30 January 2009

Bu, Zu si muzica

Ieri Bu si Zu nimerisera pe Eurovision (mda, sonorizare proasta). Apare Costi Ionita, amandoi se holbeaza si Bu zice: aaa, Blaxy Girls, astea au o piesa ok, gen Tatu. Daaa??? zice Zu. Nu o stiu. Ok, ajung pe Youtube, Zu se uita la asta, comenteaza amandoi... si Bu zice:

- Hai mai, am ajuns sa te invat eu muzica pe tine, hehehe :D
- Ha, a pufnit superior Zu, poate daca vorbim de de-astea comerciale, ca la muzica buna te mananc cu fulgi cu tot :P

Auzi la Bu... pfff... :D... asta in conditiile in care taman a descoperit si el urmatoarea piesa pe care o aveam/ ascult, oooo, din epoca de dinainte de Bu (:D da, exista o astfel de epoca):



Enio Morricone - For a few dollars more

29 January 2009

Music

Just because I really, really like it.

27 January 2009

Daisy Hope

Tot am vrut sa scriu de asta si iata ca "gogoasa" mi-a amintit, cu una din replicile acelea fantastice, tipice copiilor... afirmand despre cateii pierduti, ca sunt catei care "isi pierd amintirile"... So, ajutati niste catei sa-si creeze noi amintiri sau macar sa aiba parte de o viata mai frumoasa:

"Adăpostul Daisy Hope are nevoie de ajutorul vostru - nu mai au mâncare pentru cei peste 300 de câini pe care îi găzduiesc.

Îi puteţi ajuta cu mâncare pentru câini (o puteţi duce chiar voi), cu o donaţie sau adoptând un patruped.

Ca să vă faceţi o idee, 100 RON pe lună înseamnă pentru ei 35 kg de hrană uscată. Cu tratamente medicale, hrană, întreţinere şi curăţenie, cheltuielile pentru fiecare căţel sunt de 10-12 euro / lună.

Pentru cei care vor să ducă personal mâncare, să ajute sau să adopte un căţel, adăpostul Daisy Hope se află pe strada Drumul Săbăreni 131-137, în zona Giuleşti.

Pentru alte întrebări / sugestii, scrieţi-i Cristinei pe kchrisstine@yahoo.com (e o prietenă a Fundaţiei, care a iniţiat acest apel)

Donaţii pot fi făcute în contul Fundaţiei:

Fundaţia Daisy Hope - sediu social: Str. Visarion nr. 12, Bucureşti, Sector 1.

Cont IBAN: RO48 ARBL 2000 0010 1640 RO01 -LEI
RO05 ARBL 2000 0010 1640 EU01 -EUR
RO62 ARBL 2000 0010 1640 US01 -USD
RO88 ARBL 2000 0010 1640 GB01 -GBP (COD SWIFT: ARBL RO BU)
Banca Anglo Română, Bucureşti"

(eu am gasit mesajul la Loredana, insa citatul este de aici)

26 January 2009

Sa ne amintim...


Mai sunt cinci saptamani. Ireal :D.

Provocata de Realwedding sa-i trimit ceva poze de la nunta, am realizat ca bebe se va naste (la o diferenta de cateva zile, maxim saptamani) taman la un an de la casatoria mea cu Bu. Timp in care, am inceput, timid, sa spun ca am un sot (tot suna weird), nu, nu m-am obisnuit cu verigheta, pentru ca am scos-o repede, pe motiv de sarcina (dar el o poarta mereu, which is nice to see) si in continuare am probleme cu trecerea de la un nume la altul. In rest, totul e la fel, poate mai calmi, mai asezati, dar... well, noi deja locuiam/ traiam impreuna, asa ca...

Anyway, just to remember, ceva poze dragi: gentuta este mostenire de familie (de la strabunica), iar sala, da, a fost decorata cu rosu...

24 January 2009

My two cents

In ciuda tuturor entuziasmarilor mele si a abordarii situatiei cu cat mai mult umor, sa nu uitam ca, so far, sarcina mea inseamna printre altele si ca port marimea 40 la papuci, ca mi s-a marit gabaritul :D, ca am nevoie de ajutor cand ma incalt, ca obosesc repede si des, ca din cand in cand caut usor disperata o toaleta, ca nu mai pot merge cu masina distante lungi si am nevoi speciale legate de mancare (nu aia, nu aia, nu aia), ca din cand in cand bebe se suie pe unul dintre nervii mei si raman cumva sontaca de un picior... si asa mai departe. Iar astea sunt doar simptomele usoare pe care le experimenteaza o femeie pe timpul unei sarcini. Plus modificarile fizice care vor lasa si ele mai multe sau mai putine urme pe corpul viitoarei mamici.

