07 May 2009

Oftat

Sa zicem ca sunt necajita: mai mereu cand s-a nascut sau s-a aniversat un copil in jurul meu, am mers in vizita cu un cadou, sau am transmis mesaje de felicitare... Stiu ca este un motiv de mare bucurie pentru parinti si mi se pare firesc sa ii fac sa se simta bine- chiar e un eveniment de care merita sa se bucure din plin. Insa se pare ca atunci cand a fost randul meu/ nostru nu s-a intamplat la fel si asta doare putin.

Plus ca se spune ca dupa ce ai copil cercul de prieteni se schimba- este adevarat ca majoritatea cunostintelor mele nu au copii si ori gasesc subiectul neinteresant, ori ma invidiaza. Ma simt aiurea si usor obosita, bebe a facut trei luni deja si totul se petrece pe muteste...

14 comments:

Dianna said...

din pacate oamenii se dezamagesc unii pe altii des, se mai intampla si nu ai cum sa controlezi reactiile celor din jur. cred ca fiecare din noi are cate o frustrare legata de reactia prietenilor la un eveniment important in viata. eu zic sa nu dai prea mare importanta si sa treci peste, ai un bebe super simpatic, care iti umple viata si o familie care te iubeste si te sustine din toate punctele de vedere, iar prietenii cu felicitarile lor, vor aparea cat de curand, nu-ti face griji, si chiar daca vor continua sa nu schiteze nimic, iti vei face alti preteni, in functie de Piticot. o seara frumoasa sa ai :)

mariamirabela said...

Dar vin eu, Zu, numai spune-mi locul si ora! Si aduc si cadou! :)

Eu, din contra, nu ma astept la reactii zgomotoase. Pe de o parte, nu-mi doresc sa vina nimeni la spital sau acasa pana nu le spun eu, iar pe de alta parte, la fel ca si la tine, majoritatea prietenilor nostri nu au copii inca si nu sunt obisnuiti cu chestiile astea.

Plus ca nu se mai poarta ca imediat dupa nastere sa te duci la un copil si la plecare sa-i bagi 100 lei sub panglicile cu care era legat! :)

Eu tot timpul ma gandesc ca poate deranjez, ca eu nu stiu orarul copilului, nu stiu daca mama si-ar dori sa ma primeasca si astfel, daca nu exista o invitatie ferma, nu ma duc.

Poate asta ar trebui sa faci si tu, o invitatie catre acei prieteni ce ti-ai dori sa te viziteze.

Crina said...

Copilul meu e centrul universului familiei noastre si cam atat. Si pentru cei care nu au copii, e cu atat mai greu sa inteleaga de ce-ti vine tie sa desfaci sampania in fiecare luna, sau la primul mers in patru labe, sau chiar si la un scaun mai tare dupa o saptamana de enterocolita. Eu una i-am facut tort, sau am incercat sa fac ceva deosebit in fiecare luna in care venea data de 14.
Si stiu ca e tarziu dar ii doresc lui bebe multa sanatate si la fel de multa putere ca pana acum!

Monica said...

Zu, eu nu am copii dar am trei nepotele si imi doresc enorm unul..si imi pot imagina ce bucurie mare este fiecare clipa din viata lui piticot. Ca sa continui ce a inceput Maria Mirabela, eu propun sa punem de-o intalnire intr-un parc, eventual cismigiu sau herastrau si sa il petrecem pe bebe, asa, cu ocazia celor 3 luni, 2 zile si cate minutele are:)

ce zici?
asa profitam si ne cunoastem, iar piticot apuca si el sa isi organizeze "fan clubul"
:)

un sarut mare de tot

Zu said...

Well, desi nu este o tragedie, chestia e ca nu e vorba de cadouri aici, ci de oameni, iar asta doare putin.

@Diana: ai dreptate, cateodata insa e mai greu si te mai loveste amocul :-)...

@Mariamirabela: :-))... cred ca mai degraba ma refeream la oamenii aceia carora eu le-am urat diverse si iata ca nu mi-au raspuns cu aceeasi moneda. Mie nu imi vine sa-i bag nimanui copilul meu pe gat, timiditate sau jena, nu stiu... insa daca cineva vrea sa ne vada sau sa ne ureze ceva, poate oricand sa dea un semn si eventual sa intrebe cand e momentul potrivit. Oricum noi nu am primit vizite in prima luna si ceva, nici la spital nici acasa (in afara de parinti si frati)- am zis ca mai intai sa ne punem noi viata in ordine... iar cand a fost "ok" la vizite, am comunicat lucrul asta.

Nu stiam de chestia cu banii sub panglica- asa se face???

@Crina: Da, asta e o alta chestie pe care o resimt- ma indepartez de persoanele fara copii desi zau ca nu turui toata ziua despre "cum a facut caca ala' mic" :D, dar pur si simplu am ajuns sa avem orizonturi diferite...

@Forfecutsa: :-) dupa cum ziceam si mai sus, oful si oftatul meu este referitor la anumite persoane care nu par sa corespunda imaginii pe care o aveam eu... dar ma simt bine cand primesc mesaje pozitive, ajuta la moral, thx.

:D cred ca trebuie sa-i fac lui bebe carnet de bal ca vad ca devine din ce in ce mai popular (l-am facut vedeta???) :D. Iar eu in oras/ parcuri ies si fara pretext aniversar, mai ales ca imi si scapara calcaiele de dor de duca :-))...

Simona said...

