27 August 2008

Zburataceala

Neuronul meu (unicul???) a migrat la bebe, lasandu-ma in ceata. Uit lucruri, ajungand de la a imi lasa telefonul acasa pentru o zi intreaga pana la a uita de o factura. Bu, personajul aerian din relatia noastra (chestiune deja devenita de notorietate printre cei care il cunosc), se uita la mine cu o figura complet socata, cum ma invart de bezmetica prin casa. Cred ca senzatia lui este ca i s-a stricat jucaria, chestia aia eficienta care reusea sa il echilibreze :-)).

Asa ca am luat "cartea mamicii" (nu radeti, orice viitoare mama care se respecta are cel putin una bucata carte la care se raporteaza when in doubt, iar a mea e ditamai ceaslovul) si le-am lecturat lui Bu si Bro' cum ca e firesc sa te lase memoria. Sa uiti de intalniri, facturi, obiecte si, da, sa capeti oaresicare nesiguranta pe informatiile alta data bine ordonate in mintea ta... Si ca, atentie, este ceva temporar! "Aleluia!" zise Bu :-)...

Dupa care plecam de acasa, Bu si cu mine, vioi... Ajungem la lift, Bu realizeaza ca si-a uitat cheile acasa, asa ca ne intoarcem... si Bro' deschide usa zicand ceva de genul: precis cineva si-a uitat ceva, ma intreb doar daca e Aiurita sau Uitucul???!!!

:D

Iar astazi, printr-o mirobolanta invarteala generata de uituceala mea, a trebuit sa astept in fata unei usi inchise cam o ora si jumatate. Asa ca am plecat la plimbare... catinel... ca tot trebuie sa merg zilnic cel putin jumatate de ora, well, mi-am facut "plimbarea de frumusete". Si am descoperit locuri noi, in Bucurestiul asta nebun:

- parcul Kiseleff, pe care nu il stiam prea bine. E mare, frumos, destul de ingrijit si tare linistit (nu ai zice, dupa zona in care se afla). Am vazut oameni citind linistiti pe banci si extrem de multi bebelusi scosi la plimbare. Si o veverita, care rontaia linistita ceva intre copaci, asa ca am putut sa ma holbez la ea in voie :-)...

- libraria Carturesti de la MTR, de unde mi-am luat un album despre bisericile fortificate ale sasilor din Transilvania...

- biserica Mavrogheni si multe case superbe in zona, taman bune de admirat...

Pentru o ora si ceva am fost in alt univers. Si mi-a placut. Stresul, cotidianul, zgomotul... au disparut toate si pur si simplu m-am relaxat. Ar trebui sa fac/ facem asta mai des.

No comments:

There was an error in this gadget