Asa ca, pentru toti barbatii de acolo, "out there" care planuiesc de-o casatorie pe motiv ca sunt imbatati de decolteul generos al domnisoarei siliconate si de picioarele ei interminabile- e ok, stati cu ea, faceti voi ce vreti sa faceti cu ea (sunt delicata aici, bine??? :D) dar daca vreti sotie/ nevasta, just remember: what you see is not what you get. E ce o sa ai langa tine la inceput, nimeni nu ramane forever young and sexy. Daca va doriti copii, fiti pregatiti sa o vedeti pe cea de langa voi trecand prin niste schimbari... daca nu va doriti copii, ganditi-va ca nu, nu o sa mai arate asa la 50- 60- 80 de ani, cu siguanta. E legea firii, stiu, oamenii imbatranesc si da, ce spun eu pare banal, insa cati barbati se gandesc la asta, cati isi pun intrebarea daca vor dori sa se afle langa acea femeie si cand o sa fie rotunda si o sa mearga ca un pinguin sau cand va avea 80 de ani??? Cati isi bazeaza deciziile pe ideea de parteneriat/ ce putem construi impreuna/ intelegere/ prietenie etc, fiind cu adevarat constienti ca nici o zana nu ramane zana forever???

Nu zic ca barbatii "e rai si prosti", spun doar ca societatea e plina de clisee blonde cu silicoane si uita sa mai precizeze si partea asta si ca femeile sunt mult mai pregatite psihic sa acepte ca "el" capata burtica, ceva chelie si ca muschiuletii aia draguti de pe el vor disparea in neant, eventually.

22 January 2009

Question

To placenta or not to placenta??? Asta-i dilema noastra acum, ce sa facem: sa apelam la o metoda de depozitare a sangelui/ celulelor stem din cordonul ombilical si placenta lui bebe sau nu???

So pls., daca aveti ceva info/ experienta, orice sfat e bine venit, we really need help on this one.

20 January 2009

Ura, furie si draci

Trebuie sa recunosc: imi urasc vecinii de sus. La propriu, cat se poate de visceral, cu o ura grea, neagra, mustind de furie si draci. Nu m-am certat niciodata cu nimeni, sunt o prezenta teribil de linistita in bloc,cred ca sunt in stare sa recunosc doar cativa vecini dintr-un bloc de zece etaje: vecinii din fata, care au o fetita tare draguta; babuta- vecina de palier, pe care am ajutat-o o data sa schimbe o siguranta; vecina simpatica ce indeplineste diverse functii administrative; presedintele de bloc, cu care m-am cunoscut cand m-am mutat; administratorul; vecina de jos pe care am inundat-o (da, i-am reparat tot) si vecinul cu doberman... Pe cei de sus nici nu sunt in stare sa-i recunosc pe strada. Nu stiu cum arata, pentru ca nu cred ca ne-am intalnit... poate doar in lift. Iar eu sunt atat de aeriana, incat de-abia ieri am aflat de la Bu ca vecina de jos are si o fata, nu doar un baiat (pe bune????)... Dar ii urasc si imi doresc din tot sufletul sa se mute (preferabil la origini :D)...

Sunt o familie de arabi (???) cu un numar incert de membrii, mai ales femei (din care eu gasesc ca sunt o turma intreaga ce vorbesc tare si merg pe tocuri) si copii (care sunt nenumarati si extrem de inventivi in ceea ce priveste gama de zgomote pe care o pot produce). Adica femei multe inseamna 3-4, chiraind, tropaduind sau ascultand muzica tare (arabeasca evident) pe care isi manifesta zgomotos entuziasmul, copii sunt de la 4 in sus, tinzand catre 8 (cati a vazut Bu rostogolindu-se pe hol ultima data cand a fost sus sa le spuna ca totusi la 12 noaptea sotia lui insarcinata ar prefera sa doarma decat sa se uite cum duduie tavanul deasupra capului ei) si care sunt mai mult decat activi, sunt extra-dinamici, incalcand cu nesimtire orice regula de bun simt: se bat, darama/ trantesc lucruri, alearga isterici prin casa, tarasc chestii pe hol, chiuie, asculta muzica tare si urla unul la altul la cele mai imposibile ore din zi, dar mai ales din noapte, iar barbati imi e neclar cati sunt dar sunt cam surzi pentru ca au mania de a da televizorul tare... si din cand in cand incep sa urle autoritar, probabil la neveste, pentru ca atunci incep si ele sa tipe cu tupeu...