Cand ai un copil, tot centrul tau de greutate ca fiinta umana se schimba, fie ca vrei sau nu, fie ca vorbesti toata ziua despre copil sau nu... Si cel mai bine te inteleg cei din aceeasi "emisfera" cu tine, cei care au deja copii, de aceea apare o selectie naturala la persoanele pe care le numesti "prieteni", de fapt se filtreaza niste relatii si se schimba si ele. Nu fii suparata, majoritatea lor vor intelege cand le va veni vremea, prin ce ati trecut voi si le va parea rau pe undeva ca n-au putut sa se bucure cum trebuie alaturi de voi. Eu am vazut asta la prietenii mei care nu au avut copii cand a venit numarul 1 la noi, acuma au toti (la noi e numarul 2 pe drum) si relatiile sunt cu totul altele. Pe undeva e un lucru bun, iti permite sa vezi din ce aluat sunt facuti prietenii tai! Si mi-a placut mult ca l-ati luat pe munte cu voi pe junior si l-ati facut partas la ce va place voua, e un lucru cu urmari foarte bune pe termen lung, noi asa am facut si pe cat se poate copilul ne e un partener de viatza, nu o povara cum il socotesc altii. Il pupam pe junior si ne bucuram alaturi de voi!

Unknown said...

Acum am vazut....La multi, multi ani pentru bebelica!!!!!!!!!!!! Nu fi trista pentru diverse....sincope ale amicilor. Gandeste-te ca asa se cerne prietenul adevarat de cel fals.

fifi said...

Sa iti traiasca bebe si sa te bucuri de el. E horror cind vezi ca oameni care inainte sa nasti te bateau la cap ca de abia asteapta delivery day, acum nu mai dau un telefon. Horror, horror!!!

Realwedding said...

nu fii trista! copilul e bucuria parintilor si a bunicilor lui. nimeni altcineva nu stie sa aprecieze chiar si momentul cand schimbi pampers-ul, primii pasi, primul zambet, primele cuvinte ale puiului vostru in afara de voi, parintii lui. si nu trebuie sa astepti nimic de la altii , astfel nu vei fi atat de dezamagita ;) clipele frumoase va raman voua, parintii lui, iar cand o sa creasca mare o sa fiti mandri de felul in care ati reusit sa transformati un pui de om intr-un OM!iti citesc blog-ul chiar daca nu scriu nimic, asa ca fii sigura ca cineva e alaturi de tine cel putin cu gandul. sunt convinsa ca atunci cand o sa fiu si eu cum esti tu acum, o sa gandesc ca tine. dar o sa apreciez fiecare semn de la altii,ddesi nu astept sa imi iubeasca cineva copilul mai mult decat o fac chiar cei care i-au dat viata. nu lasa lucrurile marunte sa intunece fericirea de a vedea cum puiul tau creste in fiecare zi. nu se mai intorc clipele astea!

Ceska777 said...

Zic si eu: poate lumea e timida si nu vrea sa va deranjeze. Stiu ca nu e asta motivul dar.... Eu mai zic ca o sa apara un cerc nou de prietene mamici de copilasi de-o varsta cu bebele tau, o sa socializati din ce in ce mai mult.
Si pe noi ne-au uitat oameni de la care nu ma asteptam.... eu am comis doua crime: am parasit tara si am facut si un copil. :-)

Cinnamon said...

Nu cred ca ai de ce sa te superi, atunci cand nu ai copii nu te gandesti ca varsta de trei luni e o varsta care ar tb serbata, ci doar cele pline, 1 an, 2 ani, etc. O sa vezi ca dupa ce imlineste un an nici tu nu o sa mai tii numaratoarea lunilor.

Zu said...

@Laura, Fifi, Realwedding, Cinnamon si tuturor:
Multumim de urari si de sfaturi. Dupa cum spuneam, fac bine la moral :-). Cand am vazut ca au trecut deja trei luni, mi-am amintit de prietenii pe care ii consideram prieteni si care acum, de cand s-a nascut bebe, nu dau nici un semn de viata si m-am cam deprimat. Nu ma asteptam sa fie asa. Dar a fost doar un oftat trecator, gata, "bygones" cum se zicea in Ally McBeal :D.


@Simona:
Probabil ca ai dreptate cu ceea ce spui despre primul copil si al doilea, nu ma gandisem la asta, we'll just have to wait and see :-). Si da, si noi am gandit ca e bine sa lasam toata nebunia asta cu copilul sa devina un impediment in viata noastra, ci doar o "extensie" o "imbogatire" a ceea ce traim/ experimentam. E o noua aventura, poate the biggest one :-))...

@Ceska777:
Nice try cu timiditatea, thx :D... Auch, plecatul din tara complica lucrurile mult, eu sunt mic copil pe langa tine- ai castigat detasat :-)) (sorry...)

Unknown said...

Mda, stiu prin ce treci... e trist, dar asta e viata, din pacate! Dar sa stii ca eu am dat cele mai multe telefoane din viata mea in primele 6 luni ale Mariucai. Nimeni nu vroia sa ma sune si asta era adevarat. Le era frica ca o trezesc pe Mariuca, pe mine, ca alaptez sau imi fac dus. A durat juma' de an inocularea de genul "am telefonul pe vibratii, daca pot sa raspund, raspund, daca nu, va sun eu cand pot". Lumea care nu are copii sau nu are nou-nascuti nu stie cum sa reactioneze cand o femeie naste. Pur si simplu nu stiu cum sa se comporte! O sa treaca, o sa vezi! Pana si nasa Mariucai, cu baietel de 3 ani anul trecut, astepta sa o sun eu. Si ne cunoastem de 24 ani anul acesta! Nu-ti face griji si incearca sa devii tu mai activa, cel putin o perioada.

Zu said...

Incerc. Mi-e greu pentru ca firea mea e taman pe dos- nu vreau sa intru cu forta pe gatul nimanui... ce cerc vicios :-).