31 October 2009

Redescoperire

Imi era dor de WASP, iar pe la minutul 1:50 din piesa de mai jos debuteaza unul dintre motivele pentru care imi plac atat de mult si am sa ma duc in continuare la concertele lor- o schimbare de ritm superba, de ascultat cu volum maxim (ok, de cei carora le place genul acesta de muzica :D). Nu cred ca am sa uit reactia asistentei cand am sunat, insarcinata fiind, sa intreb daca pot sa ma duc la concerte la Whitesnake, Metallica si Iron Maiden, la care aveam bilete de dinainte de graviditate si de, ma gandeam ca boxelele alea uriase poate nu sunt ok pt bebe. Raspunsul nu s-a referit la sanantatea fatului, ci mai degraba la sanatatea mea mentala, continand o urma de mirare si mila pentru mine: "daca va place..." :-))

29 October 2009

Don't call me baby

Observ cu stupoare ca e greu de inteles. Sa ma repet: sa cresti un copil este cel mai greu lucru ever, cel mai greu lucru pe care l-am facut in viata mea si nu glumesc si nici nu ma chinuie patetismele. E frumos de mori dar e si atat de solicitant incat cedezi nervos. Nu stau acasa sa tricotez pulovere!!!!

Ieri, dupa ce am plimbat copilul marait de aproape 9 kg. in brate timp de o ora (!!!!), imi cadeau bratele, ma durea coloana de muream si aveam lacrimi in ochi. Pentru ca asta era doar sfarsitul unei zile criminale in care a urlat, plans, marait, tras de pantalonii mei, vrut plimbat la infinit, vrut in brate, nu a mancat si a trebuit sa-i bag siropuri pe gat si picaturi pe nas tinandu-l cu forta in pozitia culcat... si toate astea vorbind calm, bland, plina de iubire si durandu-ma sufletul pentru ca este bolnav si se chinuie. Ajung uneori seara sa numar, literalmente, minutele pana cand imi intra sotul pe usa, ca sa ma pot prabusi undeva. Jumatate de ora pentru ca apoi vine baia.

Azi m-am trezit teapana. Si am bagat aspiratorul, spalat pe jos si scris un articol (da, incerc sa raman zdravana la cap si cu casa curata :D).

Uneori am impresia ca mamele sunt creaturi drogate. Zambesc laaarg toata ziua, dau raspunsuri blande si repeta nuu-urile de mii ori pe zi. Sau cum face oita, vacuta, pisicuta... Nu poti sa urli, nu ai cum sa urli la propriul copil, pe langa faptul ca il iubesti de mori, ca nu are nici o vina, mai si crezi in mambo-jambourile alea despre atmosfera din casa/ familie si viitoarele lui tare psihice. Plus ca daca urli incepe sa urle si mai tare, trust me, am scapat o data un "da' de ce urlii???" plin de neputinta, pe un ton mai rastit catre odrasla oracaitoare si s-a pornit sirena si mai rau...

Asa ca acumulam nervi, oboseala, draci, furie. Si incep sa inteleg de unde vine puterea aceea supranaturala a mamelor :D. Din iubire, ok, imensa iubire, dar si din furie. Pentru ca lui bebe nu pot/ vreau sa-i spun nimic insa altora, pfff, just don't get me started!!! Un vanzator care se crede ironic, o cucoana mai intepata care imi da mie lectii, un nemernic aflat la volan... si in doua secunde pot sa ma transform intr-un balaur cu sapte capete si sa decapitez pe oricine uite-asa, intr-o clipita.

Doar pentru ca sunt calma si vorbesc pe un ton linistit nu inseamna ca trebuie sa-ti fortezi norocul si sa ma provoci. Intotdeauna am fost de parere ca musai sa te feresti de soferii incepatori cand vrei sa traversezi strada, contrar asteptarilor- ei te pot accidenta cel mai usor pentru ca nu au reflexele formate. La fel, contrar asteptarilor, mamele nu sunt rezervoare de stari zen care isi petrec viata facand prajuturele, so don't push your luck.

Forta e cu mine :D.