Probabil nu locuiesc toti acolo, who knows, oricum, sunt multi si par sa se inmulteasca. Zgomotele nu sunt non-stop, neeee, sunt si versiunea rafinata: minim jumatate de ora, maxim doua ore, apoi pauza de la o jumatate de ora pana la 2-3 ore si then again si again si again, avand grija sa varieze tipul de activitati prestate... tortura maxima. O ducem asa de ani buni si senzatia mea e ca well, oamenii obosesc repede... se zbantuie cam o juma' de ora pe muzica si apoi cumva cad toti lati, intr-o tacere monumentala, ceva teribil, nu se aude nici musca, probabil ca sunt toti morti de oboseala- aruncati pe canapele... insa dracusorul ala mic si negru ii ataca mai apoi din nou si purced entuziasti si plini de energie la o noua activitate ce se dovedeste la fel de zgomotoasa si probabil la fel de epuizanta, caci iarasi cad lati dupa un timp si iar zici ca esti tu nebun, ce ai cu bietii vecini, nu vezi ce liniste si pace e???...

Bonus, se prefac ca nu vorbesc limba romana (desi din reactiile pe care le au, e destul de clar ca inteleg). Si sunt nesimtiti cat se poate: nu numai ca nu te poti intelege cu ei la bun simt, insa cand, disperat la maxim, Bu le-a spus ca totusi, chem politia daca nu va linistiti, replica venita de la o pustoaica de 15 ani (marele purtator de cuvant- translator al familiei) a fost "bine, va asteptam cu politia, da???". A nu se intege ca Bu ii viziteaza des, a fost acum cateva zile pentru ca eu deja eram in stare sa omor pe cineva dupa atata timp petrecut acasa cu minunatii vecini in cap... iar inainte de asta cred ca nu a mai vorbit cu ei de dinainte sa raman insarcinata, adica cel putin 7-8 luni.

Nu sunt genul sa o tin in "tatisme" cu vecinii, nici genul ala care cheama politia zilnic, nu vreau decat farama mea de viata linistita, bazata, ok, pe compromis si buna intelgere intre vecini, dar cu "astia" nu am cum, nu am sanse, nu am variante...

19 January 2009

Post dezlanat

De dimineata, pe fond de bormasina si batai de ciocan, am infipt USB-ul in preaminunata combina si am dat shuffle. Piesa 124...???? hmmm... sa vedem... si a inceput: Welcome to the jungle- GN'R. Ooooooooooooo, yes!!!! Now, dear readers, look up the page, cu grija... yep... ce scrie acolo sus, sub Zu???? Yep!

Good morning people, good morning bebe, listen and learn, ca mami o sa te invete ce e aia muzica buna :-)...

Apoi a sunat mama: a gatit. Varza si mamaliga. O, da mama, sigur o sa ajung pe la tine azi... :D, ce conteaza ca mai am ciorba in frigider si paste din care Bu a ras deja juma' de cratita, explicandu-i lui Bro' ca "sora ta a gatit o mancare fantastica" (ok, ok, imi place sa fiu laudata, bine????)...

P.S. Oare trebuia sa pun si boxele alea???

17 January 2009

Bu si Bro'

De la o vreme la noi in casa se intampla o groaza de minunatii, mai ales un trafic cu obiecte cel putin suspect. Si diverse momente comico- socante. Dar sa ma explic:

Saptamana trecuta apare Bro', acum in vizita pe la noi prin casa (da, s-a mutat). Tropaie prin hol, extrage din rucsac o pereche de sosete si se duce dupa Bu, care era in alta camera:
- Astea sunt sosetele tale?
- Mmmmmmmmmmmm, nu, nu le recunosc... tine-le tu.
- Mmmmm, nici eu nu stiu sa fie ale mele, dar ok.
- Ok.

