreptunghiuri miiiiici, scufundate in imensitatea aia de plic. Ma uit la ele si imi cade fata: doua bilete la concert la Bob Dylan!!!!

?????

Pe 2 iunie...

????!!!! adica in seara aceea????!!!!! Ha!

:-) dar de unde sunt??? Cum???

Ma apuc sa invart plicul pe toate partile, dupa destinatar: verisorul lui Bu!!!

Oooooook... pun mana pe telefon si zic, cu cea mai suava voce posibila: Bu, de ce am stat eu o ora la posta, dandu-ma cu capul de toti peretii, ca sa iau doua bilete la Bob Dylan, in seara asta, concert la care eu nu ma duc???? Ah, turns out ca Bu stia de ele, dar uitase sa-mi spuna: verisorul lui le primise la randul lui si ni le-a trimis noua, foarte dragut :-).

Bon, am zis ca totusi sa i le dau cuiva, asa ca, din telefon in telefon, am ajuns la o cunostinta a unei cunostinte, drept pentru care ceva mai tarziu ma intalneam cu o persoana pe care nu am vazut-o in viata mea, sa o fericesc cu doua bilete la Bob Dylan, for free, iar eu m-am intors la bagajele mele.

Mai pe seara au venit si cei doi prieteni, sa facem liste de cumparaturi. Si facem... scriem un roman, ii punem domnului hartia in brate si el pleaca la cumparaturi. I-a luat cam o ora sa le adune pe toate, cu indicatii pretioase prin telefon si toate cele... timp in care Bu, aflat la serviciu, era de negasit, avand telefonul mort. Toate bune si frumoase, doar ca: 1. se apropia ora de culcat copiii care se fugareau prin sufrageria mea 2. descoperim ca cel trimis la cumparaturi ajunsese la casa dar, surpriza, nu avea cu ce sa plateasca: sotia lui, aflata tot in sufrageria mea, avea cardul in geanta. Fun :-)). Urmeaza o disparitie a caruciorului adunat cu greu timp de o ora, caci angajatii Kaufland i-l inhata si-l baga intr-un depozit... telefoane disperate pe la diverse persoane, poate dam de Bu, sa se duca el cu banii acolo... aparitia inocenta a lui Bu la usa, in tot acest tambalau... si recuperarea caruciorului si achitarea acestuia, putin dupa ce il impingem zorite pe Bu pe usa afara :D.

Acum sunt pe ultima suta de metri cu bagajele, ma sui in masina si dusa sunt, offf to the mountains :-).

01 June 2010

M-a fentat

Deci mi-a dat o lectie :D. Mama lui cea lenesa a decis ca daca tot mergem la mare, sa experimentam borcanele, ca sa avem o solutie acolo. E adevarat ca a mai hapait el once un suc cu ceva banane de la Hipp si ceva vita cu legume de la Nestle dar cam asta e tot ce a serivit "musiu" la capitolul borcanele.

Azi i-am infipt sub nas ceva fructe cu crema de branza de la Hipp: ah, oroare, le-a scuipat imediat cu multa scarba. A doua lingurita a primit o sansa, din varful buzelor, insa urmatoarele doua nici nu au primit bilet de acces asa ca am abandonat si am pasat repede niste cirese cu pepene galben. Nu radeti, ca a avut maaare succes!!!

No bine, zic sa incercam cu sucul: mere si struguri de la Hipp. Astea ii plac. Am pus in canuta lui albastra, a pus gura, pac, retras ambasada, intors capul si gata, asta a fost. Bonus, o figura profund nemultumita. I-am facut suc de portocala si pepene galben si l-a baut pe tot.

Vezi mama, asta e mancarea buna, asta sa-mi dai...