27 October 2009

Rinofaringita

Dap, avem si diagnostic. Care include mai nou rosu in gat, tuse, nas infundat. Si daca tragem linia avem:

- rinofaringita
- eruptie dinte
- scaun acid= iritatie
- frica de despartire (ca nu gasesc o traducere mai buna la separation anxiety)
- musai in picioare si plimbat mult

Stiti faza aia din desene animate in care un personaj iese repede- repede din casa, se duce pe un deal si urla acolo, facand ca toti dracii, dupa care revine in casa...???? Yep, that's me.

26 October 2009

Boala

Dupa un weekend plin de febra, non- stop aproape, acum ne-am mai linistit. Dar nu de tot: se pare ca este o infectie care s-a proptit in gat. Rezultatul: copil marait la maxim. Adaugam la toate acestea faptul nu isi manca legumele (cu carne, masa de pranz adica) de o saptamana incoace, acum clar ca nu mai am cu cine discuta... si faptul ca a invatat sa fie cam dependent de mine: plange cand nu ma vede si ma tot cheama. Stiu ca e o faza in dezvoltare, s-a prins de treaba cu permanenta obiectelor si nu-i plac despartirile/ disparitiile, doar ca eu sunt pro independenta in educatie.

Insa pe moment toate acestea se suprapun una peste alta si iese un bebe extem de marait si solicitant, care chiar are nevoie de mine... E o perioada grea.

100 de metri garduri

Este noul sport la noi in familie. Pentru ca avem gardulet, unul din cele cum aveam eu un fix: sa nu fie nevoie de gaurit pereti!!!! Tinand cont de faptul ca mai exista un model, cu potrtita propriu-zisa dar care nu, nu era pe stoc pentru inca o luna si mai costa si cu 2 milioane in plus... me happy. Al nostru e un gardulet, usor de scos si de pus, practic cu o singura mana... doar ca de multe ori suntem muuuuult prea lenesi sa facem si asta asa ca, mda, sarim gardul... :-))

Si da, e foarte util pentru ca il tine pe bebe in zona "safe" a casei si pot sa respir si eu mai linistita.

23 October 2009

Vineri

Trezirea:
Dormeam si in somnul meu se auzeau duduieli de masini industriale, muncitori tipand si o alarma insistenta de masina. Nimic nou sub soare, se izoleaza blocul de alaturi... asa ca am continuat sa dorm pana cand am auzit un fluierat strident. Din cel... cu doua degete in gura. Ala m-a trezit. Brusc. S-au aprins beculetele, s-au facut conexiunile si eu am sarit la geam ca sa vad mandretea mea de masina in mijlocul aleii, unde fusese impinsa de muncitori din calea unei masini imense, o pompa de turnat betonul (sau asa ceva, who knows cum ii zice...). Cand m-am uitat eu pe geam, muncitorii tocmai urlau la Bu sa vina sa mute masina, caci da, el fusese cel care fluierase de la geamul din sufragerie, asa de tare ca prin toate duduielile alea chiar l-au auzit, noi stand la etajul 8...

Dimineata:
Copil marait. Saliva multa Stare febrila. Trebuie sa iasa niste dinti, dar pe moment nu ma inteleg cu el. Iesim la plimbare.

Pranz:
Bebe plange. 38 cu 6. Febra. Panica, sunat doctorita. Medicamente. Dinti, gripa???... nu stim.

Amiaza:
Odrasla are ceasul de masa bine setat. Mai ales pentru masa de la 17:00- iaurt cu biscuiti, chiraie daca nu prestez rapid. Adormit la 16:00, nu se trezeste pana aproape de 19:00... ???? M-am dus de trei ori sa vad daca totul e ok...

Trezirea de amiaza:
Febra a scazut. Nu e in apele lui, dar arata mai bine.
Mi-a zis "mama". De doua ori. O data foarte clar. M-am topit.

21 October 2009

Ratustele mele...

... pe apa s-au dus... Si duse sunt, pentru ca odrasla si cu mine am regasit The Memory Stick, cel cu muzica pe care o asculta mami cand conducea cu bebe in burtica si cum am decis ca piticot este destul de mare sa mai asculte si altceva, acum ne delectam cu Stairway to heaven.

Si pentru ca tot veni vorba de muzica, iata ceva care merge taaare bine cu ziua de azi:

(da, stiu, mi s-a dat sa ascult si m-am corupt...:D)

In rest: avem caldura!!! avem soare!!! astea de bine, ca cele de negativ... m-am dus eu ca o floare la geam sa ma uit la ziua insorita de afara si mi-au cazut ochii pe masinuta mea... pfff... deci eu de la etajul 8 pot sa vad cum e tabla infundata!!!!