Dupa cateva zile, Bu' incepe sa isi caute un rucsac negru. Ma convinge ca e la mine, sap prin dulap, nu-l gasesc, ne invartim, ne agitam, Bu isi aminteste vag ca parca e la Bro'... Il intrebam, nu stie, ii zicem sa-l caute, povestea moare aici.

In alta zi, again, suna Bro':
- La masina de spalat, unde se pune detergent si unde balsam???
Lamurim problema si suna din nou:
- Ia te rog o rigla, sau mai bine o ruleta si du-te in baie si masoara cat are dulapiorul tau de deasupra chiuvetei... Si ce distanta e intre chiuveta si policioara de la oglinda????

Dupa alte cateva zile iar apare prin zona... De data asta imprumuta fierul de calcat, ca doar nu, nu il gaseste pe al lui :D. Acum e la el... Oare o sa imi aduca altul inapoi, la fel cum a facut cu galeata??? Il intreb din nou de rucsac- sa se uite daca totusi nu e la el.

Azi a venit din nou pe la noi. Mai intai a inceput sa-si caute o camasa albastra: Bu, unde ai tu camasile? Nu ai una albastra care nu e a ta???? Nu. Sigur, sigur???... Se uita amandoi, o cauta prin dulap, studiaza problema, nope, nu era la noi...

Ma infig si eu in el: rucsacul, unde e rucsacul??? Mmmmmmmmmm, nu e la mine. Pffff, Bu, ai auzit, zice ca nu are el rucsacul, atunci chiar ca nu inteleg unde e. Bu apare de la usa cu rucsacul negru: l-am gasit eu, era la noi... Pe bune ????? Unde era??? ma sochez eu. Pai la tine in dulap, zice Bu, mustacind, in timp ce Bro' incepe sa-mi explice doct ca, uite domne' cum haituti oameni seriosi sa caute diverse obiecte, ca doar ti-am zis ca nu stiu de el... Pfff, astia doi faceau misto de mine... :P, asa ca i-am pus la treaba, sa-mi arate cum se pliaza caruciorul pentru bebe si cum se desface patul pliant (yep, piticania are zestre, like I said). Evident ca cei doi barbati au dat tarcoale celor doua obiecte, studiind problema si emitand diverse teorii inteligente, cea mai simpatica fiind cea conform careia trebuiau sa-si imagineze ca sunt o femeie care taman a dat caruciorul jos din portbagaj- e clar ca trebuie sa-l poata desface singura :-).

Ok, dupa toata distractia cu caruciorul Bu' zice: am un joc nou, nu vrei sa vezi???? Da??? Unde, hai sa vad... Si gata... s-a rupt filmul... De pe la ora 14.00 pana pe la ora 21.00, Bro' a omorat diversi zombie agresivi in timp ce Bu ii mai spunea chestiuni de genul "ai grija, e o bomba" si alte minunatii similare...

16 January 2009

Matematica de bebe

Daca in ziua 1 te-ai trezit la 6.30 dimineata si apoi ai avut mare grija sa nu dormi toooata ziua si te-ai culcat pe la 23.30- 24.00, la ce ora te vei trezi in ziua 2 ???

Raspuns corect: la 5.30...

Well, probabil ca nu o sa iasa matematician. Ma duc sa incerc sa ma culc la loc...

15 January 2009

Zu, viitoare mama

Motivul pentru care sunt treaza de pe la 6.30 imi scapa complet. Probabil ca bebe are o idee despre chestia asta, insa, well, comunicarea dintre noi nu este atat de avansata... Ramane doar sa spun ca nu, capul meu nu intelege ce e cu orele astea in programul nostru.

In alta ordine de idei, taman am realizat cu incantare ca sunt o persoana "inimoasa", ca doar am doua inimi, nu???? :D

Sunt si ticnita, nu ca nu stiam, insa cand tata, cea mai organizata si plina de liste/ listute si biletele persoana (atat la propriu cat si la figurat) declara ca well, odrasla lui nu e zdravana, lucrurile capata noi dimensiuni ;-)). Da, am lista cu ce imi trebuie la maternitate si lista cu ce am nevoie acasa, ambele verificate si corectate de doua prietene care au nascut deja si lista coroborata din cele doua, cu ce anume trebuie sa cumpar... plus lista cu ce bani se dau la maternitate (yep, multi)...

