23 July 2009

Treaba cu diminutivele

Trecand peste o anumita categorie de mame care dupa ce nasc simt nevoia sa dragaleasca obsesiv fiecare lucru intalnit in cale si ignorand segmentul acela de producatori care au impresia ca vor vinde mai mult daca o iau pe panta diminutivelor, mai exista, zic eu, nenumarate mame care nu poseda un vocabular siroposo-pufoso-duios. Si atunci de unde povestea asta cu "mamicile" si universul lor micut si dragut???

Ca o aud cam des lately si e ceva ce ma irita de dinainte de a naste, ajungand pana la a ma intreba retoric daca o sa ma apuce si pe mine, dupa care am nascut si m-am dumirit cum sta treaba.

La origine diminutivele au un rol destul de simplu: sa desemneze lucruri care sunt "mai mici" si cam asta si fac in vocabularul mamelor. Pentru ca e cam greu sa spun ca odrasla mea, de 70 cm in total, are "degete" la picioare, cand ele sunt "degetele", adica niste degete mai mici. Foarte mici, if u ask me. Si nu, un are "dinti", ci "dintisori" iar ala cu siguranta nu este un "pat", ci un "patut", cu greu pot sa spun ca are "urechi" si nu "urechiuse" si probabil ca daca ar manca intr-adevar cu o "lingura" am avea probleme majore... Iar lista poate continua. O tanara mama se trezeste brusc in lumea cea miiica a lui Alice si este inconjurata de o groaza de obiecte (si nu numai) de jucarie, care devin parte integranta a cotidianului ei. Asa ajungi, om in toata firea, sa faci apel cam des la diminutive- pentru ca mai toate din jurul tau sunt chiar mici. Atat de evident si impresionant de mici incat adesea chiar simti nevoia sa accentuezi acest lucru (hei, orice adult este profund socat de cat de mici sunt "manutele" si "piciorusele" unui bebelus, nu doar parintii lui)...

Si incepi sa vorbesti cu "da-mi masinuta", "uite lopatica" si "unde-i paturica". Tavalugul diminutivelor te poate lua pe sus, true, depinde de fiecare unde se opreste si trage linia, insa 1. cu siguranta numarul "chestiilor mici" este mult mai mare in vocabularul unui parinte si 2. nu, asta nu inseamna ca mamele sufera de o boala aparte (cel putin nu toate :-)).

Iar chestia cu "mamica" versus "mama"- well, mie "mama" imi suna asa de pompos, a la "mama eroina" din perioada comunista, amestecata cu ceva Cosbuc... ca ma feresc instinctiv sa-l folosesc. "Mamica" e mai pasnic, e un soi de "sunt noua la asta, fiti blanzi cu mine"...

14 comments:

Anonymous said...

bun articol :) am shi eu o intrebare !! nu vrie sa facem schimb de bannere:-?? sau de linkuri !!

contact yahoo id : mandeea_deejay ! plzz

Simona said...

De acord cu tine Zu!

Alina said...

A ajuns si la tine revolta? :) Lasa ca ne facem noi mari! :DD

Ceska777 said...

Pana nu vor mai fi de-o schioapa copiii nostri, ramanem mamici!

mariamirabela said...

Bravo, Zu, foarte bine spus, asa cum au spus si Ada si Alina si Ceska si Irina...

Totusi, mai exista o categorie de diminutive care mi se pare ca suna prost in gura oricarui adult responsabil care creste un copil: si anume acele "titiuri", "pisa pisa", "cutu cutu", "cipa cipa", etc.

Prezenta lor in vocabularul unei mamici mi se pare justificata doar in conversatia cu cel mic/cea mica si nici atunci 100%.

Atunci cand aceste cuvinte ajung in conversatia dintre doi adulti (dintre care o mama/mamica/tata/tatic) simt un gust de zaharicale si m-as tot duce...

Parerea mea!

Zu said...

@ Mandeea Deejay: Hmmm, bannere inca nu m-am decis sa pun, multumesc dar inca mai procesez ideea...

@ Simona: Simteam nevoia sa o transez si pe asta, gata, m-am linistit :-))

@ Alina: Mereu am urat sa fiu bagata intr-o categorie/ cutiuta: toti dracusorii din mine se alerteaza :P...