A, si am avut o conversatie inedita cu mama care m-a intrebat de masina (in timp ce eu ma minunam in sinea mea ca de unde a aflat asa de repede) si apoi, cand am inceput sa-i povestesc de ultima pana de curent, mi-a explicat ca stie, ca a citit pe blog... :D (da, ea zice ca pot sa scriu o carte... :-)).

20 October 2009

Continuarea de marti...

Sotul pleaca la birou cu masina mea. Pe la pranz ma suna: am gasit masina lovita in parcare si cel care m-a lovit a fugit... Si politia comunitara a venit si mi-a dat amenda pentru ca parcasem unde era interzis. Am inteles ca amenda e de 8 milioane...

Sunt speachless...

19 October 2009

Final de zi de luni

Apoteotic. Dupa ce ma bucuram de nou dobandita sursa de caldura: aerul conditionat. Si dupa o zi nebuna- nebuna in care bebe numai pe tavan nu s-a suit. Bref, casa era cu fundul in sus, odrasla patrula undeva pe podea si eu ma scursesem pe canapea.

Si brusc...Pac!... Bezna in toata casa. Predelele trase, negru absolut, nu vedeam niiiiiimic.

Copilul!

Unde e?

Amutise.

Telefonul! Sa vad si eu ceva...

Ala unde naiba e?

Pe canapea...???? Am pipait toata canapeaua. Am gasit o mie de prostii, dar telefonul nu.

Drace!

Ok, sa recuperez copilul... asta e prioritatea.

Dar unde e???

Mmmm... care era ultima lui locatie cunoscuta???...



Spre norocul meu, ramasese in aceeasi pozitie, probabil mut de uimire. Cu odrasla strans tinuta in brate, am purces spre usa, sa vad daca nu cumva a mai sarit once again siguranta. Aia... Daca da, atunci urma sa fie lumina pe holul blocului. Doar ca pana acolo... hehe... cursa cu obstacole printre jucariile-capcana presarate pe tot holul. Care e luuung.

Si da, era siguranta... asa ca m-am plimbat cu copilul in brate pe scari in jos, sa vada si el cum se restarteaza dracia, nu???

La ce e bun blogul, partea a doua

Prin intermediul blogului am cunoscut oameni. Cu unii nu ma potrivesc, nu am facut click si asta este, dar cu altii... eee, aici e partea vesela a povestii.

Asa am ajuns sa lansez Cenusa de trandafir, cu Alina, prima cu care am avut curajul sa ma si intalnesc (pe vremea cand credeam ca netul ascunde balauri- nici acum nu sunt complet vindecata :P) si Lore, doua persoane care fac parte din realitatea mea cotidiana acum.

Si asa am ajuns sa vorbesc pe messenger cu Ana, cu care am conversatii extrem de placute. Si iluminatoare, zise capul meu blond, care dupa o saptamana de "cam frig" a fost izbita din plin de revelatia aerului conditionat... :-)). No, iata la ce e bun un blog...

18 October 2009

Foarte tipic Bu si Zu

Asa a fost weekend-ul nostru... :D. Si sa precizam ca astazi e ziua mea si saptamana trecuta a fost ziua lui Bu :P. So:

Ieri tropaduiam vesela prin casa cand apare Bro' zicand ceva de genul "sunt grabit tare, nu stau mult, am venit doar sa ma tunzi". Mmm, ok, da' nu vrei ceva de mancare, ca am ciulama de ciuperci si niste piure pe aragaz. "Nu, am mancat in oras", vine raspunsul ferm, dupa care Bro' vireaza abrupt spre bucatarie, studiaza cratitile, isi ia o farfurie si incepe sa-si puna de mancare. Ok, il abandonez la masa si ma duc dupa anexa care se decisese sa iasa cu odrasla la plimbare, sa cumpere nu-stiu-ce bec si sa treaca si pe la ai mei sa ia niste "cevauri". Imbrac copilul gros, in montez in carut si ii dau pe usa afara. Bon, de doi am scapat, mai e unul :D. Plec dupa Bro' "cel grabit" si il gasesc tolanit tacticos pe canapea, invelit cu plapuma si afisand o mutra adormita: "Cand se intorc de la plimbare?" "Pai cam intr-o ora... ca bebe trebuie sa manance" "Sa ma trezesti si pe mine cand vin, sa ma tunzi" zise el si gata, pac, a tras pe dreapta :-)).