Si ieri am iesit la cumparaturi. Intentia era sa imi iau camasi de noapte pentru maternitate insa am nimerit intr-un magazin de copii si evident ca a trebuit sa cumpar un, hmmm, nu stiu ce e asta, costum gros de exterior, din fas, ca un sac de dormit cu gluga, plus manusile aferente, plus caciulita si hei, daca tot eram la faza asta am luat si babetici si, pffff... urmatoarele magazine de copii le-am evitat :-). Nu de alta, dar bebe are deja ceva zestre, formata din lucruri absolut naucitoare pentru mine, atat ca dimensiuni (sunt minuscule!!!) cat si ca utilizari. Avem body-uri cu maneca scurta si cu maneca lunga, salopete cu maneci si fara, din materiale mai subtiri sau ma groase, unele cu tot cu botosei, altele fara, bluzite si pantalonasi, niste chestii fara maneci si cu pantaloni scurti, jachetele si inca un "sac de dormit", fara maneci, inteleg ca de interior. Marea mea dilema este: cum se combina, nene, toate astea??? Care se pune cu care? Si dupa cate straturi te opresti si decizi ca, gata, am imbracat copilul, e acoperit pe toate partile si nu o sa ii fie nici prea frig si nici prea cald???? Clar, chestia asta cu maternitatea ar trebui sa vina la pachet cu muulte cursuri intensive, pe cele mai basic subiecte posibile, de exemplu: hainele bebelusului si utilizarea lor...

Ce am remarcat in magazine este insa faptul ca cele doua sexe posibile ale copilului sunt extrem de bine delimitate cromatic: haine bleu, albastru inchis sau alte variatiuni de albastru pentru baieti si roz, mai "barbie" sau mai pal, daca e fetita. Asta in special la nou nascuti- nu prea ai optiuni intre. E fata sau baiat: roz sau albastru. Poate ceva bejuri, neutre... dar grosul este net in favoarea acestei delimitari obsesive. Eu nu sunt adepta ideii de: tu esti baietel, adica te imbraci in albastru, ai camera albastra, carucior albastru si port-bebe albastru, te joci cu masinute si mitraliere si nu, nu plangi niciodata. Nu sunt insa nici in extrema cealalta, in care sa reusesc sa-mi imbrac cu tupeu nou nascutul baiat in combinezoane roz, doar pentru ca nu, nu vreau sa incurajez propagarea exclusiva a albastrului in universul lui si, well, alte culori in afara de acestea doua nu par sa existe. Dar voi incuraja mereu ceva bej, galben, verde, rosu, atunci cand voi avea ocazia. Si jucariile educative unisex, pe cat posibil.

Insa, daca la copii pot sa mai inteleg de unde aceasta invazie de roz- albastru (chiar daca nu o aprob), la gravide lucrurile m-au prins complet pe picior gresit. Mai intai si mai intai, majoritatea hainelor pentru gravide sunt urate. In fine, mai sunt si din cele frumoase si scumpe, mai scumpe decat merita niste haine pe care le vei purta doar cateva luni... Dar socul meu a fost la camasile de noapte. Toate au floricele, dantelute sau alte detalii "romantice" si baleiaza intr-o zona de rozuri naucitoare. Why??? Daca esti gravida, viitoare mamica, gata, esti roz???? Bon, am mai gasit si ceva albastru, dar procentul de lucruri roze este naucitor... Si floricele... Si cate o dantela aplicata pe ici, pe colea... Si nasturasi roz... Singurul model de pijama pe care l-am gasit, foarte confortabil de altfel, era roz- barbie si avea o floricica din strasuri pe piept!!!! Aaaaaaaaaaa... Si nu, nici macar nu exista in alta varianta de culoare. Evident ca am cumparat si eu ce mi s-a parut mai uman, after all, ma duc sa nasc, nu sa fac parada modei... plus ca, trebuie sa recunosc, materialele erau chiar foarte bune, totul ok... the fun part a fost insa Bu, care s-a holbat lung la nou- achizitionatele mele camasi de noapte si a decis: pai in astea eu nu o sa te recunosc la spital...

Cum??? Pai eu credeam ca asta e scopul acestor haine roz cu floricele: ca nu cumva doctorii sa creada ca personajele alea cu burti mari care gem des si se contorsioneaza sunt de fapt barbati veniti in vizita la maternitate :D.

