17 January 2009

Bu si Bro'

De la o vreme la noi in casa se intampla o groaza de minunatii, mai ales un trafic cu obiecte cel putin suspect. Si diverse momente comico- socante. Dar sa ma explic:

Saptamana trecuta apare Bro', acum in vizita pe la noi prin casa (da, s-a mutat). Tropaie prin hol, extrage din rucsac o pereche de sosete si se duce dupa Bu, care era in alta camera:
- Astea sunt sosetele tale?
- Mmmmmmmmmmmm, nu, nu le recunosc... tine-le tu.
- Mmmmm, nici eu nu stiu sa fie ale mele, dar ok.
- Ok.

Dupa cateva zile, Bu' incepe sa isi caute un rucsac negru. Ma convinge ca e la mine, sap prin dulap, nu-l gasesc, ne invartim, ne agitam, Bu isi aminteste vag ca parca e la Bro'... Il intrebam, nu stie, ii zicem sa-l caute, povestea moare aici.

In alta zi, again, suna Bro':
- La masina de spalat, unde se pune detergent si unde balsam???
Lamurim problema si suna din nou:
- Ia te rog o rigla, sau mai bine o ruleta si du-te in baie si masoara cat are dulapiorul tau de deasupra chiuvetei... Si ce distanta e intre chiuveta si policioara de la oglinda????

Dupa alte cateva zile iar apare prin zona... De data asta imprumuta fierul de calcat, ca doar nu, nu il gaseste pe al lui :D. Acum e la el... Oare o sa imi aduca altul inapoi, la fel cum a facut cu galeata??? Il intreb din nou de rucsac- sa se uite daca totusi nu e la el.

Azi a venit din nou pe la noi. Mai intai a inceput sa-si caute o camasa albastra: Bu, unde ai tu camasile? Nu ai una albastra care nu e a ta???? Nu. Sigur, sigur???... Se uita amandoi, o cauta prin dulap, studiaza problema, nope, nu era la noi...

Ma infig si eu in el: rucsacul, unde e rucsacul??? Mmmmmmmmmm, nu e la mine. Pffff, Bu, ai auzit, zice ca nu are el rucsacul, atunci chiar ca nu inteleg unde e. Bu apare de la usa cu rucsacul negru: l-am gasit eu, era la noi... Pe bune ????? Unde era??? ma sochez eu. Pai la tine in dulap, zice Bu, mustacind, in timp ce Bro' incepe sa-mi explice doct ca, uite domne' cum haituti oameni seriosi sa caute diverse obiecte, ca doar ti-am zis ca nu stiu de el... Pfff, astia doi faceau misto de mine... :P, asa ca i-am pus la treaba, sa-mi arate cum se pliaza caruciorul pentru bebe si cum se desface patul pliant (yep, piticania are zestre, like I said). Evident ca cei doi barbati au dat tarcoale celor doua obiecte, studiind problema si emitand diverse teorii inteligente, cea mai simpatica fiind cea conform careia trebuiau sa-si imagineze ca sunt o femeie care taman a dat caruciorul jos din portbagaj- e clar ca trebuie sa-l poata desface singura :-).

Ok, dupa toata distractia cu caruciorul Bu' zice: am un joc nou, nu vrei sa vezi???? Da??? Unde, hai sa vad... Si gata... s-a rupt filmul... De pe la ora 14.00 pana pe la ora 21.00, Bro' a omorat diversi zombie agresivi in timp ce Bu ii mai spunea chestiuni de genul "ai grija, e o bomba" si alte minunatii similare...

4 comments:

Andreea Badran said...

Pai asa e de cand lumea ... tara arde si babele se piaptana! Eu zic sa le faci instructaj despre cum trebuie sa se poarte cand va veni bebe. Ca atunci s-ar putea sa nu mai ai atata umor ... nu stiu, zic si eu!

Andreea Demirgian said...

Da, da, uita-te la mine, m-au tinut nervii 4 ani dar pana la urma am dat cu quit. Si tot de la zombie mi s-a tras.

Anonymous said...

;)) Inseamna ca o sa ai 3 copii?

Mie mi se par distractive chestiile astea pe care le fac barbatii cand sunt impreuna. Ma uit la colegi mei de la lucru, care intr-o zi si-au gasit ca subiect de discutie ceasurile de mana. Sa vezi acolo teorii, analize si comentarii. Radeam toate feltele pe infundate, pana s-au prins... si s-au dus fiecare la biroul lui bombanind. ;))

Zu said...

:-)) eu descriu toate aceste situatii pentru ca le gasesc extrem de funny, tipice dinamicii lumii mele. Pur si simplu ma bucur enorm sa am asa o relatie apropiata cu Bro' si conteaza f. mult pentru mine ca si cele doua personaje se inteleg bine (desi sunt doua firi diferite). Si, zau, sunt monumentali de urmarit, separat sau impreuna :-))...

Altfel, lasand umorul deoparte, cei doi pot sa fie si personaje responsabile si daca Bu de-abia invata cum e cu un bebe, Bro' e deja un parinte teribil de preocupat (yep, nu ca nu credeam, pur si simplu nu mi l-am imaginat niciodata asa) si un unchi tare grijuliu, care deja si-a dotat nepotul cu diverse, de la masa de infasat cu cadita pana la interfon :D.

Si, well, cred ca trei nu, dar doi copii tot am, pentru ca Bu este incurabil- ma gandesc insa ca bebe o sa aiba un partener de joaca pe cinste :-))...