Ma foiesc eu prin casa, tot cu ale mele... si suna telefonul: Bu, isteric, copilul urland in fundal "Nu vezi cum ploua???". ???? ups, afara turna si cica plouase pe bebe. Cum naiba, ca doar avea acoperitoarea de ploaie la el ??? Turns out ca nu o montase bine si odrasla se udase la picioare. De urlat, urla de foame. Ok, decidem ca ma duc eu la ai mei cu mancarea si masina si ii aduc de acolo pe cei doi naufragiati. Da, zice geniul, dar nu poti sa iei masina ta pentru ca am plecat eu cu cheile ei in buzunar. Ok, o iau pe a ta. Il trezesc pe Bro'. Mmmmm, pai tunsoarea e importanta azi ca merg la o nunta. Bon, vino si tu la mama, te tund acolo.

Coboram, Bro' pleaca la masina lui, eu raman sa o scot pe a lui Bu din locul stramt si ingrozitor in care o varase. Masina lui e destul de mare, ploua, well... fac sapte manevre pana o scot de acolo, dar o scot. Intre timp, telefonul meu suna, dar cine il auzea... Ajung la ai mei, parchez si, surpriza, ii gasesc pe Bro' si Bu pe strada, taman se suiau in masina sa vina dupa mine (???)... Bu ajunsese la concluzia ca nu pot sa scot masina si venea sa ma ajute... :D.

Inauntru, mama era socata de navala asta in tromba, iar tata tinea piticotul in brate si radea. Piticotul avea pantofiorii si sosetele la uscat iar in picioare purta cu mandrie o pereche de ciorapi grosi de la gogoasa (gogoasa are 7 ani, asa ca virau mai degraba spre dres... ). Era fericit, ii placea aventura asta. L-am mufat la biberon, la tata in brate si am plecat sa-l tund pe Bro'.

Bon, totul s-a terminat cu bine, am luat acasa odrasla dotata cu sosetele- jambiere ultima moda si i-am lasat pe ai mei sa se dumireasca daca a trecut acceleratul...

Azi, ziua mea. Plec in tromba la intalnirea "pentru mine", dupa ce Bu imi muta masina, ma umple de sfaturi si isi pupa odrasla (iar eu ii las o lista cu lucruri de facut, pentru ca aveam invitati mai apoi). Ajung prima (???) - amazing, nu e genul meu :D. Ok, nebunie, multi copii- ma tot uit la ei sa invat despre cum o sa fie si al meu soon... poze, muffins (bun), multe de detaliat dar pac, bebe adoarme in bratele Zmeurei. Care a fost foaaaarte draguta si mi l-a dus pana la masina unde a asteptat sa ma dumiresc ce si cum cu noul scaun auto (da, avem unul nou, care imi blocheaza neuronul).

Ajung acasa: liniste. Bu, cel care isi uitase cheile de la casa de dimineata asa ca le luase pe ale mele, nu raspundea la telefon. Nema interfon, copilul in masina, frig afara... ochesc un tip la un geam pe la etajul unu si il rog sa-mi dea si mie drumul in bloc, ca sunt cu copilul si sotul meu nu raspunde la telefon. Zis si facut, noroc maxim, taman atunci mai si apare cineva si-mi deschide usa. Super.

Sus: Bu facuse cumparaturile si se juca, cu castile pe urechi. Nu spalase pe jos. Nu se imbracase. Fun. Am primit lumea cu podeaua usa, papuci pentru toti si mic haos. Apare si Bro', cu gogoasa de data aceasta... Bro', obosit, afisand o figura cazuta la datorie si zicand ca s-ar intinde, asa ca i-am sugerat sa se duca la noi in dormitor. Acolo e si acum, doarme dus :-)). Restul lumii a plecat. Gogoasa se joaca bowling (cred?) la Wii cu Bu si vine sa ma anunte de fiecare data cand il bate. In mod surprinzator, bate :D...

E fun la noi...