13 January 2009

Galceava

Sunt momente in care blogosfera ma oboseste. Aceleasi atitudini, texte si pretiozitati. Atunci ma intreb la ce bun, mai ales cand vad ca cea mai la indemana metoda de afirmare este sa te ciondanesti. Si, vai, ce se mai tiganeste lumea pe net... Nici macar cearta in toata firea nu e, pentru ca 1. de cele mai multe ori nici macar nu e cu adevarat reala ci doar manata de dorinta de a genera trafic si notorietate si 2. nu bate catre o discutie bazata pe argumente ci mai mult catre o galceava intre cate sau flexare de muschi. Si fascinant este ca inca mai sunt turme intregi de vizitatori cu spume la gura, gata oricand sa sara la jugulara cuiva in comentarii turbate. Sau dospind??? Da, mai sunt si certuri reale insa si acelea sunt purtate pe un ton cam de mahala si prea sunt o spalare a rufelor in public.

Ca toata lumea se cearta cu Zoso, a devenit deja un cliseu, mi-e neclar cum de mai tine... Ca Huidu se cearta cu Badea mi se pare muuult prea low pentru nivelul amandoura, parca sunt doi tanci la groapa cu nisip... Vorbim despre viitorul blogosferei, facem seminarii si discutii pestre discutii, insa galceava continua sa domine in topuri, la orice nivel.

11 January 2009

Leapsa, leapsa

So, avem o leapsa, ce facem cu ea? Raspundem cu curaj, ca doar sunt chiar doua lepse (una venita si via Oaki) si a doua vorbeste taman despre frica...


Care sunt "the firsts" pe anul acesta? Sa vedem:

Prima mutra: presupun ca a lui Bu, ca doar langa el m-am trezit (a lui bebe se pune???? ca sigur m-am holbat la burta, dar nu pot chiar sa spun ca i-am vazut "mutrita" :D)
Prima cafea: nu beau cafea, never- ever, iar de cand cu sarcina... probabil ca prima mea cafea a fost o sana :-))
Primul ecran de calculator: vazut tarziu, la zile bune dupa revelion, cand am ajuns acasa si mi-am vazut desktopul (zice: "Design is NOT making the logo bigger")
Prima masa: I'm lost here. Eram la munte, asa ca a fost o masa plina de porcarii, mezeluri, unt, branzeturi si creme de branza si alte de-astea clasice, nu-mi amintesc exact.
Primul instrument: imhhhhhhhhhh, uhhhhhhhhhhhh, asta e tricky rau... aparatul foto???
Primul animal: probabil o pasare, undeva in curte, pierduta in fundal si neinregistrata ca o prezenta speciala



Si frica, ce facem cu frica???

Daca nu mi-ar fi frica mi-ar placea sa-l conving pe Bu sa renuntam la joburi si sa traim liber, cat mai liber posibil, gestionandu-ne timpul dupa bunul nostru plac.
Idealul: noi doi, copilul (copii???) si o rulota, haladuind prin lume.
Realitatea? Avem nevoie de bani si de stabilitate.
Compromisul? Working on that.

Si leapsa merge la... ooo, cine doreste, cine pofteste pentru ca parca am vazut-o deja pe majoritatea blogurilor si nu stiu exact cine n-a raspuns... Laura???

09 January 2009

Calator- vizitator

Citeam deunazi relatarea unei calatorii in straintate, cu accent pe partea culturala- muzee. Si m-am cam iritat singura, observand o doza crasa de misto "cool", atat de la moda lately. Ok, imi este clar ca fac parte din generatia veche, care cand se vedea scapata afara din tara fugea ca din pusca sa vada cat mai mult, ca cine stie cand mai ajungea pe-acolo. Cultura si imbibarea cu spiritul locului primau, shoppingul era un concept ciudat, caci cine avea timp sau bani pentru asa ceva??? Mult timp am gandit asa si doar lately am ajuns si eu sa ma entuziasmez la Pandorf in fata unor Converse cu ~10 eur (da, mi-am luat doua perechi) sau sa-mi cumpar ochelari de schi si manusi din Austria (anul asta visam la clapari, eeee). Da, e clar ca si la mine s-a produs o schimbare de mantalitate: uneori merita mult mai mult sa cumperi ceva din alta tara, plus ca am alta putere de cumparare... bon, poate ca aveam prejudecati date de sistemul din care proveneam, sunt gata sa recunosc asta.

