Bu, tata si hainele

De cand cu copilul, calatorim cu bagaje putine spre minimalist (noi, adultii, ca odrasla are toata casa dupa ea). Bu, student de camin, cu drumuri saptamanale acasa, la mancare si rufe spalate, priveste actiunea impachetarii si pregatirile premergatoare plecarii extrem de blazat: in ziua cu pricina se scoala, arunca trei troante intr-o sacosa si la drum cu el. Asa se face ca bagajul lui si asa extrem de mic a ajuns acum minuscul. Iar situatiile in care se trezeste fara una sau alta la el sunt deja parte din folclorul familiei. Si asa se face ca, nimerit in sandale la munte, pe ploaie, cand sa scoata salvatoare pereche de sosete din rucsac, a extras doar o soseta/ un picior. La care s-a holbat cu stupoare. Motiv pentru care a primit de la tata, cu bombanelile de rigoare si caraielile parintesti aferente, una bucata pereche de sosete. Dupa care, la insistentele aceluiasi tata extrem de grijuliu (e in fisa postului lui), a trebuit sa recunoasca spasit ca nu, nu are fas si sa puna ceva pe el... Iar la final, dupa ce a tropaduit in tricou prin ploaie, suit in masina, gata sa plecam acasa, desi nu mai avea un tricou curat prin rucsac, decide sa il dea jos pentru ca era fleasca... si este ochit la marele fix, pe muchie de iesire pe poarta, de ochiul vigilent al lui tata care se infiinteaza langa usa masinii cu un pachetel varat sub haina de ploaie- era un tricou curat :-))...