De weekend

Vine anexa (=sotul) vineri seara si imi zice ca a fost numit angajatul lunii. Ha! Avea si diploma... Imi pare rau, dar mi se pare atat de... cu parfum de epoca :-)). Inteleg ca si nasul piticotului a primit o diploma, mai mica, fiind nominalizat... :D

Dupa care, varata intre perne, citesc un articol politic. Bla, bla, gargara multa... citesc eu acolo... si ajung la sfarsit unde lecturez urmatoarele: Elena Basescu a fost angajata in Departamentul Marketing de la Luxten, part-time (!!!) si castiga 7000 RON. 70 de milioane de lei vechi. Auch, it hurts.

17 October 2009

Facebook

Ok, am cont pe Facebook dar zau, de fiecare data cand intru ma ametesc si nu inteleg nimic: am o groaza de cereri de cauze sau nu-stiu-ce tpuri de mancare trimise (???) si info despre vaci roz si oi negre din Farmville sau o heavy bag (???) din Mafia Wars... bonus o multime de teste despre ce tip iti place sau in ce secol trebuia sa traiesti...

I am lost :D...

Abramburita

So... am tot lucrat/ stat pana noaptea tarziu in ultimul timp asa ca de dimineata m-am trezit complet nauca. Bu era deja cu copilul in brate si se uitau la mine de pe marginea patului. Mmda, bine, complet zombie iau odrasla deja maraita de foame, sa o schimb, in timp ce Bu pregatea laptele. Piticotul era suit pe tavan de foame si se agita. Scot sacul de dormit, costumul etc etc, dezbrac cele de noapte de pe bebe, ma lupt sa pun dresul, trag pantalonii cracul unu, cracul doi, tin copilul cat sa ii pun si vestuta, il iau pe sus si hai la tati sa mananci ca nu mai ai stare de foame. Dupa tot chinul asta, la jumatatea drumului ma izbeste, la propriu (damful) si la figurat: mmmmmnu, nope, eu schimbasem copilul insa nu ii schimbasem si scutecul de peste noapte, ala plin de.... Pffff...

Ok, mananca, il iau, il schimb, mai trece ceva timp si ma prind ca i-am pus pantalonii invers, cu buzunarele la spate. Mmmmda, not my day...

16 October 2009

Fa ce spune copilul

In linii mari, asta e teoria mea/ noastra de crestere a odraslei. Il ascultam pe el.

Nasterea lui ne-a luat prin surpindere, a fost aproape cu o luna mai devreme, luna in care eu imi propusesem sa lecturez despre nastere si cum e "in primele luni", sa amenajez camera lui (norocul nostru ca apucasem sa cumpar toate cele necesare exact cu un weekend inainte) si sa studiez in detaliu cum se deschide caruciorul si cum se monteaza scaunul auto (sau alte chestiuni similare). Yep, right. Nu aveam nici bagajul de maternitate facut... si, una peste alta, am nascut intr-o camasa de spital, desi acasa aveam trei camasi nou-noute...

So, am venit acasa cu o mogaldeata pe care atarnau toate hainutele, speriati amandoi, incapabili sa punem macar un scutec sau sa ii facem baita... si fericiti, insa nauciti complet de taifunul care ne lovise. The very organized me eram complet dezorganizata, stresata si in plina recuperare dupa operatie (ceea ce nu este fun deloc). Concluzia este ca am mers cu caruciorul cu rotile din fata blocate cateva zile bune (pana cand ne-a picat fisa), injurand "caruciorul prost :D, ca intre doua reprize de somn mai incercam sa aranjez cate ceva din marea de obiecte pentru camera copilului sau citeam instructiunile de folosire de la sterilizator, senzor de respiratie sau mai-stiu-eu-ce...

Singurul lucru pe care l-am facut bine inca de la inceput a fost sa ne ascultam copilul si sa incercam sa ne mulam dupa ritmul lui de crestere.