Am avut norocul sa pot calatori destul de mult, a fost o vreme in care m-am invartit prin Europa singura, cu un rucsac in spate, mergand cu trenul pe sistemul de tip InterRail si am vazut destule, invatand sa-mi dramuiesc banii la maxim... poate de aceea vad altfel lucrurile. Acum am alte conditii: merg la hotel si, hei, imi aranjez cazarea inca din tara, nu mai dorm in tren si nici nu imi mai numar cu aceeasi atentie banii sa imi ajunga sa ma intorc acasa, insa de vorbit cred ca vorbesc cu aceeasi placere mai degraba despre peisajele, castelele, tablourile si chiar si mancarea locurilor strabatute, decat sa fac mistouri facile despre subiecte absoult tembele. Nu sunt un geniu, din pacate uit mai multe dacat trebuie si amestec in capul meu informatii, date si diverse, de aceea consider chiar ca am muuulte de imbunatatit, ca vizitator- calator, insa nu despre asta e vorba aici.

In continuare cred ca exista o ierarhie: intai ma duc sa vad si apoi, daca reusesc sa imi fac timp, ma duc sa cheltui. Si cand ma duc sa vad: intai vad Louvre si de-abia apoi muzeul figurilor de ceara, in capul meu prioritatile sunt clare. Si cand ma intorc, ok, povestesc ce manusi super cool mi-am luat insa hei, sa nu uitam ce am vazut, ca doar nu m-am frasuit prin muzeu doar ca sa remarc cat de frig era sau cat de des spalau aia podelele pe-acolo... Cred ca putem sa fim mai profunzi de atat, fara sa dam in snobism si cred ca e usor, poate chiar prea facil, sa te dai cool cu trei remarci la misto. Mai cred si ca nu trebuie sa-ti fie rusine sa vorbesti despre lucruri frumoase care tin de, sa-i zicem, "cultura"- nu vad de ce asta ar insemna by default ca esti snob si nici de ce trebuie sa te dai superficial ca sa ai popularitate.

Jurnal de bebe (32 saptamani)

Cu uimire si ceva regret pentru integritatea mea mentala observ ca tot revin la chestiunea "bebe". De inteles si absolut logic, stiu... doar ca 1.am standarde ridicate pentru proria-mi persoana si 2.nu mi-am propus sa am un blog limitat la acest subiect. Nu ca am o idee foarte clara despre ce vrea blogul meu de la viata, pana acum a mers cu mine si cu valul si, well, after all, daca valul trece momentan pe aici, asta este, om vedea noi ce-om face...

Ieri am fost pe la doftori: intai sa-mi ia sange, chestie care ma dispera always, urasc sa ma intepe cineva si mi-e tare teama de ace care vin inspre mine, plus ca am si inghetat in ultimul hal ieri, zau, parca a fost mai frig ca oricand... Bonus, cand ma stresam mai tare si asistenta ma punea sa tot strang pumnul si sa-l deschid, doar-doar o aparea vreo vena pe-acolo, super inspiratul Bu s-a gandit sa ma mobilizeze soptindu-mi la ureche ca trebuie sa ma grabesc, uite cata lume asteapta... Jur ca am vrut sa ii dau cu o cratita in cap, dar nu aveam nici una prin preajma... Later mi-a si explicat cum gasea el ca a fost o replica de mare exceptie, menita sa ma ajute sa depasesc stresul. ??? wtf???

Noroc ca mi-a dat ceva de mancare dupa aceea, ca tot nu mancasem nimic (pt analize) si, bonus, mai eram si treaza de la 4 dimineata pentru ca asa dorise bebe...

Next, am ajuns la spital pentru ecografie... Plin de femei insarcinate= burti de toate formele si culorile. Scary stufff... De ce am asteptat o ora si jumatate, desi aveam programare, have no ideea, insa Bu deja facea implozie cand am intrat. Chestie care pe mine ma amuza teribil, somehow...

