Inainte de a spune povestea, se cuvine sa relatez episodul deja celebru in familie, cu Bu si tata la aranjat mere... Tata e tipicar. Si perfectionist. Si perseverent... in fine, genul de om care face lucrurile corect si, well, daca isi pune in cap sa le faca, le face. Cu extrem de multa rabdare si incapatanare... Eh, mai demult a cules el 3-4 lazi de mere, le-a adus frumusel la Bucuresti cu masina si hai cu Bu sa le puna in pivnita. Ca un om care face lucrurile corect le punea frumos pe raft, la o distanta de aproximativ 2 cm unul de altul, sa nu se atinga (nu e bine, ca se strica :D) si le si tria: alea mai frumoase pe raftul asta, alea mai stricate dincolo. Bref, munca migaloasa! Bu, dupa 2 lazi de mere ceda nervos... la a treia era deja lat... dar muncea constiincios langa tata, ce sa zica... Avem multe povesti de genul acesta cu tata, dar asta a ramas de referinta pentru Bu si o istoriseste des, cand mai radem de poznele familiei... asta si pentru ca pe la ultima lada a clacat si i-a spus lui tata: "Aaaa, pe asta o iau eu, sa o ducem acasa, sa mancam... nu e nevoie sa o mai desfacem" :D. Eu nu mananc mere decat cand se aliniaza astrele in pozitia perfecta, Bu cam tot asa... so just imagine fata lui tata la faza asta :-)): "Chiar le mancati??? Sigur???". Ezita intre indoieli si entuziasm pur ca cei doi copii vor manca mere. Anyway, Bu stie sa fie convingator cand trebuie, asa ca a inhatat lada de mere, fericit ca a scapat, a cocotat-o in masina, a sunat-o pe profesoara noastra (am pastrat legatura) si a intrebat-o scurt ceva de genul "tu ai copii, vrei mere?" si i-a parcat ditamai lada in fata portii, plecand fericit acasa :-))...
Acum radem de episodul acesta si Bu descrie cum a pus el mere cu tata, mar langa mar, la 2 cm. distanta :-)).
Revenind in zilele noastre, ziceam eu acum ceva timp ca piticot plimba scaunul de bucatarie prin toata casa. E, azi s-a infipt in scaunul lui de masa. Care nu e chiar jucarie, dimpotriva, e destul de zdravan si are o greutate respectabila (e cel din poza, iar copilul nostru, la cele 11 luni ale sale, daca sta in picioare ajunge cam pana la sezut, ca sa respectam proportiile). Asta nu l-a impiedicat sa impinga, roteasca, suceasca, manevreze scaunul prin toata casa, plecand din bucatarie pe holul nostru luuung... inapoi pana in sufragerie si tot asa... neobosit, cu o rabdare incredibila si o caposenie uimitoare. Vorbind cu Bu la telefon, i-am povestit intamplarea si, printre hohotele de ras, a avut doua replici remarcabile:
- :-)) Copilul asta mai creste nitel si o sa ne plimbe frigiderul prin casa...
Iar mai tarziu, teribil de amuzat:
- :-)) A mostenit totul- totul de la tatal tau, e ca el... abia astept sa mai creasca putin si sa ii vad punand impreuna merele la 2 cm....
:-))
3 comments:
Super :))))
Chiar haioasa faza cu merele iar replicile tatiului au fost bestiale .
Sa vezi ca o sa fie chiar asa: peste vreo cativa ani bunicul si nepotul vor culege mere, le vor aduce acasa, sorta si aseza pe raft in pivnita. Si pentru nepot o sa fie probabil mai fun decat pentru Bu.
Multumesc. Clanul nostru are multe povesti aparte, asta e una dintre ele :-).
Si eu cred si imi doresc sa faca lucruri impreuna, mai ales ca piticot are ce sa invete de la tata :D.
Post a Comment