Intai cantitatea de mancare- aproape ca s-a dublat dupa ce am ajuns acasa. Ne-am speriat, nu stiam ce sa facem , ne-am invartit in cerc, dar am crescut-o, daca asta vroia copilul... iar mai tarziu doctorita ne-a explicat ca e normal sa aiba o curba de crestere abrupta, la cat de mic era... Cu somnul la fel: manca la trei ore, l-am tinut pe linia asta. Am facut un program fix si incercam sa-l respectam. Intelesesem ca ulterior renunta ei la masa de noapte. Contrar asteptarilor noastre, bebe a vrut sa renunte la cea de la 24.00, nu la cea de la 3.00- nu se mai trezea sa manance. Ne-am uitat lung unul la altul, ne-am foit, sucit, il trezim, nu-l trezim... chestiunea s-a repetat si am lasat-o ca el, sa vedem unde ajungem. Apoi am incercat sa mutam nou descoperita ora de masa de pe la 2.00 catre ora 3.00, unde ii era locul... Din aprope in aproape: hai la 2.15, hai la 2.30... hai- hai... si tot asa. El dadea tonul si noi il urmam.

Incetul cu incetul a renuntat la toate mesele de noapte, evident, cu datul programului peste cap si haos cateva zile: noi faceam ca el si incercam sa il aducem la program... Mergea- bine, nu mergea- modificam programul. Au fost si zile ingrozitoare, cand totul era dat peste cap si bebe se transforma intr-un mic monstru si Bu ma gasea seara jumulita toata si scotand flacari pe nari, insa am trecut si peste astea. Rabdare si tutun :D. Il ascultam pe bebe, el dicta, noi intrebam doctorita si apoi aplicam. Asa a facut si cu masa la 4 ore- nu mai avea chef sa se trezeasca. De obicei se scula la fiecare ora de masa, parca avea un ceas, subit... nimic. Ok, oare asta inseamna ca e timpul sa-i decalam orele de masa??? Hai sa incercam, sa vedem daca ii place... Si i-a placut :D.

Mai apoi nu a vrut mar copt. Am asteptat cateva zile si apoi am revenit. Nope, NU. Ok, i-am pus cruce si am trecut la altceva... Cu apa, nici asta nu a vrut initial. Am revenit peste o luna- doua, e ok, acum bea apa... Cu ridicatul in genunchi si apoi in picioare- eu credeam ca vor veni mai tarziu. Nope, copilul meu asta a vrut. A inceput sa se chinuie, sa munceasca sa se ridice in patru labe, sa se enerveze incercand sa avanseze (doar ca nu stia cum sa faca sa si mearga in patru labe)... daca am vazut ca asta vrea, l-am ajutat: i-am aratat cum si l-am lasat sa exerseze. Citesc in carti ca pe la 10 luni o sa se ridice in picioare, pe la 8 abia sta in fundulet fara sprijin... ???. Am zis ca asta e, merge in patru labe, macar o sa am o perioada de liniste pana cand se ridica si in picioare. N-am avut. Acum se cocoata sprijinindu-se pe toate mobilele. Ok, am stat in spatele lui sa nu cada si l-am lasat, daca el asta e pornit sa faca, inseamna ca e pregatit. Vad ca vrea sa si mearga, nu stie cum sa o faca singur. Mi-e teama insa sa nu fie prea devreme, mi s-a spus ca o sa invete sa mearga gresit, pe varfuri... dar nici sa-l opresc nu cred ca pot, incerc sa merg pe directia lui si o sa vedem unde ajungem. Plus ca acum topaie ca o broasca, vad ca ii place la nebunie si si avanseaza putin asa :-))...

Pe de alta parte, despre autodiversificare am citit o groaza, vazut si filmulete si tot. Suna interesant. I-am dat si lui de cateva ori: pepene galben, piersica, banana, cartof fiert... nimic. Nu-l intereseaza. Daca ii pui la gura se stramba :-)) monumental, am ras cu lacrimi. Dar ok, e clar, copilul meu nu vrea sa se autodiversifice. Mai incercam, cand o sa aiba chef o sa imi arate... De vorbit: a lansat niste me-uri si ma-uri, plus un mama accidental si gata. A trecut la ba, ghe si ghi. Acum vad ca a renuntat si la astea... Sa vedem ce urmeaza.

Am si eu manii: jucariile educationale; cititul; teoria ca ok, ne iubim, ne jucam, dar eu sunt mama si tu copilul; in orice moment al vietii lui copilul trebuie sa stie ca noi il iubim, neconditionat. Incerc sa il incurajez catre astea fara sa-l fortez. Nu am nevoie de un mic geniu care sa recite poezii si sa stea smirna la masa, vreau doar sa ma asigur ca se dezvolta armonios, frumos, in ritmul lui, care o fi ala... :D. Dar ne spune el sigur, noi il ascultam.