Anyway, bebe e bine, nu, n-am inteles mai nimic din ecografie, doar niste griuri miscatoare teribil de emotionante si nota de subsol= vocea doctoritei care ne explica "acum uite cum deschide gura" si "aici e funduletul". Yep, right. Avem si o foaie plina de masuratori si cifre din care, la fel, nu intelegem mare lucru decat ca e al nostru, are 1964 grame (cred) si multe alte chestii gen BPD, FTA, PSV si asa mai departe... Oricum, e bine si asta e important. Se pare ca s-a si pozitionat de lansare, cu capul in jos (cineva sa-i spuna totusi ca iesirea se face ceva mai tarziu, nu chiar acum...) si nu imi e clar cu ce insista sa ma loveasca in partea dreapta. Nu stiu ce sa zic de cordonul ombilical: da, a reusit sa si-l infasoare in jurul gatului, insa intr-o bucla larga ce nu il strange si doctorita a spus sa nu ne facem griji, probabil va mai face o pirueta- ceva pana la final si se va deznoda. Have no idea, e greu sa nu te ingijorezi, sper din tot sufletul sa fie bine. Noroc ca luni mergem la doctorul nostru pe care o sa il intreb mai multe si poate ma voi dumiri ce si cum. Am rugat-o si pe doctorita sa ne spuna ce sex are si ne-a aratat entuziasta intr-o imagine "extrem de clara" (??? eu una n-am inteles nimic din ea) penisul si scrotul piticaniei, la care ne-am holbat cu maxima indiscretie. Se pare ca nici piticania nu a fost deranjata de idee, ba chiar s-a cracanat ceva mai bine, desfacand piciorusele, asa ca am putut obtine o imagine "si mai precisa" din care nu, tot nu am inteles nimic (!!!), pfff.

Rezumatul este ca mogaldeata si cu mine suntem bine, nu ma pot plange de mari probleme, iau suturi cum nu am luat toata viata mea, am picioare pufoase-pufoase si deja dorm pe trei perne, ca printesa cu bobul de mazare :D (sa-mi tin capul cat mai sus, pfff, ma simt ca un cocostarc) si am o fata de luna plina, ceva incredibil. Nu am stari psihice suspecte, nu vreau sa bat pe nimeni, obosesc repede si e bine sa alternez statul pe scaun cu putin zacut in pat, inca nu ma bantuie vise urate si panici, burtica e rotunda si so far nu am vazut-o deformandu-se intr-o parte sau alta, uit-uit-uit si nu am toane sau pofte teribile.

06 January 2009

Back to 2009





Gataaaa, inapoi la oile noastre... :D nu alea de mai sus, ci unele mai bucurestene si cotidiene. Am fost la munte, alaturi de o liota de copii de diferite varste, in frunte cu gogoasa deja cunoscuta :-)). Nebunie, agitatie, gratar, schi (pfff, nu, nu eu!!!), zapada, friiig, copii fugind de Bu sa nu ii manance, copii cautand impreuna cu Bro' o comoara in curte, copil mic-mic de un an mancand diverse terciuri dubioase si bebe in burta apasand pe diversi nervi ai yours truly... dar in mod surprinzator chiar m-am odihnit, am citit mult si a fost bine.

Acum sunt deja de o zi acasa si tot nu imi explic cum pe 4 ianuarie DN1 era extrem de liber, mai liber ca oricand, am venit vajaind... dupa ce in restul zilelor a fost pur si simplu omor. Sunt ticniti bucurestenii astia... Anyway, am inceput sa-mi pun ordine in viata, am o camera plina de patut, carucior, cadita, senzor, hainute etc etc in care trebuie sa-mi suflec manecile si sa intru cu curaj, sa vad ce si cum pe acolo... am de pregatit bagajul pentru maternitate (ce naiba trebuie sa-mi iau la mine????) si de facut diverse analize/ ecografii noi, plus de mers la cursul prenatal.

54 de zile??? Pffff, intalnirea noastra cu bebe se apropie...

Eu sunt bine, mare si frumoasa, retin apa in draci, zici ca sunt burete si ma tot intreb cum s-a asezat bebe in burta, pentru ca pe mine ma loveste insistent in partea dreapta. Nu dorm noaptea (dar ce e nou in asta ???) si nu respir bine. Mi-e foame si sete incontinuu si burta mea se mareste repejor-repejor. Dar stau bine cu moralul, am o groaza de planuri- pe langa chestiunile de organizare legate de copil mai am si de organizat lucruri pe partea profesionala, plus ca m-am procopsit cu inca un puzzle 3D (de data aceasta cu turnul Eiffel) si un altul cu 1000 de piese si sa nu uitam de eterna mea pasiune pentru pictatul ceramicii, iar daca, totusi, risc sa ma plictisesc singura prin casa, pot oricand sa plec la tropaduit, macar pana la posta, sa-mi platesc impozitul, nu??? sau, well, Kika ma asteapta de ceva timp :D...