@ Ceska777: Da, ai perfecta dreptate- o sa imi fie cam greu sa spun ca sunt "mamica" unui handralau de 20 de ani :-)), pana atunci "cresc" si eu cu el (in rolul de mama)

@ Mariamirabela: Multumesc,ai dreptate cu ultima idee, eu i-am bagat la categoria celor care dragalesc obsesiv tot ce e in jur, nu imi explic prea clar de ce: probabil raman cu reflexul... sau, nu stiu, au o predispozitie nativa spre diminutive :D... anyway, eu mi-am rugat toate cunostintele sa ma traga de maneca daca incep sa o iau razna cu "mitzi-mitzurile", asta daca nu fac singura diabet inainte :-))

Unknown said...

Diminutivele sunt amuzante, haioase si te fac sa uiti de viata "grea, rea si apasatoare". :))

Zu said...

:D si asta.. insa in doza excesiva duc la diabet sau la convingerea ca "mamicile" sunt duse cu pluta :-))

Loredana said...

AAAAA, stati ca desi nu am copil, am comentarii :))

Pe langa partea cu diminutivele mai avem:

a) strambatul la copil. Saracii copii au uneori o fata atat de amuzanta - ca nici ei nu inteleg de ce se stramba toti la ei! si

b) izmenitul copiilor: se chinuie si princhindelul sa scoata un sunet, sa spuna ceva - chiar daca inca nu stie cum - si cei din jur ii izmenesc, facand in acelasi mod (ba mai rau, credeti-ma niciun copil nu e bine imitat de parinte). Si asa in loc sa invete copilul cuvantul corect pentru ce arata el... nu invata nimic.

Iar cu diminutivele - iti dai seama: ce chestie ca nu vorbim toti asa - cu masinuta, farfuriuta si casuta?

Zu said...

:-)) ce sirop general iesea daca vorbeam toti cu diminutive, pffff.

Cred totusi ca cel mai tare ma enerveaza cei care vor sa vanda "mamicilor"- taman am citit o revista din domeniu si ii tot dadea cu "puiul tau" in sus si in jos... la sfarsit ma durea capul: pana si la "sfatul doctorului", in loc sa vorbeasca si bietul doctor ca un profesionist ce e (mai era si barbat), ma lua tot cu "puiutul meu", zau asa, sa nu exageram...

gagica antiscalambaieli pe blog said...

Da, da, este foarte bine ca ati transat aici voi, mamicile destepte, treaba cu dulcegariile si maimutarelile fata de copii. V-ati dovedit inca o data superioritatea (desigur, nici nu mai era nevoie).

Zu said...

@ gagica...: Nu am nimic impotriva unor opinii diferite, dar formulate in alt mod: alt ton, alt limbaj.

Bee said...

Greu am gasit postul:)

si ar mai fi o categorie, pe langa cele adaugate de Loredana:
DEDUBLAREA "MAMICII".

Observam, inaninte de sarcina, cum toate femeile pe care le cunsoteam, pe masura ce devin mame, incep sa vorbeasca la persoana I plural despre dansel! O crestere a respectului de sine atat de brusc determinata de hormoni nu era... SI atunci?
HA ! Mi-am spus!. Mama simte nevoia sa transmita eforul depus pentru fiecare act al bebelui, isi asimileaza victoriile "micutzului". Cert e ca auzeam obsesiv de des, la intrebarea " Si ce ai mai facut ?" "Pai, am papat, am facut vaccin, am iesit in parculetz, am facut colici, caca moale, febra, etc."

Observatia asta este ppre sarcina, si sper ca in situatia similara ce ma asteapta foarte curand sa nu incep si eu cu : am facuuut naaanii, etc.

Pana acum, n-as baga mana in foc... deja constat si folosesc in limbajul meu cu adultii (!)ca: am cumparat patutz, masuta, hainute, cadita, asteptam un bebelus.

Astep sa vedem. Pana la urma si astea par a avea limite, adica ne folosim de un limbaj de lemn, pe care nu prea il dezvoltam atat de mult: de exemplu, chiar nu am auzit: termometzel, cantarel, body-ut. Nu inca !

Zu said...

@ Bee: ai dreptate, de asta am uitat. Adevarul e ca m-a palit si pe mine de doua-trei ori, dar m-am redresat rapid.

Si mai e ceva: pasiunea de a vorbi deschis, cu relativ entuziasm, despre chestiuni destul de "intimo- scarboase": "a facut caca portocaliu" sau "vai, azi i-am scos un mucisor"... Inteleg prea bine cat de importanta este chestiunea in sine, insa incerc sa ma abtin. Nu de alta, dar imi aduc aminte cum era cand eram de cealalta parte a baricadei... :D