15 October 2009

Adunate

Azi am mers cu odrasla la supermarket. Se vede treaba ca lumea s-a intors pe dos de cand cu furtunile astea, ca altfel nu imi explic de ce am auzit un dialog suspect intre doua vanzatoare: despre furunculi si hernie, care ce a avut... Creierul meu s-a blocat instantaneu si am cotit brusc spre alte raioane. Unde insa am auzit alta conversatie stupefianta intre o doamna si un barbat, prima intreband:

- Aaaaaaa, v-ati luat masina de spalat vase?
- Nuuu, pai cum, stiti cum se zice, ce, am nevasta lenesa???? Hahahaha...

Am clipit albastru si am tulit-o si de acolo. Acum suntem acasa, aici e safe, sau asa parea, pana cand l-am prins pe piticot cu degetelele pe butonul de off al computerului...

13 October 2009

In suc propriu

In mod evident nu sunt in apele mele... Nu mi-e clar de ce, ar trebui sa fiu happy pentru ca saptamana aceasta Bu si cu mine ne aniversam zilele de nastere, dar cred ca sunt prea obosita si pentru asta...

In alta ordine de idei: ne izoleaza blocul. Si, curios lucru, se pun si termopane... Noi avem, asa ca nu suntem loviti de entuziasm, in schimb am o viziune sumbra cu baraituri si bubuituri in capul meu toata ziua, bonus cate un cap de muncitor pe la fereasta :D...

Ceea ce imi aduce aminte... intr-una din noptile trecute am auzit un zgomot la baie, unde noi avem o fereastra miiiica- miiica. Ceva caraia. Ma duc, ma uit, era o pasare... dar nu facea ca un porumbel si nici nu arata ca unul, parca avea capul mai rotund. Noapte, semiintuneric, cap rotund... ma duc la Bu si zic:

- Hei, e ceva in baie! O pasare!
- Mmmmmnnmnmnn, vine raspunsul infundat din perna...
- Serios! Cred ca e o bufnita! zic eu, entuziasmata si induiosata de idee...
- Mmmm? mormaie el...
- O bufnita! Oare cum a ajuns aici???, continui eu si mai induiosata...

Curios, Bu deschide un ochi, se uita cas pe lina ferestruicii si asculta cum caraie creatura. Edificat, se intoarce pe o parte, glasuind:

- Aia nu e bufnita, e liliac.

???? Liliac??? Bleah, bleah, pfff, bleah...

06 October 2009

Jurnal de piticot (8 luni)

Ii spun ca o sa il mananc si imi zambeste amuzat... ii declar ca il gasesc apetisant si se uita cu neincredere la mine, facand din buze "brrr"... ii explic ca ma tenteaza copanelele lui si da din mana rostind un "ba-ba-ba-ba" sacadat urmat de un "of" nonsalant...

Asta e copilul meu la opt luni (implinite azi): vesel, mereu in miscare, curios si relativ vorbaret. Merge cu usurinta in patru labe, se ridica in picioare fara probleme sprijinindu-se de orice gaseste (nu, nu stie fara sprijin) si merge in doua picioare daca il tine cineva de manute. Atunci chiuie de incantare. A trecut de faza bagatului picioruselor in gura, dar inca mai incearca din cand in cand... Dimineata il gasesc in picioare pe marginea patului, dupa care urmeaza lupta pentru schimbatul scutecului (inca nu m-am prins ce trebuie sa faci ca sa schimbi un copil la varsta asta). Si "vorbeste": nu mai zice "me" sau "ma", iar accidentul cu "mama" nu s-a repetat, insa a trecut la "ghe", "ghi" si "ba", plus un "of" din cand in cand. Topaie ca broasca (vezi mai jos) si se tine dupa mine prin toata casa, ca un catelus :D... evident ca "merge" (in patru labe) mai incet ca mine, asa ca daca nu il astept se enerveaza. Facem o groaza de lucruri impreuna, de fapt cred ca este chiar CTC-ul meu personal pentru ca vine la bucatarie si se uita cum ii pregatesc mancarea, intindem rufe si chiar am bagat aspiratorul impreuna (a ramas mut la faza asta, dar nu a zis nici pas). Ii plac oglinzile si cartoanele. Iar cu reviste se serveste deja singur si le jumuleste de mama focului. Casa toata e terenul lui de joaca. A descoperit sertarele- so far sunt niste chestii interesante care se deschid si se inchid... Daca ma asez la nivelul lui, vine sa ma cerceteze: ma trage de obraz, inceaca sa-mi prinda buza sau sa isi bage degetele in nasul meu... si este fascinat de par, pe care il studiaza cu mare atentie. Daca stau pe canapea, vine, se ridica pe varfuri si se intinde la maxim, incercand sa apuce mouse-ul, sau macar firul de la laptop...

Asa o tinem toooata ziua, cat de lunga, el descopera lumea si eu pe el :D.

05 October 2009

Omida vesela si foooarte vorbareata

So, bebe are o noua jucarie care vorbeste daca ii apesi diverse chestii, asa ca astazi toata ziua am tot auzit o voce feminina intonand rotuuund si vesel:

soricel
albina
luna
broscuta
masina
autobuz
autobuz
autobuz (da, bebe insista pe butonul cu autobuz)
albina
stea
albina ... galbena (hopa, asta e noua!)
masina
peste
...
...


anyway, capul meu zdranganea, cand, suddenly, nu stiu ce buton apasa odrasla si jucaria trece in alt registru, glasuind:

Broscuta si cainele merg in... masina... sa vada... steluta.

??? intorc capul nedumerita, taman la timp sa aud si continuarea... jucaria intonand pe un ton extrem de entuziast:

Buna, steluta!

Bebe- broasca in actiune

04 October 2009

Bebe- broasca?

Ok, acum face o miscare noua si ciudata: stand turceste se impinge cumva in picioruse si salta funduletul de la sol cativa centrimetri buni... practic arata ca si cum ar avea un arc sub fundulet :-)).

Nu stiu ce e asta, insa pare sa ii placa foarte mult pentru ca o tot repeta, again and again, foarte fericit. Oare vrea sa se ridice in picioare fara sprijin??? Hei, nici mie nu imi iese din pozitia turceste...

03 October 2009

Bu si Zu la cumparaturi

Well, Zu fiind bolnava si, again, sechestrata in turn (de data aceasta din cu totul alte motive), Bu a plecat cu listuta in mana la magazin... fara sa uite sa o roage pe Zu sa tina telefonul aproape, just in case. Zu stiind cum e treaba cu Bu, legumele si limba romana, a avut grija sa fie cu adevarat aproape de telefon, astfel incat a putut raspunde la cele aproximativ 9 apeluri (intre timp mai si gatea :D). Pe scurt:

- Aici sunt doua feluri de pere, verzi si galbene, de care sa iau?
- Galbene

- Cum arata avocado? Unde il gasesc?
- Vezi la frigiderul de la legume, e verde- verde, aproape rotund...
- Nu-l gasesc...
- E asaaa, ca o lamaie mai mare...
- A, l-am gasit

- Ce e pastranacul?
- E ca un morcov alb
- A, il vad

- Cum arata dovleceii???
- Verde deschis, lunguieti...
- Unde sunt?
- In cosurile alea de legume, sunt asaaa... ca o bomba si sectiunea lor e un cerc
- Aha, da, sunt aici

- Vrei telina cu radacina???
- ???? Cu frunze???
- Da, aici sunt unele cu si altele fara, de care vrei?
- Fara

etc. etc. etc... :D

01 October 2009

Siiiiiiiiigur ca da...

Bebe e mai bine, tratamentul pare sa functioneze so far. Iar de vesel... e vesel nevoie mare... Evident insa ca in goana asta dupa el, sa ii fie bine, am uitat sa ma ocup de mine si, yep, acum m-am imbolnavit eu. Siiigur ca da, trebuia sa se intample si asta, nu???

Ma doar in gat de mor si ma simt molesita, super fain cand ai un copil care vrea musai sa mearga prin toata casa, tinut de doua manute. Da, caposul merge de cateva saptamani (sustinut), parca tot mai bine cu fiecare zi si cand nu tropaduim impreuna se agata de tot ce gaseste ca sa se ridice: de la canapea, la scaunele din bucatarie si pana la genunchiul meu... E topit de fericire, chiuie, zambeste cu gura larga, topaie din picioruse... se bucura de mama focului cand il ajut sa se ridice si plecam la plimbare. Am facut deja kilometrii intregi si coloana mea cam cedeaza...